Invalidation of public recruitment competition for minor procedural defect in recruitment committee composition and proportionality of administrative annulment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 24.07.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii: Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "B." al judeţului Argeş: anularea Ordinului Inspectorului General nr. 375/IG din 17.04.2018 prin care s-a dispus invalidarea concursului pentru ocuparea postului de ofiţer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Argeş; obligarea pârâtului IGSU să înainteze Ministerului Afacerilor Interne dosarul de concurs în vederea emiterii de către ministru a Ordinului de numire în postul de ofiţer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Argeş; obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne - prin ministrul afacerilor interne - să emită Ordinul de numire în postul de ofiţer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Argeş; obligarea pârâţilor la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca urmare a promovării în gradul de ofiţer specialist I, precum şi a dobânzii legale aferente, începând cu data de 15.11.2017 şi până la plata efectivă a acestora şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 112 din 8 aprilie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "B." al judeţului Argeş, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

3.1. Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi în rejudecare admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată cu modificările ulterioare.

Printr-o primă critică, recurentul-reclamant susţine că prima instanţă avea obligaţia legală de a constata nulitatea ordinului atacat pentru nemotivare.

Prin respingerea acestui motiv de nulitate, hotărârea atacată a încălcat principiile dreptului administrativ, art. 31 alin. (2) din Constituţia României şi art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

În cuprinsul ordinului contestat nu a fost prezentat motivul concret al invalidării, respectiv care anume regulă dintre cele de la art. 57 alin. (3) lit. b) din Anexa nr. 3 la OMAI nr. 177/2016, nu a fost respectată.

Curtea de Apel Bucureşti a respins această critică cu motivarea că ordinul nu poate fi sancţionat cu nulitatea deoarece reclamantul a înţeles motivul concret de invalidare a concursului, din conţinutul corespondenţei purtate, astfel că, niciun drept al acestuia nu a fost vătămat.

Motivarea primei instanţe este contrară atât principiilor care guvernează emiterea actelor administrative individuale, cât şi unor texte normative.

În anul 2018 nu exista un act normativ intern, inferior Constituţiei, care să instituie obligaţia de motivare a actului administrativ individual, exista însă, o vastă şi constantă jurisprudenţă, în sensul motivării actului, pentru a se asigura transparenţa deciziei şi posibilitatea de control asupra acestuia.

Cerinţa motivării actului administrativ reiese cu suficientă claritate din conţinutul disp. art. 31 alin. (2) din Constituţia României, care instituie obligaţia autorităţilor publice la informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal, iar o informare incompletă care ascunde motivul concret al actului administrativ al invalidării concursului nu prezintă o atare exigenţă.

În plus, România şi-a asumat obligaţia de a respecta actele Uniunii Europene, iar art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a UE recunoaşte dreptul cetăţeanului la o bună administrare.

În acelaşi sens, conduita autorităţii care a încercat să clarifice situaţia prin corespondenţă ulterioară nu este în acord cu principiile enunţate mai sus.

Cea de-a doua critică are în vedere aplicarea greşită a normelor cuprinse în Anexa nr. 3 la OMAI nr. 177/2016, respectiv art. 12 alin. (2), însă dispoziţia a fost folosită de prima instanţă pentru a justifica un ordin nelegal, iar nu pentru a preveni sau pentru a repara o greşeală dacă aceasta există, de recrutare.

Menţinerea efectelor ordinului de invalidare apare astfel ca urmare a aplicării unui formalism excesiv, ca negare a poziţiei concrete a cetăţeanului în raporturile cu autorităţile publice.

Celelalte cereri formulate prin acţiune au fost respinse, prin urmare, nelegal, ca o consecinţă a greşitei respingeri a cererii de anulare a ordinului atacat, însă aceasta trebuie analizată unitar, având o strânsă legătură cu anularea Ordinului nr. 375/IG din 17.04.2019.

