Suspension of tax authority appeal decision barred as non-susceptible administrative act lacking independent legal effects
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice rejected the appellant company’s appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to declare the request for suspension of the administrative act inadmissible. The dispute centered on a corporate taxpayer’s request to suspend the execution of a decision that rejected its administrative appeal against a tax inspection measure (specifically, a directive establishing security measures for tax debts), which the lower courts had deemed inadmissible. The decisive legal basis for the judgment was the distinction between an administrative tax act and a mere procedural decision resolving an appeal; the court held that under Article 41 of Government Emergency Ordinance No. 92/2003, the challenged decision to reject the administrative appeal did not constitute a title of claim nor did it create, modify, or extinguish fiscal rights and obligations *per se*, as it merely maintained the original inspection directive, which was the actual generator of legal effects. Consequently, because the challenged decision lacked the capacity to produce independent legal consequences capable of harming a right or legitimate interest, it was not susceptible to suspension in administrative litigation, confirming the lower court’s application of admissibility rules under the Fiscal Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 493 din C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ; Suspension of tax authority appeal decision barred as non-susceptible administrative act lacking independent legal effects: The dispute centered on a corporate taxpayer’s request to suspend the execution of a decision that rejected its administrative appeal against a tax inspection measure (specifically, a directive establishing security measures for tax debts), which the lower courts had deemed inadmissible. The decisive legal basis for the judgment was the distinction between an administrative tax act and a mere procedural decision resolving an appeal; the court held that under Article 41 of Government Emergency Ordinance No. 92/2003, the challenged decision to reject the administrative appeal did not constitute a title of claim nor did it create, modify, or extinguish fiscal rights and obligations *per se*, as it merely maintained the original inspection directive, which was the actual generator of legal effects. Consequently, because the challenged decision lacked the capacity to produce independent legal consequences capable of harming a right or legitimate interest, it was not susceptible to suspension in administrative litigation, confirming the lower court’s application of admissibility rules under the Fiscal Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to reject the appeal as unfounded and maintain the lower court's decision.
Full text
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 20 aprilie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună, suspendarea executării Deciziei nr. 8/28.11.2016 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca până la soluţionarea definitivă a cauzei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arată că, prin Decizia nr. 8/28.11.2016 se soluţionează doar în parte contestaţia administrativă formulată de reclamantă, fiind respins capătul de cerere privind Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/30.09.2016. Se mai arată că prin Decizia nr. 47/17.02.2017, emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, cu motivarea că nu sunt elemente suficiente pentru a soluţiona cererea.
2. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 142 din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată din oficiu.
Totodată, a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor precum şi cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. împotriva pârâtei A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
3. Calea de atac exercitată
Impotriva sentinţei nr. 142 din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.
Invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în mod generic, prin argumentele prezentate în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, care stipulează îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind suspendarea unui act administrativ, aspecte care se circumscriu cazului bine justificat şi iminenţei producerii pagubei.
După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, recurenta-reclamantă a punctat îndeosebi aspectele care vizează aparenţa de nelegalitate a actului administrativ, susţinând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit aspecte legale incidente în cauză.
În opinia recurentei, suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţia de excepţie care intervine când legea o prevede în limitele şi condiţiile anume reglementate.
A mai arătat că instanţa de fond a înlăturat apărările recurentei în totalitate din diverse motive, societatea recurentă fiind obligată să înregistreze în evidenţele contabile o creanţă, în condiţiile în care Decizia nr. 47 din 17 februarie 2017 emisă de pârâta ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor se dispune suspendarea soluţionării contestaţiei, cu motivarea că intimata nu deţine elemente suficiente pentru a soluţiona cererea acesteia.
Arată în continuare că instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite cele două condiţii ale suspendării actului administrativ, pe baza unor probe depuse la dosar de reclamantă şi administrate in cauză.
Referitor la cea de-a doua condiţie, prevenirea unei pagube iminente, recurenta a argumentat că este îndeplinită, având în vedere că din actele administrate în cauză se probează iminenţa producerii pagubei invocate.
Prejudiciul material viitor şi previzibil trebuie să fie rezultatul unui act administrativ asupra căruia există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acestuia, ceea ce este pe deplin îndeplinit în cauză.
Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând în fond cauza, admiterea cererii formulată de reclamantă.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor,
prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacată.
A arătat că, pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o cauză trebuie îndeplinită condiţia privind emiterea unui act pretins vătămător de către persoana chemată în judecată ca pârâtă sau nesoluţionarea de către acea persoană a unei cereri în termen legal.
În speţă, ANAF nu a emis actele a căror anulare/suspendare se cere, iar raportul juridic este născut în baza art. 8 din Legea nr. 554/2004, între persoana vătămată - reclamanta şi emitenta actului administrativ - DGRFP Cluj Napoca.
Pe fondul cauzei, arată că decizia de soluţionare a contestaţiei nu este titlu de creanţă având în vedere că nu stabileşte în sarcina contribuabilului nicio obligaţie fiscală, astfel că soluţia instanţei de fond este corectă.
5. Procedura în faţa instanţei de recurs
Prin rezoluţia din data de 18 octombrie 2018 a completului învestit cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului în complet de filtru, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018 (în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal).
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei-reclamante, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.
