Admissibility of challenging Judicial Inspection classification resolutions without pre-litigation procedure

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a la data de 24.05.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară admiterea contestaţiei sale şi desfiinţarea rezoluţiei nr. 2066/IJ/1176/DIJ/29.04.2016 a inspectorului judiciar şi trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii prealabile.

Reclamantul a considerat că rezoluţia atacată este nelegală întrucât se întemeiază pe o altă situaţie de fapt, situaţie ce reiese din actele dosarului dar care nu este identică cu actele primite de el.

Astfel, în rezoluţie se face referire la faptul că i-au fost comunicate întâmpinările depuse de către pârâţii din dosarul nr. x/2015, fapt care nu este adevărat. După cum se poate vedea din citaţia emisă la data de 26.01.2016, singura primită de reclamant, la aceasta nu a fost ataşat nici un act, respectiv întâmpinare.

Mai arată reclamantul că, o altă eroare, atestă faptul că i s-a pus în vedere să indice faptul dacă a avut loc o executare silită, numărul dosarului execuţional şi datele BEJ. După cum se poate observa din citaţia emisă la data de 26.01.2016, (fiind citat pentru termenul din data de 19.02.2016), în cuprinsul acesteia i s-a pus în vedere să indice valoarea obiectului cererii şi modul de calcul, temeiul juridic şi obiectul acţiunii, respectiv dacă este contestaţie la executare propriu zisă sau contestaţie la titlu, fără a i se pune în vedere să indice faptul dacă a avut loc o executare silită, numărul dosarului execuţional şi datele BEJ, aşa cum în mod greşit se susţine în rezoluţia atacată.

De asemenea, s-a menţionat în rezoluţie că s-a făcut aplicarea art. 118 alin. (6) din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărâre a CSM nr. 1375/2015, dar acest articol prevede faptul că "Cererile sau actele depuse în timpul şedinţei de judecată vor fi datate, vizate şi semnate de preşedintele completului de judecată sau de către un alt membru al completului", nu se referă la faptul că i s-a refuzat de către grefierul registrator înregistrarea unui act pe care dorea să-l depună la dosar, pe motivul că în ziua respectivă există şedinţă de judecată şi că aşa are dispoziţii să nu înregistreze nici un act la dosar în ziua şedinţei de judecată, indiferent dacă şedinţa s-a încheiat sau nu.

Cu toate că în rezoluţia atacată se arată faptul că dacă " ... completul respectiv nu are şedinţă publică de judecată, partea depune concluziile scrise la registratură, după înregistrare, grefierul registrator predându¬le grefierului de şedinţă", nu se ia nici o măsură de sancţionare împotriva celor care au dat o dispoziţie verbală de a refuza înregistrarea actelor depuse la registratură, şi care este în contradicţie cu dispoziţiile legale.

Mai precizează reclamantul faptul că a sesizat inspecţia judiciară şi cu privire la persoanele din conducerea Judecătoriei Oradea care au dat dispoziţie scrisă sau orală în sensul de a nu se înregistra acte la dosarele care au termen în aceeaşi zi, dar în rezoluţia atacată nu se face nici o referire la acest fapt.

Prin urmare, cu toate că se recunoaşte indirect faptul că actele trebuie înregistrate la registratură indiferent dacă există sau nu şedinţă de judecată îrr acea zi, neexistând nici o prevedere legală care să interzică înregistrarea actelor, nu se aplică nici o sancţiune împotriva persoanelor din conducerea Judecătoriei Oradea care au dat dispoziţie scrisă sau orală în sensul de a nu se înregistra acte la dosarele care au termen în aceeaşi zi.

Chiar şi Judecătoria Oradea recunoaşte faptul că nu există un ordin de serviciu sau alt act scris în sensul de a nu se înregistra acte la dosar, fapt ce rezultă din adresa nr. x/07.04.2016 (anexată), "dar registratorului i s-a comunicat verbal că pentru acest gen de acte să îndrume părţile în sălile de judecată unde se judecă dosarul pentru a depune înscrisul". Cu toată această frumoasă formulare "să îndrume părţile", grefierul registrator a refuzat înregistrarea actului la registratura instanţei, reclamantul fiind pus în imposibilitatea de a depune un act la dosar cât şi de a face dovada că a intenţionat să depună un act la dosar.

De altfel, Judecătoria Oradea recunoaşte prin adresa nr. x/07.04.2016 că "pe viitor, în cazul în care partea înţelege să depună un înscris la dosar după închiderea dezbaterilor, se vor primi actele cu menţionarea pe înscris a orei de primire precum şi a faptului că acestea s-au depus după închiderea dezbaterilor", adică se vor respecta dispoziţiile legale, dispoziţii care nu au fost respectate anterior.

