Distinction between Article 14 and 15 suspension requests in tax litigation; res judicata and admissibility of successive suspension requests under different legal bases

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 11 aprilie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi:

- suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.05.2015 (în continuare, "Decizia de Impunere") şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.05.2015 (în continuare, "RIF"), emise de către DGAMC, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2016, aflat în prezent pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/26.05.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.05.2015 formulata de reclamanta.

De asemenea, intimata a menţionat faptul că reclamanta S.C. A. S.A., în dosarul nr. x/2015, a mai formulat o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/26.05.2015, având ca temei dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ.

A precizat că, prin sentinţa civilă nr. 2134/04.09.2015, Curtea de Apel, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare, sentinţă care a rămas definitivă prin Decizia nr. 965/14.03.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Curtea de Apel Bucureşti.

În prezenta cauză, reclamanta nu face altceva decât să reia aceleaşi motive expuse în cererea de suspendare formulată în dosarul nr. x/2015.

Pe fondul cererii de suspendare, pârâta a învederat instanţei faptul ca, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ pentru suspendarea actului administrativ, condiţii care trebuie indeplinite cumulativ.

Conchide pârâta în sesnul că, în speţă, motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată nu sunt de natură să dovedească faptul că, sunt indeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 2356 din 14 iunie 2017, a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi.

Totodată, a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în sumă de 47.626,33 RON, achitată cu OP x din 30.05.2017, la B., condiţionat de şi la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În argumentele prezentate în susţinerea soluţiei, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin Decizia de Impunere nr. x/26.05.2015, a cărei suspendare se solicită în prezenta cauză, au fost stabilite în sarcina reclamantei următoarele sume suplimentare de plată:

- suma de 7.947.631 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar stabilit pentru perioada 01.01.2007 - 31.12.2011;

- suma de 8.289.167 RON reprezentând dobânzi şi majorări de întârziere pentru impozitul pe profit suplimentar, calculate pentru perioada 25.04.2007 - 30.04.2015;

- suma de 1.192.145 RON reprezentând penalităţi de întârziere pentru impozitul pe profit suplimentar, calculate pentru perioada 25.04.2007 -30.04.2015;

- suma de 40.750 RON reprezentând impozit suplimentar de plată pentru veniturile obţinute din România de persoane nerezidente calculat pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 - 31.12.2011;

- suma de 53.059 RON reprezentând dobânzi şi majorări de întârziere pentru impozitul suplimentar de plată pentru veniturile obţinute din România de persoane nerezidente, calculate pentru perioada 25.02.2008-30.04.2015;

- suma de 6.112 RON reprezentând penalităţi de întârziere pentru impozitul suplimentar de plată pentru veniturile obţinute din România de persoane nerezidente, calculate pentru perioada 25.02.2008 - 30.04.2015;

- suma de 9.004.371 RON reprezentând TVA suplimentar de plată calculat pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 - 31.12.2011;

- suma de 6.517.861 RON reprezentând dobânzi şi majorări de întârziere pentru TVA suplimentar de plată, calculate pentru perioada 26.05.2008 - 30.04.2015;

- suma de 1.350.656 RON reprezentând penalităţi de întârziere pentru TVA suplimentar de plată, calculate pentru perioada 26.05.2008 -30.04.2015.

Reţine instanţa referitor la condiţiile care se desprind din prevederile art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ sunt condiţia-premisă a promovării acţiunii în instanţă împotriva actului a cărui suspendare se solicită, fie anterior, fie concomitent cu cererea de suspendare, respectiv condiţiile de admisibilitate constând în iminenţa unei pagube şi existenţa unui caz justificat.

Referitor la admisibilitatea cererii de suspendare fundamentată pe prevederile art. 15, având în vedere condiţia premisă de a fi formulată după sau concomitent cu acţiunea în instanţă împotriva actului a cărui suspendare se solicită, instanţa a constatat, din actele dosarului, că acţiunea în anularea deciziei a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2016.

Examinând cu precădere excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtă sub forma autorităţii de lucru judecat, instanţa o apreciat-o ca întemeiată în raport de sentinţa civilă nr. 2134/04.09.2015, pronunţată în dosar nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 965/14.03.2017 a ÎCCJ, sentinţă care a statuat în sensul netemeiniciei cererii de suspendare pentru exact aceleaşi motive, reţinându-se neîntrunirea cumulativă a condiţiilor prescrise de art. 14.

Curtea a apreciat că singura diferenţa între cele două cereri se referă la condiţia premisă ce se impunea a fi întrunită, anume formularea recursului graţios (art. 14), respectiv a acţiunii în anularea actului (art. 15). Desigur, diferă şi durata în timp a efectelor hotărârilor de eventuală suspendare, până la soluţionarea în primă instanţă a acţiunii în anulare (art. 14), respectiv până la soluţionarea irevocabilă a acesteia (art. 15), însă această din urmă distincţie nu prezintă absolut nicio relevanţă din perspectiva analizării întrunirii celor două condiţii pentru suspendare.

Or, aşa cum s-a arătat, cele două cerinţe au fost deja analizate, astfel că soluţia mai sus menţionată se impune prezentei instanţe cu puterea lucrului judecat, prezenta instanţă având a analiza, în ceea ce priveşte decizia a cărei suspendare se solicită exclusiv dacă este întrunită condiţia premisă a formulării acţiunii în anulare, cerinţă întrunită, relevanţa acestui aspect şi implicit a distincţiei dintre art. 14 şi art. 15 se opreşte aici.

