Suspension of execution of fiscal joint and several liability decision based on issuing authority's lack of territorial competence and imminent financial ruin.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.07.2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Fiscal Orăşenesc Oraviţa şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, suspendarea executării Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Serviciul Fiscal Orăşenesc Oraviţa.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv formularea plângerii prealabile, existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

În argumentele expuse in susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat că un prim motiv de natură a răsturna prezumţia de legalitate a Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017 constă în faptul ca aceasta a fost emisa de organul fiscal necompetent. Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală: "Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 25 se stabileşte prin decizie emisa de organul fiscal competent pentru fiecare persoana fizica sau juridica în parte". Ca atare, potrivit dispoziţiilor legale indicate, răspunderea solidara se dispune prin decizia motivata a organului fiscal competent.

În ceea ce priveşte organul fiscal competent, normele art. 29 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală prevăd că "(l)Pentru administrarea creanţelor fiscale şi a altor creanţe datorate bugetelor prevăzute la art. 29 alin. (1) si (2), competenta revine acelui organ fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F., stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în a cărui raza teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului."

Or, în speţa de faţă, reclamanta S.C. A. S.R.L. este în administrarea organului fiscal de la domiciliul acesteia, respectiv Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 Bucureşti, având în vedere ca domiciliul fiscal al societăţii se afla pe raza sectorului 2 Bucureşti. Totodată, analizând cuprinsul Deciziei de atragere a răspunderii solidare rezultă că nu există menţionat niciun act prin care să se decidă vreo delegare de competenţă.

Decizia de atragere a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017 a fost emisă fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 25 alin 3 lit. b) şi c) coroborate cu art. 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Totodată, Decizia de atragere a răspunderii solidare este nelegala, având în vedere ca în speţă nu mai poate fi iniţiat acest demers juridic.

Un alt motiv care conduce la constatarea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat consta în faptul ca nu sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 25 alin. (3) lit. b) şi c) din Codul de procedură fiscală, pentru a se antrena răspunderea solidara a societăţii reclamante.

În ceea ce priveşte cerinţa pagubei iminente, reclamanta a arătat că deşi împrejurarea cuantumului debitului nu poate constitui prin ea însăşi un motiv pentru acordarea suspendării, acest aspect trebuie analizat în strânsă corelaţie şi cu alte împrejurări, subiective sau obiective, care, împreuna, ar putea contura o imagine asupra conjuncturii în care se afla debitorul şi asupra consecinţelor ce ar fi produse asupra acestuia în cazul în care ar fi obligat să achite o suma care, încă nu este certa şi asupra căreia exista îndoieli din punct de vedere al oportunităţii şi legalităţii stabilirii acesteia.

2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3350 din 28 septembrie 2017, a admis cererea principală având ca obiect suspendare executare act administrativ fiscal formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Fiscal Orasenesc Oraviţa şi Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Caraş Severin şi, pe cale de consecinţă, a suspendat, până la pronunţarea instanţei de fond, executarea actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia nr. 1932/26.06.2017 de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (3) lit. b) şi lit c) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, decizie emisă de pârâtul Serviciul Fiscal Orăşenesc Oraviţa.

3. Calea de atac excercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 3350 din 28 septembrie 2017 pronunţată de Curţea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin argumentele prezentate în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, care stipulează îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind suspendarea unui act administrativ, aspecte care se circumscriu cazului bine justificat şi iminenţei producerii pagubei.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, recurenta-pârâtă a punctat îndeosebi aspectele care vizează aparenţa de nelegalitate a actului administrativ, susţinând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit aspecte legale incidente în cauză şi a constatat că decizia contestată este emisă de un organ necompetent.

În opinia recurentei, aspectele invocate de reclamantă în ceea ce priveşte nelegalitatea actului contestat nu denotă cu evidenţă aparenţa de nelegalitate a actului administrativ fiscal, ci constituie argumente legate de fondul cauzei.

Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţia de excepţie care intervine când legea o prevede în limitele şi condiţiile anume reglementate.

A mai arătat că instanţa de fond a înlăturat apărările recurentei în totalitate din diverse motive, fiind reţinute în amănunte cele ale reclamantei deşi acestea, considerăm că făceau obiectul cererii de anulare.

