Judges' salary recalculation: refusal as causa petendi in administrative action without prior challenge to individual orders

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 21.03.2017 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Teleorman, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Tribunalul Buzău, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Constanţa, au formulat, în conformitate cu Anexa VI, cap. VIII, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 şi art. 8 în referire la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiţiei de a soluţiona cererea privind emiterea pentru fiecare reclamant, începând cu data de 01.07.2015 (ulterior datei de 09.04.2015, de intrare în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei şi, pe cale de consecinţă, au solicitat instanţei să oblige pârâtul Ministerul Justiţiei:

- să emită pentru fiecare în parte începând cu data de 01.07.2015 (ulterior datei de 09.04.2015, de intrare în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei;

- să plătească, începând cu 01.07 2015, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 71/2015. diferenţele salariale rezultate din recalcularea drepturilor salariale. Sumele vor fi actualizate cu rata inflaţiei, pârâtul urmând a fi obligat şi la plata dobânzii legale aferentă debitelor până la data plăţii efective.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului ca, la emiterea ordinelor de salarizare, să ţină cont, în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3747 din data de 17 octombrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta D. pentru autoritate de lucru judecat, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., E., F., G., H., I. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea De Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Teleorman, Curtea De Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Tribunalul Buzău, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Argeş, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Galaţi, Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Constanţa.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanta D., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., precum şi reclamanţii A., J., K., D., E., L., G., H. şi I., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

3.1. Recurenţii A., J., K., D., E., L., G., H. şi I. solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 3747/17.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi, în principal, respingerea ca rămas fără obiect a capătului de cerere privind emiterea unor noi ordine de salarizare, obligarea părţilor adverse la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 01.07.2015 până la data de 01.10.2016, a diferenţei dintre venitul pe care fiecare dintre reclamanţi l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON pentru perioada 01.07.2015-30.11.2015, respectiv 405 RON majorată cu 10% pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016 potrivit Legii nr. 293/2015) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective. În subsidiar, solicită trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Bucureşti.

Recurenţii arată că instanţa de fond a ignorat faptul că au invocat în cadrul cererii de chemare în judecată dispoziţiile art. 8 în ref. la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, ce le permit să conteste refuzul Ministerului Justiţiei de a se conforma solicitărilor lor.

Astfel, cererea reclamanţilor, înregistrată de Ministerul Justiţiei sub nr. 14.468/16.02.2017, nu a fost soluţionată, în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, au posibilitatea de a formula prezenta acţiune, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 554/2004. O interpretare contrară le-ar afecta dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 CEDO, în componenta dreptului de acces la o instanţă.

Posibilitatea de a solicita emiterea de noi ordine de salarizare (fără contestarea vreunui ordin de salarizare) rezultă şi în baza puterii de lucru judecat reieşite în urma soluţionării definitive a dosarului nr. x/2016, în care Curtea de Apel Bucureşti a dispus "Obligă pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită dispoziţii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu 9.04.2015 până la încetarea raportului de serviciu al fiecărui reclamant cu pârâtul. Obligă pârâtul la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective". Soluţia a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Puterea de lucru judecat (în privinţa posibilităţii de a solicita recunoaşterea valorii maxime de referinţă sectoriale, fără contestarea vreunui ordin de salarizare) reiese şi din dosarele nr. x/2017, y/20164, w/20165.

E surprinzător că instanţa de fond a apreciat că era necesară contestarea O.M.J. nr. 219/C/01.02.2017 pentru valorificarea pretenţiilor recurenţilor reclamanţi în condiţiile în care, în dosarul nr. x/2016, reclamanta Curtea de Apel Bucureşti a solicitat obligarea Ministrului Justiţiei, în absenţa contestării vreunui ordin de salarizare, să emită ordine de salarizare pentru judecătorii aflaţi în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, în care să menţioneze că începând cu 09.04.2015 reclamanţii beneficiază de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile la nivelul maxim pentru funcţiile deţinute calculată la valoare de referinţă sectorială de 405 Ici aferentă familiei ocupaţională "Justiţie", la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din 01.12.2015. Pretenţiile Curţii de Apel Bucureşti au fost admise de Curtea de Apel Piteşti la data de 04.07.2017 în dosarul nr. x/2016.

