Validity of state property attestation hinges on patrimony at establishment, not continued exclusive use, under Law 15/1990 and G.D. 834/1991

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I..Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 16.03.2015 pe rolul Judecătoriei Râmnicu -Vâlcea, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii S.C. Farmaceutica C. S.A., Ministerul Sănătăţii, Municipiul Rm. Vâlcea prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Rm. Vâlcea, a solicitat următoarele:

- să se constate nulitatea absolută a art. 12 din contractul nr. x/04.12.1008 privind cota parte indiviză teren în suprafaţă de 11,80 mp sub blocul de locuinţe şi parter comercial N2, situat în Rm. Vâlcea, str. x, jud. Vâlcea, în baza art. 1238 (2) C. civ.

- excepţia de nelegalitate a actului administrativ individual, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x pentru societatea cu capital de stat înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 15 din 10.01.1991 sub denumirea de S.C. C. S.A. - Farmacia nr. 18 Rm. Vâlcea, str. x lui X bl. N2 cu sediul în Piteşti, str. x, jud. Argeş.

În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanta a arătat că, potrivit H.G. nr. 834/1991, eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate este condiţionată de deţinerea în folosinţă a spaţiului în patrimoniul societăţii comerciale cu capital de stat, în măsura în care îi este necesar desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate.

SC C. S.A., la 09.10.2000, data deliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pierduse dreptul de folosinţă a spaţiului în suprafaţă de 45 mp, prin vânzarea acestuia către S.C. A. S.R.L., nemaidesfăşurând activitate de la data încheierii Contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 04.12.1998, astfel încât nu erau îndeplinite condiţiile pentru emiterea acestui certificat.

A mai susţinut reclamanta că pârâta vânzătoare nu i-a comunicat până la data de 27.02.2015 certificatul de atestare a dreptului de proprietate obţinut la 09.10.2000 asupra terenurilor, pentru că nu are anexa nr. 2 şi planurile topografice cuprinse în anexele 4 şi 5.

1.2. Hotărârile pronunţate in cauză

Prin sentinţa civilă nr. 4959 din 10 septembrie 2015, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în baza art. 131 C. proc. civ., raportat la art. 554 acelaşi cod, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş.

Prin Sentinţa arbitrală parţială nr. 1/16.03.2016, instanţa arbitrală, în baza art. 131 şi 579 alin. (3) din C. proc. civ., a disjuns capătul de cerere privind excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat de Ministerul Sănătăţii la data de 09 octombrie 2000 şi a declinat competenţa de soluţionare a acesteia către Curtea de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

La termenul din 19 mai 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă, reţinând că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În plus, au mai fost reţinute şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, din care rezultă că soluţionarea litigiilor de contencios administrativ revine în competenţa generală de soluţionare a instanţelor judecătoreşti având această specializare. În consecinţă, Curtea de Apel Piteşti a constatat că litigiul, având ca obiect excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Sănătăţii este de competenţa generală şi materială a curţii de apel, secţia de contencios administrativ.

Prin sentinţa nr. 128/F-CONT din 9 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., având ca obiect excepţia de nelegalitate a actului administrativ reprezentat de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/09.10.2000 emis de Ministerul Sănătăţii, dosar venit prin declinare de la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş.

1.4. Calea de atac excercitată

Împotriva sentinţei nr. 128 din 09 iunie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a promovat recurs, în condiţiile art. 493 C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, cu depăşirea de căte instanţă a atribuţiilor puterii judecătoreşti precum şi faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi invocând dispoziţiile art. 488 alin. () pct. 3, pct. 4 şi pct. 6 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Criticile formulate de recurentă au vizat, în esenţă, următoarele aspecte:

Referitor la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în opinia sa, instanţa a soluţionat excepţia de necompetenţă teritorială invocată fără a ţine cont de prevederile legale, potrivit cărora reclamantul are posibilitatea de a alege instanţa, acesta solicitând declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, unde îşi au sediile intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Sănătăţii, doar sediul uneia dintre părţi fiind la Piteşti.

Curtea de apel Piteşti nu a fost investită cu soluţionarea unui proces de fond în care să se fi invocat şi excepţia de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual.

Curtea de apel Piteşti, în favoarea căreia organul de jurisdicţie si-a declinat competenţa, nu este investită cu soluţionarea fondului pricinii, deci nu este competentă material.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., precizează că instanţa de fond nu a ţinut seama de dispoziţiile imperative legale, fiind astfel depăşite atribuţiile puterii judecătoreşti.

