Clarification and completion requests denied; appellant's constitutional and procedural challenges rejected

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ca instanţa să pronunţe o hotărâre prin care pârâtul să fie obligat la soluţionarea plângerii prealabile ce a fost depusă şi înregistrată la registratura pârâtei sub nr. x/25.01.2017 privind nesoluţionarea cererii transmisă cu scrisoarea recomandată nr. 13303/29.11.2016.

La data de 17.10.2017 reclamantul A. şi-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată (fila x) solicitând următoarele:

- obligarea pârâtei, la emiterea actului de recuperare de la Inspecţia Judiciară, dar şi de soluţionare, a cererii ce a fost adresată pârâtei, cu scrisoarea recomandată nr. 13393/29.11.2016, ce rezultă că a fost primită şi înregistrată, la pârâtă, sub nr. x/05.12.2016, în cadrul Biroului Registratură, Secretariat şi Arhivă, cu comunicarea respectivei soluţionări, sub aspectele de competenţa pârâtei;

- pronunţarea instanţei şi asupra legalităţii actelor şi operaţiunilor administrative, care au şi stat la baza emiterii actului de scoatere din unitate, ca şi de transmitere, către Inspecţia Judiciară, a cererii din 29.11.2016, înregistrată sub nr. x/05.12.2016, deşi cele cerute, erau primordial, de competenţa pârâtei, fără a se proceda la disjungere şi reţinerea spre soluţionare, a aspectelor de competenţa acesteia;

- obligarea pârâtei, la plata unei despăgubiri, în valoare de 500 RON, tocmai ca urmare a prejudiciului generat ca urmare a refuzului soluţionării, în mod legal, concret, procedural, complet şi exact, la timpul respectiv, aşa cum s-a şi solicitat, a cererii, înregistrată în evidenţele pârâtei, sub nr. x/05.12.2016, în cadrul Biroului Registratură, Secretariat îşi Arhivă;

- obligarea pârâtei şi la întocmirea şi emiterea unui raport constatator, ca urmare a efectuării unei anchete administrative, care să lămurească condiţiile, motivaţia şi responsabilităţile legate, de actul administrativ dispus, de transmitere către Inspecţia Judiciară a cererii înregistrată sub nr. x/05.12.2016, ca şi de scoatere din unitate, a cererii, în integralitatea acesteia;

- obligarea pârâtei, la întocmirea, emiterea şi transmiterea, către organul de urmărire penală competent, a actului de sesizare corespunzător, cu privire la săvârşirea, în cadrul instituţiei, în cazul dat, a infracţiunilor în concurs, determinate de către subordonaţi, în referire la cererea înregistrată sub nr. x/05.12.2016, anume, de abuz în serviciu şi sustragere de înscrisuri, solicitare cu temei prevederile art. 291 C. proc. pen. şi procedura aferentă acestui text.

La data de 17.10.2017 reclamantul A. şi-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată (fila x) solicitând următoarele:

- obligarea pârâtei, la emiterea actului de recuperare de la Inspecţia Judiciară, dar şi de soluţionare, a cererii ce a fost adresată pârâtei, cu scrisoarea recomandată nr. 13393/29.11.2016, ce rezultă că a fost primită şi înregistrată, la pârâtă, sub nr. x/05.12.2016, în cadrul Biroului Registratură, Secretariat şi Arhivă, cu comunicarea respectivei soluţionări, sub aspectele de competenţa pârâtei;

- pronunţarea instanţei şi asupra legalităţii actelor şi operaţiunilor administrative, care au şi stat la baza emiterii actului de scoatere din unitate, ca şi de transmitere, către Inspecţia Judiciară, a cererii din 29.11.2016, înregistrată sub nr. x/05.12.2016, deşi cele cerute, erau primordial, de competenţa pârâtei, fără a se proceda la disjungere şi reţinerea spre soluţionare, a aspectelor de competenţa acesteia;

