FGA compensation liability for total vehicle loss under insurer insolvency and mutual fault
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the lower court’s rejection of the claim and leaving the decision by the Insureds' Guarantee Fund (FGA) in force. The dispute concerned an administrative challenge to an FGA decision that granted partial compensation of 3,574 RON for a vehicle damaged in a traffic accident caused by mutual fault, after the liable insurance company entered insolvency. The appellant argued that the awarded sum was below the vehicle's market value and that the FGA should assume the insurance company's contractual payment obligations. The court ruled that the FGA is not a subrogee in the insurance contract but acts to cover claims under Law No. 213/2015, limiting payments to those calculated according to ASF Norm 23/2014. The court validated the FGA's use of a specialized assessment system to determine the vehicle's market value and applied a 50% reduction for mutual fault, finding that the appellant failed to provide sufficient evidence to contradict the administrative valuation.
Legislator headnote
AI generatedart. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; FGA compensation liability for total vehicle loss under insurer insolvency and mutual fault: The dispute concerned an administrative challenge to an FGA decision that granted partial compensation of 3,574 RON for a vehicle damaged in a traffic accident caused by mutual fault, after the liable insurance company entered insolvency. The appellant argued that the awarded sum was below the vehicle's market value and that the FGA should assume the insurance company's contractual payment obligations. The court ruled that the FGA is not a subrogee in the insurance contract but acts to cover claims under Law No. 213/2015, limiting payments to those calculated according to ASF Norm 23/2014. The court validated the FGA's use of a specialized assessment system to determine the vehicle's market value and applied a 50% reduction for mutual fault, finding that the appellant failed to provide sufficient evidence to contradict the administrative valuation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded in administrative litigation.
Procedural provision governing the dismissal of the appeal.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.02.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., a formulat contestaţie împotriva Deciziei 3525 din data de 30.01.2017 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, prin care mi s-a admis cererea de plata nr. x/10.02.2016 pentru suma de 3574 RON, in baza art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, în contradictoriu cu pârâta Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
A solicitat instanţei ca prin hotărârea judecătoreasca ce o veti pronunţa, sa dispună următoarele:
- anularea Deciziei nr. 3525 din 30.01.2017 emisa de intimata si obligarea intimatei la plata/sau acordarea către reclamant a daunelor stabilite iniţial în dosarul de daune si anume 4000 Euro, in RON potrivit cursului BNR de la data plaţii, in baza actelor anexate in dosarul de daune x;
- în subsidiar, anularea Deciziei nr. 3525 din 30.01.2017 emisa de intimata si obligarea intimatei la plata sau acordarea către reclamant a sumei de 3750 Euro, raportat la valoarea de piaţa a autovehiculului;
- în subsidiar, anularea Deciziei nr. 3525 din 30.01.2017 emisa de intimata si obligarea intimatei la plata sau acordarea către reclamant a sumei de 1875 Euro, raportat la valoarea de piaţa a autovehiculului si la gradul de culpa a părtilor implicate in accident;
- în subsidiar, anularea Deciziei nr. 3525 din 30.01.2017 emisa de intimata si obligarea intimatei la plata sau acordarea către reclamant a sumei de 7148,25 RON, raportat la imprejurarea ca acesta nu are o culpă în ce priveşte producerea accidentului;
Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4348 din data de 14 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 4348 din data de 14 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, precum şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a arătat că nu este echitabilă suma acordată de FGA şi validată de instanţa de fond, în condiţiile în care prin raportare la marca şi modelul autoturismului în discuţie, la caracteristicile tehnice şi dotări, la anul fabricaţiei şi parcursul de kilometri, maşini similare au fost estimate pe piaţă la suma de 4000-5000 euro, în timp ce intimatul a estimat valoarea la 2000 euro.
A mai susţinut recurentul că, în raport de scopul cu care a fost înfiinţat şi prevederile art. 12 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 213/2015, Fondului de garantare îi revine obligaţia de a respecta condiţiile de asigurare astfel cum şi-a asumat-o asiguratorul, întrucât asiguratul a plătit poliţa de asigurare.