În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.
Totodată, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, (care vizează aspecte ce tin mai mult de fondul cauzei), referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.
Recurenta-reclamantă a fost supusă inspecţiei fiscale ce a avut ca obiect impozitul pe profit aferent perioadei 20.02.2010 - 30..12.2014, TVA aferentă perioadei 01.01.2011 - 30.11.2015, impozit pe veniturile din salarii şi contribuţii fiscale aferente perioadei 01.01.2011 - 30.04.2012.
În urma inspecţiei fiscale, s-a întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.09.2016 şi s-au emis Decizia de impunere nr. x/30.09.2016, Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.09.2016 şi Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/30.09.2016. Toate aceste acte administrative fiscale au fost emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor din cadrul pârâtei DGRFP Cluj Napoca.
Este de menţionat că, aşa cum reiese din actele dosarului, contestaţia împotriva Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/30.09.2016 a fost soluţionată, în sensul respingerii ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 8/28.11.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor din cadrul DGRFP Cluj Napoca.
Astfel, solicitarea recurentei-reclamante cu privire la suspendarea Deciziei nr. 8/28.11.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor din cadrul DGRFP Cluj Napoca, prin care a fost soluţionată parţial contestaţia administrativă, şi nu actul administrativ fiscal, producător de efecte juridice de natură fiscală, respectiv Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/30.09.2016, apare ca inadmisibilă.
În conformitate cu prevederile art. 41 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea stingerea drepturilor şi obligatiilor fiscale"
În aceasta definitie data de lege rezultă principalele particularitati ale actului administrativ fiscal, si anume: reprezinta o manifestare unilaterala de vointa a emitentului sau; aceasta manifestare de vointa a organului fiscal este generatoare de efecte juridice, adica de drepturi si obligatii, ceea ce deosebeste actul administrativ fiscal de alte manifestări de vointa (adrese, raspunsuri, puncte de vedere etc.) care nu creează drepturi si obligatii, având un caracter orientativ pentru destinatar; actul administrativ fiscal este o specie a actului administrativ, cu toate consecintele care deriva din aceasta calificare, respectiv este emis de o autoritate publica în vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dând nastere, modificând sau stingând raporturi juridice (art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004).
În speţă, instanta de fond a apreciat corect ca este întemeiata exceptia inadmisibilitatii invocata de instanţă din oficiu.
De asemenea, în considerarea acestor dispozitii, judecatorul fondului, temeinic si legal, a constatat ca obiectul actiunii în contencios administrativ îl poate constitui doar un act producător de efecte juridice, respectiv un act care creează modificări sau stinge drepturi si obligatii în sarcina părţilor unui raport juridic, în sensul dispozitiilor art. 41 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deoarece nu are aptitudinea de a produce efecte juridice proprii de natura să vatăme un drept legal sau un interes legitim al reclamantei, legalitatea acestuia putând fi analizata odata cu legalitatea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii.
Doar după finalizarea inspectiei fiscale printr-un act administrativ-fiscal în care se menţionează măsurile dispuse împotriva societatii, aceasta din urma va putea declanşa procedura de contestare prevăzută de art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Mai mult decât atât, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, colectarea creanţelor fiscale se face in baza unui titlu de creanţă sau a unui titlul executoriu, după caz.
Titlul de creanţă fiscală este actul juridic prin care se stabileşte şi se individualizează, fie de către organele fiscale, fie de către contribuabil, mărimea unei obligaţii fiscale (impozite, taxe, contribuţii, amenzi etc.), pe fiecare contribuabil, pentru o materie impozabilă, pe o perioadă de timp.
Prin art. art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 sunt prevăzute următoarele titlurile de creanţă: a) decizia de impunere; b) declaraţia fiscală; c) decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii; d) declaraţia vamală; e) decizia prin care se stabilesc şi se individualizează datoria vamală, impozitele, taxele şi alte sume care se datorează în vamă, potrivit legii, inclusiv accesoriile; f) procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligaţiile privind plata amenzilor contravenţionale; g) decizia de atragere a răspunderii solidare (a persoanelor prevăzute la art. 28 din O.G. nr. 92/2003, care răspund solidar cu debitorul) emisă potrivit art. 28 din O.G. nr. 92/2003; h) ordonanţa procurorului, încheierea sau dispozitivul hotărârii instanţei judecătoreşti ori un extras certificat întocmit în baza acestor acte, în cazul creanţelor fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanţa judecătorească.
Drept urmare, decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nu este susceptibilă de suspendare, nu este de natură a produce efecte juridice prin ea însăşi, respectiv de a da naştere unor drepturi şi obligaţii fiscale, întrucât în speţă, prin ea este menţinută Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/30.09.2016, acest din urmă act fiind cel ce generează raporturi juridice fiscale, în sensul vizat de art. 1 din Legea nr. 207/2015.
În acest context normativ, instanţa de fond a reţinut cu justeţe - în opinia Înaltei Curţi că faţă de prevederile art. 278 Codul de procedură fiscală, apare inadmisibilă în contencios administrativ fiscal, suspendarea Deciziei nr. 8/28.11.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor din cadrul DGRFP Cluj Napoca, prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva dispoziţiei de măsuri.
III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de către societatea recurentă va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinţei nr. 142 din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.