Salary allowances cap: 30% total budget limit vs. individual maximums under Law 153/2017

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanţe la data de 09.05.2018 sub numărul x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., I. Delia, WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK. şi LLL., au formulat în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Constanţa - prin Colegiul de Conducere, Curtea de Apel Constanţa prin preşedinte şi Tribunalul Tulcea plângere împotriva hotărârii nr. 4/28.03.2018 emisă de colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa prin care au solicitat:

1.anularea Hotărârii nr. 4/28.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Constanţa în ceea ce îi priveşte,

2.anularea Deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 57 din 23.02.2018 şi a Anexei 1B la decizie,

3.obligarea Preşedintelui Curţii de Apel Constanţa la emiterea unei noi decizii prin care să li se stabilească în mod corect drepturile salariale, prin aplicarea în mod legal a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, cu luarea în considerare a îndrumărilor MM, MJ şi a Deciziilor nr. 23/1/A/l din data de 2 februarie 2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bacău şi nr. 160/06.03.2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, respectiv prin stabilirea procentului de 30 % pe angajator (şi nu pe angajat) şi prin acordarea nivelului maxim al sporurilor (45% format din 15% condiţii de muncă, 25% condiţii de risc şi 5% spor de confidenţialitate).

4.în subsidiar, în situaţia în care se va respinge capătul 3 de cerere pentru personalul auxiliar şi conex aflat în situaţia în care salariile de bază brute majorate cu 25 % faţă de nivelurile acordate pentru luna decembrie 2017 sunt mai mici decât salariile de bază pentru anul 2022, au solicitat stabilirea drepturilor salariale in mod identic/similar cu cel aplicat grefierilor de la nivelul Tribunalului Tulcea, care beneficiază de salariul maxim din grila prevăzută de Legea nr. 153/2017 (30% din salariul de bază, cuantum care se încadrează în procentul de 30% reglementat de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017).

5.acordarea diferenţelor salariale rezultate din diferenţa dintre salariul stabilit potrivit capătului 3 (şi respectiv 4) de cerere şi salariile efectiv încasate de noi începând cu data de 01.01.2018, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală până la data plăţii efective.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4357 din 29 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanţii A., B., C., D., E., F., MMM., H., I., J., K., L., NNN., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., OOO., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., I. Delia, WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., PPP., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL. au formulat apel(recalificat ca fiind recurs), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenţii reclamanţi arată că prin hotărârea atacată, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că "autoritatea pârâtă, a acţionat în limitele marjei de apreciere recunoscute de legiuitor, respectiv a stabilit procesul de acordare a sporurilor prin raportare la cuantumul total al salariilor de bază, ţinând cont-de analiza impactului bugetului a acordării acestor sporuri, efectuată de managerul economic".

Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 57/23.02.2018 a avut la bază "Nota privind stabilirea salariilor la 01.01.2018" a managerului economic al Curţii de Apel Constanţa, reţinându-se, în penultimul paragraf din pg. 4, faptul că suma tuturor sporurilor acordate judecătorilor şi personalului auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul Curţii de Apel Constanţa şi instanţelor arondate reprezintă 29,04951 % din suma salariilor de bază ale judecătorilor respectiv 28,67865 % din suma salariilor de bază ale personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex, iar diferenţa reală raportată la suma salariilor de bază lunare la nivel de ordonator de credite nu poate fi încă stabilită exact şi nici utilizată, pentru că drepturile salariale ale altor categorii de personal (funcţionari publici şi personal contractual) nu au fost stabilite încă.

Curtea de Apel Bucureşti în mod greşit a reţinut că sporurile au fost acordate prin raportare la cuantumul total al salariilor de bază, susţin recurenţii, atât timp cât însăşi Curtea de Apel Constanţa recunoaşte că suma salariilor de baza lunare la nivel de ordonator de credite nu poate fi încă stabilită exact şi nici utilizata, pentru că drepturile salariale ale altor categorii de personal (funcţionari publici şi personal contractual) nu au fost stabilite încă.

Consideră recurenţii că Curtea de Apel Constanţa ar fi trebuit să aibă în vedere la stabilirea sporurilor pe fiecare salariat în parte nu cota procentuală de 30% aplicată salariului de baza al fiecărui salariat, ci cota de 30% aplicată la fondul de salarii.

