Magistrates’ closure resolutions upheld as appeal challenging disciplinary closures ruled inadmissible; appeal against CSM null for lack of cassation grounds.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.06.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, B., C., Inspecţia Judiciară, ca, în urma cercetării disciplinare asupra activităţii pârâţilor persoane fizice, să se constate abaterile disciplinare ale acestora şi să se emită o Decizie de sancţionare şi de rezolvare a dosarului nr. x/2016, care să fie transmisă reclamantei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1392 din 10 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia nulităţii cererii ca neîntemeiată, s-a respins contestaţia privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, B., C., Inspecţia Judiciară, formulat împotriva rezoluţiilor de clasare, ca neîntemeiate, şi s-au respins capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtul CSM, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1392 din 10 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi anularea deciziei penale nr. 1409/A/2017 pronunţată de Curte ade Apel Bucureşti, secţia I-a penală, emiterea unei noi decizii prin care să se stabilească în mod just cuantumul daunelor materiale şi morale solicitate de aceasta în dosarul penal nr. x/2016 şi punerea imediată în aplicare de către societatea de asigurare, întrucât acest proces a început de peste 8 ani.

În esenţă, în contextul reluării pe larg a susţinerilor din faţa instanţei de fond, recurenta-reclamantă a arătat că nu a avut cunoştinţă de şedinta la care s-a judecat dosarul penal nr. x/2016, prezentând temeiurile de drept privind acordarea de despăgubiri pentru daunele suferite urmare a accidentului rutier în care aceasta şi sotul său au fost implicaţi, precum şi faptul că prin motivarea deciziei din apel ar fi trebuit eventual să se adauge şi la motivarea sentinţei pronunţate în fond de Judecătoria Buftea, având în vedere că trecuseră 6 ani de la pronunţarea acesteia.

A criticat modul de soluţionare a plângerilor formulate de aceasta adresate Inspecţiei Judiciare, precum şi faptul că CSM nu a soluţionat nefavorabil sesizările reclamantei, în opinia sa, direcţionând în mod greşit plângerile către Inspecţia Judiciară.

Astfel, a arătat că a înţeles să se adreseseze Consiliului Superior al Magistraturii ca for al garantului independenţei justiţiei, plângerile sale privind tergiversarea motivării deciziei nr. 1409/20.10.2017, la mai mult de 80 zile de la pronunţare, motivele care stau la baza reparării daunelor materiale şi morale de către societatea la care incupatul era asigurat, superficialitatea în abordarea dosarului nr. x/2016, grave erori privind hotărârile pe care Inspecţia Judiciară le ia în numele legii, răspunsurile primite de aceasta neavând legătură cu problemele semnalate, hotătârârile pripite pentru închiderea dosarelor incomode care fac obiectul plângerilor sale, făcând trimitere şi la întâmpinare formulată de CSM în dosarul de fond.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

4.1 Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului privind capătul de cerere vizând activitatea Inspecţiei Judiciare în legătură cu emiterea rezoluţiilor de clasare, în raport de data înregistrării contestaţiei pe rolul instanţei de judecată, 8 iunie 2018, de dispoziţiile Legii nr. 317/2004, în forma în vigoare la acea dată, şi de dispoziţiile procesului-verbal al şedinţei din data de 9 octombrie 2017 a judecătorilor secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

4.2 Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neformularea de critici concrete cu privire la hotărârea recurată, pe fond, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

5. Cererea de revizuire

Prin precizările depuse de recurenta-reclamantă în dosarul de recurs la data de 20 august 2019, s-a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei penale nr. 1409/A/20.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală în dosarul nr. x/2016.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 decembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cererea de preschimbare a termenului de judecată fiind respinsă.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

1. Examinând sentinţa atacată raportat la motivele invocate prin cererea de recurs, la apărările invocate prin întâmpinări şi la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte urmează să respingă recursul în considerarea celor în continuare arătate.

1.1 Recursul împotriva sentinţei nr. 1392 din 10 aprilie 2019, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a contestaţiei formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, Înalta Curte reţine că aceasta este fondată, urmând să respingă recursul ca atare.

Astfel, principiul legalităţii căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă altor mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesuale, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

În speţă, recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând examinarea legalităţii unor rezoluţii de clasare a sesizărilor disciplinare pe care le-a formulat privind nemulţumirea sa faţă de modul de instrumentare şi soluţionare a dosarului penal nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a Penală.

Prin rezoluţia emisă în data de 31.01.2018, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, inspectorul judiciar desemnat pentru efectuarea verificărilor în dosarul nr. x/2017, a dispus clasarea sesizării întrucât, în urma verificărilor prealabile efectuate, a apreciat că nu sunt indicii cu privire la comiterea vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 de natură să atragă răspunderea disciplinară a judecătorilor.

