Inadmissibility of extraordinary appeal against prior extraordinary appeal under strict interpretation of Civil Procedure Code Article 503(2)

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, să se constate lipsa răspunsului pârâtului la petiţia formulată în data de 29.06.2016, să se dispună sancţionarea disciplinară a funcţionarilor responsabili, prezentarea de către pârât a copiilor de pe competenţele profesionale a celor 22 de persoane din cadrul I.G.S.U. şi anularea sesiunilor de examen din data de 21-22.06.2016.

La termenul de judecată din data de 19.04.2017, Curtea de apel a dispus disjungerea capetelor de cerere privind lipsa răspunsului pârâtului la petiţia formulată de reclamant, sancţionarea disciplinară a funcţionarilor responsabili şi obligarea pârâtului la prezentarea copiilor de pe competenţele profesionale a celor 22 de persoane din cadrul I.G.S.U., formându-se dosarul nr. x/2017.

Prin sentinţa nr. 60 din 3 mai 2017 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., acest recurs fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi număr de dosar, respectiv x/2017

Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2017, recurentul-reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din C. proc. civ.

Prin cererea înregistrată la data de 9 octombrie 2018, recurentul-reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 şi art. 489 din C. proc. civ.

Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35, respectiv a dispoziţiilor art. 488 şi art. 489 din C. proc. civ. s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin încheierea din data de 18 octombrie 2018 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2017, în sensul respingerii cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibile.

Împotriva acestei Încheieri a declarat recurs reclamantul A., recurs soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 186 pronunţată la data de 18 ianuarie 2019, în dosarul cu acelaşi nr. x/2017, în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri - Decizia nr. 186 din 18 ianuarie 2019 - recurentul- reclamant A. a formulat contestaţie în anulare, aceasta formând obiectul dosarului înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019.

Hotărârea ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare

Prin Decizia nr. 3644 din data de 26 iunie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei nr. 186 din 18 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Prin aceeaşi decizie - nr. 3644/26 iunie 2019 - instanţa a respins şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35, art. 488 şi art. 489 din C. proc. civ., invocată de contestator, ca inadmisibilă.

Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii - Decizia nr. 3644/26 iunie 2019- pronunţată în soluţionarea unei contestaţii în anulare, contestatorul A., a formulat o nouă contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, a susţinut contestatorul că, din parcurgerea considerentelor Hotărârii Civile nr. 3644 din data de 26 iunie 2019 se poate constata că, în loc de a da curs cererii de verificare a concordanţei procedurilor şi a soluţiilor din Decizia nr. 186 din 18.01.2019 ÎCCJ cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi dispoziţiile obligatorii ale Deciziei RIL a ÎCCJ nr. XXXVI/2006, instanţa a soluţionat şi respins cererea în temeiul unor prevederi din C. proc. civ. care nu au nimic comun cu procedura impusă prin prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi prin dispoziţiile obligatorii ale Deciziei RIL 1 ÎCCJ nr. XXXVI/2006.

Consideră contestatorul că instanţa a omis a cerceta faptul prin care recursul nu a fost soluţionat în termenul de 3 zile impus prin prevederile art. 29 alin. (6) ultima teză din Legea nr. 47/1992.

Instanţa a omis a cerceta faptul că respingerea în recurs a excepţiilor de neconstituţionalitate nu a fost raportată la fondul cauzei care a fost soluţionat în temeiul prevederilor art. 35 şi art. 488 din C. proc. civ., faptă care este o nerespectare evidentă a obligaţiei impuse de dispoziţiile Deciziei RIL a ÎCCJ nr. XXXVI/2006 de a răspunde la o excepţie de neconstituţionalitate, " indiferent dacă aceasta are sau nu, potrivit regulilor generale, competenţă în soluţionarea fondului litigiului" şi a obligaţiei de a răspunde conform dispoziţiilor Deciziei RIL a ÎCCJ nr. XXXVI/2006 " prin care aceste dispoziţii legale atribuie instanţei în faţa căreia a fost ridicată o excepţiei de neconstituţionaltate o componentă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, respectiv dacă legea sau ordonanţa a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată este în vigoare, dacă aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei şi dacă nu s-a constatat anterior neconstituţionalitatea sa".

Susţine în continuare contestatorul că, întrucât prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 precum şi dispozitiile de completare a acestora din Decizia RIL a Î.C.C.J. nr. XXXVI/2006 nu limitează numărul invocărilor excepţiilor de neconstitutionalitate în perioada desfăşirării unui litigiu şi nici o altă normă juridică nu ar putea avea o asemenea prevedere, fiind, practic, o îngrădire a liberului acces la justiţie, aşa cum derivă din dispozitiile Deciziei RIL a Î.C.C.J. nr. XXXVI/2006, din aprecierea faptului că toate instanţele anterioare au desconsiderat dispoziţiile Deciziei RIL a Î.C.C.J. nr. XXXVI/2006, de drept "în orice fază a cauzei " s-au invocat excepţiile de neconstitutionalitate pe care anterior completele de judecat au omis a le soluţiona conform obligatiiţor lor de a respecta deciziile pronuntate de Înalta Curte de Casatie Justitie în soluţionarea recursurilor în interesul legii.

