Validity of currency regulations permitting foreign currency operations between residents under the Romanian Constitution's financial system clause

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, la data de 02.03.2018, sub nr. de dosar x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Banca Naţională a României, în temeiul art. 4 alin. (4), art. 7 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, anularea prevederilor art. 3 alin. (2) şi (3) a Regulamentului nr. 4 din 01 aprilie 2005, emis de Banca Naţională a României, publicat în Monitorul Oficial nr. 616 din 06.09.2007, în forma în vigoare la 10.01.20107.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 104 din 05 octombrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârâta Banca Naţională a României, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Banca Naţională a României.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi în rejudecare admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

3.1. Prima instanţă nu a interpretat norma juridică incidentă, considerând, în mod greşit, că interpretarea dispoziţiilor atacate nu intră în competenţa instanţei de contencios administrativ

Recurentul-reclamant consideră că înainte de verificarea propriu-zisă a legalităţii dispoziţiilor Regulamentului, este necesară interpretarea acestora, adică stabilirea conţinutului şi sensului acestora, în scopul determinării sferei situaţiilor de stat concrete la care acestea se referă.

Astfel, nimic nu împiedică instanţa de contencios administrativ ca, în prezenta cauză, să stabilească şi dacă în privinţa activităţii instituţiilor de credit rezidente, de creditare a persoanelor fizice rezidente, sunt aplicabile disp. art. 3 alin. (1) sau (2) şi (3) din Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar.

3.2. Prima instanţă şi-a întemeiat hotărârea pe o susţinere falsă şi nemotivată în drept, conform căreia prin moneda naţională nu se înţelege simpla monedă cu putere circulatorie de pe teritoriul României, validând astfel ipoteza circulaţiei pe teritoriul României a monedelor naţionale ale mai multor ţări, fără însă a specifica în mod concret ce alte monede au drept de circulaţie pe teritoriul României, de când au acest drept şi în baza căror acte legislative.

Prima instanţă a ignorat prevederile tezei a doua a art. 137 alin. (2) privind sistemul financiar din Constituţia României, conform cărora "în condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică, se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene", care exprimă indubitabil o restricţie privitoare la circulaţia monedei UE şi, implicit, a oricăror altor monede pe teritoriul României.

Puterea circulatorie a monedei UE poate fi recunoscută doar ulterior revizuirii Constituţiei din anul 2003, prin lege organică, însă, până în prezent nu a fost adoptată vreo lege organică în acest sens.

Art. 137 din Constituţie este prevăzut cu denumirea marginală "Sistemul financiar" şi cuprinde atât sistemul financiar public - finanţele publice, cât şi sistemul financiar privat - finanţele private.

În conformitate cu disp. art. 137 alin. (2) din Constituţie, leul reprezintă singurul mijloc legal de plată pe teritoriul ţării, adică singura monedă ce se poate utiliza pentru achiziţii de bunuri şi servicii, sau plata datoriilor între rezidenţii români, orice alte monede reprezintă mijloace nelegale de plată pe teritoriul României.

Prima instanţă nu a ţinut seama de exemplele unor ţări ca Republica Moldova, Ungaria sau Slovenia, dar nici de declaraţiile postate pe site-ul oficial al pârâtei BNR, prin care se arată că "introducerea monedei unice în zona euro nu modifică regimul valutar din România, Leul rămâne moneda naţională a României şi singurul mijloc legal de plată pe teritoriul ţării noastre".

Punctul de vedere al primei instanţe, care validează ipoteza circulaţiei pe teritoriul României a monedelor naţionale ale mai multor ţări, nu poate fi acceptat, deoarece nu există nicio lege care să atribuie putere circulatorie pe teritoriul României altei monede în afara monedei naţionale; dacă pe teritoriul României ar avea putere circulatorie mai multe monede, nu s-ar justifica existenţa şi emiterea unei monede naţionale; în situaţia în care în România ar avea putere circulatorie şi alte monede în afară de leu, nedeţinând controlul asupra monedelor străine emise de băncile centrale ale altor state, pârâta BNR nu şi-ar mai putea îndeplini rolul şi misiunea stabilite de lege.