În fine, a arătat că raportul dintre cetăţeni şi instituţiile care ar trebui să îi protejeze este de pe poziţii inegale, construit în defavoarea cetăţeanului/consumatorului, motiv pentru care şi în speţa de faţă, deşi este evident că valoarea maşinii este mult peste cea estimată, intimatul persistă în a susţine că ceea ce s-a acordat reprezintă o valoare convenabilă.
4. Apărările formulate în recurs
În cauză nu s-a formulat întâmpinare la cererea de recurs.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 9 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 decembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant nu a indicat dispoziţiile legale cărora se circumscriu susţinerile formulate prin memoriul de recurs, acesta a invocat argumente de ordin critic cu privire la greşita aplicare a legii, referitoare la stabilirea valorii autoturismului şi a sumei acordate prin decizia contestată, care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.
2. Argumente de fapt şi de drept relevante
La data de 09.11.2015, a avut loc un accident de circulaţie, din culpa conducătorului auto cu nr. de înmatriculare x, asigurat la data evenimentului cu poliţa RCA nr. x e emisă de S.A. B. S.A., fiind avariat auto cu nr. de înmatriculare x, aflat în proprietatea numitului A.. După avizarea daunei a fost constituit dosarul de daună nr. x.
Prin Decizia A.S.F. nr. 2034/27.08.2015 s-a decis închiderea procedurii de redresare a Societăţii B. S.A. şi s-a constatat starea de insolvenţă a acestei societăţi de asigurare.
Prin încheierea de şedinţă din data de 03.12.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. x/2015, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului Societăţii B. S.A. şi desemnarea lichidatorului judiciar C..
La data de 28.04.2016 a rămas definitivă hotărârea de deschidere a procedurii de faliment a Societăţii B. S.A.
Persoana fizică A. a formulat cerere de plată înregistrată la sediul Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu nr. x din 10.02.2016, prin care a solicitat despăgubiri reprezentând contravaloarea reparaţiei autovehiculului avariat.
După instrumentarea dosarului de daună şi verificarea înscrisurilor depuse de reclamantă anexate la cererea de plată nr. x/10.02.2016, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Decizia nr. 3525/30.01.2017, prin care a admis în parte cererea pentru suma de 3.574 RON, fiind respinsă plata diferenţa dintre suma pretinsă şi suma admisă motivat la plată.
În acest context, reclamantul A., a formulat contestaţie împotriva Deciziei 3525 din data de 30.01.2017 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, înregistrată pe rolul instanţei de contencios administrativ şi fiscal, care a respins acţiunea ca neîntemeiată prin sentinţa recurată.
Astfel, reclamantul a înţeles să formuleze critici privind suma acordată cu titlu de despăgubire reprezentând contravaloarea reparaţiilor efectuate, prin raportare la o valoare de piaţă a autoturismului, prin comparaţie cu valoarea autoturismelor din aceeaşi categorie, precum şi prin raportare la scopul FGA, care trebuie să preia obligaţia asiguratorului păgubitului, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
Înalta Curte reţine că în baza dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, acestă instituţie acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul şi de aceea plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015 .
Astfel, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, în vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună şi avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare.
În cazul unui accident de circulaţie având ca urmare producerea unui prejudiciu material şi/sau moral, aşa cum este cazul în speţă, răspunderea aparţine asigurătorului, în baza contractului de asigurare de răspundere civilă auto, fiind o răspundere contractuală.
Or, instituţia pârâtă nu are calitatea de asigurător, şi nu se subrogă în drepturile şi obligaţiile asigurătorului, iar între FGA şi conducătorii autovehiculelor implicaţi în accidente de circulaţie rutieră nu există niciun raport juridic care să derive din contractul de asigurare de răspundere civilă încheiat cu asigurătorul debitor.
