Interim 100% reimbursement of unlisted oncological drug: appearance of right and protection of right to life versus procedural preclusion of merits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the Ministry of Health and the National House of Health Insurance, thereby upholding the lower court's presidential order that compels the defendants to provide the plaintiff with the specific anticancer medication pembrolizumab (100% reimbursement, no co-payment) pending the final judgment on the merits, and rejected the request to suspend execution of the decision as moot since the appeal was resolved at the same hearing. The dispute concerned a procedural motion under Article 997 of the Civil Procedure Code, where a cancer patient challenged the state's refusal to fund a drug indicated for her specific diagnosis (adenosquamous carcinoma of the cervix) which was only listed for reimbursement under different therapeutic indications in the national drug list. The court ruled that the defendants possessed passive standing to sue and that the "appearance of right" condition was satisfied because the procedure for extending therapeutic indications was excessively lengthy and jeopardized the patient's fundamental rights to life and health under Article 2 of the ECHR and Article 12 of the International Covenant on Economic, Social and Cultural Rights, while determining that the interim measure did not prejudge the merits because it did not permanently alter the legal status of the drug on the national list.
Legislator headnote
AI generatedart. 997 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, art. 997 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 241 din Legea nr. 95/2006; Interim 100% reimbursement of unlisted oncological drug: appearance of right and protection of right to life versus procedural preclusion of merits: The dispute concerned a procedural motion under Article 997 of the Civil Procedure Code, where a cancer patient challenged the state's refusal to fund a drug indicated for her specific diagnosis (adenosquamous carcinoma of the cervix) which was only listed for reimbursement under different therapeutic indications in the national drug list. The court ruled that the defendants possessed passive standing to sue and that the "appearance of right" condition was satisfied because the procedure for extending therapeutic indications was excessively lengthy and jeopardized the patient's fundamental rights to life and health under Article 2 of the ECHR and Article 12 of the International Covenant on Economic, Social and Cultural Rights, while determining that the interim measure did not prejudge the merits because it did not permanently alter the legal status of the drug on the national list.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeals as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de ordonanţă preşedinţială, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 7 iulie 2020, A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, obligarea pârâţilor la asigurarea, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului PEMBROLIZUMAB (denumire comercială B.), în temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ.. A mai solicitat ca executarea ordonanţei să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 48 din 24 iulie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, astfel cum au fost invocate de pârâţi prin întâmpinările depuse la dosar, ca neîntemeiate; a admis cererea de ordonanţă preşedinţială şi a obligat pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale să-i asigure reclamantei medicamentul PEMBROLIZUMAB (denumire comercială B.), pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuţie personală), până la soluţionarea dosarului nr. x/2020 al acestei instanţe.
3. Cererile de recurs
Împotriva sentinţei nr. 48 din 24 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recursuri pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
3.1. Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Sănătăţii solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată.
Cererea de recurs este întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În esenţă, critică modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere că obiectul acţiunii îl constituie obligarea la acordarea fără contribuţie personală a medicamentului PEMBROLIZUMAB (denumire comercială B.), iar conform art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 şi art. 2 din Legea farmaciei nr. 266/2008, medicamentele care se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor naţionale de sănătate, se eliberează prin farmaciile aparţinând unităţilor sanitare prin care acestea se derulează, astfel că nu poate garanta îndeplinirea unui fapt ce cade în sfera de competenţă a altei autorităţi, instituţii sau persoane juridice de drept privat.
De asemenea, învederează că în speţă, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate asigură finanţarea programelor naţionale de sănătate curative, conform art. 5 din H.G. nr. 155/2017, Ministerul Sănătăţii neavând atribuţii în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează şi se finanţează programele naţionale de sănătate.
Precizează că potrivit H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, medicamentul în discuţie nu figura la data formulării şi, respectiv, a soluţionării cererii de chemare în judecată, pe lista medicamentelor autorizate pentru indicaţia terapeutică carcinom scuamos necheratinizat cu celule mari al colului uterin.
Mai arată că Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 861/2014 ce transpune art. 6 din Directiva Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 prevede ca unică persoană ce poate solicita demararea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale pe deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului în România.