Aşadar, instanţa de fond a intrat în fondul cauzei doar pe aspectele sesizate de reclamantă, fără a fi măcar, aparent în considerente echitabilă faţă de recurent.

Arată în continuare că instanţa a apreciat că sunt îndeplinite cele două condiţii ale suspendării actului administrativ, pe baza unor probe inexistente administrate de reclamantă, reţinând, că "rezultă cu evidenţă concluzia potrivit căreia actul administrativ fiscal de atragere a răspunderii solidare pe temeiul art. 25 alin. (3) din Codul de procedură fiscală trebuie emis de organul fiscal central competent din punct de vedere teritorial, respectiv de organul fiscal central în a cărui rază teritorială de competenţă se află domiciliul fiscal al contribuabilului persoană juridică în privinţa căruia a fost angajată răspunderea solidară. Or, în cauza de faţă reclamanta este un contribuabil persoană juridică cu sediul/domiciliul fiscal în Bucureşti sectorul 2, iar nu cu sediul/domiciliul fiscal în raza teritorială de competenţă a organului fiscal reprezentat de Serviciul fiscal Orăşenesc Oraviţa, astfel cum rezultă potrivit Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3631/2015, modificat prin OPANAF nr. 1659/2016 şi Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 560/2016.

În altă ordine de idei, recurenta a solicitat instanţei de control judiciar să constate că nici motivarea instanţei de fond privind îndeplinirea condiţiei pagubei iminente este de neacceptat.

Referitor la cea de-a doua condiţie, prevenirea unei pagube iminente, recurenta a argumentat că nu este îndeplinită, având în vedere că aceasta presupune administrarea de dovezi care să probeze iminenţa producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanţă afirmaţiile susţinute ca atare în acţiunea formulată de reclamantă.

Mai mult decât atât, în cauză nu s-a demonstrat o pagubă efectivă, întrucât reclamanta nu probat în ce constă vătămarea.

Prejudiciul material viitor şi previzibil trebuie să fie rezultatul unui act administrativ asupra căruia există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acestuia.

Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând în fond cauza, respingerea cererii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacată.

A arătat că, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, decizia a fost emisă de un organ necompetent, respectiv de către Serviciul Fiscal Orăşenesc Oraviţa. Arată că în condiţiile în care dispoziţiile art. 26 alin. (1) coroborat cu art. 30 din Codul procedură fiscală arată că organul fiscal competent este organul fiscal în raza căruia se află domiciliul contribuabilului, iar în cazul de faţă sediul contribuabilului se află în raza municipiului Bucureşti, rezultă că organul competent este Administraţia Fiscală a Sector 3 şi nicidecum Serviciul fiscal Orăşenesc Oraviţa. De asemenea, reclamanta, prin reprezentant, menţionează că un al doilea aspect vizează fondul cauzei, temeiul de drept în baza căreia a fost atrasă răspunderea reclamantei. Arată că astfel cum a precizat reclamanta prin răspunsul transmis apreciază că temeiul legal este art. 25 alin. (3) lit. b) şi c) din Codul fiscal. Susţine că în baza acestui temei legal se stabileşte faptul dacă persoana juridică va răspunde alături de debitor şi faptul dacă sunt îndeplinite cel puţin una dintre următoarele condiţii, respectiv dacă are raporturi contractuale debitorul în proporţie de cel puţin jumătate din totalul valoric al tranzacţiilor, precum şi dacă are raporturi de muncă cu cel puţin jumătate dintre angajaţi sau prestatorii de servicii ai debitorului.

În ceea ce priveşte condiţia dovedirii controlului direct al persoanei juridice asupra debitorului, reclamanta, prin reprezentant, menţionează că nu este nicio menţiune asupra actului administrativ a cărui suspendare au solicit-o. De asemenea, susţine despre pârâtă că nu a făcut dovada că societatea reclamantă a avut relaţii comerciale cu clienţii debitoarei în proporţia prevăzută de lege şi nici că reclamanta ar fi avut raporturi juridice cu cel puţin jumătate din angajaţii debitoarei. Reclamanta, prin reprezentant, precizează că au depus la dosar un extras de pe site-ul ministerului care arată că societatea debitoare a avut în medie un număr de 32 de salariaţi, iar societatea subscrisă a avut un număr de 7 salariaţi. Susţine că pe lângă faptul că cei 7 salariaţi pe care îi are societatea nu există nicio dovadă că au fost angajaţii societăţii debitoare, şi nici faptul că cei 7 salariaţi ar fi îndeplinit condiţia proporţiei de cel puţin jumătate.

