Suspended execution of tax assessment requires cumulative proof of well-justified case and imminent damage, excluding merits arguments

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de suspendare a executării

Prin cererea înregistrată la PE ROLUL Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.09.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice-Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal, solicitând suspendarea executării actului administrativ fiscal - Decizia de impunere nr. x/17.07.2017 emisă de către pârâtă.

1.2. Hotărâtrea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4099 din 3 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice-Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal şi, pe cale de consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/17.07.2017 emisă de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond.

1.3. Calea de atac excercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 4099 din 03 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în termenl legal, a promovat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice - Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Criticile formulate de recurentă au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

Cererea de suspendare nu este probată nici în privinţa cazului bine justificat şi nici a pagubei iminente, condiţii imperative cerute de lege.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai in cadrul unei acţiuni in anulare.

Până la anularea de către o instanţă judecătorească, Decizia de impunere nr. x/17.07.2017 a cărei suspendare se solicită se bucură de prezumţia de legalitate.

Cu privire la existenţa unei pagube iminente, se arată că din cuprinsul acţiunii nu rezultă că reclamanta a făcut dovada privind producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, cu atât mai mult cu cât, autoritatea nu a procedat la întocmirea vreunui dosar de executare pe seama reclamantei.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamanta A. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Intimata-reclamantă apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

1.5. Procedura derulată în recurs.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În conformitate cu prevederile art. 492 C. proc. civ., în recurs nu a fost administrată nicio probă nouă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este fondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi admis, în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu consecinţa casării sentinţei atacate şi respingerii cererii de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin actele administrativ fiscale a căror suspendare a fost dispusă de instanţa de fond în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ s-a stabilit în sarcina intimatei- reclamante să plătească diferenţa de impozit pe veniturile obţinute în anii 2011- 2012, în cuantum de 465.384 RON.

Articolele 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în faza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanşarea procedurii judiciare prin acţiunea în anularea actului (art. 15).

În ambele ipoteze, legea impune în mod cumulativ două condiţii, cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Îndeplinirea acestor două condiţii este analizată în funcţie de circumstanţele cauzei, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Criticile de nelegalitate privind neîndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sunt fondate.

În privinţa cazului bine justificat prima instanţă a reţinut existenţa unor argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuţie, deci existenţa unui indiciu temeinic de nelegalitate argumentând în sensul că " că organul fiscal a reţinut (pagina 8 din Raportul de verificare fiscal), că reclamanta a avut în anul 2011 un venit impozabil declarat de 22.554 RON iar în anul 2012 de 17.718 RON, rezultând un venit (pagina 11 din Raportul de verificare fiscală) de 18.946 RON în anul 2011 şi 14.883 RON în anul 2012.

A mai argumentat instanţa că pârâta analizează valoarea imobilelor achiziţionate şi a fluctuaţiei soldului conturilor bancare, fără a lua în considerare resursele financiare ale reclamantei din anii anteriori perioadei analizate şi stabileşte că respectivele achiziţii şi fluctuaţii echivalează cu înregistrarea unor venituri suplimentare din surse neindentificate.

Mai mult, instanţa a reţinut "ca fiind îndeplinită această condiţie deoarece, în cuprinsul actului administrativ contestat, pârâta nu a analizat toate actele relevante pentru stabilirea situaţiei de fapt şi nu a înlăturat motivat apărările reclamantei, încălcând dreptul acesteia de apărare".

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei; de aceea, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia "cazului bine justificat", deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanţei care va soluţiona eventuala cerere referitoare la anularea actului contestat.

Nu în ultimul rând, trebuie precizat că astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În cauză, se constată că niciunul dintre argumentele expuse de reclamantă în faţa instanţei de fond nu se circumscriu situaţiilor reţinute ca fiind de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat.

De aceea, cel puţin la nivelul aparenţei dreptului, contrar concluziei judecătorului primei instanţe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate fundamentat pe ideea neluării în seamă de către pârâtă a resurselor financiare ale reclamantei.

Celelalte argumente, privind legalitatea/nelegalitatea derulării respectivelor achiziţii precum şi fluctuaţia soldurilor bancare în raport cu prevederile corespunzătoare în perioada suspusă verificării, nu ar putea constitui temei al identificării, în speţă, a unui caz bine justificat, pentru că verificarea lor ar necesita un probatoriu complex, care ar prejudeca fondul cauzei, ceea ce nu este permis în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, prima instanţă a reţinut că privarea intimatei - reclamante de aceste sume stabilite prin decizia de impunere sunt de natură să creeze un dezechilibru în drepturile părţii.

Fără a înlătura, de plano, consistenţa acestui argument, Înalta Curte constată că, în raport cu cele reţinute anterior în privinţa neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, se impune reformarea sentinţei în sensul respingerii cererii intimatei - reclamante, pentru că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii.

III. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ. este întemeiat, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice - Direcţia Persoane Fizice cu Risc Fiscal împotriva sentinţei nr. 4099 din 03 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.