Mootness of administrative action compelling insurer guarantee fund to issue compensation decision after decision was rendered during appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 07.11.2017, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea paratului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire, înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraţilor în data de 15.05.2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1333 din 21 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A fost obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamanţilor.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, admiterea excepţiei inadmisibilităţii, respingerea acţiunii ca inadmisibilă; pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că prevederile Legii nr. 213/2015 nu stabilesc în sarcina FGA un termen de soluţionare a cererilor de plată şi că lipsa răspunsului la cererea de plată depusă de petenţi nu constituie un refuz de soluţionare şi nici o nesoluţionare în termenul de 30 de zile de legea contenciosului administrativ. Totodată, nu se poate reţine în sarcina FGA o culpă sau intenţia de a nu soluţiona cererea de plată, astfel că a apreciat că dispoziţiile Legii nr. 213/2015 nu se completează cu Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte termenul de soluţionare a cererilor de plată. Pentru aceste motive, a apreciat că acţiunea reclamanţilor este inadmisibilă sub aspectul neîndeplinirii condiţiei speciale a nesoluţionării în termenul legal a cererii de plată.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului faţă de neachitarea taxei judiciare de timbru şi faţă de prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

În timpul şedinţei de judecată din 03.12.2020 recurentul-pârât a depus decizia nr. 23581/22.05.2020 prin care a fost analizată cererea de plată nr. x/15.05.2017.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Totodată, la dosarul cauzei a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON aferentă celor două motive invocate de recurent în cuprinsul cererii de recurs .

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea paratului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire, înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraţilor în data de 15.05.2017.

Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse de recurent la dosarul cauzei, la 22.05.2020 a fost emisă decizia nr. 23581 prin care a fost analizată cererea de plată nr. x/15.05.2017 depusă de petenţii A., B. şi C..

Având în vedere că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţia concretă a reclamantei şi acesta este unul dintre elementele esenţiale ale acţiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că, în speţă, obiectul cererii deduse judecăţii l-a constituit obligarea paratului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire, instanţa de control judiciar reţine că această pretenţie a fost satisfăcută şi, în consecinţă, este întemeiată excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, cu consecinţa respingerii acesteia ca atare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1333 din 21 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1333 din 21 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 decembrie 2020.