Este neadevărată susţinerea din rezoluţia atacată, precum că inspecţia judiciară nu poate analiza soluţiile dispuse de judecători, deoarece reclamantul nu a solicitat aşa ceva, ci doar a solicitat analizarea soluţiei date de judecător în cauza sa, ci a sesizat inspecţia judiciară cu privire la abaterile disciplinare săvârşite de judecătorul cauzei prin faptul că nu a amânat cauza şi nu a comunicat precizarea cu pârâţii, nu i-a comunicat întâmpinările, nu a motivat respingerea cererii de probaţiune şi a excepţiei de necompetenţă, nu a supus discuţiei părţilor excepţia de necompetenţă şi nu s-a pronunţat asupra cererii sale de amânare a cauzei.

De asemenea, a arătat că a sesizat inspecţia cu privire la persoanele din conducerea instanţei care au dat dispoziţii de a nu se înregistra acte la registratura instanţei, asupra căreia nici nu s-a pronunţat.

În drept şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art. 7 alin. (6) lit. (b din Legea nr. 317/2004-republicată, cu modificările ulterioare.

La data de 21.06.2016, pârâta Inspecţia Judiciară a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei.

S-a invocat în primul rând excepţia lipsei procedurii prealabile. Pârâta a menţionat faptul că, contestatorul A. a înregistrat acţiunea la registratura Curţii de Apel Bucureşti la data de 24.05.2016, fără a parcurge procedura administrativă prealabilă prevăzută de lege.

Faţă de lipsa procedurii administrative prealabile, pârâta a solicitat respingerea cererii formulată de contestatorul A., ca inadmisibilă.

În subsidiar, ţinând cont de faptul că Inspecţia Judiciară a analizat şi verificat sesizarea în termenele şi limitele impuse de lege, s-a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată. Astfel, prin rezoluţia contestată, s-au explicitat şi argumentat de către inspectorul judiciar aspectele analizate şi rezultatul verificărilor prealabile efectuate, ca urmare a petiţiei contestatorului, fără a se putea reţine încălcarea vreunei dispoziţii legale, aşa încât nu s-au reliefat indicii de savarşire a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată.

În drept, pârâta a invocat dispoziţiile art. 205-208 C. proc. civ., art. 45-47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, precum şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată şi art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul la data de 07.07.2016, a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa proceduroii prealabile, ca nefiind întemeiată.

De asemenea, prin acelaşi răspuns la întâmpinare, reclamantul a înţeles să invoce şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004-republicată, cu modificările ulterioare, care prevăd că:"Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile", deoarece aceasta nu se referă şi la rezoluţia de clasare a sesizării care, per a contrario, se înţelege că nu poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

În argumentele expuse susţine că acest text de lege, respectiv art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004-republicată, cu modificările ulterioare, contravine art. 21 alin. l şi 4 din Constituţia României, privind accesul liber la justiţie, deoarece el se interpretează chiar de către Inspecţia Judiciară precum şi de către instanţa de judecată, în sensul că rezoluţia de clasare nu poate fi contestată direct de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, ci că această rezoluţie de clasare se atacă în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/204, la organul ierarhic superior, ceea ce ar însemna o altă cale de atac decât cea prevăzută pentru rezoluţia de respingere a sesizării, fapt ce induce în eroare justiţiabilii şi determină Inspecţia Judiciară să emită doar decizii de clasare, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de a emite astfel de decizii, tocmai pentru a induce în eroare justiţiabilii şi a le respinge acţiunile în contencios ca inadmisibile, fără a cerceta fondul acestor acţiuni, iar prin acest fapt le este obstaculat dreptul de acces la o instanţă, în accepţiunea jurisprudenţei CEDO.

Hotărârârea pronunţată în cauză

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a -VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3065 din 17 octombrie 2016, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

A admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de pârâta Inspecţia Judiciară şi, pe cale de cvonsecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, a constatat că este neîntemeiată, având în vedere că în cauză, reclamantul a înţeles să invoce excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 - republicată, cu modificările ulterioare, text de lege care nu are legătură cu soluţionarea prezentei cauze.

Pe fondul cauzei, instanţa a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de pârâta Inspecţia Judiciară, având în vedere că prin rezoluţia contestată de reclamant, inspectorul judiciar a dispus, în temeiul prevederilor art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, în cazul în care Inspecţia Judiciară este titulară a acţiunii disciplinare, aceasta se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori.

Ca atare, din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b), rezultă că rezoluţia de clasare, dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate şi în cadrul cărora se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, este definitivă.

Prin decizia nr. 397 din 2014 Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege, pentru următoarele considerente:

Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate potrivit cărora inspectorul judiciar, prin rezoluţie scrisă şi motivată, poate dispune clasarea sesizării în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, şi rezoluţia de clasare este definitivă, contravin prevederilor constituţionale privind accesul liber la justiţie, precum şi celor convenţionale privind dreptul la proces echitabil.

Prin urmare, s-a reţinut că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare.