3.2. Împotriva încheierii din data de26.02.2020 şi a sentinţei nr. 112 din 8 aprilie 2020 pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs incident întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a formulat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 26.02.2020 şi sentinţei civile nr. 112/08.04.2020, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne.

În motivarea recursului, se arată că anularea unui act administrativ se soluţionează în contradictoriu cu emitentul acestuia şi nu cu alte instituţii care îl au în subordine.

Actul administrativ a cărui anulare s-a cerut - nr. 375/IG/17.04.2018, prin care s-a dispus invalidarea concursului pentru ocuparea postului de ofiţer specialist I (consilier juridic) la ISUJ Argeş, a fost emis de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, unitate cu personalitate juridică.

Recurentul-pârât consideră că nu are calitate procesuală pasivă nici în raport de celelalte capete de cerere, accesorii capătului principal, deoarece emiterea actului de numire în funcţie este în competenţa şefului de unitate, respectiv şeful ISUJ Argeş, iar acordarea gradului militar aparţine şefului unităţilor MAI care are calitatea de ordonator de credite pentru cadrele militare din subordine.

De asemenea, stabilirea şi acordarea drepturilor băneşti constituie un atribut exclusiv ce aparţine angajatorului.

4. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a invocat excepţia netimbrării cererii de recurs formulate de reclamant şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a apărătorului recurentului-reclamant.

Prin întâmpinarea formulată de recurentul-reclamant la recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, se susţine nulitatea recursului ca fiind declarat în lipsa aprobării prealabile a ministerului afacerilor interne, ceea ce are semnificaţia depăşirii puterilor de reprezentare conferite semnatarului cererii.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor formulate

Prealabil se va constata că excepţiile netimbrării recursului formulat de recurentul-reclamant şi lipsei dovezii calităţii de reprezentant a apărătorului ales al recurentului-reclamant au fost soluţionate anterior de instanţa de recurs.

Cu privire la nulitatea recursului formulat de pârâtul M.A.I pentru lipsa aprobării prealabile a ministrului afacerilor interne, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere dispoziţiile legale invocate de recurentul-pârât, în sensul că această aprobare este necesară doar în situaţiile prevăzute de art. 4 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale Juridice, aprobat prin OMAI nr. 100/2011, cu modificările şi completările ulterioare, atunci când ministrul afacerilor interne are calitate procesuală, or, în speţă a fost chemată în judecată autoritatea publică şi nu conducătorul acesteia, devenind aplicabile disp. art. 4 alin. (1) şi (3) din ordin, când Direcţia Generală, prin directorul general, directori generali adjuncţi sau personalul desemnat de aceştia, reprezintă şi angajează M.A.I în raporturile cu instanţele de judecată.

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la recursul formulat de recurentul-reclamant A.

Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a solicitat, prin acţiunea introductivă modificată, în principal, anularea Ordinului Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă nr. 375/IG/2018, prin care s-a dispus invalidarea concursului pentru ocuparea postului de ofiţer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Argeş.

În conţinutul actului administrativ individual atacat, se precizează că, în conformitate cu prevederile art. 57 alin. (3) lit. b) din Anexa nr. 3 a OMAI nr. 177/2016 privind activitatea de management recurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, Adresei DGMRU nr. x din 18.01.2018 şi Notei-raport nr. x/02.04.2018, concursul pentru ocuparea postului de ofiţer specialist I (consilier juridic) se invalidează în ceea ce priveşte postul scos la concurs la ISUJ Argeş, întrucât în urma verificării corectitudinii întocmirii dosarelor de concurs şi a dosarelor de recrutare, Direcţia Generală Management Resurse Umane a constatat nerespectarea procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor şi a returnat întreaga documentaţie unităţii organizatoare, motivat corespunzător în vederea aplicării măsurilor legale.

Recurentul-reclamant a susţinut în cererea introductivă nulitatea actului administrativ atacat, pentru nemotivare, deoarece nu se arată în concret care anume ipoteză a prevederilor art. 57 alin. (3) din OMAI nr. 177/2016 a fost avută în vedere, respectiv: nerespectarea procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea concursului; neîndeplinirea de către candidaţi a condiţiilor de participare la concurs; întocmirea dosarelor de concurs şi/sau de recrutare în volum incomplet.