În consecinţă, Completul de judecată nr. 10 noul C. proc. civ., în fata căruia au fost ridicate aceste excepţii de neconstituţionalitate, pe lângă nerespectarea principiului controlului judecătoresc, care este de fapt de drept dovada existentei sistemului judiciar echitabil, impartial şi independent, prin faptul că nu s-a pronuntat asupra acestor exceptii de neconstitutionalitate, a avut ca efect îngrădirea liberului acces la justitie interzisă de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Constitutia României întrucât, potrivit dispozitiilor Deciziei RIL a Î.C.C.J. nr. XXXVI/2006, obligaţia unei instanţe de a răspunde la invocarea excepţiilor de neconstitutionalitate a unor prevederi ridicate în faţa ei, este o garanţie a liberului acces la justiţie garantat de dispoziţiile art. 21 din Constitutia României, deoarece " în raport de dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României şi de cele ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constitulionala cu o excepţie de neconstituţìonalitate, ci doar prin intermediul instanţei în faţa căreia a fost ridicată".

Consideră contestatorul că, abordarea exclusivă a solutionării cererii anterioare numai în baza unor prevederi din C. proc. civ., prin sfidarea dispoziţiilor Deciziei RIL a Î.C.C.J. nr. XXXV1/2006, evocate prin cerere, dispozitii care atribuie instanţei, în faţa căreia a fost ridicată o exceptie de neconstitutionalitate, indiferent dacă aceasta are sau nu, potrivit regulilor generale, competenţă în solutionarea fondului litigiului, o competenţă specială, limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite în alin. (1), (2) (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, ca o garantie a liberului acces Ia justiţie, obligă, în temeiul prevederilor art. 508 alin. (3) din C. proc. civ., la anularea Hotărârii Civile nr. 3644/2019 din data de 26 iunie 2019, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 art. 488 din C. proc. civ. potrivit dispoziliilor Deciziei RIL a Î.C.C.J. nr. XXXVI/2006.

Apărările formulate în cauză

Fiind legal citat, intimatul MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE, DEZVOLTĂRII ŞI ADMINISTRAŢIEI, fostul Minister al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări în cauză.

Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Conform acestui text de lege (1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale,,.

Contestatorul din prezenta cauză a invocat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din acelaşi cod.

Reţine Înalta Curte că acesta reglementează contestaţia în anulare specială şi se referă la situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Potrivit art. 503 alin. . 2 pct. 2 C. proc. civ., invocat de contestator, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Alineatul 3 prevede că dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

În înţelesul textului de lege sus-citat, prin calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare speciale se tinde la retractarea unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs sau de instanţa de apel, ce nu mai poate fi atacată cu recurs.

Prin urmare, art. 503 alin. . 2 si 3 din C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare pentru motivele expres si limitativ enumerate, ce pot fi valorificate însă numai împotriva hotărârilor instanţelor de recurs sau ale instanţelor de apel, ce nu mai pot fi atacate cu recurs.

Dispoziţia mai sus enunţată este de strictă interpretare şi aplicare, aşa încât obiectul contestaţiei în anulare speciale nu poate fi extins la alte hotărâri decât cele prevăzute expres de lege.

Studiind actele şi lucrările dosarului de faţă se constată că obiectul prezentei contestaţii în anulare îl reprezintă o decizie definitivă pronunţată într-o altă contestaţie în anulare formulată împotriva unei decizii din recurs, astfel cum a fost expus cadrul procesual în partea introductivă a considerentelor prezentei hotărâri.

Din interpretarea prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanţei de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Altfel spus, pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai hotărârile pronunţate de instanţele de recurs.

Or, în cauza de faţă, hotărârea atacată nefiind pronunţată în recurs sau într-un apel nesusceptibil de recurs, ci într-o altă contestaţie în anulare promovată de aceeaşi parte, nu este, de principiu, susceptibilă de exerciţiul căii de atac a contestaţiei în anulare speciale, partea nemaiavând astfel deschisă o cale de atac.

Având în vedere principiul unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, împotriva unei astfel de hotărâri nu mai poate fi exercitată o nouă contestaţie în anulare, o astfel de cale de atac fiind inadmisibilă.

De asemenea, reţine Înalta Curte că, nici soluţia prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35, art. 488 şi art. 489 din C. proc. civ., nu este susceptibilă de a fi atacată cu contestaţie în anulare, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, conform cărora " încheierea poate fi atacată numai cu recurs ……, în termen de 48 de ore de la pronunţare.", această cale de atac fiind, de altfel, menţionată în dispozitivul Deciziei nr. 3644/26 iunie 2019, ce face obiectul prezentei cercetări judecătoreşti.

Faţă de considerentele expuse, cum, în speţă, s-a formulat o contestaţie în anulare specială împotriva unei hotărâri pronunţate tot într-o contestaţie în anulare, în condiţiile în care dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. permit atacarea cu, contestaţie în anulare, doar a hotărârilor pronunţate în recurs, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 503 coroborate cu cele ale art. 508 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3644 din 26 iunie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2020.