De remarcat este şi faptul că o acţiune identică a unor colegi din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti a fost admisă de Curtea de Apel Bucureşti în cadrul dosarului nr. x/2016 O jurisprudenţă neunitară a Curţii de Apel Bucureşti ar putea indica o încălcare a art. 6 CEDO, justiţiabilii neputând prevedea rezultatul unor acţiuni identice.

De altfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, o inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată (necesitatea contestării O.M.J. nr. 219/C/Ol. 02.2017 pentru valorificarea pretenţiilor reclamanţilor) fără a invoca excepţia inadmisibilităţii, conform art. 245 C. proc. civ., şi a respinge cererea ca inadmisibilă. Astfel, motivarea Curţii de Apel Bucureşti e contradictorie, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată în urma reţinerii unui unic pretins motiv de inadmisibilitate (ce nu a pus în discuţie fondul dreptului).

Nu era necesară contestarea O.M.J. nr. 219/C/01.02.2017 pentru valorificarea pretenţiilor deduse judecăţii atâta timp cât prin ordin al Ministerului Justiţiei (de exemplu, nr. 1488/C/24.05.2017, 1490/C/24.05.2017), în aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, O.U.G. nr. 57/2015, Legii nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, Legii nr. 71/2015, deciziei nr. 23/26.09.2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că, în perioada 09.04.2015-31.07.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor care beneficiau de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi sporurilor mai mic decât stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivelul maxim. Totodată, Ministerul Justiţiei a recunoscut că nu a plătit diferenţele rezultate, aşteptând asigurarea fondurilor în buget.

De altfel, contestarea O.M.J. nr. 219/C/01.02.2017 nu ar fi produs niciun efect în privinţa pretenţiilor reclamanţilor. Astfel, O.M.J. nr. 2I9/C/01.02.2017 stabileşte, începând cu 01.10.2016, valoarea de referinţă sectorială de 405 RON (majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015), în timp ce pretenţiile în cauză vizează perioada 01.07.2015-01.10.2016.

Totodată, evidenţiază că sentinţa civilă nr. 3747/17.10.2017 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, prin ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, s-a stabilit că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 Iei. Prin acelaşi ordin, s-a stabilit că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON. Astfel, a fost recunoscut de pârâtul Ministerul Justiţiei primul ncapăt de cerere, privind emiterea ordinelor de salarizare (fiind stabilită o valoare de referinţă sectorială superioară celei solicitate de noi în prezentul litigiu). Prin urmare, având în vedere şi art. 9 alin. (2) C. proc. civ., capătul de cerere privind emiterea unor noi ordine de salarizare urmează a fi respins ca rămas fără obiect.

Tot prin ordinul Ministerului Justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, s-a recunoscut şi că nu au fost plătite diferenţele rezultate, aşteptându-se asigurarea fondurilor în buget.

În plus, prin O.M.J. nr. 219/C/01.02.2017, a fost recunoscută valoarea de referinţă sectorială pretinsă, respectiv 405 RON (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015) şi 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

In al doilea rând, deşi au demonstrat (prin practica judiciară invocată) nivelul maxim al valorii de referinţă sectorială pretinse, Curtea de Apel Bucureşti nu a analizat acest aspect, nepronunţându-se în privinţa reparării prejudiciului suferit prin neaplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON (pentru perioada 01.07.2015-30.11.2015), respectiv 405 RON majorată cu 10% (pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016).

