Suspension of proceedings for unprocessed "judgment in absentia" request: procedural nullity and duty to rule on all submissions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court's decision, and remanded the case for continued proceedings, ruling in favor of the appellant. The dispute involved an administrative-tax challenge where the Court of Appeal suspended a cancellation contest against a tax decision on the ground that the parties' absence had not been properly handled; however, the appellate record showed the appellant had explicitly requested judgment in absentia in a prior submission. The High Court found the suspension illegal, invoking Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure regarding procedural violations that attract nullity, and emphasized the judge's duty under Article 22 to rule on all requests and the guarantee of a fair trial under Article 6 of the European Convention on Human Rights, thereby invalidating the suspension and ordering the first instance to continue the trial based on the existing procedural requests.
Legislator headnote
AI generatedart. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 174 alin. (1) din C. proc. civ, art. 22 din C. proc. civ, art. 397 alin. (1) C. proc. civ; Suspension of proceedings for unprocessed "judgment in absentia" request: procedural nullity and duty to rule on all submissions: În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din 1 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 decembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea recurată
Prin încheierea din data de 18 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost suspendată cauza având ca obiect contestaţia în anulare a deciziei civile nr. 1388/CA/02.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2019, formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tulcea - Serviciul Impozite Şi Taxe, pentru lipsă părţilor.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din data de 18 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal contestatoarea A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre continuarea judecăţii.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, contestatoarea a arătat că, în mod greşit, prin încheierea recurată s-a dispus suspendarea judecăţii, reţinându-se că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în condiţiile în care la data de 27 mai 2020 în cuprinsul adresei de înaintare a taxei judiciare de timbru, aceasta a solicitat şi judecarea cauzei în lipsă.
3. Apărările formulate în recurs
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
4. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din 1 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 decembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.
Prin încheierea din data de 18 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost suspendată cauza având ca obiect contestaţia în anulare a deciziei civile nr. 1388/CA/02.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2019, formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Tulcea - Serviciul Impozite şi Taxe, pentru lipsă părţilor.
Înalta Curte constată că prin întâmpinarea formulată de UAT Municipiul Tulcea s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă .
Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că hotărârea primei instanţe este nelegală, reţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."
Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.
Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.
Aşa fiind, constată Înalta Curte că instanţa de fond a dispus suspendarea judecăţii, în mod greşit reţinând că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în condiţiile în care o astfel de cerere formulată de contestatoare se afla la dosar, astfel cum s-a reţinut anterior.
Instanţa de control judiciar aminteşte că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit căruia:
"(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile, (...), (6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, iar, în vederea asigurării respectării principiului contradictorialităţii, art. 14 alin. (5) din acelaşi Cod prevede că "instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate", aceste din urmă dispoziţii fiind dezvoltate şi în cuprinsul art. 224 privitoare la discutarea cererilor şi excepţiilor din C. proc. civ., Capitolul II care reglementează "Judecata", precum şi în secţiunea a 4-a aceluiaşi capitol privind deliberarea şi pronunţarea hotărârii în cuprinsul art. 397 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că "instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii (...)."
Reţine Înalta Curte că respectarea acestor dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie şi obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.
Prin urmare, în condiţiile în care instanţa de fond a încălcat normele de procedură antereferite, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, producând astfel o vătămare contestatoarei, Înalta Curte apreciază că se impune casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei instanţei de fond în vederea continuării judecăţii
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată şi trimite cauza instanţei de fond în vederea continuării judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii de suspendare din data de 18 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza instanţei de fond în vederea continuării judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2020.