Exclusion of non-collectible mineral-oil-based greases from waste oil management obligations and associated financial penalties under Romanian environmental legislation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, la data de 07.09.2016, reclamanta societatea A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a solicitat anularea deciziei nr. 120 înregistrată sub nr. x/23.08.2016 emisă de pârâtă cu ocazia soluţionării contestaţiei administrative formulată de Societate, anularea în parte a actelor administrative reprezentate de: decizia de impunere nr. x/27.06.2016 înregistrată la AFM sub nr. x/27.06.2016; raportul de inspecţie fiscală nr. x/27.06.2016 înregistrat sub nr. x/27.06.2016; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2 975 din 21 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea privind pe reclamanta societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a anulat Decizia nr. 120/2016, a anulat în parte decizia de impunere nr. x/27.03.2016 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/27.06.2016 (decizia de impunere fiind înregistrată la AFM sub nr. x/27.06.2016, iar raportul de inspecţie fiscală sub nr. x/27.06.2016), doar în ceea ce priveşte sumele următoare, stabilite cu titlu de obligaţii fiscale suplimentare, conform art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005: 1.586.798 RON, reprezentând contribuţie suplimentară; 551.308,39 RON, reprezentând dobânzi de întârziere; 242.418,16 RON, reprezentând penalităţi de întârziere; a admis în parte cererea expertului de majorare a onorariului, a majorat onorariul cu suma de 1 000 RON, în sarcina reclamantei.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi în rejudecare respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea opţiunii sale procesuale recurenta pârâtă a susţinut următoarele:

Instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate şi ale art. 9 din O.U.G. nr. 196/2005.

Instanţa de fond a constatat ca taxa prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 165/2005 este datorată pentru uleiurile ce fac obiectul H.G. nr. 235/2007, că obiect al H.G. nr. 235/2007 îl reprezintă uleiurile uzate, iar definiţia uleiurilor uzate se regăseşte la art. 3 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 235/2007. Instanţa în mod eronat a reţinut în motivarea sa, faptul că "unsorile nu sunt incluse în cadrul uleiurilor uzate".

Deşi aceasta reţine că potrivit art. 3 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 235/2007, uleiurile sunt considerate toate uleiurile industriale şi lubrifianţii, totuşi concluzionează că definiţia uleiurilor uzate include uleiurile prevăzute la lit. b) de la art. 3 din H.G. nr. 235/2007, fără a face trimitere la noţiunea de uleiuri definită la art. 3 lit. g) care include şi lubrifianţii, categorie unde ar putea fi încadrate unsorile.

Motivarea instanţei de fond apare în contextul mai sus arătat ca fiind contradictorie.

Plecând de la definiţia uleiurilor uzate respectiv "toate uleiurile prevăzute la lit. h) care au devenit improprii destinaţiei iniţiale" se poate observa că acestea (uleiurile prevăzute la lit. h) sunt uleiuri de bază, adică uleiul mineral rafinat în care se introduc diferite adaosuri, care la rândul lor sunt uleiuri, astfel cum sunt prevăzute la lit. g) a art. 3, respectiv toate uleiurile industriale şi lubrifianţii, pe baza minerală, semisintetice, sintetice sau biogene.

Nu se pot interpreta în sens restrictiv dispoziţiile art. 3, în sensul scoaterii din context doar a definiţiei dată de lit. h), fără a ţine seama de faptul ca uleiul uzat este de fapt uleiul prevăzut la lit. g) a art. 3 din care este inclusă şi unsoarea care a devenit impropriu destinaţiei iniţiale.

Chiar "dacă nu există o reglementare legala expresă privind achitarea unei taxe pentru gestionarea unsorilor uzate" astfel cum reţine instanţa de fond, se consideră că scopul legiuitorului a fost acela de reglementa gestionarea tuturor substanţelor ce au la bază uleiuri pe bază minerală, cum este şi cazul unsorilor.

Şi prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, se menţionează că unsorile reprezintă de fapt un ulei îngroşat, rezultând astfel că şi unsorile se uzează prin folosire după un anumit timp.