- obligarea pârâtei, la plata unei despăgubiri, în valoare de 500 RON, tocmai ca urmare a prejudiciului generat ca urmare a refuzului soluţionării, în mod legal, concret, procedural, complet şi exact, la timpul respectiv, aşa cum s-a şi solicitat, a cererii, înregistrată în evidenţele pârâtei, sub nr. x/05.12.2016, în cadrul Biroului Registratură, Secretariat îşi Arhivă;

- obligarea pârâtei şi la întocmirea şi emiterea unui raport constatator, ca urmare a efectuării unei anchete administrative, care să lămurească condiţiile, motivaţia şi responsabilităţile legate, de actul administrativ dispus, de transmitere către Inspecţia Judiciară a cererii înregistrată sub nr. x/05.12.2016, ca şi de scoatere din unitate, a cererii, în integralitatea acesteia;

- obligarea pârâtei, la întocmirea, emiterea şi transmiterea, către organul de urmărire penală competent, a actului de sesizare corespunzător, cu privire la săvârşirea, în cadrul instituţiei, în cazul dat, a infracţiunilor în concurs, determinate de către subordonaţi, în referire la cererea înregistrată sub nr. x/05.12.2016, anume, de abuz în serviciu şi sustragere de înscrisuri, solicitare cu temei prevederile art. 291 C. proc. pen. şi procedura aferentă acestui text.

Prin sentinţa civilă nr. 141/2018 din data de 11 octombrie 2018 pronunţată în cauză Curtea de Apel Galaţi a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A..

La data de 5.12.2018 reclamantul A. a formulat cerere de lămurire şi completare a dispozitivului deciziei nr. 141/11.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5 din data de 15 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondată cererea având ca obiect "lămurire dispozitiv" formulată conform art. 443 N. C. proc. civ. de către petentul A., privind sentinţa civilă nr. 141/11.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2017 şi s-a respins ca nefondată cererea având ca obiect "completare dispozitiv" formulată conform art. 444 N. C. proc. civ. de către petentul A..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5 din data de 15 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut că cererea de lămurire/completare dispozitiv a fost soluţionată de instanţa de fond cu încălcare principiului disponibilităţii prevăzut de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care trebuia să suspende judecata, faţă de lipsa unei cereri de solicitare a cauzei în lipsă, împrejurare în raport de care trebuia să suspende judecata, iar nu să o soluţioneze peste voinţa părţilor, fiind astfel lovită de nulitate absolută, care se invocă potrivit dispoziţiilor art. 405 C. proc. civ.

De asemenea, un alt motiv de nulitate absolută este faptul că asupra cererii de lămurire dispozitiv instanţa s-a pronunţat prin sentinţă, iar nu prin încheiere, astfel cum prevede art. 443 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

A mai susţinut recurentul că sentinţa este nemotivată, în fapt şi în drept, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 131 alin. (2) din Regulamentul instanţelor, în sensul că nu se regăseşte silogismul juridic al soluţiei pronunţate.

În temeiul art. 461 alin. (2) C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat înlăturarea considerentelor eronate ale sentinţei recurate şi înlocuirea acestora cu considerentele instanţei de control judiciar, respectiv "se constată că dispozitivul acesteia cuprinde dispoziţii lipsite de echivoc" şi "aceste dispoziţii trebuie interpretate prin corelare cu considerentele sentinţei, în care sunt expuse pe larg considerentele pentru care instanţa a apreciat ca nefondată cererea…"

În fine, a susţinut recurentul că, prin pronunţarea asupra tuturor capetelor de cerere în mod unitar, respingând acţiunea şi nesoluţionându-le în mod distinct, au fost încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (4) şi art. 14 alin. (6) C. proc. civ.

Totodată a apreciat că instanţa de fond a înţeles chiar să conteste capetele de cerere formulate, chiar şi asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, cu motivarea că dacă cererea a fost respinsă şi pârâtul nu a formulat cerere de acordare a cheltuielilor de judecată, instanţa nu trebuie să se pronunţe asupra acestui capăt de cerere formulat distinct.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 mai 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 18 septembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când cauza a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fiind repusă pe rol, la cererea recurentului la data de 4 noiembrie 2020, când cauza a fost amânată la data de 2 decembrie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, acest motiv de nelegalitate este incident "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii". Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Or, reclamantul nu a invocat o neregularitate procedurală în sensul acestor dispoziţii.