Dacă cota de 30% s-ar fi acordat prin raportare la fondul de salarii, s-ar fi putut acorda un cuantum mai mare al sporurilor pe fiecare salariat în parte, ţinând cont că în cadrul Curţii de Apel există personal care nu beneficiază de sporuri sau, cel puţin, nu beneficiază de toate sporurile avute în vedere de lege.

Curtea de Apel Bucureşti în mod greşit a reţinut că sunt neîntemeiate apărările reclamanţilor prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate in beneficiul angajaţilor Curţii de Apel Bucureşti, a Curţii de Apel Bacău şi a Curţii de Apel Ploieşti.

Este adevărat că sunt ordonatori diferiţi de credite, însă Curţile de Apel Bacău, Bucureşti şi Ploieşti au stabilit cuantumul procentual al sporurilor raportându-se la fondul de salarii şi nu la salariul de bază al fiecărui salariat, creându-se astfel o situaţie de discriminare între grefierii din cadrul Curţii de Apel Constanţa-Tribunalul Tulcea şi cei din cadrul Curţilor de Apel Bucureşti, Ploieşti şi Bacău.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că este respectat principiul prevăzut de art. 6 lit. c) din Legea nr. 153/2017, însă acest principiu trebuie coroborat cu celelalte principii prevăzute la lit. b) şi d) din aceeaşi lege, texte de lege care instituie principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în munca şi în funcţie precum şi principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor.

Aceste principii a fost încălcate la momentul emiterii deciziei atacate, neţinându-se cont de faptul că recurenţii prestează aceeaşi activitate, au aceeaşi vechime in muncă şi în funcţie ca şi grefierii din cadrul Curţilor de Apel Bucureşti, Ploieşti şi Bacău.

Scopul urmărit de legiuitor prin Legea nr. 153/2017 a fost de instituirea unui tratament egal şi nediscriminatoriu pentru persoanele care îndeplinesc aceleaşi funcţii şi desfăşoară aceleaşi activităţi.

Articolul 6 trebuie interpretai în integralitatea lui, in spiritul Legii nr. 153/2017 şi nu doar in litera lui, pentru că, dacă ordonatorul de credite ar stabili in mod arbitral drepturile salariale şi sporurile care se cuvin personalului din subordine ar fi imposibil să se mai respecte principiile prevăzute art. 6.

Ordonatorul de credite are atribuţia de a gestiona sistemul de salarizare şi nu de a stabili cuantumul sporurilor în mod eronat prin interpretarea subiectivă a legii şi eventual în scopul efectuării unor economii la bugetul de stat.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în mod greşit că instanţele nu se pot pronunţa asupra aspectelor care privesc salarizarea, cât timp chiarv legiuitorul a stabilit, prin art. 37 din Legea nr. 153/2017 şi art. 7, Secţiunea I capitolul VIII Reglementări specifice personalului din sistemul justiţie, faptul că personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie şi ulterior plângere la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apei Bucureşti.

Astfel, legiuitorul a prevăzut ca personalul nemulţumit de modul în care le-a fost stabilit drepturilor salariale să se poate adresa instanţei de judecată.

Pentru aceste motive recurenţii reclamanţi solicită anularea hotărârii atacate şi, rejudecând cauza pe fond, admiterea acţiunii lor, aşa cum a fost formulată.

II Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenţii reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva hotărârii nr. 4/28.03.2018 a Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Constanţa, hotărâre prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei preşedintelui Curţii de Apel Constanţa nr. 57 din 23.02.2018 şi a Anexei 1B la decizie.

În motivarea acţiunii lor, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că stabilirea în mod legal a drepturilor salariale din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 ar fi presupus luarea în considerare a plafonării de 30% pe angajator şi nu pe angajat şi apoi acordarea nivelului maxim al sporurilor, respectiv 45%, compus din 15% condiţii de muncă; 25% condiţii de risc şi 5% spor de confidenţialitate.