3.2. Recurenta D., în temeiul art. 483 alin. (1) şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a formulat recurs împotriva aceleiaşi sentinţe, prin care solicită admiterea recursului, respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei autorităţii de lucru judecat invocate de Curtea de Apel Galaţi şi reţinerea cauzei spre rejudecare, în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 3747/2/2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat invocate de pârâta Curtea de Apel Galaţi, iar cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că a formulat anterior, împreună cu alţi reclamanţi, o cerere de judecată cu acelaşi petit, cerere soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1508/26.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, motiv pentru care a respins cererea formulată pentru autoritate de lucru judecat, fără a arăta motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată.

Consideră că instanţa de judecată trebuia să analizeze incidenţa dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., anume să verifice dacă între cele două cauze există identitate de părţi, cauză şi obiect.

Astfel, aşa cum a arătat şi în notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei, între cele două cauze există doar o identitate parţială de obiect.

Prin sentinţa civilă nr. 1508/26.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pârâtul Ministerul Justiţiei a fost obligat să emită un nou ordin de salarizare în ceea ce o priveşte, cu o indemnizaţie de încadrare recalculată, potrivit art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, ţinând cont de vechimea în profesie şi în muncă, de studii, de gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei, începând cu data de 01.07.2015.

Cererea adiţională prin care a solicitat obligarea pârâţilor la recalcularea şi plata drepturilor salariale, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia fiecăruia dintre reclamanţi îndeplinită în cadrul instanţei, luându-se în considerare valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2012 şi majorarea cuantumului brut al salariului de bază cu 10%, calculat cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data 01.12.2015, a fost respinsă, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., cererea nefiind soluţionată pe fond, neexistând astfel autoritate de lucru judecat cu privire la aceasta.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în prezentul dosar a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine de salarizare în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.07.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 Iei şi începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

De asemenea, consideră că cele două acţiuni formulate au şi o cauză diferită, definită ca fiind situaţia de fapt calificată juridic. Astfel, din analiza celor două cereri de chemare în judecată, rezultă că situaţia de fapt, precum şi motivele de drept invocate sunt diferite, ceea ce exclude existenţa autorităţii de lucru judecat.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata Curtea de Apel Galaţi a depus întâmpinare la recursul formulat de reclamanta D., prin care solicită respingerea cererii de recurs, având în vedere următoarele:

În speţă, apreciază că în cauză nu se impune o analiză aprofundată a motivelor de recurs invocate de reclamantă, având în vedere următoarele:

Prin Ordinul nr. 2066/C/25.05.2018, Ministerul Justiţiei a dispus pentru magistraţii judecători:

"Art. 1. - (1) în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecători din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON

(2) în periada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecători din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare Ia o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Art 3. - Plata drepturilor salariate prin raportare la valorile de referinţă sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează:

a) începând ca luna august2018, pentru drepturile salariale aferente lunii iulie 2018;

b) pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2018, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei. ".

Astfel, fără a fi necesară analiza considerentelor legale care au dus la adoptarea ordinului sus redat, drepturile salariate ale magistraţilor judecători din cadrul instanţelor judecătoreşti (inclusiv pentru reclamantă) au fost recunoscute prin Ordinul al ministerului de resort.

Chiar şi în condiţiile în care s-ar admite netemeinicia excepţiei autorităţii de lucru judecat, având în vedere faptul că prin Ordinul 2066/C/25.05.2018, reclamantei din prezenta cauză i-a fost recunoscut un nivel de salarizare superior celui solicitat iniţial, acţiunea acesteia a rămas fără obiect.

In ceea ce priveşte acordarea retroactivă a noilor valori sectoriale de referinţă, cu începere de 09.04.2012, aceasta este nefondată, în condiţiile în care nu se poate aprecia că prescripţia invocată de reclamantă a fost întreruptă, întrucât prevederile art. 1 alin. (51) din O.G. nr. 83/2014 nu au nicidecum o atare semnificaţie.