Împrejurarea că prezenta cerere este formulată întemeiat pe dispoziţiile art. 15 iar nu 14, este irelevantă din această perspectivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (6), la care face trimitere art. 15 din legea nr. 554/2004, "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive", textul dând expresie, chiar dacă sub forma inadmisibilităţii, tot puterii lucrului judecat.

Reţine instanţa că din analiza comparativă a motivelor celor două cereri de suspendare, prezenta cerere, respectiv cea formulată în dosarul nr. x/2015 curtea reţine că nu există nicio diferenţă nici de argumentare, nici probatorie, între cele două solicitări, astfel că instanţa apreciază ca incident în cauză textul art. 14 alin. (6) din legea contenciosului administrativ.

De asemenea, a reţinut instanţa, în temeiul art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., instanţa a dispus restituirea către reclamantă a cauţiunii în sumă de 47.626,33 RON, achitată cu OP x din 30.05.2017, la B., condiţionat de şi la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Calea de atac excercitată

Impotriva sentinţei nr. 2356 din 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2356 din 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Reclamanta A. S.A a susţinut că hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea greşită a legii în privinţa respingerii solicitării recurentei reclamante de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/26.05.2015 (în continuare, "Decizia de Impunere") şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.05.2015 (în continuare, "RIF"), emise de către DGAMC, pentru motivele expuse în cererea introductivă, în drept invocându-se dispoziţiile art. 488 ALIN. (1) C. proc. civ. .

Cu privire la motivul referitor la pronunţarea hotărârii recurate cu aplicarea greşită a normelor de drept material recurenta-reclamantă, a susţinut, în esenţă, că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în cauză că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care Legea nr. 554/2004 prevede în mod expres distincţia dintre măsura de suspendării întemeiată pe prevederile art. 14 şi cea întemeiată pe dispoziţiile art. 15 şi limitarea măsurii suspendării dispuse în temeiul art. 14 alin. (1) la momentul pronunţării instanţei de fond cu privire la acţiunea în anulare.

În ceea ce priveşte admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat a soluţiei pronunţată în cauza nr. x, soluţionată definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurenta a susţinut că instanţa de fond a apreciat greşit dispoziţiile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, când a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată în cauză, în raport de sentinţa civilă mai sus-menţionată, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/200, în condiţile în care cele două cereri au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 14, respectiv art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Faţă de aceste aspecte expuse în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatele-pârâte ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Serviciul Soluţionare Contestaţii au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate, şi concluzionând în sensul că în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu există argumente juridice care să conducă la nereţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă

Se arătă de către intimatele -pârâte că admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat este una legală, având în vedere prevederile cuprinse în Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele statuate în sentinţa civilă nr. 2134 din 4 septembrie 2015, rămasă definitivă prin Decizia nr. 965/2017 pronunţată de Înalta Curte.

De asemenea, recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile ce i-au fost aduse, faţă de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte constată că în speţă sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care va dispune admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Incidenţa acestui motiv de casare este apreciată de instanţa de recurs, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi la probatoriile administrate în cauză.

Recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.05.2015 (în continuare, "Decizia de Impunere") şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.05.2015 (în continuare, "RIF"), emise de către DGAMC, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2016, aflat în prezent pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că, prin sentinţa civilă nr. 2134/04.09.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin respingerea recursului (decizia civilă nr. 965/14.03.2017 a ÎCCJ), s-a statuat în sensul netemeiniciei cererii de suspendare, reţinându-se neîntrunirea cumulativă a condiţiilor prescrise de art. 14 din Legea. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Însă, în condiţiile în care cele două proceduri reglementate prin dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi respectiv art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt, în esenţa lor, diferite, putem spune că nu există identitate de cauză între cererea de suspendare, formulată în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, asupra căreia s-a pronunţat Curtea de Apel Bucureşti, secţia a - VIII - a contencios administrativ şi fiscal prin SC nr. 2134/2015, în dosarul nr. x şi cererea de suspendare, cu care a fost investită în temeiul art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, în prezenta cauză, ceea ce a condus în mod nejustificat la admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

Totodată, faptul că suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în temeiul art. 15 alin. (1) prin raportare la condiţiile impuse de dispoziţiile art. 14 alin. (1) nu conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, normă de drept ce sancţionează formularea mai multor cereri de suspendare pentru aceleaşi motive însă în baza aceluiaşi temei de drept (condiţie neîndeplinită în cauză), cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

Prin urmare faptul că aceleaşi motive de nelegalitate pot fi invocate în conturarea cazului bine justificat prin formularea a două cereri de suspendare, la momente diferite, (formularea plângerii prealabile/formularea acţiunii în anulare) şi pe temeiuri de drept diferite, (art. 14 alin. (1)/art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004) nu este de natură a afecta principiul autorităţii de lucru judecat, în sensul invocat de către instanţă de fond.

Pe cale de consecinţă şi reţinând că "soluţionarea procesului fără a intra în judecata fondului" implică o constatare a instanţei de control judiciar că prima instanţă a admis în mod greşit o excepţie dirimantă care a făcut inutilă cercetarea temeiniciei cererii de suspenadare formulată în cauză, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În concluzie, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 413 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanţa va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2356 din 14 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.