State aid compensation for Natura 2000 timber harvesting restrictions: expiration of limitation period pending EU Commission decision and sufficiency of pre-existing methodological norms

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată, precizată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de Contencios Administartiv şi Fiscal sub nr. x/2015, ca urmare a regulatorului de competenţă al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cuprins în Decizia nr. 782/16 martie 2016, reclamantele A., B., C., prin mandatar D., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vânătoare Braşov, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, instanţa să dispună:

- anularea actului administrativ emis de pârâtă sub nr. x/26.01.2015 (raportat la anul 2007), cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 43.918,80 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 95,60 ha, situată în zona de conservare totală a Siturilor Natura 2000-Situl Târnava Mare-Sighişoara şi Situl Podişul Hârtibaciului, în zona/tipul funcţional T 2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Sighişoara pe întreaga perioadă a anului 2007, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferentă anului 2007;

- plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 43.918,80 RON începând cu data de 19.07.2012, dată la care creanţa a devenit exigibilă, respectiv data la care Comisia Europeană a emis Decizia nr. C(2012)5166 final-publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe data de 13.09.2012(RO).

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 104 din 4 octombrie 2016, a respins excepţia prematurităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, prin întâmpinare.

De asemenea, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Gărzii Forestiere Braşov, în ce priveşte capătul de cerere având ca obiect despăgubiri şi, în consecinţă, a respins cererea de obligare a acestui pârât la plata despăgubirilor.

A admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamantele C., prin mandatar D., în contradictoriu cu pârâtul Garda Forestieră Braşov şi a obligat Garda Forestieră Braşov să facă propunerea cu privire la necesarul de fonduri în cuantum de 43.918,80 RON către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Totodată, a respins cererea de anulare a adresei nr. x/26.1.2015 emise de antecesoarea Gărzii Forestiere Braşov (ITRSV Braşov), a admis în parte cererea formulată de reclamante în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, a obligat acest din urmă pârât la plata către reclamante a sumei de 43.918,80 RON, reprezentând compensaţii pentru anul 2007, aferente terenului în suprafaţă de 95,60 ha, situat în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 - Situl Târnava Mare-Sighişoara şi Situl Podişul Hârtibaciului, la care se adaugă dobânda fiscală aferentă acestei sume, calculată din ziua următoare expirării a 45 de zile de la cererea de plată formulată de reclamante, respectiv din 3.2.2015 precum şi obligarea pârâţilor Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata către reclamante a sumei 5.487,37 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 104 din 4 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş a promovat recurs pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (fost Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În argumentarea criticilor asupra hotărârii instanţei de fond, recurentul-pârât se referă, în primul rând la greşita respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere că se solicită acordarea compensaţiilor cuvenite pentru anul 2007, or, potrivit Decretului nr. 167/1958, aplicabil speţei, termenul de prescripţie de 3(trei) ani era deja împlinit la data formulării acţiunii.

Cu privire la fondul litigiului, în al doilea rând, recurentul-pârât consideră că s-au încălcat normele de drept material incidente în cauză.

Recurentul-pârât arată că prima instanţă se rezumă în considerente să stabilească că prin simpla publicare a Deciziei Comisiei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene i se cuvin reclamantei banii solicitaţi cu titlu de compensaţii, în temeiul prevederilor Codului silvic.

La rubrica "Durată şi buget" din cuprinsul deciziei se indică "schema ce va expira la 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în Monitorul Oficial al României".

Schema însă nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României şi nu ne mai aflăm înăuntrul termenului care a expirat la data de 31 decembrie 2013.

Nici cu privire la justificarea pretenţiilor reclamantelor, instanţa de fond nu a analizat dacă acestea au făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de H.G. nr. 861/2009, susţine recurentul-pârât.

Acordarea compensaţiilor este condiţionată de îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 6 Anexa 1 din H.G. nr. 861/2009, or, în afara unor documente apreciate de reclamantă ca fiind relevante, nu se regăsesc documente care să ateste dreptul de proprietate sau copie de pe contractul de administrare care să ateste dreptul părţii de a solicita compensaţiile.

Atribuţiile structurilor teritoriale nu pot fi ignorate, deoarece etapele ce trebuiau să fie parcurse de reclamantă au un rol determinant.

Aprecierea instanţei de fond, ca fiind inutilă parcurgerea acestor etape, este lipsită de susţinere juridică şi permite părţii să calculeze cuantumul compensaţiei.

De asemenea, se consideră greşită susţinerea primei instanţe care nu consideră relevantă imposibilitatea pârâţilor de a contesta cuantumul compensaţiilor în condiţiile în care aceştia nu au competenţa şi cunoştinţele necesare să se pronunţe, atribuţia fiind în sarcina structurii teritoriale.

Reclamantele ar fi trebuit să transmită documentaţia la autoritatea teritorială şi abia în cazul în care, după avizare, s-ar fi refuzat plata, putea să fie formulată acţiunea în justiţie sau, în situaţia în care inspectoratul teritorial ar fi refuzat avizarea documentaţiei, să o cheme în judecată pentru a fi obligată la emiterea avizului dacă refuzul de acordare era nejustificat.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o acţiune având ca obiect obligarea autorităţii publice centrale în domeniul "păduri" - Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, la plata sumei de 43.918,80 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 95,60 ha, situată în zona de conservare totală a Siturilor Natura 2000-Situl Târnava Mare-Sighişoara şi Situl Podişul Hârtibaciului, în zona/tipul funcţional T 2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Sighişoara pe întreaga perioadă a anului 2007, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferentă anului 2007,corelativ constatării refuzului nejustificat de a fi soluţionate favorabil cererile formulate.