Deşi în mediul privat, tarifele de telefonie, cablu, internet, etc. sunt exprimate în euro, plata efectivă se realizează numai în RON.

Onorariile avocaţilor pot fi stabilite şi în monedă străină, plata se efectuează în RON, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârile în care obligă statele să plătească despăgubirile reclamanţilor, stipulează că sumele vor fi convenite în moneda naţională.

3.3. Prima instanţă a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare, dreptul la o instanţă imparţială, contradictorialitate şi prevederile legale privind rolul judecătorului în aflarea adevărului.

Instanţa de fond nu a admis toate mijloacele de probă propuse de recurentul-reclamant, şi-a întemeiat hotărârea pe un punct de vedere propriu, neinvocat de părţi şi care nu a fost pus în discuţia acestora, şi anume, faptul că în România moneda naţională nu este singurul mijloc legal de plată, fiind permisă şi circulaţia monedelor naţionale ale altor ţări.

Referitor la mijloacele de probă, prima instanţă nu a încuviinţat administrarea interogatoriului pârâtei, relevant pentru dezlegarea pricinii.

În ceea ce priveşte punctul de vedere propriu al instanţei de fond, acesta nu este motivat în drept, judecătorul a jucat rolul de apărător al pârâtei, ce a condus la încălcarea dreptului la o instanţă independentă şi imparţială, prevăzut de art. 6 alin. (1) C. proc. civ.

Prima instanţă a încălcat disp. art. 13, art. 22 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Recurentul-reclamant a solicitat anularea prevederilor art. 3 alin. (2) şi (3) din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar.

Potrivit disp. art. 3 alin. (1) din Regulament, plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între rezidenţi care fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii, se realizează numai în moneda naţională (leu), cu excepţia operaţiunilor prevăzute în Anexa nr. 2 - "Categorii de rezidenţi care pot efectua operaţiuni în valută", care se post efectua şi în valută.

Art. 3 alin. (2) din Regulament arată că toate celelalte operaţiuni între rezidenţi, care nu fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii, pot fi efectuat în mod liber, fie în moneda naţională (leu), fie în valută; iar art. 3 alin. (3) stipulează că operaţiunile prevăzute la alin. (2) şi în Anexa 2 la prezentul regulament se pot efectua şi în valută, numai pe baza acordului de voinţă al părţilor.

Prima critică întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. are în vedere opţiunea primei instanţe de a nu realiza o interpretare a disp. art. 3 alin. (1), (2) şi (3) din Regulament, în sensul cerut de reclamant, de a stabili dacă la data încheierii de către acesta a contractului de credit, operaţiunea de creditare în valută reprezintă o operaţiune ce făcea obiect de activitate al băncii şi, deci era inclusă în categoria de "orice alte asemenea operaţiuni care fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii" şi intră sub incidenţa art. 3 alin. (1).

În mod corect, prima instanţă a înţeles să nu realizeze o atare interpretare, având în vedere obiectul acţiunii şi anume, anularea disp. art. 3 alin. (2) şi (3) din Regulamentul nr. 4/2005.

În cadrul acţiunii în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ, se analizează legalitatea emiterii actului, în raport de îndeplinirea condiţiilor de valabilitate ale acestuia, legalitate şi oportunitate.

Recurentul-reclamant în cadrul acţiunii introductive, nu a formulat un capăt de cerere care să se refere la anularea disp. art. 3 alin. (1) din Regulament, astfel că o interpretare a acestui text, cu referire la o situaţie particulară nu este posibilă, cum în mod corect, a arătat şi prima instanţă.

Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că prin moneda naţională nu se înţelege singura monedă cu putere circulatorie de pe teritoriul României, validând ipoteza circulaţiei pe teritoriul ţării a monedelor naţionale ale mai multor ţări.

Art. 137 din Constituţia României se regăseşte în Titlul IV - Economia şi finanţele publice, cu denumirea marginală "Sistemul financiar" şi are următorul conţinut: (1) Formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice sunt reglementate prin lege. (2) Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul.

În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene.

Din conţinutul art. 137, reiese faptul că se reglementează sistemul financiar public şi se stabileşte că moneda naţională a României este leul, cu subdiviziunea banul, iar prin lege organică, aceasta poate fi înlocuită cu cea a Uniunii Europene.