Susţine că în analiza aparenţei de drept în favoarea reclamantei, trebuie să se verifice dacă medicamentul este în Lista de decontare şi dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate.
Menţionează că etapele procesului de evaluare a medicamentelor corespunzătoare DCI-urilor noi, pentru care se solicită includerea în Listă sunt: solicitantul depune la autoritatea competentă o cerere însoţită de documentaţia completă; medicamentul intră în procedura de evaluare, urmând ca decizia să fie comunicată solicitantului în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data primirii documentaţiei complete pentru susţinerea cererii; autoritatea competentă publică pe site-ul propriu toate solicitările depuse, rapoartele tehnice şi rapoartele finale de evaluare, la termenele prevăzute în ordin; autoritatea competentă comunică solicitantului decizia emisă conform criteriilor şi a metodologiei prevăzute, iar Ministerul Sănătăţii are competenţa de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDM după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor pentru care deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă au formulat solicitări.
Recurentul-pârât mai susţine că un medicament nu poate fi prescris şi rambursat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv nu poate fi decontat de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decât dacă este inclus pe lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe baza de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008.
Consideră că instanţa de fond a apreciat în mod greşit în ceea ce priveşte admisibilitatea ordonanţei preşidenţiale prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ., respectiv existenţa condiţiei aparenţei de drept, deoarece la nivel de apartenenţă, intimata-reclamantă nu are dreptul de a beneficia de compensare în proporţie de 100% pentru achiziţionarea medicamentului solicitat conform art. 231 şi 232 din Legea nr. 95/2006, întrucât medicamentul solicitat, deşi este prezent în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, are indicaţie terapeutică în afecţiunile: cancer pulmonar, melanom malign, carcinoame uroteliale şi limfon Hodgkin clasic, şi nu pentru afecţiunea de care suferă reclamanta, respectiv carcinom adenoscuamos cheratinizat al colului uterin.
Astfel, apreciază că în prezenta cauză se poate vorbi şi despre o prejudecare a fondului cauzei prin soluţia dată de către instanţa de fond.
Arată că pentru acest medicament unica persoană ce poate solicita demararea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale este deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului în România, fiind necesare a se parcurge anumite etape în procesul de evaluare, autoritatea naţională competentă în domeniul evaluării tehnologiilor medicale (ANMDM) propunând Ministerului Sănătăţii Lista care se aprobă prin Hotărâre de Guvern, iar Ministerul Sănătăţii având competenţa de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDM şi după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor.
Mai arată că în prezent legislaţia naţională nu permite rambursarea medicamentelor ale căror indicaţii tarapeutice nu au fost aprobate naţional sau de către Agenţia Europeană a Medicamentului.
3.2. Prin recursul formulat, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate solicită admiterea cererii de suspendare a executării dispoziţiilor sentinţei nr. 48 din 24 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal până la pronunţarea instanţei de recurs, iar pe fond, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, ca neîntemeiată.
Recursul este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea cererii de suspendare a executării hotărârii recurate arată că sentinţa recurată a fost pronunţată cu nerespectarea condiţiilor pentru asigurarea medicamentului PEMBROLIZUMAB (denumire comercială B.) în acord cu indicaţia terapeutică a reclamantei, iar punerea în executare a sentinţei ar excede cadrului legal în limitele căruia se realizează acordarea medicamentelor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Arată că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, cu eludarea dispoziţiilor legale aplicabile, fără a ţine cont de faptul că recurenta-pârâtă nu are nicio atribuţie cu privire la includerea unui medicament în Lista de medicamente, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, nefiind titulara obligaţiei în raportul juridic dedus judecăţii.
Pe fondul cererii de ordonanţă preşedinţială, arată că introducerea medicamentului în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicaţia terapeutică aferentă diagnosticului reclamantei este în competenţa exclusivă a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, procedura demarând, conform Anexei 3 la Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 861/2014, cu depunerea de către deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor a unei cereri pentru evaluarea medicamentelor.
Susţine că tratamentul cu medicamentul din speţă pentru afecţiunea de care suferă intimata-reclamantă nu a fost autorizat nici la nivel european de către Agenţia Europeană a Medicamentului şi nici la nivel naţional, de către ANMDM.