Se mai susţine că ordinul atacat nu a specificat în ce a constat nerespectarea procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea concursului.

Prima instanţă a apreciat că este neîntemeiat acest motiv e anulare a actului administrativ atacat, arătând că cerinţa motivării este suplinită în speţă, prin corespondenţa purtată între reclamant şi autoritate, iar răspunsurile părţilor fac trimitere la situaţia existentă şi cerinţele legale încălcate, fiind astfel cunoscute de către reclamant.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate, recurentul-reclamant critică soluţia primei instanţe, arătând că principiile care guvernează emiterea actelor administrative, precum şi cele ce decurg din prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care au în vedere dreptul cetăţeanului la o bună administrare, se opun ca un act administrativ să se considere că este motivat datorită corespondenţei purtate de reclamant cu autoritatea după ce actul a fost emis de această autoritate.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că din cuprinsul actului nu se cunoaşte care anume regulă dintre cele trei enumerate de disp. art. 57 alin. (3) lit. b) din Anexa nr. 3 la OMAI nr. 177/2016 nu a fost respectată.

Înalta Curte, analizând prima critică expusă în cuprinsul motivelor de casare invocate de recurentul-reclamant o va respinge ca nefondată.

Înalta Curte va reţine că cerinţa/obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o condiţie de legalitate actului, această împrejurare fiind acceptată atât pe plan naţional, cât şi la nivel european.

Motivarea actului administrativ reprezintă o garanţie împotriva arbitrariului, iar aceasta trebuie să conţină elementele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, de natură să permită destinatarilor să cunoască conţinutul concret al actului şi să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de contencios administrativ.

Nemotivarea actului administrativ vizează însăşi existenţa actului şi nu numai dimensiunea formală a legalităţii lui.

Motivare actului administrativ se impune astfel să fie explicită şi realizată, de regulă, prin chiar conţinutul actului.

Această concluzie este în contradicţie cu cele reţinute de prima instanţă, conform cărora, motivarea actului administrativ poate să fie suplinită prin corespondenţa purtată ulterior emiterii actului, între reclamant şi autoritate, în urma căreia reclamantul a înţeles care sunt motivele şi a putut, pe baza acestora, să formuleze acţiune în justiţie.

Înalta Curte, analizând conţinutul actului atacat, observă că se arată în mod clar, că se invalidează concursul pentru ocuparea postului de ofiţer specialist I (consilier juridic) la ISUJ Argeş, pentru nerespectarea procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor, potrivit art. 57 alin. (3) lit. b) din Anexa nr. 3 a OMAI nr. 177/2016 şi în conformitate cu Adresa DGMRU nr. x/S2 din 18.01.2018 şi Nota-raport nr. x/02.04.2018.

Înalta Curte va constata, în primul rând că nu este întrunită critica formulată de recurentul-reclamant în ceea ce priveşte lipsa de precizare a motivului de anulare a concursului, respectiv care anume regulă dintre cele trei expuse de art. 57 alin. (3) lit. b) din Anexa nr. 3 la OMAI nr. 177/2016 a fost avută în vedere.

Din conţinutul actului rezultă că a fost incidentă prima ipoteză, cea referitoare la erespectarea procedurilor privind organizarea şi desfăşurarea concursului.

În realitate, se observă că emitentul actului nu a detaliat care anume regulă de procedură nu a fost respectată cu ocazia organizării şi desfăşurării concursului.

Cum deja s-a afirmat anterior, exigenţa motivării actului administrativ presupune, ca regulă, ca aceasta să fie cuprinsă chiar prin conţinutul actului.

Este permisă totuşi ipoteza ca actul administrativ să facă trimitere la anumite acte pregătitoare/prealabile care au condus la decizia finală, iar actul administrativ s-a întemeiat pe acestea.

