Clerks' pay discrimination claim fails; Finance Ministry's appeal dismissed as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.04.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. şi W. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău, Curtea de Apel Bacău şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Hotărârii nr. 18/15.03.2018 şi anularea Deciziei nr. 27/I/A/1/02.02.2018, emise de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău şi Curtea de Apel Bacău;

- obligarea pârâţilor să plătească reclamanţilor drepturile salariale restante şi emiterea unei noi decizii de încadrare de către Curtea de Apel Bacău prin care, pentru reclamanţii, având funcţia de grefieri arhivari şi grefieri registratori, să se stabilească un nivel de salarizare identic/similar cu cel de la nivelul lunii ianuarie 2018 de care beneficiază grefierii de şedinţă, grefierii statisticieni şi grefierii documentarişti, în sensul alinierii salarizării grefierilor arhivari şi grefierilor registratori aşa cum este prevăzut în grila de salarizare pentru grefieri, grefieri statisticieni şi grefieri documentarişti cu studii medii şi încetarea oricărei forme de discriminare, ca urmare a aplicării Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018, în continuare, şi pe viitor, până la încetarea stării de discriminare, sume actualizate la data plăţii cu dobândă şi cu indicele de inflaţie;

- acordarea diferenţelor salariale rezultate din diferenţa dintre salariul stabilit potrivit pct. 2 şi salariul stabilit ca urmare a deciziei contestate, începând cu luna 01.01.2018.

Prin acţiunea înregistrată, iniţial, la data de 26.04.2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, declinat prin prin sentinţa nr. 6229/03.09.2018 în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi înregistrat la data de 26.10.2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., V., W. a solicitat în contradicitoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamţ, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Hotărârii nr. 18/15.03.2018 şi anularea Deciziei nr. 27/I/A/1/02.02.2018, emise de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău şi Curtea de Apel Bacău;

- obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Neamţ la plata drepturilor salariale restante şi emiterea unei noi decizii de încadrare de către Curtea de Apel Bacău prin care pentru reclamanţii, având funcţia de grefieri arhivari şi grefieri registratori, să se stabilească un nivel de salarizare identic/similar cu cel de la nivelul lunii ianuarie 2018 de care beneficiază grefierii de şedinţă, grefierii statisticieni şi grefierii documentarişti, în sensul alinierii salarizării grefierilor arhivari şi grefierilor registratori aşa cum este prevăzut în grila de salarizare pentru grefieri, grefieri statisticieni şi grefieri documentarişti cu studii medii şi încetarea oricărei forme de discriminare, ca urmare a aplicării Legii nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018, în continuare, şi pe viitor, până la încetarea stării de discriminare, sume actualizare la data plăţii cu dobândă şi cu indicele de inflaţie,

- acordarea diferenţelor salariale rezultate din diferenţa dintre salariul stabilit potrivit pct. 2 şi salariul stabilit ca urmare a deciziei contestate, începând cu 01.01.2018,

- obligarea Ministerului Finanţelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi salariale.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 07.11.2018 în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de conexitate şi în temeiul art. 139 C. proc. civ. şi art. 107 alin. (1) din H.C.S.M. nr. 175/2015 a reunit cauza cu dosarul nr. x/2018 al aceleiaşi instanţe.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4548 din data de 7 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată şi s-au respins acţiunile conexe formulate de S., T., C., A., Q., P., V., D., N., I., B., F., K., M., O., E., W., L., U., H., R., J. G. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bacău, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice şi Tribunalul Neamţ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4548 din data de 7 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a criticat soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, pe care a înţeles să o reitereze prin cererea de recurs.

Astfel, a susţinut că, în speţă, nu există identitatea cerută de lege între cel ce stă în judecată în calitate de pârât şi cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii, nefiind vorba nici de o coparticipare procesuală pasivă, nefiind îndeplinite condiţiile art. 59 C. proc. civ.

