Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6663/2020 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal for lack of articulated grounds of illegality in public administration litigation

Case Number Decizia nr. 6663/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, thereby leaving the lower court's decision rejecting the plaintiff's action in force, with the municipal authority prevading on procedural grounds. The dispute involved a municipality challenging a note of irregularities and an administrative decision by the Ministry of Regional Development and Public Administration regarding public administration compliance; the appellant filed an appeal against the appellate court's dismissal of its case. Relying on Articles 486(1)(d), 488, and 489 of the Civil Procedure Code, the Court held that the appeal was procedurally defective because the appellant merely restated factual grievances and dissatisfaction with the outcome without articulating specific grounds of illegality or citing the legal provisions allegedly violated by the lower court, thus failing to meet the strict requirements for an extraordinary appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of cassation appeal for lack of articulated grounds of illegality in public administration litigation: Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Keywords

AI generated
grounds for cassation administrative dismissal Civil Procedure Code municipal administrative authority procedural requirement public administration

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2013, pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Piatra Neamţ prin Primar a solicitat anularea Notei de constatare a neregulilor nr. x/12.02.2013, a Deciziei nr. 136/23.04.2013 de soluţionare a contestaţiei administrative şi suspendarea executării Notei de constatare.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 91 din 09 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea, în rejudecare, formulată de reclamantul Municipiul Piatra Neamţ, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca nefondată.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 91 din 09 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Municipiul Piatra Neamţ prin Primar solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi Cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În privinţa susţinerilor recurentei-reclamante, acestea nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., partea nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea în raport cu soluţia primei instanţe şi a reluat situaţia de fapt.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, susţinerile recurentei nu reprezintă critici împotriva hotărârii recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de Municipiul Piatra Neamţ prin Primar împotriva sentinţei nr. 91 din 09 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.