Soluţionând acţiunea reclamanţilor, instanţa fondului a constatat că este neîntemeiată, reţinând, în privinţa reclamanţilor GG., II., MM., EEE., BBB., DDD., QQ., UU., GGG., FFF., HHH., III., JJJ., KKK., şi LLL. care funcţionează în cadrul Judecătoriei Tulcea şi pentru J., I. (la data întocmirii plângerii 07.05.2018), Z., H., E., X., A., M., CC., BB. şi EE. care funcţionează în cadrul Tribunalului Rulcea, că salariile de bază acordate fiecăruia dintre aceşti reclamanţi nu au atins nivelul prevăzut pentru anul 2022, astfel că li s-a aplicat în mod corect textul art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, intervenind majorarea indemnizaţiei şi a sporurilor avute la nivelul lunii decembrie 2017 cu 25%.

În consecinţă, cum anterior aplicării Legii nr. 153/2017, reclamanţii în discuţie nu au beneficiat de un cuantum al sporului adaptat nivelului maxim stabilit prin legile aplicabile dreptului salarial aferent lunii decembrie 2017, întregirea acestuia la nivelul maxim nu poate interveni ca efect al Legii nr. 153/2017, întrucât aceasta prevede doar un drept la o creştere salarială de 25%, nu şi o obligaţie a ordonatorului de credite de reindividualizare a sporurilor în discuţie la nivel maxim.

Invocarea unor hotărâri judecătoreşti de recunoaştere a dreptului la acordarea celor trei sporuri nu îşi găseşte suport în probele administrate în proces, astfel că nu reiese faptul că prin actul administrativ litigios s-ar fi diminuat un cuantum atestat judiciar anterior; în plus, reclamanţilor le sunt acordate sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, astfel că nu există vreo pasivitate a ordonatorului de credite în aplicarea normelor legale, din moment sporurile se regăsesc în actul administrativ unilateral de stabilire a drepturilor salariale şi se plăteşte efectiv.

Nu sunt pertinente apărările acestor reclamanţi prin prisma situaţiei persoanelor care au atins nivelul de salarizare aferent anului 2022 consideră judecătorul fondului, întrucât nu se regăsesc în acea ipoteză, motiv pentru care modul de aplicare a textelor legale incidente ca efect al atingerii respectivului nivel din 2022 nu priveşte stabilirea drepturilor salariale ale acestora prin decizia nr. 22/2018 ci acestora i se aplică doar art. 38 alin. (1) şi (3) din Legea - cadru nr. 153/2017, anume creşterea salarială de 25%.

În privinţa reclamanţilor JJ., KK., LL., NN., CCC., TT., OO., XX., YY., ZZ., HH., AAA., PP., I. Delia, RR., WW. şi SS. care funcţionează în cadrul Judecătoriei Tulcea şi pentru Y., P., FF., F., C., D., W., B., N., R., MMM., DD., K. (la data întocmirii plângerii 07.05.2018), L., O., AA., Q., S., U., T. şi V. care funcţionează în cadrul Tribunalului Tulcea, judecătorul fondului constată, din analiza Capitolului II şi a Capitolului III din Anexa V la Legea nr. 153/2017, că salariile de bază acordate fiecăruia dintre aceşti reclamanţi au atins nivelul prevăzut pentru anul 2022, astfel că li s-a aplicat în mod corect textul art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, intervenind aplicarea sporurilor indicate în art. 4 şi 5 din Anexa V Capitolul VIII. din Legea 153/2017, în cuantumul de 28.67865% din suma totală a salariilor de bază la nivel de ordonator(iar nu la nivel individual cum au susţinut reclamanţii, astfel cum rezultă din înscrisul ataşat la fila x), astfel cum rezultă din decizia contestată, decizie ce a avut la baza Nota privind stabilirea salariilor la 01.01.2018 a managerului economic la Curţii de Apel Constanţa(filele x şi urm. dosar).

Susţinerile reclamanţilor în sensul că, nu au fost acordate sporurile în limita maximă de 30% din suma totală a salariilor de bază la nivel de ordonator sunt neîntemeiate şi vor fi respinse, arată prima instanţă, având în vedere că procentul de 30% este o limită maximă stabilită de legiuitor, care nu poate fi depăşită la nivelul niciunuia dintre ordonatorii de credite, însă stabilirea în concret a procentului intră în marja de apreciere a fiecăruia dintre ordonatori, în cadrul căreia aceasta poate opta cuantumul total pe care îl consideră cel mai adecvat raportat la bugetul alocat, alegerea autorităţii putând fi cenzurată de organele judiciare doar în condiţiile excesului de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) Legea 554/2004.

