Lack of interest in appeals against interim suspension of joint tax liability due to prior substantive judgment

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţi de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.07.2017, sub numărul x, reclamanţii A. şi B., au solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeana a Finanţelor Publice Ilfov pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. x emisă de pârâtă de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzuta de art. 25 alin. (2) lit. b),c) si d) si art. 26 din Codul de procedură fiscală.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 3870 din 23 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte formulată de reclamanţii A., B., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeteana a Finanţelor Publice Ilfov şi, pe cale de cionsecinţă, a suspendat executarea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x în privinţa reclamantului B..

Totodată, a respins cererea de suspendare a executării, în privinţa reclamantului A., ca neîntemeiată şi a dispus restituirea către reclamantul A. a cauţiunii în cuantum de 12693,26 RON consemnată la C. cu recipisa nr. x/09.10.2017 în dosarul nr. x/2017

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

A mai reţinut instanţa că argumentele reclamanţilor în susţinerea cererii de suspendare au fost cele legate pe de o parte de inexistenţa relei-credinţe în ceea ce priveşte înstrăinarea părţilor sociale deţinute în cadrul societăţii D. S.R.L. şi în ceea ce priveşte lipsa solicitării deschiderii procedurii insolvenţei având în vedere obligaţiile restante, iar pe de altă parte de lipsa existenţei unei legături de cauzalitate între operaţiunea juridică a cesiunii părţilor sociale şi apariţia stării de insolvabilitatea a societăţii debitoare şi de lipsa opoziţiei organului fiscale în ceea ce priveşte cesiunea părţilor sociale.

Din analiza acestor susţineri, respectiv identificarea efectelor pe care le-a produs cesiunea părţilor sociale şi stabilirea contribuţiei reclamanţilor la crearea stării de insolvabilitatea a societăţii debitoare, presupune o cercetare pe fondul cauzei, cercetare care nu se poate realiza însă decât în cadrul acţiunii în anulare.

Cât priveşte susţinerile referitoare la pretinsa nemotivare a actului administrativ, Curtea constată în privinţa reclamantului A. că acesta cuprinde motivele de fapt şi de drept avute în vedere de autoritate la emitere, astfel încât nu se poate reţine că din acest punct de vedere există o îndoială puternică în privinţa legalităţii.

În privinţa reclamantului B. însă, instanţa de fond a reţinut că că decizia ce formează obiectul prezentei cauze nu cuprinde motivele de fapt şi de drept avute în vedere de autoritate pentru stabilirea răspunderii solidare a acestuia. Astfel, Curtea observă că organele fiscale se limitează că indice motivele de fapt avute în vedere în privinţa reclamantului A., şi dispoziţiile legale incidente în privinţa acestuia, iar în finalul deciziei menţionează că alături de reclamantul A., pentru obligaţiile fiscale restante ale debitorului S.C. D. S.R.L. mai răspunde solidar şi reclamantul B., în calitate de fost asociat, fără a indica însă în mod concret împrejurările de fapt avute în vedere în privinţa reclamantului B.. Ori din acest punct de vedere, Curtea reţine că în privinţa reclamantului B. există o îndoială puternică în privinţa legalităţii deciziei.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 3870 din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au promovat recurs reclamantul A. şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Recurentul- reclamant, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 8 din C. proc. civ., republicat, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecând cauza admiterea în totalitate a acţiunii şi suspendarea executării actului administrativ contestat.

Recurenta -pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacte şi, pe fond respingerea cererii formulate de reclamantul A..

4. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

La termenul de judecată din 19 octombrie 2016, în şedinţă publică, s-a pus în discuţie excepţia lipsei de interes în formularea prezentelor recursuri, raportat la temeiul legal al cererii de suspendare, respectiv momentul final al perioadei pentru care s-a solicitat suspendarea, respectiv până la pronunţarea instanţei de fond.

5. Hotărârea instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că excepţia lipsei de interes a recursurilor, invocată din oficiu de către instanţă este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunţării instanţei de fond.

Raţiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunţarea unei soluţii cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ şi, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului şi se dispune desfiinţarea acestuia iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.

În speţă, obiectul acţiunii reclamantului îl constituie suspendarea executării Deciziei nr. x emisă de pârâtă de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. b),c) si d) si art. 26 din Codul de Procedura Fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond.

Aşa cum rezultă din susţinerile părţilor precum şi din înscrisurile ataşate la dosarul de recurs, prin sentinţa nr. 2698 din 8 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti dosar nr. x/2018, a fost soluţionat fondul cauzei, respingându-se acţiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată.

Or, conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Faţă de această împrejurare, recursurile promovate de reclamantul A. şi de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei nr. 3870 din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apar ca fiind lipsite de interes, atâta timp cât cererea de suspendare a executării până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ sus- menţionat a fost soluţionată prin Sentinşa nr. 2698 din 8 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, dosar nr. x/2018.

Or, interesul ca şi condiţie esenţială pentru formularea oricărei cereri în justiţie, reprezintă folosul practic pe care-l urmăreşte persoana care generează demersul judiciar.

Un asemenea folos practic nu există în cauza de faţă, astfel că, în raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursurile de faţă sunt lipsite de interes.

Ca atare, excepţia lipsei de interes fiind o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, incidenţa sa atrăgând respingerea cererii, fără a se mai proceda la cercetarea acesteia în fond, astfel că Înalta Curte apreciază că, în cauză, recurenţii nu mai justifică un interes în soluţionarea prezentei căi de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile, ca lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes invocată, din oficiu.

Respinge recursurile formulate de reclamantul A. şi de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei nr. 3870 din 23 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.