Annulment of military orders challenged by lack of passive procedural capacity and failure to address clarifying request to add ministry as co-defendant

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, la data de 07.04.2020, sub numărul x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Afacerilor Interne, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea parţială a Ordonanţei Militare nr. 1/2020 (astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Militară nr. 2/2020) ambele emise de către pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 19 din 14 aprilie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne şi respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Afacerilor Interne, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 19 din 14 aprilie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamnatul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi a depus la dosar cerere precizatoare prin care a înţeles să modifice cadrul procesual pasiv, prin solicitarea de introducere în cauză, în calitate de pârât a Ministerului Afacerilor Interne - autoritate publică centrală-, cu respectarea dispoziţiilor art. 204 alin. (1), art. 175 alin. (1), art. 183 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, prin neanalizarea cererii modificatoare depusă la dosar, prin e-mail, la data de 14.04.2020, ora 3:10 a.m., reţinându-se lipsa calităţii procesuale a pârâtului Ministrul Afacerilor Interne, recurentul-reclamant a suferit o vătămare, fiind lipsit de soluţionarea pe fond a acţiunii formulate.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile a alin. (8) alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Ministrul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, apreciind, în esenţă, că recurentul-reclamant nu a depus la dosar cererea modificatoare în timp util, fiind depusă în ziua termenului de judecată, astfel că nu poate fi imputată instanţei neluarea în seamă a acestei cereri.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din 24 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 decembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cererea formulată de recurent privind preschimbarea termenului de judecată fiind respinsă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată netemeinicia excepţiei inadmisibilităţii recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public apreciind că aceasta vizează, în realitate, o lipsă de obiect a acţiunii, care nu poate fi analizată în lipsa lămuririi cadrului procesual pasiv de către instanţa de fond.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de către reclamantul A. cu o cerere, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Afacerilor Interne, anularea parţială a Ordonanţei Militare nr. 1/2020 (astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Militară nr. 2/2020), ambele emise de către pârât.

Prin sentinţa ce formează obiectul recursului, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne şi a respins acţiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Înalta Curte constată că la fila x din volumul II al dosarului de fond se află cererea precizatoare/modificatoare formulată de reclamant, depusă la dosar la data de 14 aprilie 2020, anterior începerii şedinţei de judecată, prin care acesta arată că înţelege să se judece cu Ministrul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de pârâţi, cerere care nu a fost pusă în discuţia părţilor, nefiind soluţionată de instanţă.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că hotărârea primei instanţe este nelegală, reţinând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor litigante cererea de modificare a cadrului procesual pasiv, nepronunţându-se asupra acesteia.

Instanţa de control judiciar aminteşte că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile, (...), (6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, iar, în vederea asigurării respectării principiului contradictorialităţii, art. 14 alin. (5) din acelaşi Cod prevede că "instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate", aceste din urmă dispoziţii fiind dezvoltate şi în cuprinsul art. 224 privitoare la discutarea cererilor şi excepţiilor din C. proc. civ., Capitolul II care reglementează "Judecata", precum şi în secţiunea a 4-a aceluiaşi capitol privind deliberarea şi pronunţarea hotărârii în cuprinsul art. 397 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că "instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii (...)."

Reţine Înalta Curte că respectarea acestor dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie şi obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Prin urmare, în condiţiile în care instanţa de fond a încălcat normele de procedură antereferite, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, producând astfel o vătămare reclamantului, având în vedere soluţia pronunţată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, ţinând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfăşoară raporturile litigioase de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, nesoluţionând cererea formulată de reclamant prin care acesta a modificat cadrul procesual pasiv, precizând că înţelege să se judece şi cu Ministerului Afacerilor Interne-autoritate publică centrală, în calitate de pârât, instanţa respingând acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, reţinând că emitentul actului a cărui anulare se solicită este Ministerul Afacerilor Interne, iar reclamantul deşi trebuia şi putea, nu a indicat expres faptul că se judecă cu Ministerul Afacerilor Interne, astfel cum i s-a pus în vedere de către instanţă.

Aşa fiind, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca instanţa să se pronunţe, după punerea în discuţia părţilor litigante, asupra cererii precizatoare a cadrului procesual formulată de reclamant aflată la fila x din volumul II al dosarului de fond şi să soluţioneze cauza cu respectarea tuturor normelor de procedură prevăzute de lege.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 19 din 14 aprilie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2020.