4.2. Tribunalul Galaţi a depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de reclamanta D. prin care solicită instanţei respingerea recursului formulat, instanţa aplicând corect dispoziţiile art. 431 alin. 1 C. proc. civ. în care sunt menţionate efectele lucrului judecat.

Pe fondul cauzei, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Precizează că, în ceea ce priveşte salarizarea recurentei reclamante D., s-a emis de Ministrul Justiţiei Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 în conformitate cu care s-au recalculat indemnizaţiile de încadrare brute lunare pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţilor judiciari, acestea fiind stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 -30.11.2015 şi de 463,5 RON în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

4.3. Tribunalul Bucureşti a depus întâmpinare la recursul promovat de recurenţii-reclamanţi A. şi alţii, considerându-l nefondat deoarece, în calitate de ordonator terţiar de credite, partea nu are posibilitatea legală de a acorda drepturile băneşti în condiţiile solicitate de reclamanţi în lipsa ordinelor emise de Ministerul Justiţiei.

Prin Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018 s-a stabilit că judecătorii beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017.

În acelaşi act administrativ, se precizează faptul că plata drepturilor salariate stabilite prin raportare la valorile de referinţă sectorială amintite pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018 se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, fapt care subliniază, încă o dată, imposibilitatea Tribunalului Bucureşti de a efectua vreo plată, în lipsa unor fonduri bugetare repartizate pentru achitarea diferenţelor salariate.

Faţă de emiterea Ordinului MJ nr. 2066/C/24.05.2018, pretenţiile recurenţilor au rămas fără obiect şi, pe cale de consecinţă, recursul promovat este lipsit de interes.

4.4. Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare la recursul formulat de recurenţii - reclamanţi A., L., D., E., K., J., G., H. şi I. solicitând respingerea recursului formulat şi menţinerea sentinţei civile nr. 3747/2017 din 17.10.2017 ca fiind legală şi temeinică.

Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit obligaţiile care îi incumbau în aceiaşi zi în care a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.201, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029/21.12.2016. prin emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016. act administrativ emis în aplicarea acesteia şi ţinând cont de împrejurarea că la 1 august 2016 se aflau în plată unele indemnizaţii de încadrare brute lunare, stabilite potrivit Ordinelor ministrul justiţiei nr. 1561/2015, nr. 1562/2015 şi nr. 1563/2015, prin care, în baza unor hotărâri judecătoreşti, s-au acordat creşteri salariate de 5%, 2% şi 11%, indemnizaţii care reprezentau nivelul maxim în plată la aceea dată, iar nu la o valoarea de referinţă sectorială de 405 RON (anterior majorării de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015).

Aşadar, câtă vreme art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare a fost în vigoare şi nu a fost declarat neconstituţional, acesta şi-a produs integral efectele, Ministerul Justiţiei nu putea emite în aplicarea sa acte administrativec să conţină altă soluţie decât cea legală.

Ulterior, în urma publicării Deciziei Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiei în cauză, iar în motivare s-a reţinut şi obligaţia tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice de a aplica deîndată decizia, fără a mai aştepta o intervenţie legislativă, Ministerul Justiţiei s-a conformat şi a emis în aceeaşi zi OMJ nr. 4680/C/21.12.2016.

Astfel, Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit obligaţiile, iar obligarea acestuia, printr-o hotărâre judecătorească la emiterea ordinelor individuale s-ar fi justificat numai în ipoteza unei inacţiuni a Ministerului Justiţiei şi în măsura în care nu şi-ar fi luat angajamentul de a emite ordinele de încadrare individuale.

Ulterior, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, a fost modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)."

Acest ordin a avut ca temei de fapt tocmai stabilirea de către alţi ordonatori principali de credite din sistemul justiţiei a drepturilor salariale prin raportarea la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, folosită de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior alMagistraturii.

Aşadar, doar cu începere de la acest moment, 01.10.2016, putea fi avută în vederea o nouă valoare de referinţă sectorială, lucru care s-a şi realizat prin O.M.J. nr. 219/C/01.02.2017, neexistând nici un temei pentru a acorda valoarea de referinţă sectorială de 405 în perioada anterioară.