Intimatele-reclamante au solicitat prin acţiunea introductivă plata unei compensaţii băneşti pentru anul 2007, reprezentând c/valoarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafaţa de pădure de 886,5 ha, situată în zona de conservare totală T2.

În anul 2007 era în vigoare O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, care la art. 29 alin. (1) lit. g) a prevăzut sprijinirea proprietarilor de păduri cu funcţii speciale de protecţie, persoane fizice, prin acordarea unor compensaţii reprezentând c/valoarea bunurilor pe care nu le recoltează datorită restricţiilor impuse prin amenajamentele silvice în pădurile cu funcţii speciale de protecţie.

Prin H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora.

Cererea pentru acordarea compensaţiilor putea să fie depusă începând cu anul 2008, în termenul de prescripţie de 5(cinci) ani prevăzut de Codul de procedură fiscală, deoarece compensaţiile sunt în realitate ajutoare de stat şi urmează regulile din dreptul public şi nu din dreptul privat.

În Monitorul Oficial al României nr. 238/27.03.2008 a fost publicată Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, care a abrogat O.G. nr. 96/1998 şi a prevăzut la art. 97 alin. (1) lit. b) "acordarea unor compensaţii reprezentând c/valoarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă".

Art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 privind Normele metodologice de aplicare a Codului silvic a prevăzut însă că formele de sprijin indicate la art. 97 alin. (1) lit. a), art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice şi art. 97 alin. (1) lit. c) se vor finanţa numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene pentru ajutoarele de stat.

Potrivit art. 4 lit. s) pct. 4 din O.G. nr. 14/2010, Guvernul este abilitat să acord forme de ajutor de stat permise în domeniul activităţii de dezvoltare rurală - plăţi Natura 2000.

În baza acestor acte normative şi administrative, recurentul-pârât a refuzat acordarea oricăror compensaţii până când se va emite decizia Comisiei Europene de avizare a plăţilor compensaţiilor/ajutoare de stat, începând cu anul 2007.

Decizia Comisiei Europene - C(2012) 5166 final, a fost publicată în JOUE din data de 19.07.2012.

Acţiunea intimatelor-reclamante a fost înregistrată iniţial la Tribunalul Mureş, în data de 17 februarie 2015.

Avându-se în vedere că autoritatea competentă a invocat faptul că plata ajutorului de stat nu se poate realiza până la momentul publicării deciziei Comisiei în JOUE, intimatele-reclamante, de bună-credinţă a aşteptat emiterea şi publicarea deciziei.

În condiţiile în care nici după îndeplinirea acestei condiţii suspensive, recurentul a refuzat plata compensaţiei invocând nepublicarea în Monitorul Oficial al României aprobarea Comisiei prin emiterea unor norme metodologice în acest sens, opunerea prescripţiei dreptului material la acţiune nu poate fi admisă, cum în mod corect a argumentat şi judecătorul fondului.

Cu privire la criticile aduse soluţionării fondului pricinii, prealabil se va reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, prin Decizia nr. 36/2015 că numai pentru compensaţiile cerute pentru anii 2010-2013 şi ulterior, este necesar avizul favorabil al Comisiei Europene, precum şi adoptarea normelor metodologice în condiţiile art. 5 din O.G. nr. 14/2010.

Pentru perioada 2007-2009, normele aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat existente", conform prevederilor Anexei V pct. 2 - "Agricultură" lit. b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înţelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa "până la sfârşitul celui de-al treilea an de la data aderării".

Prin motivele de casare, recurentul-pârât a invocat inexistenţa normelor metodologice emise de Guvernul României, precum şi neparcurgerea etapelor de acordare a compensaţiilor prevăzute în H.G. nr. 861/2009.

Motivul ce priveşte lipsa normelor metodologice este nefondat în raport de cele arătate mai sus, iar din actele depuse la dosar rezultă că etapa prealabilă a fost parcursă de către reclamante.

Or, raportat la anul ce face obiectul acţiunii, existau norme metodologice de acordare, utilizare şi control publicate în Monitorul Oficial, acte normative active în perioada avută în vedere de reclamante.

În aceste condiţii, este mai mult decât evident că răspunsul pârâtei Garda Forestieră Braşov nu este legal, pentru anul 2007 existând cadru normativ metodologic de acordare a ajutoarelor de stat la care se referă art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008.

Astfel, intimatele-reclamante s-au adresat Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov, cerând avizarea la plată a sumei solicitate, au depus întreaga documentaţie şi decontul justificativ, care într-adevăr a fost respins de la avizare de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşopv pe considerentul inexistenţei hotărârii de Guvern care să aprobe normele metodologice pentru acordarea compensaţiilor.

Criticile sub acest aspect apar ca fiind nefondate, deoarece cum deja s-a arătat, pentru anul 2007 exista H.G. nr. 861/2009, nefiind necesară adoptarea vreunui alt act administrativ.

Este nefondată şi susţinerea recurentului-pârât în sensul că autoritatea teritorială nu a calculat ea însăşi suma datorată, înscrisurile de la dosarul cauzei din dosarul de fond, demonstrând contrariul.

Constatându-se datorată compensaţia pentru anul 2007, reiese că şi accesoriile sunt datorate, respectiv dobânda legală, cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 104 din 04 octombrie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.