Astfel, arată că în prima etapă, evaluarea fiecărui medicament pentru includerea şi extinderea indicaţiilor se realizează de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, care ulterior propune Ministerului Sănătăţii introducerea medicamentului în Listă, după care Ministerul Sănătăţii elaborează lista şi o înaintează Guvernului României, care o aprobă prin hotărâre şi numai după ce Lista este aprobată, contravaloarea medicamentului respectiv este decontată, în limitele aprobate de către casele de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 241 din Legea nr. 95/2006.
Consideră că legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparţine CNAS în raport de obiectul cauzei, întrucât atribuţiile CNAS sunt expres reglementate de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006 şi nu cuprind o atribuţie din cele vizate de prezenta speţă; între intimata-reclamantă şi CNAS nu există niciun fel de raporturi juridice; CNAS nu are nicio atribuţie cu privire la extinderea indicaţiilor unui medicament, acesta fiind atributul exclusiv al deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentului, responsabil de punerea pe piaţă a acestuia.
În consecinţă, solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a CNAS şi respingerea motivării instanţei de fond sub acest aspect, ca nelegală şi netemeinică.
Pe fond, arată că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege cu privire la admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială, în privinţa intimatei-reclamante nefiind îndeplinită condiţia aparenţei de drept şi neprejudecarea fondului.
Susţine că nedecontarea de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a medicamentului în litigiu nu echivalează cu un act abuziv, de vreme ce potrivit cadrului legal incident, medicamentul în litigiu nu se acordă niciunui asigurat din sistemul public de asigurări sociale de sănătate, pentru indicaţia terapeutică din speţă.
Astfel, prin dispoziţiile cuprinse în anexele la Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui CNAS nr. 1301/500/2008, legiuitorul a stabilit afecţiunile pentru care medicamentul solicitat se poate prescrie.
De asemenea, mai arată că intimata-reclamantă nu a făcut dovada faptului că recurenta-pârâtă nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile legale ce-i reveneau şi nici nu a prezentat o prescripţie medicală pentru tratamentul cu medicamentul solicitat.
Mai arată că în România persoanele asigurate pot beneficia de tratament cu medicamentele prevăzute în H.G. nr. 720/2008, Ordinul Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui CNAS nr. 1301/500/2008 şi că art. 248 lit. f), i) şi l) din Legea nr. 95/2006 stabilesc expres serviciile medicale care nu sunt decontate din Fond.
Consideră că aparenţa dreptului nu este în favoarea intimatei-reclamante întrucât aceasta nu avea dreptul la acordarea medicamentului solicitat, în regim compensat 100% pentru afecţiunea de care aceasta suferă.
Cu privire la condiţia neprejudecării fondului, arată că nu poate fi acceptată solicitarea reclamantei de obligare a CNAS la asigurarea în mod provizoriu a medicamentului respectiv, ca măsură premergătoare operaţiunii de decontare, deoarece analiza pe fond presupune un probatoriu complex care nu se poate administra decât în cadrul acţiunii de fond, din acest punct de vedere cererea reclamantei fiind inadmisibilă, întrucât prejudecă fondul cauzei.
Consideră că pentru ca instanţa să dispună obligarea pârâţilor la asigurarea către aceştia, în regim de compensare 100%, a medicamentelor din litigiu, trebuie să se constate refuzul nejustificat al C.N.A.S. de a acorda acest medicament, în regim de compensare 100%.
Prin urmare, apreciază că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ. privind ordonanţa presedinţială.
4. Apărările intimatei
4.1. Intimata-pârâtă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a formulat întâmpinare, prin care solicită admiterea recursurilor, casarea hotărârii recurate şi respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, ca neîntemeiată.
4.2. Intimata-reclamantă A. a formulat note scrise, prin care solicită respingerea recursurilor, ca nefondate, apreciind în esenţă că hotărârea recurată este legală atât sub aspectul respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, cât şi pe fondul cererii de ordonanţă preşedinţială.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, iar în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării hotărârii recurate, formulată de intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, constată că aceasta a rămas fără obiect.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, obligarea pârâţilor la asigurarea, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului PEMBROLIZUMAB (denumire comercială B.), în temeiul art. 997 alin. (3) din C. proc. civ.. A mai solicitat ca executarea ordonanţei să se facă fără somaţie sau fără trecerea unui termen.