De asemenea, cu privire la condiţia cazului bine justificat, reclamanta, prin reprezentant, menţionează că pârâta nu avea dreptul să emită decizia de atragere a răspunderii solidare întrucât debitoarea se află în procedura insolvenţei.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Referitor la criticile de nelegaliate, prin prisma motivului de casare indicat de recurentă, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune ce vizează suspendarea executării Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. x/26.06.2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Serviciul Fiscal Orăşenesc Oraviţa.

Instanţa de fond a reţinut cu justeţe - în opinia Înaltei Curţi- îndeplinirea condiţiilor cerute de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispunând suspendarea executării efectelor actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia nr. 1932/26.06.2017 de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (3) lit. b) şi lit. c) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, decizie emisă de pârâtul Serviciul Fiscal Orăşenesc Oraviţa, până la pronunţarea instanţei de fond.

Prin Decizia nr. 1932/26.06.2017 de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (3) lit. b) şi lit. c) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, decizie emisă de pârâtul Serviciul Fiscal Orăşenesc Oraviţa, s-a dispus angajarea răspunderii solidare a persoanei juridice S.C. A. S.R.L. cu sediul în Bucureşti sector 2 str. x, 10/A/12 pentru suma de 1.368.260 RON în conformitate cu prevederile art. 25 alin 3 lit. b) are sau a avut raporturi contractuale cu clienţi şi/sau furnizori, alţii decât cei de utilităţi, care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul în proporţie de cel puţin jumătate din totalul valoric al tranzacţiilor şi lit. c) are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Cu alte cuvinte, legiuitorul naţional a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speţă.

Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanţă a interesului social cu cel personal, preeminenţa unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalităţii.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului atacat.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ rezultă cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speţă, motivele invocate de intimata-reclamantă au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ,

Mai mult decât atât, în jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia "cazului bine justificat", având in vedere că în cuprinsul hotărârii recurate sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanţei care va soluţiona cererea referitoare la anularea actului contestat.

"Paguba iminentă", cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză, deoarece, aşa cum constant s-a reţinut şi în jurisprudenţa acestei curţi, prin cuantumul sumei impuse, în caz de executare, s-ar perturba grav activitatea unei societăţi comerciale.

Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere şi recomandarea nr. x/13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.

Aşa cum s-a arătat de altfel şi în recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.

Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din recomandarea nr. x a Comitetului de Miniştri care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.

Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.

Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, de recomandările Comitetului de Miniştri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale şi de circumstanţele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.

Ideea existenţei unor indicii de nelegalitate este întărită prin soluţia pronunţată în primă instanţă cu privire la acţiunea în anularea actului administrativ.

În privinţa condiţiei pagubei iminente, în sensul dat acesteia de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că recurentul a afirmat că nu s-a probat îndeplinirea condiţiei, în sensul că executarea sumei contestate i-ar aduce intimatei prejudicii grave.

În acord cu prima instanţă, şi instanţa de control judiciar consideră că indisponibilizarea unei sume de 1.368.260 RON este de natură a periclita activitatea societăţii comerciale pe toate planurile, în contextul în care reclamanta care are ca obiect principal de activitate servicii de pază şi protecţie, a înregistrat în anul 2016 un profit în cuantum de 96.590 RON în comparaţie cu cunatumul debitului fiscal stabilit prin Decizia de atragere a răspunderii solidare cu situaţia financiară a societăţii reclamante, astfel că iminenţa prejudiciului pe care aceasta l-ar avea de suferit ca urmare a executării imediate a deciziei litigioase este pe deplin justificat.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. "ş" şi "t", că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de către instituţia pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva sentinţei nr. 3350 din 28 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.