Judicial suspension of public procurement financial correction: insufficiency of apparent illegality to satisfy the well-justified case requirement under administrative litigation law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregisrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.03.2017, reclamantul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prin Uniunea de Management a Proiectului (U.M.P.) a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară şi Direcţia Generală de Inspecţie Economică-Financiară, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nelegalitatea Deciziei nr. 5/CA/22.02.2017 şi a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/2016 şi anularea acestora împreună cu actele premergătoare şi suspendarea actelor atacate până la soluţionarea pe fond a cauzei.

În argumentele expuse în susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat că suma constatată ca neeligibilă de 100668,25 RON grevează asupra bugetului programului PA17/RO13 "Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european 2009-2014 şi că prejudiciul produs de actul administrativ atacat este iminent, iar neplata în termen atrage plata unei dobânzi.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de Şedinţă din data de din 6 septembrie 2017, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară, ca neîntemeiată.

Totodată, a admis excepţia conexităţii, instanţa dispunând conexarea dosarului de faţă, nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017, al acestei instanţe şi a acordat termen la data de 27 septembrie 2017.

1.3. Calea de atac exercitată

Reclamantul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale - prin Unitatea de Management a Proiectului a promovat împotriva încheierii din 6 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin argumentele prezentate în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, care stipulează îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind suspendarea unui act administrativ, aspecte care se circumscriu cazului bine justificat şi iminenţei producerii pagubei.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, recurentul-reclamantă a punctat îndeosebi aspectele care vizează aparenţa de nelegalitate a actului administrativ, susţinând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit aspecte legale incidente în cauză şi a arătat că suspendarea efectelor actelor atacate este motivată de iminenţa prejudiciului ce s-ar produce în ipoteza în care nu s-ar suspenda efectele acestor acte, prejudiciu care ar consta în faptul că, pe de o parte, suma care reprezintă corecţia financiară aplicată ar fi blocată în procesul de implementare a programului, nu ar putea fi folosită în cadrul bugetului programului, iar pe de altă parte, dacă ar trebui plătită suma, nu ar putea fi folosită nici în cadrul bugetului de stat.

Recurentul a apreciat că se impune suspendarea cu atât mai mult cu cât a dovedit că prin munca experţilor a verificat toate exigenţele care au stat la baza implementării programului şi a demonstrat că a cheltuit cu eficienţă banii pe care i-a avut în program, pentru implementare. Atâta vreme cât pârâtul nu a motivat raţiunile pentru care a înlăturat de la aplicare dispoziţiile C. civ. şi a aplicat această corecţie, apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ întrucât prin suspendare s-ar înlătura iminenţa prejudiciului care s-ar produce în patrimoniul ministerului.

În opinia recurentei, sentinţa atacată este criticabilă sub toate aspectele fiind atât nemotivată cât şi neîntemeiată.

În acest sens, a susţinut că aspectele invocate de reclamant în ceea ce priveşte nelegalitatea actului contestat denotă cu evidenţă aparenţa de nelegalitate a actului administrativ fiscal.

Arată în continuare că instanţa a apreciat că nu sunt îndeplinite cele două condiţii ale suspendării actului administrativ, chiar dacă probele administrate în cauză de reclamantă atestă acest aspect.

Referitor la cea de a doua condiţie, prevenirea unei pagube iminente, recurentul a argumentat că este îndeplinită, având în vedere că în cauză s-a demonstrat o pagubă efectivă.

Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, rejudecând în fond cauza, admiterea cererii formulată de reclamantă, astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În apărare, a arătat că cererea de suspendare nu îndeplineşte cele două condiţii prevăzute de Legea contenciosului administrativ, respectiv existenţa cazului bine justificat şi paguba iminentă. În ceea ce priveşte cazul bine justificat, a susţinut că reclamantul nu a adus motive care să creeze îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrative criticate, iar în ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu, afirmaţiile acestuia nefiind dovedite.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele instanţei de control judiciar

Examinând cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recursului, Înalta Curte o va respinge în raport cu împrejurarea relevată de partea recurentă, în sensul că, nefiind achitate creanţele, se pune în continuare problema calculării de majorări şi penalităţi şi pentru perioada până la pronunţarea instanţei de fond sau numai ulterior acestui moment, în funcţie de soluţia dată recursului.