FGA nu este parte într-un contract/poliţă de asigurare pentru răspundere civilă, iar în sarcina sa nu este stabilită şi nu decurge nicio obligaţie pentru repararea prejudiciului cauzat în urma producerii riscului asigurat, putând achita despăgubiri numai în condiţiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 şi de Norma A.S.F. nr. 16/2015, criticile formulate de reclamant cu privire la faptul că FGA trebuie să preia obligaţia de plată astfel cum şi-a asumat-o asiguratorul fiind nefondată.
Astfel, în condiţiile în care FGA acordă despăgubiri nu pot fi decât cele prevăzute de lege, inclusiv în ceea ce priveşte dovada prejudiciului. Ţinând cont de particularităţile cauzei, în care reclamantul a solicitat plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, pârâtul a realizat o evaluare obiectivă a prejudiciului prin raportare la datele furnizate de sistemul de evaluare a daunelor D. cu respectarea dispoziţiilor art. 51 alin. (4) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 .
Procedând în această manieră, în mod correct judecătorul fondului a reţinut că nu este vorba despre refuzul nejustificat al pârâtului de acordare integrală a daunelor materiale solicitate de reclamant, mai ales având în vedere rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, lipsa criteriilor/limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor materiale nefiind susţinute de un alt probatoriu decât cel constând în înscrisurile depuse în cadrul dosarului de daună şi care nu fac dovada efectivă a cuantumului prejudiciului pretins de reclamant.
Evaluarea cuantumului pagubei a fost realizată de FGA cu luarea în calcul a preţurilor practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale cu ajutorul sistemului D. iar reclamantul nu a înteles să administreze probe din care să rezulte o altă situaţie de fapt
În urma calculării valorii de piaţă a autovehiculului avariat, aparţinând reclamantului A., a rezultat că, ţinând seama de data producerii accidentului - 09.11.2015; marca şi modelul autovehiculului; caracteristicile tehnice şi dotările autovehiculului în discuţie - putere motor, capacitate cilindrică, cutie de viteze; anul de fabricaţie; parcursul în kilometri şi o stare de întreţinere comparabile, s-a stabilit în sistemul de specialitate D. că valoarea de piaţă a autovehiculului la data producerii evenimentului asigurat este de 9.531 RON.
Ţinând seama de valoarea de piaţă calculată în mod corect în cadrul analizării dosarului de daună şi ţinând seama de prevederile art. 51 alin. (9) şi (10) şi art. 52 alin. (1) şi (2) din Norma ASF nr. 23/2014 cu privire la calculul valorii despăgubirii în caz de daună totală, astfel cum este situaţia în fapt în dosarul de daună deschis la FGA cu privire la accidentul rutier din 09.11.2015, privind persoana fizică păgubită A., s-a calculat că valoarea despăgubirii care se poate acorda reclamantului este în cuantum de 7.148,25 RON, rezultată din operaţiunea matematică: 9.531 RON (valoarea de piaţă a autovehiculului la data accidentului) x 0,75 = 7.148,25 RON.
Totodată, instanta de control judiciar constată că din procesul-verbal nr. x din 08.01.2016 emis de organele abilitate rezultă că incidentul s-a produs din culpa comună a persoanelor implicate, conducătorul auto vinovat neadaptând viteza la condiţiile carosabilului, pierzând controlul volanului şi intrând pe contrasens, din cauza unei pete de combustibil scursă din rezervorul spart al autoutilitarei cu nr. de înmatriculare x.
În aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a concluzionat că suma ce poate fi acordată este în cuantum de 3.574 RON rezultată din calculul matematic: 7.148,25 RON x 50%= 3.574 RON (fiind un caz de culpă comună a conducătorilor auto, situaţie reţinută prin constatul amiabil act administrativ care se bucură de prezumpţia de legalitate şi de temenicie, în privinţa situaţiei de fapt pe care o atestă, până la anularea acestuia de către instanţa de judecată competentă).
Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 4348 din data de 14 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2020.