Suspension of tax assessment for contractual dividends: appeal allowed and enforcement suspended

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de suspendare a executării

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta Compania de Apa Olt S.A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Slatina - Direcţia Generala Economica a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună suspendarea efectelor actelor administrative - decizia de impunere nr. x/23.06.2017 si a raportului de inspecţie fiscala nr. x/23.06.2017 ambele emise de către intimata pana la soluţionarea definitiva a prezentei cauze.

1.2. Hotărârile pronunţate în cauză

Prin sentinţa nr. 1414 din data de 04 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe invocată de pârâta Primăria mun. Slatina - Direcţia Generală Economică şi, pe cale de cosecinţă, a fost declinantă competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. Compania de Apă Olt S.A. în contradictoriu cu pârâta Primăria mun. Slatina - Direcţia Generală Economică în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ, având în vedee că în speţă, valoarea obiectului prezentei cereri depăşeşte suma de 1.000.000 RON, împrejurare în care, criteriul valoric stabilit de art. 10 alin. (1) din legea nr. 554/2004 atarge competenţa curţii de apel.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curţea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 649/2017 pronunţată în data de 4 decembrie 2017, a respins cererea formulată de reclamanta Compania de Apă Olt S.A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Slatina-Direcţia Generală Economică, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 649 din 04 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta Compania de Apă Olt S.A ., în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare,admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x emisă de către intimata până la soluţionarea definitivă a litigiului de fond.

Criticile formulate de recurentă au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

Raportat la solicitarea formulată de către recurentă instanţa a dispus respingerea cererii având ca obiect suspendare act administartiv reţinând că, în dreptul administrativ român, operează prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, făra însă ca acest lucru sa impieteze asupra prerogativei instanţei de a dispune asupra suspendării executării actului administrativ.

În speţa dedusă judecăţii instanţa a reţinut ca nu există indicii de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

A mai reţinut instanţa şi faptul ca " simplele afirmaţii făcute în conţinutul cererii de suspendare nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate de care se bucura actul.

Ca un ultim aspect instanţa de fond a reţinut că nu este justificată susţinerea recurentei că punerea în executare ar determina imposibilitatea efectuării unor plăţi de către subscrisa cu consecinţa afectării activităţii, în opinia instanţei neexistând iminenta producerii unei pagube materiale.

Arată în continuare recurenta că pentru creanţele rezultate din raporturi juridice contractuale (chirii, redevenţe, altele decât cele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 207/2015, dividendele cuvenite statului/unităţilor administrativ-teritoriale ca urmare a deţinerii de acţiuni la diverse societăţi comerciale) sunt aplicabile prevederile dreptului comun în ceea ce priveşte regimul juridic, mai puţin recuperarea pe calea executării silite.

Această din urmă activitate a fost dată în competenţa executorilor fiscali (din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau ai unităţilor administrativ-teritoriale), care efectuează executarea silită în baza titlului executoriu obţinut în condiţiile dreptului comun, însă după regulile corespunzătoare din Legea nr. 207/2015.

În opinia recurentei,pentru a obţine de la subscrisa dividende precum si acesoriile acestora erau aplicabile dispoziţiile dreptului comun.

Altfel spus, raportat la considerentele reţinute de către Înalta Curţe în decizia nr. 66 din 12 iulie 2017, pentru pretenţii cu privire la dividende/accesorii, intimata trebuia sa formuleze o cerere de chemare in judecata şi nu sa treacă direct la emiterea deciziilor de impunere, asa cum în mod legal aceasta a procedat.

În acest sens a arătat că, în raport cu circumstanţele cauzei, dispoziţiile art. 623 din C. proc. civ., ce instituie regula executării titlurilor de către executorul judecătoresc, precum şi excepţia privind executarea titlurilor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se impun a fi corelate cu normele privind executarea creanţelor fiscale, respectiv art. 220 alin. (5) raportat la art. 220 alin. (4) şi art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, în pofida principiului consacrat în art. 2 alin. (4) din acelaşi act normativ, care vizează domeniul său de aplicare.