Soluţionând cererea reclamantei, curtea de apel a constatat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, prevăzute de art. 997 din C. proc. civ. şi a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Instanţa de recurs împărtăşeşte opinia primei instanţe, apreciind că aceasta a dat o dezlegare corectă cauzei.
Având în vedere că în speţă criticile formulate prin ambele recursuri vizează în esenţă aceleaşi aspecte, urmează ca recursurile să fie analizate în mod global.
2.1.1. O primă critică formulată de către recurenţii-pârâţi vizează soluţia dată de către prima instanţă excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a celor doi pârâţi.
Înalta Curte constată că această critică este nefondată.
Astfel, urmare parcurgerii etapelor procesului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru fiecare medicament în parte privind includerea, extinderea indicaţiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, ANMDM emite decizii în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din OMS nr. 861/2014, decizii ce au la bază un raport de evaluare întocmit de către Departamentul Evaluarea Tehnologiilor Medicale din cadrul instituţiei. În vederea includerii în Listă, solicitantul trebuie să depună o cerere la sediul ANMDM, în atenţia structurii de specialitate pentru evaluarea tehnologiilor medicale, care este însoţită de documentaţia obligatorie prevăzută de Anexa 3 din OMS nr. 861/2014, inclusiv preţul aprobat de către Ministerul Sănătăţii (copie de pe CANAMED sau decizie aprobare preţ ori dovada depunerii dosarului de preţ la autoritatea competentă care aprobă preţurile medicamentelor) şi exprimarea intenţiei deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă de a se angaja într-un mecanism cost-volum sau cost volum-rezultat în cazul în care punctajul calculat individual este corespunzător pentru includerea condiţionată în Listă.
Referitor la această excepţie, se impun a fi avute în vedere şi următoarele texte de lege:
Art. 2 alin. (5) din Legea nr. 95/2006 prevăd că:
"(5) Ministerul Sănătăţii reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice."
Art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 stabilesc că "Lista cu medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS, cu consultarea CFR, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului."
Art. 9 alin. (1) şi (5) din acelaşi act normativ dispun că:
"(1) Programele naţionale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii şi strategiei sănătăţii publice de către Ministerul Sănătăţii, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...)
(5) Programele naţionale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătăţii, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătăţii şi/sau CNAS, după caz."
Nu în ultimul rând, art. 280 din Legea nr. 95/2006, invocat chiar de către recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în susţinerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, stabilesc la alin. (1) lit. i) că "(1) Atribuţiile CNAS sunt următoarele:
i) participă anual la elaborarea listei de medicamente eliberate cu sau fără contribuţie personală, pe baza prescripţiilor medicale, pentru persoanele asigurate".
De altfel, prin cererea de recurs şi Ministerul Sănătăţii a arătat că are obligaţia actualizării listei, dar doar după ce aceasta a fost prezentată de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi după parcurgerea etapelor procesului de evaluare,
În aceste condiţii, Înalta Curte constată că atât CNAS, cât şi Ministerul Sănătăţii au atribuţii în privinţa includerii medicamentelor solicitate de intimata-reclamantă în Listă, pentru ca, în urma acestei includeri, să poată beneficia de respectivul medicament în regim de compensare.
Raportat la aceste argumente, care sunt menite a susţine calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în cauză, Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor-pârâţi privitoare la lipsa calităţii lor procesuale pasive sunt neîntemeiate.
2.1.2. Pe fondul cererii de ordonanţă preşedinţială, Înalta Curte constată că recurentul Ministerului Sănătăţii a formulat critici doar cu privire la îndeplinirea condiţiei aparenţei de drept, în timp ce recurenta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a contestat îndeplinirea condiţiilor neprejudecării fondului şi a aparenţei de drept, astfel că numai aceste condiţii urmează a fi analizate de către instanţa de recurs, întrucât dezlegarea dată cu privire la existenţa celorlalte condiţii de admisibilitate a acţiunii formulate pe cale de ordonanţă preşedinţială a devenit definitivă, nefiind exercitat recurs de către intimaţii-pârâţi.