Făcând aplicarea în cauză a celor mai sus menţionate, instanţa fondului reţine că autoritatea pârâtă a acţionat în limitele marjei de apreciere recunoscute de legiuitor, respectiv a stabilit procentul de acordare a sporurilor prin raportare la cuantumul total al salariilor de bază, ţinând cont de analiza impactului asupra bugetului a acordării acestor sporuri, efectuată de managerul economic. Pârâta Curtea de Apel Constanţa a menţionat că acesta este procentul maxim ce poate fi acordat, în condiţiile în care acordarea sporurilor în cuantumul maxim de 45% la nivel individual, ar reprezenta 39% din totalul salariilor de bază la nivel de ordonator, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 25 Legea 153/2017 Faţă de motivul expus de autoritate, instanţa fondului reţine că stabilirea procentului de 28.67865% din suma totală a salariilor de bază la nivel de ordonator nu a fost făcută cu exces de putere, şi prin urmare nu poate fi cenzurată de instanţă.

Prin urmare, instanţa fondului constată că acestor reclamanţi le sunt acordate sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, astfel că nu există vreo pasivitate a ordonatorului de credite în aplicarea normelor legale, din moment sporurile se regăsesc în actul administrativ unilateral de stabilire a drepturilor salariale şi se plăteşte efectiv, iar faptul că nu se identifică cuantumul fiecărui spor acordat nu afectează legalitatea deciziei contestate, în condiţiile în care se respectă limita maximă prev. de art. 25 Legea nr. 153/2017

De asemenea, Curtea constată că sunt neîntemeiate apărările tuturor reclamanţilor prin prisma invocării unei pretinse discriminări în stabilirea drepturilor sale salariale sub forma sporurilor raportat la cele acordate în beneficiul angajaţilor Curţii de Apel Bacău, a Curţii de Apel Bucureşti şi a Curţii de Apel Ploieşti, întrucât cele două categorii de angajaţi (reclamanta şi persoanele indicate spre comparaţie) nu se află în aceeaşi situaţie, întrucât sunt supuşi deciziei unor ordonatori de credite diferiţi - Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti iar un element esenţial în aplicarea acestui act normativ din perspectiva sporurilor salariale îl constituie ordonatorul de credite în a cărui subordine funcţionează personalul salarizat.

De altfel, art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (...) c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;". Altfel spus, doar salariile de bază sunt vizate de principiul egalităţii, nu şi celelalte componente ale dreptului salarial, tocmai dat fiind rolul jucat de ordonatorul de credite în sensul celor arătate anterior.

În plus, în cauza de faţă, fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu şi în principal un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale în cond. art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituţie prevede că "Justiţia se înfăptuieşte în numele legii", ceea ce implică o acţiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaşte judecătorului dreptul de a legifera.

Se impune a reaminti şi decizia nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, a reţinut că dispoziţiile acelui act normativ "sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reţinut Curtea Constituţională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. In virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.""

Prin acţiunea de faţă tocmai o astfel de finalitate este urmărită de reclamanţi, apreciază judecătorul fondului, respectiv înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare şi nedeclarat ca fiind neconstituţional, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudenţială. Or, faţă de cele mai sus expuse, lipseşte temeiul legal care să atribuie instanţei competenţa de a proceda de o asemenea manieră.

De asemenea, instanţa fondului subliniază că nu este relevantă în proces decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nici decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, întrucât aceasta interpretează norme juridice aplicabile perioadei anterioare celei vizate de decizia nr. 57/23.02.2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Constanţa şi neaplicabile la data de 01.01.2018, când este incidentă Legea nr. 153/2017.

Pentru aceste motive, curtea de apel a respins cererea ca neîntemeiată.

Raportat la considerentele anterior menţionate Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 la cauza dedusă judecăţii, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Stabilind principiul aplicării etapizate a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creşteri salariale şi, particularizat cauzei de faţă, în privinţa personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor de judecată, devin aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prin urmare, aşa cum în mod corect a stabilit colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 presupune o majorare cu 25% a drepturilor salariale faţă de cuantumul aceloraşi drepturi, aflat în plată la 31 decembrie 2017.

