Finality of appellate decisions in judicial inspection disputes precluding cassation appeal under Law No. 317/2004

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 15.06.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de Conentencios Administartiv şi Fiscal, reclamantul A. a chemat in judecata pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea Rezoluţiei nr. x/2015 emisă de aceasta din urmă în data de 19.05.2015.

In argumentele expuse în susţinerea acţţiunii, reclamantul a arătat ca a formulat o sesizare către Inspecţia Judiciara prin care a adus la cunoştinţă săvârşirea de abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. A), C), E) si I din Legea nr. 303/2004 de către numiţii B. si C., procurori in cadrul Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţionala Anticoruptie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.

In cuprinsul sesizării a descris in detaliu situaţiile generate de către procurori, a solicitat administrarea de probe din care rezultă indubitabil săvârşirea abaterilor disciplinare si cu toate acestea, în mod netemeinic si nelegal, inspectorul judiciar a dispus o soluţie de clasare intrucât "nu se pot retine date sau indicii " din care sa rezulte săvârşirea unor fapte care sa constituie abateri disciplinare.

2.1. Hotărârea insanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa nr. 2715 din 23 septembrie 2016 a respinge cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin sesizarea înregistrată la Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori sub nr. x/2015, reclamantul a formulat critici cu privire la activitatea procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - secţie de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, B. şi C., solicitând efectuarea de verificări sub aspectul modului de îndeplinire a îndatoririlor judiciare de către acestia, care în opinia reclamantului ar fi comis abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), e) şi i) din Legea nr. 303/2004, republicată cu ocazia instrumentării dosarului nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Prin Rezoluţia emisă în data de 19 mai 2015, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în dosarul nr. x/2015, a dispus clasarea sesizării formulate, întrucât a constatat că nu există indicii care să releve comiterea vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, de natură să atragă răspunderea disciplinară a procurorilor menţionaţi.

Curtea a reţinut că rezolutia de clasare atacată poartă semnătura inspectorului judiciar care a întocmit-o si este supusă avizării de către şeful direcţiei de inspecţie judiciară corespunzătoare şi de către inspectorul-şef.

S-a mai reţinut că existenţa conflictului de interese invocat în cazul reclamantului, din perspectiva acordării asistenţei judiciare, atât inculpatului D. (în dosarul nr. x/2013), cât şi martorei E. pentru a formula un denunţ într-o altă cauză ce viza fapte care puteau avea legătură cu cele imputate inculpatului, nu putea fi cercetata de parata si, in consecinţă, nu poate fi examinata de prezenta instanta (care examinează săvârşirea unor posibile abateri disciplinare, inclusiv in legătură cu acest aspect) deoarece cercetarea legalităţii actelor procesuale efectuate procurori este efectuata in procesul penal, prin mijloacele procesuale prevăzute de legea procesuala penala. Inspecţia judiciara nu poate cerceta legalitatea unui asemenea act procesual penal, de vreme ce o asemenea posibilitate nu este prevăzută de lege.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, instanţa a reţinut că nu s-a probat că la termenul din 23.02.2015, reclamantul sau clientul său, ar fi dorit să depună vreun document la dosar.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 2715 din 23 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs reclamantul A., în condiţiile art. 483 din C. proc. civ.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând în fond cauza admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi motivată, respectiv trimiterea dosarului la inspecţia judiciară nr. x/2015, în vederea continuării procedurii disciplinare şi ulterior exercitării acţiunii disciplinare împotriva celor trei magistraţi pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), c), e) şi i) din Legea nr. 303/2004, republicată cu ocazia instrumentării dosarului nr. x/2013 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esenţă, că instanţa de fond nu a analizat probele administrate şi a reţinut, în mod nelegal, prin încălcarea dispoziţiilor art. 22, C. proc. civ. şi art. 95 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

- hotărţrea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi dept care au format convingerea instanţei şi pe care se întemeiază soluţia;

- hotărârea nu prezintă argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile treclamantului ceea c eechivalează cu o necercetarea a cauzei;

- refuzul instanşei d efond de a anlizab conflictul de interes în raport cu imposibilitatea legală a Inspecţieiei judicare de a analiza un asemenea incident procesual penal.

1.4. Apărările formulate de autoritatea intimată

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

1.5. Procedura derulată în recurs

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. civilă.

Însă, prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 15 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul de faţă, din perspectiva dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, precum şi pe dispoziţiile art. 45 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa fiind învestită cu cererea de anulare a unei rezoluţii de clasare, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară.

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, legile şi ordonanţele în vigoare, constatate a fi neconstituţionale, "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituţionale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenţei, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că:

"Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată). Aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeaşi raţiune, soluţia trebuie să fie identică).

De asemenea, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că:

"În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 317/2004.

Aşadar, prin Soluţia de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (6)-(7) şi în ceea ce priveşte procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare şi regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanţei de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Astfel, având în vedere soluţia de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunţate, dar şi dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că sentinţa nr. 2715 din 23 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost soluţionată pe fond contestaţia formulată de reclamantul A. impotriva rezoluţieiei de clasare dispusă in dosarul nr. x/2015 este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Prin urmare, întrucât prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente şi în cazul contestării rezoluţiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul F. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu recurs.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar art. 634 alin. (1) din acelaşi cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În prezenta cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor menţionate, este definitivă.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre nefăcând parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2715 din 23 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.