În continuare, analizând sentinţa atacată în raport cu prevederile legale incidente şi faţă de criticile recurentului-pârât, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte reţine cu referire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând încălcarea normelor de procedură, următoarele:

Împrejurarea că instanţa de fond a admis, în şedinţa de judecată din 6 septembrie 2017, cererea de conexare nu excludea, ci, dimpotrivă, obliga la soluţionarea acesteia prin chiar dispozitivul Încheierii atacate prin care a fost soluţionată cererea reclamantei.

O asemenea rezolvare decurgea în mod necesar din îndatorirea de principiu a instanţelor de a se pronunţa în mod expres asupra cererilor cu care au fost învestite conform legii, iar cererea de conexare din prezentul proces întrunea aceste exigenţe.

Neprocedând astfel, instanţa de fond ar fi încălcat legea, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Mai mult, art. 139 din C. proc. civ. "Exceptia conexitatii prevede: (1) Pentru asigurarea unei bune judecăti, in prima instanta este posibila conexarea mai multor procese in care sunt aceleasi parti sau chiar impreuna cu alte parti si al caror obiect si cauza au intre ele o stransa legatura ... (5) In orice stare a judecatii procesele conexate pot fi disjunse si judecate separat, daca numai unul dintre ele este in stare de judecata.

Cu alte cuvinte prentru a se dispune conexarea a doua sau mai multe cauze, nu se cere sa existe identitate de parti, obiect si cauza, precum in cazul litispendentei, ci sunt necesare următoarele:

a) intre obiectul si cauza pricinilor sa existe o stransa legatura, care sa impuna judecarea impreuna tocmai pentru a se asigura o buna administrare a justitiei, pentru a se evita pronunţarea unou soluţii contractorii; b)pricinile sa fie în curs de solutionare; c) să se afle pe rolul aceleiasi instante sau a unor instante diferite, însa de prima instanta, ceea ce inseamna ca se pot conexa doua sau mai multe cauze daca se afla in fata primei instante. Prin notiunea de "instanta" se are in vedere numai instanta de judecata, si nu organul cu atributii jurisdictionale. Aprecierea strânsei legături între pricini revine instantei de judecată care, in functie de circumstantele fiecarei cauze, este suverană în a aprecia dacă este sau nu oportună reunirea unor cauze.

Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

Într-adevăr, exercitarea controlului de legalitate modalitatea cercetării fondului de către instanta de recurs este un element esential întrucât situatia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozitiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situatiei de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părţile in proces.

Astfel, în cazul în care instanta de fond nu a lămurit pe deplin situatia de fapt a cauzei, considerentele deciziei făcând imposibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţate de instanţa de fond devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este de menţionat că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă:

- există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa;

- există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată;

- lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă;

- instanţa de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate fără a răspunde motivelor de critică etc.

Recurenta-pârâtă invocă aspectul că sentinţa instanţei de fond nu este motivată în fapt şi-n drept, judecătorul fondului neaplicând dreptul european şi încălcând actele de procedură în sensul că se impunea ca după admiterea cererii de conexare să proroge cererea de suspendare.

Trebuie menţionat că dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea pârâtă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise şi cele pentru care au fost respinse susţinerile reclamantei sau pârâtei.

Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii reclamantei.

În speţă, instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele stabilite de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Înalta Curte reţine cu referire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând încălcarea normelor de procedură, următoarele:

Împrejurarea că instanţa de fond admis, în şedinţa de judecată din 6 septembrie 2017, cererea de conexare nu excludea, ci, dimpotrivă, obliga la soluţionarea acesteia prin chiar dispozitivul Încheierii atacate prin care a fost soluţionată cererea reclamantei.

O asemenea rezolvare decurgea în mod necesar din îndatorirea de principiu a instanţelor de a se pronunţa în mod expres asupra cererilor cu care au fost învestite conform legii, iar cererea de conexare din prezentul proces întrunea aceste exigenţe.

Neprocedând astfel, instanţa de fond ar fi încălcat legea, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De altfel, art. 139 din C. proc. civ. "Exceptia conexitatii prevede: (1) Pentru asigurarea unei bune judecăti, in prima instanta este posibila conexarea mai multor procese in care sunt aceleasi parti sau chiar impreuna cu alte parti si al căror obiect si cauza au intre ele o stransa legatura ... (5) In orice stare a judecăţii procesele conexate pot fi disjunse si judecate separat, daca numai unul dintre ele este in stare de judecata.