În acest sens a arătat că S.C. C. S.A., la data de 9 octombrie 2000, data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, pierduse dreptul de folosinţă a spaţiului de 45 mp prin vânzarea acestuia către S.C. A. S.R.L., nemaidesfaşurând activitate de la data contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 4.12.1998. La data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului scria M13, nr. 0317/9.10.2000 emis de Ministerul Sănătăţii, recurenta nu mai îndeplinea cele două condiţii pentru emiterea acestuia prevăzute de Legea 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, referitoare la folosirea spaţiului de 45 mp şi necesitatea desfăşurării activităţii .Legiuitorul, prin legea 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991 nu a înţeles să îmbogăţească societăţile comerciale de stat, ci a înţeles să nu le împiedice activitatea economică.

Un ultim motiv de recurs invocat în cadrul cererii formulate este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţinând că o hotărâre este nemotivată atunci când argumentele folosite de instanţă sunt lapidare sau exprimate în termeni generali, aceasta fiind şi situaţia din speţă, întrucât hotărârea instanţei de fond este nemotivată, fiind netemeinică şi nelegală, deoarece nu prezintă în mod concret toate aspectele supuse soluţionării.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Farmaceutica C. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Si intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La rândul său, recurenta-reclamantă a depus Răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlul preliminar, având în vedere că intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în raport cu acţiunea, iar nu cu cererea de recurs, dar fără a exercita calea recursului împotriva sentinţei, Înalta Curte arată că această excepţie nu poate face obiectul controlului judiciar al instanţei de recurs.

2.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Aşa cum s-a menţionat în practicaua prezentei decizii, prin cererea înregistrată la data de 16.03.2015 pe rolul Judecătoriei Râmnicu -Vâlcea, prin Sentinţa 4959/2015, Judecătoria Rm. Vâlcea a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Argeş.

La rândul său, prin Sentinţa arbitrală parţială nr. 1/16.03.2016,instanţa arbitrală, în baza art. 131 şi 579 alin. (3) din C. proc. civ., a disjuns capătul de cerere privind excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat de Ministerul Sănătăţii la data de 09.10.2000 şi a declinat competenţa de soluţionare a acesteia către Curtea de apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, excepţie invocată de reclamantă.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa arbitrală a reţinut că reclamanta cumpărătoare a invocat la cel de al doilea capăt de cerere excepţia de nelegalitate, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, raportate la prevederile art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ competenţa generală materială şi teritorială soluţionării acestei excepţii îi revine instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Piteţşti pentru a se pronunţa asupra excepţiei de nelegalitate a actului administrativ emis de organul administraţiei publice centrale.

Astfel, Art. 4 ("Excepţia de nelegalitate") din Legea nr. 554/2004

"(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul."

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, supuse interpretării, "legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate". Ca atare, excepţia de nelegalitate, după cum este reglementată de dispoziţiile legale citate, în vigoare la data introducerii prezentei cereri, reprezintă un mijloc de apărare comun, această soluţie rezultând chiar din cuprinsul textului de lege [(alin. (1)], care precizează că legalitatea unui act administrativ cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces civil, ştiut fiind faptul că procesul civil începe cu introducerea cererii de chemare în judecată şi se finalizează cu soluţionarea ultimei căi de atac.

Criticile recurentei vizând încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, în sensul că instanţa a soluţionat excepţia de necompetenţă teritorială invocată fără a ţine cont de prevederile legale, potrivit cărora reclamantul are posibilitatea de a alege instanţa, acesta solicitând declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, unde îşi au sediile intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Sănătăţii, nu pot fi reţinute.

Într-adevăr Curtea de apel Piteşti nu a fost investită cu soluţionarea unui proces de fond în care să se fi invocat şi excepţia de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual, având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma in vigoare la data începerii procesului care prevede competenta de solutionare a exceptiei de nelegalitate chiar de către instanta investita cu fondul litigiului şi in fata căreia a fost invocata exceptia.

Aceste constatări nu împiedică, însă, instanta de contencios administrativ sesizată să-şi verifice propria competenta de solutionare a excepţiei de nelegalitate, aspect care a fost pus în discuţia părţilor, în raport de prevederile art. 131 C. proc. civ. şi reţinut prin încheierea data de 19 mai 2016 a Curţii de Apel Piteşti.

Mai mult, prevederile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea 554/2004 stipulează că noţiunea de contencios administrativ este definită ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Aşadar, reiese că că soluţionarea litigiilor de contencios administrativ revine în competenţa generală de soluţionare a instanţelor judecătoreşti având această specializare, astfel că în mod cotrect a reţinut Curtea de apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, că prezenta cauză, având ca obiect excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Sănătăţii revine în competenţa generală şi materială a curţii de apel, secţia de contencios administrativ.

Nici susţinerea recurentei în sensul că instanţa, în favoarea căreia organul de jurisdicţie si-a declinat competenţa, nu este investită cu soluţionarea fondului pricinii, nefiind competentă material, nu poate fi reţinută, în condiţiile în care chiar reclamanta în faţă tribunalului arbitral, în şedinţa din 16 martie 2016, a solicitat trimiterea excepţiei de nelegalitate, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Piteşti.