Mai mult, chiar în fişele tehnice ale unsorilor comercializate de societatea intimati, se menţionează că acestea sunt fabricate din uleiuri pe bază minerală:

"Unsorile multifuncţională de litiu B. sunt unsori fabricate din uleiuri pe bază minerală, îngroşători pe baza de 12-hidroxistearat de litiu, şi aditivi pentru a asigura foarte bună rezistenţă la apă, stabilitate la oxidare şi pentru a proteja părţile lubrifiate la rugină, uzură şi coroziune. De asemenea, unsorile antifricţiune pe baza de săpun de calciu C. sunt unsori fabricate prin îngroşarea uleiurilor de baza minerale cu săpun de calciu, şi asigură rezistenţa bună la apă, protecţie împotriva uzurii si coroziunii.

Conform definiţiilor prevăzute la pct. 23 din anexa 1 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, ce transpune în legislaţia naţională Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (TOUE) seria x nr. x din 22 noiembrie 2008, uleiuri uzate sunt "toate uleiurile minerale sau lubrifianţii sintetici ori uleiurile industriale care au devenit improprii folosinţei pentru care au fost destinate iniţial cum ar fi uleiurile utilizate de la motoarele cu combustie şi de la sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiate, uleiurile pentru turbine şi cele pentru sistemele hidraulice".

Lubrifianţii de tipul unsorilor consistente puse pe piaţa naţională de societatea reclamantă sunt fabricaţi din ulei mineral de bază rafinat sau ultrarafinat, aflat în proporţii diferite de până la 90% din produs, în care se adaugă substanţe organice sau anorganice pentru a le îmbunătăţii anumite caracteristici particulare, precum vâscozitatea. capacitatea de ungere, aderenţă, etc.

Deşeurile de lubrifianţi de tipul unsorilor consistente fabricate din ulei de bază se clasifică, conform prevederilor Anexei 1 Condiţii de colectare şi asocierea în categorii de colectare a următoarelor tipuri de uleiuri uzate, conform codurilor cuprinse în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase din Hotărârea Guvernului nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate în categoriile de colectare 12.01 şi 13.01 - 13.08.

Aşadar, atâta vreme cât din probatoriul administrat în cauza, respectiv raportul de expertiză tehnică şi înscrisurile aflate la dosar, rezultă că unsorile sunt uleiuri de bază minerală, îngroşate, care se uzează prin folosire, se consideră că acestea fac obiectul H.G. nr. 235/2007, subzistând obligaţia de colectarea a acestora.

În concluzie, se constată că includerea lubrifiaţilor de tipul unsorilor consistente fabricate din ulei de bază în baza de calcul a obligaţiilor la Fondul pentru mediu este legală şi justificată, iar societatea avea posibilitatea legală de a-şi realiza obligaţiile de gestionare a uleiurilor uzate.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare reclamanta intimată societatea A. S.A. a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat, apreciind că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

2.1. Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de fond a fost învestită cu analiza legalităţii Deciziei de impunere nr. x/27.06.2016, a raportului de inspecţie fiscală care stă la baza acesteia, precum şi a Deciziei nr. 120/23.08.2016 emise ori întocmite de Administraţia Fondului pentru Mediu prin care reclamanta a fost impusă suplimentar cu suma de 2.380.524,55 RON din care 1.586.798 RON reprezintă contribuţie suplimentară, 551.308,39 RON sunt dobânzi de întârziere iar 242.418,16 RON penalităţi de întârziere.

La baza acestei decizii administrative a stat constatarea organelor de inpecţie din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu că reclamanta pentru activitatea sa din perioada 2011 - 2013 în declaraţiile sale privind cantităţile totale de uleiuri importate nu a inclus şi cantităţile de "unsori fabricate prin îngroşarea uleiurilor de bază minerale cu diverse tipuri de săpun şi adăugarea unor aditivi corespunzători", pentru care în opinia inspectorilor pârâtei avea obligaţia îndeplinirii planurilor anuale de colectare după uzarea lor sau a plăţii unei contribuţii de 2 RON/l aplicabilă cantităţii de uleiuri uzate necolectate corespunzător obiectivelor legale impuse.

Prima instanţă a anulat în parte actele administrativ fiscale şi operaţiunile administrative care le-a fundamentat pentru contribuţiile şi accesoriile aferente impuse suplimentar corespunzătoare neîndeplinirii obiectivelor anuale de colectare a unsorilor fabricate prin îngroşarea uleiurilor de bază minerale, considerând în esenţă că aceste susbstanţe nu intră în categoria uleiurilor uzate şi nu sunt colectabile în sensul H.G. nr. 235/2007.