Prevederile sus-menţionate nu interzic astfel ca între persoane private, în anumite condiţii reglementate de lege, în sens larg, să se poată efectua plăţi şi în alte monede naţionale sau cea a Uniunii Europene, deoarece stabilirea monedei naţionale nu echivalează şi cu instituirea unui monopol în circulaţie a leului.

După adoptarea monedei UE, prin lege organică, va dispărea leul ca monedă naţională, iar plăţile se vor efectua în euro, dar şi în alte monede naţionale (valute), pentru operaţiunile permise de dispoziţiile legale.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat în mod corect asupra deosebirii dintre rolul monedei naţionale şi circulaţia unor valute, în anumite condiţii.

Exemplele date de recurentul-reclamant în legătură cu situaţia din Republica Moldova, Ungaria sau Slovenia, nu contrazic cele arătate mai sus, iar acea hartă interactivă a zonei euro se referă la ţările care au înlocuit propria monedă naţională cu cea a Uniunii Europene.

Următoarele exemple prezentate de recurentul-reclamant întăresc ideea că plăţile dispuse/efectuate fac parte din categoria celor enumerate la art. 3 alin. (1) din Regulament şi nu reprezintă un argument în favoarea susţinerilor din cuprinsul cererii de recurs.

Recurentul-reclamant mai invocă faptul că, prima instanţă nu şi-a motivat în drept opinia conform căreia moneda naţională nu este singura monedă cu putere circulatorie în România.

Critica este nefondată, instanţa de fond a invocat în susţinerea argumentaţiei sale, dispoziţiile constituţionale amintite, precum şi prevederile art. 12 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, conform cărora BNR este unica instituţie autorizată să emită însemne monetare, art. 16 din acelaşi act normativ din cuprinsul cărora nu rezultă că leul este singura monedă cu putere circulatorie pe teritoriul ţării.

De asemenea, Înalta Curte aminteşte de disp. art. 10 din Legea nr. 312/2004 care dă în competenţa BNR elaborarea de reglementări privind monitorizarea şi controlul tranzacţiilor pe teritoriul ţării, aceasta realizând politica valutară a ţării, neexistând în speţă, acte normative cu o forţă juridică superioară, care să contrazică cele expuse în Regulamentul nr. 4/2005.

În fine, ultima critică adusă soluţiei primei instanţe, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil.

Încălcarea de către prima instanţă a dreptului la apărare şi a dreptului la o instanţă independenţă şi imparţială, reiese, în opinia recurentului-reclamant din faptul că aceasta nu a supus, în prealabil, discuţiei părţilor, faptul că în România este permisă şi circulaţia monedelor altor ţări, în condiţiile impuse de art. 3 din Regulament.

Critica este nefondată, deoarece interpretarea instanţei de fond s-a bazat chiar pe conţinutul disp. art. 3 din Regulamentul nr. 4/2005, care reglementează modalitatea de plată în cadrul altor operaţiuni care nu fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii, iar intimata-pârâtă, prin întâmpinare, a prezentat justificarea introducerii unui regim valutar, în funcţie de situaţia concretă a României.

Prin urmare, este nefondată şi critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare, principiului contradictorialităţii sau rolului judecătorului în aflarea adevărului, soluţia fiind dată în acord cu aceste principii şi cu probele dosarului.

Referitor la respingerea nejustificată a probei cu interogatoriul pârâtei, Înalta Curte constată că aceasta se subsumează motivului de nelegalitate prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din conţinutul interogatoriului, reiese faptul că nu conduce la dezlegarea pricinii, proba nefiind concludentă şi utilă, cum în mod corect a arătat şi prima instanţă.

Din lecturarea întrebărilor pe care recurentul-reclamant intenţiona să le adreseze intimatei-pârâte, Înalta Curte reţine că interogatoriul nu are legătură cu obiectul acţiunii, analizarea legalităţii actului administrativ normativ contestat, astfel că şi în privinţa respingerii probei, prima instanţă a respectat dispoziţiile legale.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 104 din 05 octombrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.