Sub aspectul aparentei dreptului, ţinând cont de circumstanţele concrete ale cazului, mai exact de gravitatea bolii şi costul foarte ridicat al tratamentului, Înalta Curte reţine că, în esenţă, dreptul invocat de reclamantă îl constituie dreptul la viaţă, drept care nu se poate realiza şi conserva în concret decât prin urmarea tratamentului prescris şi la care organismul reclamantei răspunde.
Este real faptul că indicatiile terapeutice pentru medicamentele prescrise nu se poate realiza decât în condiţiile Ordinului MS nr. 861/23.07.2014, prin depunerea unei documentaţii către Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale, din care să rezulte îndeplinirea criteriilor prevăzute în cuprinsul ordinului, urmată de emiterea unei decizii favorabile din partea acestei instituţii.
Procedura de mai sus este însă una laborioasă, care presupune adunarea de dovezi ştiinţifice, tehnice şi financiare din surse multiple (spre exemplu, este necesară demonstrarea utilizării produsului pe scară largă la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene şi menţinerea unei abordări unitare) ceea ce implică o perioadă lungă de timp.
Or, timpul este exact elementul care lipseşte intimatei-reclamante, întrucât orice întârziere poate avea consecinţe deosebit de grave, punând în pericol chiar dreptul la viaţă al acesteia.
Înscrisurile de la dosar contin indicii în sensul că solicitarea intimatei-reclamante de urmare a indicaţiei terapeutice ar fi întemeiată (sau în orice caz, există argumente aparent pertinente în favoarea ei), întrucât acest tratament i-a fost prescris după ce s-a constatat caracterul recidivant al bolii, absenţa regresiei sub terapiile anterioare, anemia şi leucopeniile/neuropeniile care impun necesitatea transfuziilor, precum şi temporizarea şedinţelor de chimioterapie şi reducerea dozelor terapeutice, tratamentul cu medicamentul solicitat în prezenta cauză fiind prescris de medicul curant.
Aceste aspecte vin să contureze aparenţa de drept la care se referă art. 997 C. proc. civ.
O soluţie contrară ar constitui, în opinia Înaltei Curţi, o lezare gravă a dreptului la viaţă şi sănătate, imposibil de acceptat într-o societate ce se pretinde protectoare a unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
În Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, la articolul 2 din Titlul I - Drepturi şi libertăţi, este stipulat Dreptul la viaţă, care, conform Constituţiei şi legilor în materie, este garantat şi protejat şi în România.
Unul din elementele esenţiale ale asigurării dreptului la viaţă, îl reprezintă asigurarea sănătăţii persoanei, prin sistemul instituţiilor de sănătate publică şi cel al asigurărilor de sănătate.
Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale prevede de asemenea, în art. 12:
"Statele (...) recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de cea mai buna sănătate fizică şi mentală pe care o poate atinge."
De altfel, Rezoluţia Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind combaterea cancerului în Uniunea Europeană extinsă a sesizat "diferenţele surprinzătoare şi inacceptabile la nivelul calităţii serviciilor oferite de centrele pentru tratarea cancerului, al centrelor de radioterapie şi al accesului la medicamente împotriva cancerului" şi a îndemnat, în art. 30 al acestei rezoluţii, Comisia şi statele membre să se asigure că medicamentele pentru tratarea cancerului să fie disponibile în egală măsură în toate statele membre, pentru toţi pacienţii care au nevoie de ele.
În speţă, instanţa de recurs apreciază că, prin refuzul acordării, cu titlu provizoriu, până la o pronunţare asupra fondului pretenţiilor, a unor servicii medicale specializate, s-ar leza intimatului dreptul la sănătate şi implicit la viaţă.
Referitor la critica invocată de către recurenta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind neprejudecarea fondului, Înalta Curte reţine că şi aceasta este nefondată.
Condiţia de admisibilitate ce vizează neprejudecarea fondului, presupune o examinare a existenţei dreptului şi a normei aplicabile, de natură să confere acestuia o aparenţă de legalitate şi temeinicie, condiţie îndeplinită în cauză.