Cu alte cuvinte prentru a se dispune conexarea a doua sau mai multe cauze, nu se cere sa existe identitate de parti, obiect si cauza, precum in cazul litispendentei, ci sunt necesare următoarele:

a) intre obiectul si cauza pricinilor sa existe o stransa legatura, care sa impuna judecarea impreuna tocmai pentru a se asigura o buna administrare a justitiei, pentru a se evita pronunţarea unou soluţii contractorii; b)pricinile sa fie în curs de solutionare; c) să se afle pe rolul aceleiasi instante sau a unor instante diferite, însa de prima instanta, ceea ce inseamna ca se pot conexa doua sau mai multe cauze daca se afla in fata primei instante. Prin notiunea de "instanta" se are in vedere numai instanta de judecata, si nu organul cu atributii jurisdictionale. Aprecierea stransei legaturi intre pricini revine instantei de judecata, care, in functie de circumstantele fiecarei cauze, este suverana in a aprecia daca este sau nu oportuna reunirea unor cauze pentru

Ca atare, toate criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. urmează a fi apreciate ca neîntemeiate.

Referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare indicat de recurentă, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat instanţei să se constate nelegalitatea Deciziei nr. 5/CA/22.02.2017 şi a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/2016 şi anularea acestora împreună cu actele premergătoare şi suspendarea actelor atacate până la soluţionarea pe fond a cauzei.

Instanţa de fond a reţinut cu justeţe - în opinia Înaltei Curţi - neîndeplinirea condiţiilor cerute de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispunând respingerea cererii de suspendare a executării efectelor Deciziei nr. 5/CA/22.02.2017 şi a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/2016 până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea actului administrativ.

In fapt, reclamanta a arătat, pe cererea de suspendare, că suma constatată ca neeligibilă de 100668,25 RON grevează asupra bugetului programului PA17/RO13 "Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european 2009-2014 şi că prejudiciul produs de actul administrativ atacat este iminent, iar neplata în termen atrage plata unei dobânzi.

Prin Nota constatare a neregulilor nr. 5096 din 23 noiembrie 2016 emisă de pârâta Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Fiananciară din cadrul Ministerului de Finanţe i s-a aplicat reclamantului o corecţie în procent de 25% pentru că atribuirea contractelor civile şi de prestări servicii a fost realizată cu încălcarea prevederilor legale în materia legislaţiei privind achiziţiile publice.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Cu alte cuvinte, legiuitorul naţional a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speţă.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea actului atacat.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ rezultă cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speţă, motivele invocate de recurentul-reclamant nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind neîndeplinită condiţia "cazului bine justificat", având in vedere că în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanţei care va soluţiona cererea referitoare la anularea actului contestat.

În speţă, recurenta a invocat ca împrejurări de fapt şi de drept care să nu fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare o cere, tocmai criticile de nelegalitate invocate în cadrul acţiunii în anularea actului administrativ fiscal atacat, care urmează să fie analizate de instanţa învestită cu soluţionarea acesteia.

Or, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază înseşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau de drept au fost apreciate de instanţa supremă ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea substanţială a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Motivele de nelegalitate prezentate de reclamant ca reprezentând un caz bine justificat nu erau de natură a fi decelate doar printr-o verificare a aparenţei dreptului, necesitând o evaluare a aspectelor de fond, evaluare la care judecătorul a procedat fără depăşirea limitelor procedurii sumare a suspendării executării.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată astfel că, hotărârea prin care acţiunea principală care viza anularea actului administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2773 din 13 iunie 2018, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat, reprezintă implicit o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

Deşi, nefiind definitivă, această sentinţă are numai o putere de lucru judecat relativă, ea constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării executării nu le îngăduie.

Totodată, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Lege nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Nu în ultimul rând este de precizat că un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, pierderea invocată de recurent are, la rândul său, caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul legal al acesteia

Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. "ş" şi "t", că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de către instituţia reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale - prin Unitatea de Management a Proiectului împotriva încheierii din 6 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.