Drept urmare, recurenta-reclamantă şi-a exercitat dreptul de opţiune între instanţele deopotrivă competente teritorial, în raport de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004"reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

Invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. este nefondată, întrucât acest motiv nu este incident în cauză.

Astfel, atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a arătat că prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie şi de legile organice.

Prin urmare, o astfel de depăşire a atribuţiilor are loc atunci când instanţa de judecată săvârşeşte acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând unei alte puteri a statului de drept, ceea ce nu este cazul în speţă.

O eventuală încălcare a unor dispoziţii imperative ale legii poate fi circumscrisă, după natura respectivelor norme (de drept material sau procedurale) altor motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar nu celui reglementat la pct. 4.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este nici el fondat.

Într-adevăr, exercitarea controlului de legalitate modalitatea cercetării fondului de către instanta de recurs este un element esential, întrucât situatia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozitiilor legale şi presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situatiei de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părţile in proces.

Astfel, în cazul în care instanta de fond nu a lămurit pe deplin situatia de fapt a cauzei, considerentele deciziei făcând imposibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţate de instanţa de fond devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Este de menţionat că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă:

- există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa;

- există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată;

- lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială ori cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă;

- instanţa de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate fără a răspunde motivelor de critică etc.

Recurenta-reclamantă invocă aspectul că sentinţa instanţei de fond nu este motivată în drept, judecătorul fondului nu a motivat dacă la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, ca urmare a vânzării construcţiei societatea comercială cu capital de stata mai avea dreptul să beneficieze de acest act normativ.

Trebuie menţionat că dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de parte, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

De asemenea, din analiza considerentelor hotărârii atacate se consideră că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise şi cele pentru care au fost respinse susţinerile reclamantei sau pârâtei.

Înalta Curte constată că în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii reclamantei.

În speţă, instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Ca atare, toate criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 urmează a fi apreciate ca neîntemeiate.

Nu se poate susţine că nici hotărârea sa dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, deoarece din materialul probator administrat nu au rezultat motive de nelegalitate a actului administrativ cu caracter individual respectiv Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/09.10.2000 emis de Ministerul Sănătăţii pentru neîndeplinirea celor două condiţii pentru emiterea acestuia, prevăzute de Legea 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991, referitoare la folosinţa spaţiului în suprafaţă de 45 mp, respectiv necesitatea desfăşurării activităţii.

Motivul principal al respingerii excepţiei de nelegalitate invocat este legalitatea emiterii actului administrativ în raport de prevederile Legii nr. 15/1991 şi H.G. nr. 834/1991.

La dosar se află toate documentele cerute de cele două acte normative.

S-a făcut şi dovada existenţei terenului în patrimoniul S.C. C. S.A., (societate supusă reorganizării), la data înfiinţării acesteia, iar nu în raport de data emiterii certificatului, 9 octombrie 2000.

Afirmaţia recurentei referitoare la o pierderea dreptului de folosinţă nu este susţinută. Din documentaţia depusă la dosar rezultă că Legea 15/1990 a prevăzut reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.

Evaluarea şi stabilirea capitalului societăţilor comerciale înfiinţate pe această cale se fac în condiţiile stabilite prin hotărâre a guvernului.

Conform art. 20 alin. (2) din Legea 15/1990 "Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu."

Aşadar legiuitorul a prevăzut, ca regula, trecerea in proprietatea societăţilor înfiinţate prin aceasta lege a bunurilor aflate in inventarul acestora la momentul constituirii, drept ce urma sa constituie capitalul social al acesteia si, ca excepţie dobândirea altor drepturi asupra unor categorii de bunuri.

Excepţia principală de la aceasta regulă a fost tocmai dreptul de proprietate asupra terenului, care a primit o reglementare separata, prin H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991 "Terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea administrativă publică judeţeană."

Din interpretarea acestui text de lege, coroborat cu art. 5 din acelaşi act normativ, rezultă ca societăţile comerciale înfiinţate în baza Legii 15/1990 nu dobândeau dreptul de proprietate asupra terenului in baza art. 20 alin. (2) din lege, ci numai după parcurgerea procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991, prin eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate si exclusiv asupra terenului necesar desfăşurării obiectului de activitate.

În concluzie, H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat a fost dată în aplicarea art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, care prevăd inventarierea patrimoniului unităţii economice de stat supuse transformării în unităţi comerciale, precum şi evaluarea şi stabilirea capitalului societăţilor comerciale înfiinţate. Dispoziţiile acestor articole de lege menţionează că bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia.

În concluzie, se va constata că actul administrativ atacat prin excepţia de nelegalitate permisă de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a fost emis în conformitate cu prevederile legale deja arătate, urmând a se dispune respingerea recursului ca nefondat.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art. 496 C. proc. civ. se va respinge recursul promovat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 128 din 09 iunie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 128 din 09 iunie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.