Judicial suspension of tax assessment execution based on imminent harm and apparent illegality of administrative act

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de suspendare a executării

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în data de 16.05.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., a chemat in judecata pe parata Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dambovita, solicitând instantei, ca prin hotărârea pe care o va pronunta, sa dispună suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala nr. x/22.03.2017, emisa de parata pana la pronuntarea instantei de fond asupra acţiunii in anularea acestui act administrativ, in temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În argumentele expuse în susţinerea cererii, reclamanta a arătat că a constituit garanţii în favoarea paratei asupra unor bunuri imobile, in valoare de 2.801.258 RON, asa cum rezulta din cuprinsul Contractului de ipoteca imobiliara autentificat de B. sub nr. x/18.11.2016 si a Actului adiţional la acest contract, autentificat de acelaşi notar sub nr. x/08.05.2017. astfel încât nu exista niciun risc de insolvabilitate in ipoteza in care deşi admisa cererea de suspendare, cererea de anulare a actului administrativ ar fi respinsa.

Pe de alta parte, interesul reclamantei de a-si putea continua activitatea şi de a obţine ca şi până acum profit, in cazul in care nu s-ar suspenda executarea deciziei de impunere, ar fi in mod definitiv si iremediabil compromis. Prin urmare, rugam instanţa sa constate ca interesul statului de a executa actul pana in momentul in care o instanţa judecătoreasca se va pronunţa asupra fondului cauzei este redus spre inexistent in timp ce interesul reclamantei in suspendarea executării actului administrativ fiscal rezida in înseşi asigurarea supravieţuirii in viitor a societăţii, fiind in mod evident mai puternic.

În concluzie, reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala nr. x/22.03.2017, emisa de parata pana la soluţionarea acţiunii in anularea acestui act administrativ.

În drept, a invocat art. 213 şi urm. Codul de procedură fiscală.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2950 din 17 iulie 2017 a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/22.03.2017 emisă de Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Dâmboviţa pana la pronuntarea instantei de fond asupra actiunii in anulare.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut instanta că facturile emise de S.C. C. S.R.L. sunt din perioada 28.12.2013-12.09.2014 iar declararea ca inactivă a acestei societăţi a fost publicata in Registrul contribuabililor inactivi in data de 15.05.2015 (inscrisurile depuse in sedinta publica de astazi, de catre reclamanta).

Ca atare, tranzactiile puse în discutie au avut loc înainte de declararea furnizorului ca inactiv (09.05.2015) şi inainte de publicarea acestei situatii (15.05.2015), neputându-i-se impută reclamantei conduita ulterioara a furnizorului.

Referitor la paguba iminentă, instanţa a reţinut că în baza deciziei de impunere de mai sus, pârâta a întocmit dosarul de executare silită nr. x, in cadrul căruia a emis Titlul executoriu nr. x/21.04.2017 şi Somaţia nr. x in 21.04.2017 aspecte care dovedesc iminenta executării silite a reclamantei si deci a producerii unei pagube in patrimoniul acesteia.

Conchizând, instanţa a reţinut că sunt indeplinite conditiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

1.3. Calea de atac exercitată

Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa a promovat recurs împotriva sentinţei nr. 2950 din 17 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând în mod generic dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., recurenta -pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând în fond cauza, respingerea acţiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

În dezvoltarea cererii de recurs, autoritatea recurentă reiterează şi argumentele prezentate în apărările formulate în faţa instanţei de fond în sensul că instanţa de fond a tras concluzii eronate considerând debitul ca fiind o sumă nelămurită.

Recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ care stipulează îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind suspendarea unui act administrativ, aspecte care nu se circumscriu cazului bine justificat şi iminenţei producerii pagubei, în cauza pendinte.

În acest sens, a susţinut că aspectele invocate de către reclamantă în ceea ce priveşte nelegalitatea actului contestat denotă cu evidenţă aspecte care tin de fondul cauzei şi care exced soluţionpării prezentei cereri de suspendare.

Arată în continuare că instanţa de fond nu a reţinut susţinerile recurentei în sensul în care prin suspendarea actului administrativ în cauză, ar putea exista un risc foarte mare de a nu se putea recupera sumele menţionate în actul de control iar bugetul de stat ar fi păgubit astfel cu o sumă destul de mare.

1.4. Apărările formulate in cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat, pe cale de excepţie, constatarea nulităţii recursului iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

III. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Intimata-reclamantă. S.C. A. S.R.L., a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala nr. x/22.03.2017, emisă de aceasta din urmă parata pana la pronuntarea instantei de fond asupra acţiunii in anularea acestui act administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de fond a reţinut cu justeţe - în opinia Înaltei Curţi- îndeplinirea condiţiilor cerute de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispunând suspendarea executării efectelor Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala nr. x/22.03.2017, până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea actului administrativ.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, din punct de vedere formal juridic, el continuă să existe, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Cu alte cuvinte, legiuitorul naţional a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speţă.

Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanţă a interesului social cu cel personal, preeminenţa unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalităţii.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu poate cerceta legalitatea şi temeinicia actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului atacat.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ rezultă cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speţă, motivele invocate de intimata-reclamantă au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ,

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia "cazului bine justificat", având în vedere, pe de o parte că facturile emise de S.C. C. S.R.L. sunt din perioada 28.12.2013-12.09.2014 iar declararea ca inactiva a acestei societăţi a fost publicata in Registrul contribuabililor inactivi in data de 15.05.2015, conform înscrisurilor administrate in cauză.

Pe de altă parte, tranzactiile puse in discutie au avut loc inainte de declararea furnizorului ca inactiv (12.06.2016) şi înainte de publicarea acestei situatii (14.06.2016), neputându-i-se imputa reclamantei conduita ulterioara a furnizorului.

"Paguba iminentă", cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză, deoarece, aşa cum constant s-a reţinut şi în jurisprudenţa acestei curţi, prin cuantumul sumei impuse, în caz de executare, s-ar perturba grav activitatea unei societăţi comerciale.

Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere şi recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.

Aşa cum s-a arătat de altfel şi în recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.

Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştri care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.

Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.

Ţinând seama de aspectele de vădită nelegalitate, de recomandările Comitetului de Miniştri, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale în circumstanţele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.

Ideea existenţei unor indicii de nelegalitate este întărită prin soluţia pronunţată în primă instanţă cu privire la acţiunea în anularea actului administrativ.

În cauză s-a făcut dovada că prin sentinţa civilă nr. 2653 din 7 iunie 2018 Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat în parte Decizia nr. 313 din 15 septembrie 2017 emisă de pârâtă.

Această soluţie pronunţată în primă instanţă creează o puternică îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, constituind un argument în sensul existenţei cazului bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa condiţiei pagubei iminente, în sensul dat acesteia de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că recurenta a afirmat că nu s-a probat îndeplinirea condiţiei, în sensul că executarea sumei contestate i-ar aduce intimatei prejudicii grave.

În acord cu prima instanţă, şi instanţa de control judiciar consideră că indisponibilizarea unei sume de 2.178.169,97 RON este de natură a periclita activitatea societăţii comerciale pe toate planurile.

IV. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. "ş" şi "t", că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de către instituţia pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva sentinţei nr. 2950 din 17 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.