În raport cu prevederile art. 997 din C. proc. civ., instanţa poate analiza doar aparenţa dreptului invocat, iar măsurile luate nu trebuie să rezolve litigiul în fond şi nici să facă imposibilă restabilirea situaţiei de fapt ca efect al executării lor, nefiind posibil ca în cadrul acestei proceduri speciale să tranşeze fondul raportului litigios.
În cauză, solicitarea intimatei-reclamante de obligare a pârâţilor la asigurarea accesului la medicaţia prescrisă în regim de compensare 100%, pentru un interval limitat de timp se încadrează în prevederile legale menţionate, pentru că nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici care să facă imposibilă restabilirea situaţiei de fapt, întrucât instanţa nu se pronunţă într-un astfel de caz în sensul obligării pârâţilor la includerea acelui medicament în lista prevăzută de art. 231 şi următoarele din Legea nr. 95/2006, pentru ca un număr nedeterminat de pacienţi să beneficieze de o asemenea măsură, după cum nici nu stabileşte un drept definitiv al reclamantei în sensul solicitat.
De altfel, Înalta Curte constată că medicamentul din litigiu este inclus în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, dar pentru alte indicaţii terapeutice.
Relevante în prezenta cauză sunt şi o parte dintre considerentele Hotărârii Panaitescu împotriva României, din 10 aprilie 2012, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 2 din Convenţie, sub aspect procedural, în cazul unui reclamant bolnav de cancer căruia statul român nu i-a decontat integral un medicament (Avastin), deoarece acesta nu era inclus în lista medicamentelor decontate:
"28. Curtea a admis faptul că nu este imposibil ca actele şi omisiunile autorităţilor în materie de politica sănătăţii să angajeze, în anumite împrejurări, răspunderea acestora în temeiul art. 2. Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru a luat măsuri corespunzătoare pentru a asigura înalte standarde profesionale în rândul angajaţilor din domeniul sănătăţii şi protejarea vieţilor pacienţilor, Curtea nu poate accepta ideea că nişte chestiuni precum eroarea de judecată a personalului din domeniul sănătăţii sau coordonarea neglijentă între membrii personalului din domeniul sănătăţii în tratamentul unui pacient sunt suficiente, în sine, să angajeze răspunderea unui stat contractant din perspectiva obligaţiilor lui pozitive în temeiul art. 2 din convenţie pentru apărarea vieţii [a se vedea Powell împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 45305/99, CEDO 2000-V şi Öneryıldız împotriva Turciei (MC), nr. 48939/99, pct. 71, CEDO 2004-XII].
29. Curtea reaminteşte că abordarea sa faţă de interpretarea art. 2 este ghidată de ideea că obiectul şi scopul convenţiei ca instrument pentru protecţia persoanelor impune interpretarea dispoziţiilor sale şi aplicarea lor astfel încât garanţiile acesteia să fie practice şi efective (a se vedea, de exemplu, Yaşa împotriva Turciei, 2 septembrie 1998, pct. 64, Culegere de hotărâri şi decizii 1998-VI).
30. În cazul de faţă, capătul de cerere invocat în faţa Curţii este că autorităţile naţionale nu au făcut ceea ce era de aşteptat din partea lor, nu numai de către reclamant, ci şi de către instanţele interne (supra, pct. 13-14), care le-au ordonat să îi asigure reclamantului medicamentele necesare ca să se trateze de boala care în cele din urmă i-a cauzat moartea."
2.1.3. În ceea ce priveşte cererea formulată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind suspendarea executării sentinţei nr. 48 din 24 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte urmează a o respinge ca rămasă fără obiect, având în vedere faptul că suspendarea executării întemeiată pe art. 484 C. proc. civ. îşi poate produce efectele doar până la soluţionarea definitivă a recursului, care a avut loc chiar la acest termen de judecată.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarat de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei nr. 48 din 24 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
De asemenea, va respinge cererea formulată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind suspendarea executării sentinţei recurate, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei nr. 48 din 24 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Respinge cererea formulată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind suspendarea executării sentinţei recurate, ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2020.