În aplicarea dispoziţiilor ordinelor ministrului justiţiei nr. 4680/C/2016 şi nr. 219/C/2017 a fost emis O.M.J. nr. 1490/C din 24.05.2017, prin care a fost stabilit, începând cu data de 09.04.2015, cuantumul indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi al sporurilor pentru fiecare dintre intimaţii-reclamanţi.

Menţionează că OMJ nr. 2066/C/2018 a fost pus în executare, în sensul că judecătorii şi asistenţii judiciari au primit deja salariile majorate pentru luna iulie 2018, corespunzător valorii de referinţă sectorială 463,5 RON, fiind emise şi acte individuale. Astfel, prin anexele privitoare la fiecare dintre recurenţi la OMJ nr. 3072/C/2018 au fost stabilite drepturile cuvenite recurenţilor - reclamanţi.

5. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi, a apărărilor intimaţilor-pârâţi invocate prin întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenţii susţin teza încălcării art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

În acord cu susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte apreciază că argumentarea hotărârii nu este clară, coerentă şi în acord cu prevederile legale aplicabile contenciosului administrativ.

În speţă, reclamanţii au formulat, în conformitate cu Anexa VI, cap. VIII, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 şi art. 8 în referire la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiţiei de a soluţiona cererea privind emiterea pentru fiecare reclamant, începând cu data de 01.07.2015 (ulterior datei de 09.04.2015, de intrare în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei şi, pe cale de consecinţă, au solicitat instanţei să oblige pârâtul Ministerul Justiţiei:

- să emită pentru fiecare în parte începând cu data de 01.07.2015 (ulterior datei de 09.04.2015, de intrare în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei;

- să plătească, începând cu 01.07 2015, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată si completată prin Legea nr. 71/2015. diferenţele salariale rezultate din recalcularea drepturilor salariale. Sumele vor fi actualizate cu rata inflaţiei, pârâtul urmând a fi obligat şi la plata dobânzii legale aferentă debitelor până la data plăţii efective.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului ca, la emiterea ordinelor de salarizare, să ţină cont, în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanţii îşi întemeiază dreptul la acţiune pe dispoziţiile Anexei VI, cap. VIII, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010, făcând referire la procedura prealabilă depusă la dosar, respectiv la cererea de emitere a ordinelor de salarizare.

Curtea de Apel stabileşte astfel că, în speţă, prin cererea adresată Ministrului Justiţiei, reclamanţii nu contestă modul de stabilire a drepturilor salariale prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, ci solicită direct emiterea unor alte ordine de salarizare.. în atare situaţie, Curtea apreciază că nu se poate reţine în sarcina pârâţilor un refuz nejustificat de emitere a ordinelor de salarizare în sensul dorit de reclamanţi, câtă vreme ordinul de salarizare pe baza cărora au fost stabilite drepturile salariale individuale nu a fost contestat. Aşa fiind, Curtea constată că pârâtul Ministerul Justiţiei nu poate fi obligat la emiterea unor noi ordine de salarizare, cu toate consecinţele ce decurg de aici.

Corect afirmă recurenţii că instanţa de fond a reţinut, în fapt, o inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată (necesitatea contestării O.M.J. nr. 219/C/Ol. 02.2017 pentru valorificarea pretenţiilor reclamanţilor) fără a invoca excepţia inadmisibilităţii, conform art. 245 C. proc. civ., şi a respinge cererea ca inadmisibilă. Astfel, motivarea Curţii de Apel Bucureşti e contradictorie, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată în urma reţinerii unui unic pretins motiv de inadmisibilitate (ce nu a pus în discuţie fondul dreptului).