Soluţia la care a ajuns judecătorul fondului este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă şi judicioasă a normelor de drept material aplicabile, criticile recurentei pârâte fiind în consecinţă nefondate.

Reclamanta în calitate de importator şi comercializator de uleiuri avea potrivit Anexei 4 la O.U.G. nr. 196/2005 obligaţia gestionării a unei cantităţi de uleiuri uzate de 40% din cantitatea de ulei proaspăt pusă pe piaţă pentru anul 2011, de 60% pentru anul 2012 şi de 80% pentru anul 2013. În măsura neîndeplinirii acestor obiective legale avea conform art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005 obligaţia plăţii unei taxe de 2 RON/l, aplicată uleiurilor ce fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare şi cantităţile de uleiuri uzate gestionate.

În categoria uleiurilor uzate intră conform art. 3 alin. (1) lit. (i) din H.G. nr. 235/2007 toate uleiurile prevăzute la lit. h), respectiv uleiurile minerale rafinate în care se introduc diferite adaosuri, cum ar fi aditivi sau alte substanţe organice ori anorganice, pentru obţinerea unor proprietăţi speciale şi care au devenit improprii destinaţiei iniţiale, în special acele uleiuri provenite de la motoarele cu combustie şi de la sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurile pentru turbine, pentru sistemele hidraulice, industriale, emulsiile şi filtrele de ulei.

Instanţa de control judiciar are o îndoială semnificativă în legătură cu interpretarea instanţei de fond conform cu care unsorile importate de reclamantă nu se încadrează în categoria uleiurilor uzate, întrucât nu s-ar încadra în categoria uleiurilor de la art. 3 alin. (1) lit. (h) din H.G. nr. 235/2007, la care face trimitere definiţia legală de la lit. (i) din aceeaşi normă şi s-ar încadra în definiţia generală a uleiurilor de la art. 3 alin. (1) lit. (g) din H.G. nr. 235/2007, care n-ar constitui o normă complementară pentru norma de trimitere de la lit. (i).

În lipsa unei opinii de specialitate, chiar dacă unsorile în discuţie ar fi reprezentate în limbajul legal de sintagma lubrifianţi, categorie enumerată la art. 3 alin. (1) lit. (g) din H.G. nr. 235/2007, care aşa cum s-a reţinut de instanţa de fond apare că nu sunt avute în vedere la delimitarea categoriei uleiurilor uzate, este de subliniat că legiuitorul secundar le-a menţionat totuşi în enumerarea categoriilor de uleiuri uzate, evidenţiind şi uleiurile lubrifiante, despre care nu se poate afirma că ar fi diferite de lubrifianţii menţionaţi în definiţia generală a uleiurilor prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. (g) din H.G. nr. 235/2007.

Cu toate acestea, unsorile care fac obiectul analizei de faţă mai trebuie să îndeplinească calitatea de a fi colectate, aşa cum rezultă din art. 3 alin. (1) lit. (a) din H.G. nr. 235/2007, respectiv de a fi recuperate, depozitate şi transferate de la deţinători la operatori economici care efectuează colectarea, valorificarea sau eliminarea acestor uleiuri.

Numai din perspectiva acestei însuşiri se poate vorbi de îndeplinirea obiectivelor anuale de gestionare a cantităţilor de uleiuri uzate şi de impozitarea proporţională a neatingerii acestor indicatori de performanţă ecologică.

Or, sub acest aspect este evident, din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond, respectiv expertiza tehnică dispusă, că unsorile avute în vedere de A.F.M. la stabilirea obligaţiilor suplimentare contestate nu sunt colectabile, şi prin urmare nu intră în sfera de aplicare a H.G. nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, exemplele practice şi considerentele expertului fiind elocvente.

Prin urmare, reclamanta nu era ţinută de îndeplinirea obligaţiei anuale de gestionare a uleiurilor uzate în privinţa unsorilor fabricate prin îngroşarea uleiurilor de bază minerale cu diverse tipuri de săpun şi adăugarea unor aditivi corespunzători pe perioada controlată, obligaţie imposibilă după cum s-a reţinut în precedent, şi în consecinţă nu putea fi obligată la plata contribuţiei art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005 pentru neatingerea acestor indicatori.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul pârâtei Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 2975 din 21 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 2975 din 21 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.