În măsura în care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, prevede art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Numai în această din ultimă ipoteză poate fi supusă discuţiei întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fondurile publice şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, aşa cum s-a arătat mai sus, operează o simplă majorare de 25% atât în privinţa salariului de bază cât şi în privinţa sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.

În ipoteza vizată de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispoziţiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate şi aplicate de prima instanţă, în sensul că limitarea de 25% se raportează la nivel de ordonator de credite şi nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de Curtea de Apel Constanţa prin decizia nr. 57/23.02.2018, rezultând din economia dosarului faptul că suma tuturor sporurilor acordate nu depăşeşte procentul de 30% din suma salariilor de bază la nivelul Curţii de Apel Constanţa.

În mod greşit consideră recurenţii reclamanţi că la nivel individual era obligatorie acordarea sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, acela de 45%, fiind de observat faptul că prevederile Legii nr. 153/2017 nu numai că nu conţin o atare dispoziţie ci, dimpotrivă, stabilesc un cuantum maximal al sporurilor şi nu unul fix.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.

Şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.

Prin urmare, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referinţă a dispoziţiilor art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 dreptul la un spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare; un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulat pot ajunge până la procentul de 45%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate în nivel maxim.

Intimata pârâtă Curtea de Apel Constanţa a justificat acordarea acestor sporuri într-un cuantum mai mic decât cel maxim admis de lege, arătând că acordarea sporurilor în cuantumul maxim de 45% la nivel individual ar fi reprezentat 39% din totalul salariilor de bază la nivel de ordonator, ceea ce ar fi condus la încălcarea dispoziţiilor art. 25 Legea 153/2017.

Prin urmare, în mod întemeiat a concluzionat prima instanţă, în sensul că neacordarea sporurilor cuvenite recurenţilor reclamanţi în procentul maxim prevăzut de lege nu reflectă o aplicare discreţionară a legii, de natură a reliefa un exces de putere, ci, dimpotrivă, aplicarea legii într-un sens care concordă voinţei legiuitorului.

Cât priveşte pretinsa discriminare la care sunt suspuşi recurenţii reclamanţi în raport de situaţia colegilor de la curţile de apel nominalizate în acţiunea acestora, în mod întemeiat a reţinut prima instanţă că nu se poate reţine un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

În fine, în acelaşi context este nefondată şi critica recurenţilor reclamanţilor, potrivit căreia prima instanţă ar fi statuat nelegal că nu are competenţa de a verifica modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, observând Înalta Curte că această critică reflectă o interpretare trunchiată a celor dezlegate de judecătorul fondului pe marginea problematici discriminării pretinse de reclamanţi.

Astfel, instanţa fondului nu a negat competenţa sa de a examina pretenţiile formulate în temeiul dispoziţiilor art. 7 din Secţiunea 1 a Capitolului VIII din Anexa Legii nr. 153/2017 ci a subliniat faptul că nu poate proceda, sub pretextul înlăturării unei discriminări, la înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare şi nedeclarat ca fiind neconstituţional, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudenţială, statuare ce este la adăpost de critică, apreciază instanţa de control judiciar, reflectând o corectă aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, raportat la decizia Curţii Constituţionale nr. 1325/2008.

Este legală sentinţa civilă nr. 4357 din 29 octombrie 2018 şi în ceea ce priveşte solicitarea formulată de reclamanţi în subsidiar, la petitul numărul patru al acţiunii acestora, stabilind în mod întemeiat judecătorul fondului că nu poate fi impusă, în principiu, o obligaţie de egalizare a salariilor de bază şi a sporurilor prin raportare la decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nici decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, întrucât această decizie interpretează norme juridice aplicabile perioadei anterioare celei vizate de decizia nr. 57/23.02.2018, emisă de preşedintele Curţii de Apel Constanţa şi neaplicabile la data de 01.01.2018, când este incidentă Legea nr. 153/2017, fiind de subliniat şi faptul că recurenţii reclamanţi nu au formulat nicio critică în concret la adresa raţionamentului judecătorului fondului sub acest aspect.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată nefondat recursul reclamanţilor, urmând a-l respinge în consecinţă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A., B., C., D., E., F., MMM., H., I., J., K., L., NNN., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., OOO., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., I. Delia, WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., PPP., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL. împotriva sentinţei nr. 4357 din 29 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.