Având în vedere că, prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară sub 1590/IJ/770/DIJ/2018, nu s-au invocat aspecte noi referitoare la alte fapte sau conduite concrete ale magistraţilor, care să stea la baza unor noi verificări prealabile, în temeiul art. 17 alin. (2) şi alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, reclamanta reiterând aceleaşi aspecte care au făcut obiectul sesizării anterioare, privind soluţia dispusă prin decizia penală nr. 1409/A/2017 în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, s-a dispus ataşarea dosarului nr. x/2018 la dosarul înregistrat sub nr. x/2017, arhivarea lucrării şi comunicarea unui răspuns petiţionarei.

Totodată, prin rezoluţia emisă în data de 04.06.2018 cu privire la sesizarea înregistrată la data de 17.04.2018 sub nr. x/2018, în baza art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, s-a dispus clasarea sesizării întrucât, în urma verificărilor prealabile efectuate, a apreciat că nu sunt indicii cu privire la comiterea vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 de natură să atragă răspunderea disciplinară a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, învestiţi cu soluţionarea cauzei indicate de petiţionară.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, rezoluţia de clasare dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate şi în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, era definitivă.

Înalta Curte mai reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Astfel, instanţa de recurs constată că în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, însă textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional.

În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică cea mai asemănătoare, în speţă, a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării: rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Conform alin. (7) al art. 47 din aceeaşi lege: Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă. (definitivă, potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.).

În realizarea rolului constituţional ce revine instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunţat în acelaşi sens în şedinţa din 9 octombrie 2017 a Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal, fiind adoptată soluţia de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării (..) în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Având în vedere cele de mai sus redate, în condiţiile în care recurenta a formulat recurs împotriva unei sentinţe care în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 317/2004 în forma în vigoare la momentul sesizării instanţei (8 iunie 2018), este definitivă, se constată că recursul formulat este inadmisibil.

1.2 Recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinţei nr. 1392 din 10 aprilie 2019, privind soluţia de respingere a capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte reţine că aceasta este fondată, urmând să constate nulitatea recursului.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 483 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia amplă, scrisă, de recurs, înregistrată la dosar, recurenta prezintă situaţia de fapt, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurentă.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, ele reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acţiunii, recurenta-reclamantă susţine că a înţeles să se adreseseze Consiliului Superior al Magistraturii ca for al garantului independenţei justiţiei, cu plângerile sale privind tergiversarea motivării deciziei nr. 1409/20.10.2017, la mai mult de 80 zile de la pronunţare, motivele care stau la baza reparării daunelor materiale şi morale de către societatea la care incupatul era asigurat, superficialitatea în abordarea dosarului nr. x/2016, grave erori privind hotărârile pe care Inspecţia Judiciară le ia în numele legii, răspunsurile primite de aceasta neavând legătură cu problemele semnalate, hotătârârile pripite pentru închiderea dosarelor incomode care fac obiectul plângerilor sale, combătând unele aspecte invocate prin întâmpinarea formulată de CSM în dosarul de fond.

Or, judecătorul fondului a expus argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, explicând concluzia la care a ajuns, respectiv că nu se poate reţine refuzul nejustificat de soluţionare a cererilor adresate sau nesoluţionarea în termen a acestora, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii acţionând în limitele prevăzute de lege, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu acest pârât.

Aşadar, tocmai aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurenta-reclamanta prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute,

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.

În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nul recursul declarat.

2. Cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 1409/20.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a Penală

Înalta Curte reţine că potrivit art. 99 alin. (1) C. proc. civ. " (…) Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa."

Totodată, art. 111 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti din 17.12.2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că "În caz de disjungere, dosarul nou-format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii."

Faţă de aceste dispoziţii legale şi având în vedere că sentinţa penală a cărei revizuire se solicită prin precizările depuse de recurenta-reclamantă la dosarul de recurs la data de 20 august 2019, aflate la filele x, este pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte va disjunge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 1409/20.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a Penală şi să dispună formarea unui nou dosar, cu termen de judecată 2 decembrie 2020.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 457 alin. (1) şi art. 489 C. proc. civ., instanţa de control judiciar urmează să admită excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară şi să respingă recursul declarat împotriva sentinţei nr. 1392 din 10 aprilie 2019, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a contestaţiei formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară, ca inadmisibil, să admită excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii şi să constate nul recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe privind soluţia de respingere a capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi să disjungă cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 1409/20.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a Penală, cu formarea unui nou dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 1392 din 10 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a contestaţiei formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară, ca inadmisibil.

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe privind soluţia de respingere a capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Disjungerea cererii de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 1409/20.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a Penală şi formarea unui nou dosar.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2020.