Conform prevederilor cuprinse în art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală pentru aflarea adevărului în cauză (…) în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc".

Astfel, comite exces de putere instanţa când nu se pronunţă asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

De asemenea, prin raportare la conţinutul art. 9 C. proc. civ., atât în doctrină, cât şi în jursprudenţă s-a stabilit că principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil are următoarele componente: dreptul persoanei interesate sau al altei persoane, organizaţii ori autorităţi sau instituţii publice sau de interes public, care nu justifică un interes personal, de a porni sau nu procesul; dreptul de a determina cadrul procesual, atât din punctul de vedere al obiectului, cauzei şi părţilor, cât şi din perspectiva apărărilor formulate în proces; dreptul de a pune capăt procesului, prin efectuarea unor acte de procedură de dispoziţie, astfel că nu se poate reţine că manifestarea de voinţă a reclamantului a fost în sensul suspendării soluţionării cererii de lămurire/completare dispozitiv.

Totodată, s-a apreciat că interpretarea dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ. trebuie privită în strânsă legătură cu prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea, şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel finalizarea acestuia."

Aşadar, procesul civil implică nu numai drepturi procedural în beneficiul părţilor, ci şi obligaţii procedural în sarcina acestora, obligaţia exercitării cu bună-credinţă a drepturilor procedurale şi în vederea scopului în vederea căruia au fost recunoscute fiind reglementată de art. 12 din C. proc. civ.

Aşa fiind, nu se poate reţine că prima instanţă a încălcat principiul disponibilităţii părţilor ori al rolulului activ prin soluţionarea cererii de lămurire/completare dispozitiv fără ca să existe o cerere de judecare a cauzei în lipsă cu privire la această cerere.

Totodată, Înalta Curte constată că la dosarul de fond se află cererea formulată de reclamant de judecare a cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod procedură.

Potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 Cod procedură "Judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Aşadar, cererea care priveşte judecarea cauzei în lipsă se referă la întreg procesul, iar nu la un anumit termen de judecată sau cu privire la o anumită cerere, art. 411 C. proc. civ. neavând interpretarea data de recurrent, potrivit art. 223 alin. (1) din acelaşi Cod lipsa părţii legal citate neputând împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.

Nici motivul de nulitate absolută în sensul că asupra cererii de lămurire dispozitiv instanţa s-a pronunţat prin sentinţă, iar nu prin încheiere, astfel cum prevede art. 443 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. nu poate fi primit.

Instanţa de fond s-a pronunţat prin sentinţa recurată atât asupra cererii de lămurire, cât şi asupra cererii de completare dispozitiv, pentru aceasta din urmă, art. 444 alin. (2) C. proc. civ. prevăzând ca document de soluţionare o hotărâre separată, în timp ce documentul de soluţionare a cererii de lămurire dispozitiv este încheierea, potrivit dispoziţiilor art. 443 art. 2 C. proc. civ.

Nulitatea absolută se referă la situaţia în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, iar nulitatea condiţionată priveşte cazul în care prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o văătmare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

Aşa fiind, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 174 alin. (2) C. proc. civ. privind nulitatea absolută, astfel cum s-a invocat de recurent, iar, în privinţa nulităţii condiţionate, Înalta Curte constată că recurentul nu a invocat şi nu a dovedit nicio vătămare produsă de pronunţarea prin sentinţă asupra cererii de lămurire/completare dispozitiv analizate distinct de instanţă în considerente.

De asemenea, alegaţia recurentului în sensul că instanţa de fond a înţeles chiar să conteste capetele de cerere formulate, chiar şi asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată este lipsită de suport.

Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de recurentă cu privire la nemotivarea sentinţei recurate, care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererilor.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În fine, în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a formulat critici care să se circumscrie acestor dispoziţii legale, astfel că nu poate efectua un control de legalitate al sentinţei recurate din această perspectivă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 5 din data de 15 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2020.