Aceasta este situaţia din dosar, când emitentul actului a arătat că ordinul este emis în conformitate cu două acte preparatorii.

Adresa nr. x/18.01.2018, prin care Direcţia Generală Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a concluzionat că la nominalizarea comisiei de recrutare la nivelul ISUJ Argeş nu au fost respectate prevederile art. 12 alin. (2) din Anexa nr. .3 la Ordinul nr. 177/2016, în sensul că niciunul dintre membrii comisiei de recrutare nu era încadrat în compartimentul de resurse umane al unităţii, fiind nominalizat ca secretar, numai un subofiţer din cadrul structurii de resurse umane, şi prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru trecerea în corpul ofiţerilor, cu grad de sublocotenent al reclamantului.

De asemenea, din cuprinsul Notei-raport nr. x/02.04.2018 a IGSU - Direcţia Resurse Umane reiese faptul că s-a propus către Inspectoratul General al IGSU, invalidarea concursului, pentru motivele deja arătate, şi informarea reclamantului despre această împrejurare.

Înalta Curte constată, în baza celor sus-menţionate că actul administrativ cu caracter individual atacat a fost motivat corespunzător, iar deficienţa invocată de recurentul-reclamant se referă, în realitate, la comunicarea defectuoasă a acestuia, fapt ce nu constituie însă o cauză ce afectează legalitatea Ordinului nr. 375/IG/17.04.2015.

O altă critică invocată de recurentul-reclamant este aplicarea greşită a disp. art. 12 alin. (2) din Anexa nr. 3 la OMAI nr. 177/2016, acestea fiind instituite exclusiv în scopul prevenirii unor greşeli în selecţia candidaţilor, culpa aparţine autorităţii şi, în concret, nu s-a produs niciun prejudiciu, candidaţii au îndeplinit condiţiile de participare la concurs, nu au existat contestaţii ale candidaţilor respinşi.

Instanţa de fond, interpretând şi aplicând disp. art. 12 alin. (2) din OMAI nr. 177/2016 a apreciat că neregularitatea priveşte nominalizarea comisiei de recrutare de la nivelul ISUJ Argeş, în sensul că niciunul dintre membrii săi nu era încadrat la compartimentul resurse umane al unităţii.

A mai reţinut prima instanţă că nu are relevanţă culpa autorităţii, iar simpla nerespectare a acestor dispoziţii legale conduce la anularea concursului.

Înalta Curte constată că disp. art. 12 din Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 177/2016, stabileşte componenţa comisiei de recrutare, respectiv preşedintele comisiei de recrutare, şeful structurii de specialitate corespunzătoare domeniului de activitate al posturilor vacante pentru care se organizează concursul sau o altă persoană desemnată şi membrii comisiei de recrutare, desemnaţi din rândul ofiţerilor din cadrul unităţii teritoriale, din care cel puţin unul din compartimentul de resurse umane al unităţii.

Prin urmare, din actele dosarului reiese că din componenţa comisiei de recrutare face parte preşedintele, care este şeful structurii de specialitate corespunzătoare, doi membri, dintre care unul trebuie să fie ofiţer şi să facă parte din compartimentul de resurse umane al unităţii şi un secretar.

Pentru concursul pentru postul de ofiţer specialist I (consilier juridic) la ISUJ Argeş, în comisia de recrutare nu a fost desemnat şi un ofiţer care face parte din compartimentul de resurse umane al unităţii, ci un alt ofiţer ce aparţine altui compartiment.

Motivul de invalidare a concursului vizează nerespectarea procedurilor legale de concurs, însă nu orice viciu de legalitate conduce automat la anularea concursului.

Pentru ca însăşi autoritatea organizatoare să dispună invalidarea rezultatelor unui concurs este necesar şi obligatoriu să se producă o viciere gravă a rezultatelor, datorată nerespectării procedurii.