De altfel, nici nu era necesară contestarea O.M.J. nr. 219/C/01.02.2017 pentru valorificarea pretenţiilor deduse judecăţii cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 22/2020 din 14/09/2020, dată în Dosarul nr. x/2020, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că în litigiile vizând obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, angajatul se poate adresa direct instanţei de contencios administrativ, fără a fi necesar ca anterior sesizării instanţei să fi solicitat angajatorului acordarea aceloraşi drepturi.

În strânsă legătură cu această dezlegare data de Înalta Curte, se impune a se arăta că sesizarea instanţei de contencios administrativ are, ca premisă, vătămarea reclamantului care se produce fie prin actul administrativ al autorităţii publice, fie prin nesoluţionarea de către aceasta, în termenul legal, a unei cereri, aspect ce reiese din prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acţiunii judiciare şi că de esenţa contenciosului administrativ este fie existenţa unui act administrativ a cărui anulare ori suspendare să se pretindă, fie nesoluţionarea, de către o autoritate publică, în termenul legal, a unei cereri ori refuzul nejustificat de a o rezolva, manifestări sau omisiuni ale autorităţii publice prin care subiectul ce poate sesiza instanţa de contencios administrativ se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, de asemenea, în cazul unor litigii de funcţie publică, în care problemele de drept referitoare la stabilirea competenţei materiale şi funcţionale a instanţelor de a soluţiona anumite cauze rezulta din calificarea diferită a litigiilor ca fiind litigii de muncă sau litigii de contencios administrativ că, în cauzele analizate, pretenţia concretă dedusă judecăţii, obiect al cererii de chemare în judecată, consta în obligarea angajatorului, autoritate publică, la plata unor drepturi băneşti aferente desfăşurării activităţii în cadrul unor raporturi juridice de muncă de către anumite categorii de persoane şi că, în toate cazurile analizate, refuzul angajatorului, autoritate publică, nu se înfăţişează ca obiect al acţiunii judiciare, în sensul art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, ci are valoarea de cauză a acţiunii (causa petendi).

În acest context, legal şi jurisprudenţial, în speţa de faţă pretenţia concretă dedusă judecăţii, obiect al cererii de chemare în judecată, a constat în obligarea angajatorului, instituţie publică, la plata unor drepturi băneşti aferente desfăşurării activităţii în cadrul unor raporturi juridice de muncă, nefiind atacat actul administrativ prin care aceste drepturi au fost stabilite şi în privinţa cărora, prin legile succesive de salarizare unitară şi anuală a personalului plătit din fondurile publice, s-a stabilit o procedură prealabilă de contestare, la ordonatorul de credite.

Aşadar, refuzul angajatorului nu se înfăţişează ca obiect al acţiunii judiciare, în sensul art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, ci are valoarea de cauză a acţiunii.

Faţă de reţinerile Înaltei Curţi, astfel cum au fost ele expuse mai sus, se impune a se proceda la casarea sentinţei recurate si la trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Cu prilejul rejudecării, se impune inclusiv ca instanţa de fond să aprecieze, în raport de susţinerile părţilor şi de obiectul cauzei, asupra competenţei sale materiale întrucât acţiunea, astfel cum a fost configurată de către reclamanţi, are ca obiect principal plata, în temeiul legii, a unor diferenţe salariale, ce derivă dintr-un raport juridic de muncă.

De asemenea, în rejudecare vor fi analizate şi restul aspectelor de fapt şi de drept invocate de părţi, referitoare la autoritatea de lucru judecat raportat la sentinţa civilă nr. 1508/26.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal (în ceea ce o priveşte pe recurenta D., puterea de lucru judecat ca urmare a soluţionării definitive a dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, rămânerea fără obiect a acţiunii raportat la emiterea şi punerea în plată a Ordinului MJ2066/C/25.05.2018.

6. Temeiurile de drept le soluţiei pronunţate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta D. şi de reclamanţii A., J., K., D., E., L., G., H. şi I., împotriva sentinţei nr. 3747 din data de 17 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 februarie 2021.