Territorial competence in administrative litigation: distinction between domicile and residence for establishing exclusive jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22.05.2020 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, sub nr. x/2020, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la recalcularea salariilor de funcţie ale membrilor de sindicat, în sensul acordării de la data de 01.02.2017 a salariului minim brut în cuantum de 1450 RON, fără sporuri şi alte adaosuri incluse în acesta; obligarea I.P.J. Ilfov la recalcularea salariilor de funcţie ale membrilor de sindicat din cadrul I.P. Ilfov, începând cu data de 01.02.2017, avându-se in vedere salariul de funcţie de minim 1450 RON, fără sporuri şi alte adaosuri incluse în acesta, conform H.G. nr. 1/2017 si ulterior aplicarea sporurilor procentuale aferente, plus dobânda legală şi actualizat cu rata inflaţiei până la data efectivă a plăţii diferenţei salariale rezultate şi la plata diferenţei salariale rezultate.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Ilfov, secţia Civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1809/22.07.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Ilfov a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

2.2. Hotărârea Tribunalului Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 550 din data de 07.10.2020, Tribunalul Gorj, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă. A constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut, în esenţă, că, la data formulării acţiunii, reclamantul avea locul de muncă în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, Postul de Poliţie Voluntari, unde a avut stabilită şi reşedinţa în perioada 09.10.2015-22.09.2019.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Aşadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispoziţiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, situaţie reţinută în mod corect de ambele instanţe aflate în conflict. Problema care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte înţelesul noţiunii de "domiciliu", în sens procedural şi a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin domiciliu se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar reşedinţa este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară.

Deşi dispoziţiile art. 107 şi următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înţelege prin domiciliul părţilor, prezintă relevanţă prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înţelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuieşte la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de aceasta.

Aplicând aceste dispoziţii legale la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, deşi noţiunile de "domiciliu" şi "reşedinţă" nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, această distincţie nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmăreşte să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înştiinţarea corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii. Noţiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, în cazul de faţă cu reşedinţa reclamantului, iar în raport de locuinţa statornică a părţii se stabileşte atât legalitatea procedurii de citare, cât şi instanţa competentă să soluţioneze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speţă, la atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe în circumscripţia căreia reclamanţii nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voinţa legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamanţilor accesul facil la instanţa de judecată aflată în circumscripţia teritorială în care locuiesc.

Din verificările efectuate de Tribunalul Gorj rezultă că reclamantul are domiciliul în judeţul Gorj, însă reşedinţa sa în perioada 09.10.2015-22.09.2019 s-a aflat în jud. Ilfov, oraş Voluntari, unde a avut locul de muncă, loc menţinut şi la data promovării cererii de chemare în judecată, aceasta fiind locuinţa statornică, în raport de care se stabileşte competenţa teritorială a instanţei de contencios administrativ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Poliţiştilor Operativi din România Fulgerul şi pe pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 decembrie 2020.