În concluzie, fată de cele menţionate, recurenta arată că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că în cauză în cauza nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 raportat la art. 2 alin. (1) litera " s" din Legea nr. 554/2004, pentru a fi dispusa suspendarea.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Primăria Municipiului Slatina-Direcţia Generală Economică, nu a înţeles să formule întâmpinare în cauză.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este fondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi admis, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu consecinţa casării sentinţei atacate, admiterii cererii de suspendare formulată de reclamantă şi suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x emisă de către intimata până la soluţionarea definitivă a litigiului de fond, în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

(1) "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.".

Cele două condiţii cerute cumulativ de norma citată au fost analizate sumar de Curtea de apel, rămânând necercetate împrejurări esenţiale, relevate de reclamantă în cererea de suspendare.

Referitor la cazul bine justificat, în definiţia legală a acestei noţiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din acelaşi act normativ se arată că vizează "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" .

În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.

Circumstanţele cauzei sunt de necontestat, în sensul că recurenta-reclamantă S.C Compania de Apa Olt S.A., a urmat calea prevăzută în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a obţine suspendarea executării efectelor actelor administrative - decizia de impunere nr. x/23.06.2017 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/23.06.2017 ambele emise de către intimata până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

Criticile încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care vizează interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente cauzei sunt fondate.

Referitor la condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului a cărei suspendare se solicită.

Or, în speţă, motivele invocate de recurenta-reclamantă au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ, acesta fiind considerentul pentru care Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că aprecierile reclamantei asupra nelegalităţii actelor fiscale contestate nu se pot subsuma condiţiei cazului bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în această materie (relevată, de ex. prin deciziile nr. 550/2009, nr. 3322/2009, nr. 3543/2009, nr. 4027/2009, nr. 4169/2009) este în sensul că nu orice dubiu în privinţa legalităţii unui act administrativ demonstrează îndeplinirea "cazului bine justificat", ci, dimpotrivă, au această aptitudine doar îndoielile serioase, determinate, spre exemplu, de nemotivarea actului, de emiterea lui de către un organ necompetent, de întemeierea acestuia pe texte legale abrogate, neconstituţionale, ori în mod evident inaplicabile, etc.

Relevantă în această privinţă este şi soluţia pronunţată prin Sentina nr. 303/2018 din 24 mai 2018 de către Curtea de Apel Craiova în sensul admiterii în parte a acţiunii, creează, cel puţin cu caracter provizoriu, premisa nelegalităţii actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel răsturnată prezumţia de legalitate ataşată actelor administrative.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte reţine că, deşi această sentinţă nu are caracter definitiv, soluţia pronunţată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase şi rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecăţii.

Concluzionând, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a probat existenţa unor împrejurări de natură a crea îndoieli în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal şi, fără a tranşa această chestiune în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmează a reţine că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 o defineşte ca fiind "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".

Contrar celor reţinute de Curtea de apel, Înalta Curte constată că paguba rezultă chiar din adoptarea unei decizii de impunere pentru dividente şi accesorii (rezultate din raporturi juridice contractuale) care nu poate face obiectul unei executări fiscale.

Nu in ultimul rând, în ceea ce priveşte iminenţa unei pagube, fără a respinge de plano ideea încadrării privării recurentei - reclamante la o analiză în definiţia cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că verificarea îndeplinirii acestei cerinţe a devenit inutilă, atâta vreme cât art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, iar, aşa cum rezultă din cele expuse anterior în speţă există un caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ.

În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ în cauză, astfel că va fi casată sentinţa atacată, şi, pe cale de consecinţă, admisă cererea de suspendare astfel cum a fost formulată.

III. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ. este întemeiat, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite cererea de suspendare formulată de reclamantă şi va suspenda executarea Deciziei de impunere nr. x emisă de către intimata până la soluţionarea definitivă a litigiului de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Compania de Apă Olt S.A. împotriva sentinţei nr. 649 din 04 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Admite cererea de suspendare formulată de reclamantă.

Suspendă executarea Deciziei de impunere nr. x emisă de către intimata până la soluţionarea definitivă a litigiului de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.