Ca atare, prin efectul Deciziei nr. 397/2014 pronunţate de Curtea Constituţională este recunoscut dreptul petenţilor de a ataca rezoluţia de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, însă accesul la instanţa de contencios administrativ este reglementat în condiţiile dreptului comun, reprezentat de prevederile Legii nr. 554/2004 şi nu în condiţiile de excepţie prevăzute de art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

În acest sens, în mod just a arătat pârâta că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, prevederi ce instituie obligativitatea parcurgerii procedurii plângerii prealabile din moment ce nicio altă dispoziţie legală nu dispensează subiectul de sezină de o atare obligaţie, consfinţită cu titlu de condiţie de procedibilitate.

Prevederile Legii nr. 317/2004 nu pot constitui "legea specială" în privinţa regimului contestării rezoluţiei de clasare în discuţie, din moment ce legiuitorul nu a recunoscut posibilitatea contestării unor astfel de rezoluţii, calificându-le ca fiind definitive. Faptul că un atare regim a fost constatat neconstituţional prin decizia mai sus amintită nu deschide posibilitatea contestării în cadrul prevăzut de art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 pentru contestarea rezoluţiei acolo prevăzute, ci naşte dreptul persoanei interesate de a ataca rezoluţia de clasare în condiţiile dreptului comun, reprezentat de prevederile Legii nr. 554/2004.

În acest context, Curtea a subliniat că ori de câte ori legea specială nu cuprinde dispoziţii contrare exprese (în cauza de faţă Legea nr. 317/2004 reglementând o cale specială de atac numai în ceea ce priveşte rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. c) şi în ceea ce priveşte rezoluţia inspectorului-şef prin care este infirmată rezoluţia inspectorului judiciar şi se dispune una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c), este pe deplin aplicabilă norma generală în materie, în cauza de faţă Legea nr. 554/2004.

Curtea a mai constatat constată că, în speţă, reclamantul a înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 24.05.2016, solicitând anularea rezoluţiei de clasare emisă în dosarul nr. x/29.04.2016, de Inspecţia Judiciară, fără a parcurge procedura administrativă prealabilă.

În concluzie, reţine instanţa, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada că anterior investirii instanţei cu prezenta cerere a solicitat autorităţii pârâte revocarea actului pretins vătămător, în temeiul dispoziţiilor art. 193 C. proc. civ., raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004 a admite excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă şi va respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamant.

Calea de atac excercitată

Împotriva împotriva sentinţei nr. 3065 din 17 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe sau, reţinerea spre rejudecare, respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurentul - reclamant, în susţinerea recursului, a arătat că hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în mod eronat, instanţa de fond admiţând excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă.

Criticile subsumate motivelor de casare invocate sunt următoarele:

- soluţia pronunţată de instanţa de fond este greşită din perspectiva Deciziei nr. 397/2014 a Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 45 alin. (4) lit. b), precum şi a Deciziei nr. 672/2014 a Curţii Constituţionale, care în considerente a reţinut că etapa cercetării în cadrul inspecţiei judiciare este o etapă administrativă unică, iar soluţia este susceptibilă a fi contestată direct la instanţă;

- procedura prealabilă administrativă nu este necesară, întrucât, prin dialectica şi interpretarea semantică şi lexicală, textul art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 este imperativ şi nu lasă loc de interpretări, fiind inutilă parcurgerea unei proceduri prealabile.

- greşita soluţie de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, având în vedere că textele legale invocate au legătură cu contestaţia formulată.

Recurentul-reclamant reiterează în susţinerea cererii de recurs şi argumentele referitoare la fondul cauzei, dezvoltate pe larg, în cererea de chemare în judecată.

Apărările formulate în cauză

Intimata nu au formulat întâmpinare.

Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Argumente de fapt şi de drept

În cauză, recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu legalitatea Rezoluţiei nr. 2066/IJ/1176/DIJ/29.04.2016 a Inspecţiei Judiciare, prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării formulate de reclamant privind savârşirea unor abateri de către magistraţii care au soluţionat cauza înregistartă pe rolul Judecătorieiei Oradea indicaţi în cererea de chemare în judecată.

Instanţa de fond a respins acţiunea, constatând că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată,

"- (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a) respingerea contestaţiei;

b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Înalta Curte reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Curtea Constituţională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Or, în această situaţie, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt, caracterul definitiv al soluţiei clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condiţiilor prevăzute, aşa cum a decis instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiţie prin posibilitatea atacării soluţiei la instanţa judecătorească.

Dispoziţiile art. 47 alin. (5) citate anterior prevăd că rezoluţia de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Prin urmare, în raport cu cele reţinute de Curtea Constituţională în decizia amintită şi faţă de prevederile legale referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii şi în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte constată că, şi în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Această interpretare este în acord cu soluţia de unificare a practicii, adoptată de Plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi consemnată în Procesul-verbal de şedinţă din 13.02.2017, dându-se prevalenţă principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Totodată, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru aceste considerente, reţinându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanţa de fond, cu privire la inadmisibilitatea acţiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3065 din 17 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.