Municipal budget dispute: suspension refused for failure to post mandatory security; appeal dismissed as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 06.07.2017 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, a Chemat în judecată pârâtul Organismul Intermediar Pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Din Cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, solicitând instanţei ca prin hotărâre judecătorească să dispună:

- suspendarea actelor administrative a căror anulare face obiectul dosarului x/2017, respectiv suspendarea aplicării măsurilor dispuse prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, nr. x/13.01.2017 şi menţinute prin Decizia nr. x/16.03.2017, emisă de către OI POCU- MEN şi prin care s-a respins contestaţia nr. 814/20.02.2017.

Motivând cererea, reclamantul a susţinut că există motive care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror suspendare o cere, împrejurări legate de starea de fapt şi de drept şi pe care le-a prezentat atât în cererea de chemare în judecată cât şi în răspunsul la întâmpinare, consideră că este îndeplinită şi condiţia existenţei "cazului bine justificat" prevăzută de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 204 alin. 1 din C. proc. civ. şi art. 15 alin,(1) din Legea contenciosului administrativ.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 192 din 20 septembrie 2017 a Respinge cererea de suspendare promovată de reclamant Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din Cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale Şi Cercetării Ştiinţifice, pentru nedepunerea cauţiunii.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că dispoziţile art. 50 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, aceaste condiţie este imperativă iar, în lipsa cauţiunii, instanţa nu are posibilitatea de a examina pe fond cererea de suspendare, urmează a respinge cererea ca atare.

1.3. Calea de atac exercitată

Impotriva sentinţei nr. 192 din 20 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, având în vedere că a învederat instanţei faptul că reclanagtul este scut de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, modificată.

În continuare recurentul-reclamat aduce critici pe fondul cauzei, deşi instanţa nu s-a pronuţat pe fond.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul -pârât Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional "Capital Uman" din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La rândul său, recurentul-reclamant a formulat Răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Curtea are în vedere, sub aspectul regularităţii sesizării instanţei, trei aspecte de asupra cererii de suspendare: prima dată de obiectul cererii şi efectul urmărit în timp privind suspendarea, cel al nerespectării cerinţei privind cauţiunea şi cel rezultat din natura hotărârii judecătoreşti a cărei suspendare se cere.

Aşadar rezultă că prealabil sau consecutiv depunerii cererii de suspendare petentul trebuie să facă dovada consemnării cauţiunii în funcţie dacă obiectul este evaluabil în bani (cuantumul este fix în procent de 10% din valoarea obiectului cererii) sau fix în valoare de 500 RON dacă cererea nu are un obiect evaluabil în bani.

În cazul de faţă, prin cererea de suspendare petenta urmăreşte oprirea temporară a executării măsurilor dispuse prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, nr. x/13.01.2017 şi menţinute prin Decizia nr. x/16.03.2017, emisă de către OI POCU- MEN şi prin care s-a respins contestaţia nr. 814/20.02.2017.

Din cuprinsul cererii de recurs Curtea reţine că recurentul se prevalează de dispoziţiile art. 30 din O.G. nr. 80/2013, modificată, temei faţă de care susţine că este scutită de plata cauţiunii.

Cu privire la cererea de suspendare a executării actelor administrativ -fiscale mai sus menţionate până la soluţionarea definitivă a cauzei, instanţa reţine că la termenul de judecată din data de 17 august 2017, Curtea de apel a pus în vedere reclamantului să plătească o cauţiune în cuantum de 20486,58 RON, conform art. art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, caz uri in acre depunerea unei cauţiuni este obligatorie pentru suspendarea executării actului administartiv .

În materie fiscală dispoziţiile art. 14, art. 15 din Legea nr. 554/2004 se completează cu prevederile art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, astfel încât, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai după depunerea unei cauţiuni.

Astfel, conform dispoziţiile art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2000 RON.

Din analizarea acestui text de lege, rezultă că depunerea cauţiunii este o etapă prealabilă obligatorie pentru analizarea oportunităţii suspendării actului administrativ.

Această condiţie, impusă imperativ de lege trebuie îndeplinită anterior dispunerii măsurii suspendării, lipsa depunerii cauţiunii neputând fi suplinită.

În ceea ce priveşte criticile vizând fondul cauzei, instanţa reţine că acestea nu vor mai fi analizate în raport de constatarea neîndeplinirii a însăşi cerinţei prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de suspendare.

Drept urmare, este d 3emebnţuionat că dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Cum această obligaţie de plată a cauţiunii stabilite de instanţă nu a fost îndeplinită de către reclamant, instanţa a respingând în mod corect cererea de suspendare a actului administrativ fiscal, reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, nr. x/13.01.2017 şi menţinute prin Decizia nr. x/16.03.2017, emisă de către OI POCU- MEN şi prin care s-a respins contestaţia nr. 814/20.02.2017.

Este acceptat de către toată lumea faptul că, în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (2) C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil se referă atât la faza litigioasă desfăşurată în faţa instanţelor de judecată, cât şi la etapa executării silite şi că atât în interpretarea normelor de drept intern, cât şi a normelor de drept comunitar (art. 6 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului) acest drept capătă valenţele unei garanţii ale cărei efecte sunt indiscutabile şi nu pot fi limitate.

Din această perspectivă, o modalitate de exercitare a dreptului la un proces echitabil o reprezintă şi posibilitatea ca creditorul care deţine un titlu executoriu valabil şi legal să poată obţine îndeplinirea întocmai şi în totalitate a obligaţiei consfinţite de acesta, prevederile procesual civile punându-i la dispoziţie mijloacele legale pentru a-şi asigura eficienţa şi celeritatea acestui demers.

Astfel, stabilirea unei cauţiuni în sarcina debitorului care solicită suspendarea executării silite, cu posibilitatea cauzării unor pierderi creditorului, îl protejează pe acesta din urmă de orice pagubă suferită datorită imposibilităţii temporare de a-şi valorifica dreptul, în ipoteza suspendării măsurilor de executare.

Aşadar, la o primă analiză a conceptului expus, constatăm că perceperea unei cauţiuni care să condiţioneze judecarea cererilor de suspendare a executării silite pare deplin justificată şi că această obligaţie este în concordanţă cu toate garanţiile juridice impuse atât de legislaţia internă, cât şi de cea comunitară.

În acest context, pentru a avea o imagine cât mai clară asupra noţiunii în sine, o evaluare cât mai elocventă a legalităţii şi echităţii obligaţiei de a achita cauţiune în materia cererilor de suspendare a executării porneşte de la efectele juridice ale acestui demers.

Punctual, achitarea cauţiunii prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 va determina judecarea cererii de suspendare a executării de către instanţa de judecată, prin analizarea condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, în sensul existenţei unor motive temeinice şi a unei contestaţii la executare pendinte.

Per a contrario, neachitarea cauţiunii stabilite conform textului de lege citat mai sus va conduce la nesoluţionarea cererii de către instanţa de judecată, considerându-se că aceasta nu este legal învestită în vederea cercetării fondului.

Nu în ultimul rând, scutirea instituţiilor şi a autorităţilor publice de plata taxelor judiciare de timbru, timbru judiciar şi a sumelor stabilite cu titlu de cauţiune, în cadrul procedurii de executare silită a creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acestora, în calitate de debitori ai unor persoane fizice sau juridice, are o justificare obiectivă şi raţională, aceste autorităţi fiind finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de către instituţia reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea împotriva sentinţei nr. 192 din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.