Exemple în acest sens, pot fi cele referitoare la neconfidenţialitatea subiectelor, neîndeplinirea condiţiilor de participare la concurs, conflictul de interese, incompatibilităţi, fraudarea unei probe, etc., toate acestea putând să conducă la vicierea rezultatelor concursului.

Or, în speţă, concursul a fost invalidat pentru faptul că unul dintre cei doi membri ai comisiei de recrutare nu face parte din compartimentul de resurse umane al unităţii, însă nu s-a demonstrat că o atare nerespectare a procedurii constituie un motiv care este de natură să afecteze întregul concurs.

În dosar nu există nicio dovadă în sensul existenţei unor contestaţii formulate de ceilalţi participanţi în aceleaşi condiţii, iar recurentul-reclamant a fost declarat câştigător.

Viciul de legalitate în această situaţie este minor şi nu este apt să conducă la invalidarea rezultatelor.

Actul administrativ de invalidare suferă, prin urmare, de o gravă abatere de la legalitate, deoarece a fost emis cu nerespectarea disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, ducând la vătămarea drepturilor reclamantului legate de clasarea pe primul loc şi câştigarea concursului.

În consecinţă, prima instanţă a pronunţat sentinţa recurată cu aplicarea greşită a legii, motiv de nelegalitate ce se încadrează pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte celelalte cereri formulate prin acţiune, sunt fondate criticile aduse de recurentul-reclamant, pretenţiile fiind accesorii cererii principale, astfel că, în mod nelegal prima instanţă a hotărât respingerea lor, deoarece este validă obligaţia pârâtului IGSU să înainteze pârâtului MAI dosarul de numire a reclamantului pe post, obligaţia acestuia să emită ordinul de numire pe post, precum şi obligaţia pârâţilor de a plăti reclamantului despăgubirile cuvenite.

2. Cu privire la recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne

Recurentul-pârât critică sentinţa primei instanţe pentru soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, Înalta Curte urmând să respingă recursul ca nefondat.

Pârâtul MAI a fost chemat în judecată datorită calităţii sale de participant la procedura de recrutare, întrucât prin Adresa nr. x/18.01.2018 a restituit documentaţia în vederea dispunerii invalidării rezultatelor concursului.

Totodată, una dintre dispoziţiile instanţei de recurs este aceea ca pârâtul IGSU să înainteze MAI dosarul de concurs în vederea emiterii ordinului de numire pe post a reclamantului.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează să se admită recursul formulat de reclamant, să se dispună casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Urmează să se dispună anularea actului atacat, obligarea pârâtului IGSU să înainteze MAI dosarul de concurs, în vederea emiterii de către MAI a ordinului de numire a reclamantului în postul de ofiţer specialist I (consilier juridic) la ISUJ Argeş.

Vor fi obligaţi pârâţii la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul ca urmare a promovării în grad de ofiţer specialist I, precum şi a dobânzii legale aferente, începând cu data la care trebuie emis ordinul şi până la plata efectivă a acestora.

În temeiul art. 451 C. proc. civ., vor fi obligaţi pârâţii la 5.050 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

În temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va respinge va nefondat recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 112 din 08 aprilie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi în rejudecare admite acţiunea.

Anulează Ordinul Inspectorului General nr. 375/IG din 17.04.2018 şi obligă pârâtul IGSU să înainteze Ministerului Afacerilor Interne dosarul de concurs în vederea emiterii de către ministru a ordinului de numire în postul de ofiţer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Argeş.

Obligă pârâtul Ministerul Afacerilor Interne să emită ordinul de numire în postul de ofiţer specialist I (consilier juridic) la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Argeş.

Obligă pârâţii la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca urmare a promovării în gradul de ofiţer specialist I, precum şi a dobânzii legale aferente, începând cu data la care trebuia emis ordinul şi până la plata efectivă a acestora.

Obligă pârâţii la plata sumei de 5050 RON reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.

Respinge recursul incident formulat de Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din 26 februarie 2020 şi împotriva sentinţei nr. 112 din 08 aprilie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.