A mai arătat că relativ la drepturile afirmate în cauză astfel cum au fost identificate prin cererea de chemare în judecată, individualizarea obligaţiilor corelative, exclude Ministerul Finanţelor Publice ca subiect al raportului juridic pentru petitul ce expune pretenţii inerente raporturilor de serviciu.

Raporturile dintre Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei sunt raporturi de drept administrativ născute în calitatea acestora de ordonatori de credite, iar dreptul de decizie în privinţa alocării fondurilor aparţine legislativului, făcând trimitere la dispoziţiile Deciziei nr. 10/2011 a ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la instituţiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor salariale.

Tot cu privire la acest aspect, recurentul-pârât a invocat dispoziţiile art. 5 lit. e) din H.G. nr. 34/2009 şi art. 6 din Legea nr. 500/2002, din coroborarea cărora rezultă că responsabilitatea Ministerului Finanţelor Publice doar în ceea ce priveşte faza proiectului de buget, acesta neavând raporturi juridice nici cu reclamanţii, nici cu pârâtii Ministerul Justiţiei ori Tribunalul Neamţ, având atribuţii doar în elaborarea proiectului bugetului de stat în funcţie de propunerile tuturor ordonatorilor principali de credite, de necesităţile estimate pentru anul respectiv şi în principal ţinând cont de priorităţile stabilite de guvern, legea anuală a bugetului de stat fiind aprobată şi adoptată de Parlamentul României şi nu de Ministerul Finanţelor Publice.

În fine, recurentul a invocat prevederile art. 1 alin. (1), art. 28 lit. e), art. 34 alin. (1), art. 47 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 500/2002, art. 1 şi 2 din O.G. nr. 22/2002, art. 25 din O.G. nr. 37/2008 şi Decizia nr. 13/2016 a ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii privind legitimarea procesuală pasivă a autorităţii publice cu care funcţionarul are raporturi de serviciu întrucât acesteia îi revine prerogative stabilirii şi acordării drepturilor salariale.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

În cauză nu s-a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 21 iunie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 decembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, apreciind că sunt nefondate criticile prin care pârâtul a argumentat lipsa calităţii procesuale pasive în cauza ce are ca obiect acţiunea reclamanţilor, care în opinia acestuia, nu este întemeiată pe vreun raport juridic care să justifice obligarea Ministerului la satisfacerea pretenţiilor formulate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă în mod unitar în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, împărtăşind opinia judecătorului fondului, instanţa de control judiciar constată că în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată în cauză de Ministerul Finanţelor Publice, această autoritate publică pârâtă are competenţe/atribuţii în legătură cu capetele de cerere prin care reclamanţii/reclamantele au solicitat alocarea fondurilor necesare platii acestora de către ordonatorul terţiar de credite.

În raport de soluţia data prin sentinţa recurată, respectiv de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată şi de respingere a acţiunii formulate de reclamanţi, Înalta Curte constată că nu poate exercita un control de legalitate a hotărârii din perspectiva motivului de casare invocat de recurent, întrucât instanţa de fond a apreciat doar faptul că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice poate sta în judecată într-o acţiune având ca obiect anulare act de salarizare şi obligare la plata drepturilor salariale, fără să stabilească vreo obligaţie în sarcina acestuia.

În aceste condiţii, este nefondată critica recurentului privind lipsa de identitate între cel ce stă în judecată în calitate de pârât şi cel care poate fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii, prin soluţia pronunţată nedispunându-se stabilirea vreunei obligaţii, ci doar stabilirea cadrului general al raportului juridic dedus judecăţii, în care fiecare autoritate pârâtă are competenţele prevăzute de legile care le reglementează.

Din aceleaşi motive nu are relevanţă nici trimiterea făcută de recurentul-pârât la Decizia nr. 10/2011 a ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii cu privire la instituţiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor salariale, respectiv la Decizia nr. 13/2016 a ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii privind legitimarea procesuală pasivă a autorităţii publice cu care funcţionarul are raporturi de serviciu întrucât acesteia îi revine prerogative stabilirii şi acordării drepturilor salariale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 4548 din data de 7 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2020.