Regulated electricity prices and public service obligations: state aid classification and discrimination against hydro and nuclear producers

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2013, reclamantul Fondul Proprietatea, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, constatarea ilegalităţii ajutorului de stat acordat prin art. 5 alin. (2) şi (4) şi art. 7 din Metodologia de stabilire a preţurilor pentru energia electrică vândută de producăto0,ri pe bază de contracte reglementate şi a cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanţă, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 83/2013; anularea art. 5 alin. (2) şi (4) şi art. (7) din Metodologie pentru încălcarea obligaţiei de notificare a măsurii de ajutor de stat către Comisia Europeană; anularea art. 5 alin. (1), (2) şi (4), art. 7, art. 10, art. 11 lit. d), art. 12 alin. (1) - (3), art. 21, art. 24 şi art. 25 alin. (2) din Metodologie pentru încălcarea art. 3 alin. (2) din Directiva CE 72/2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4219 din 28.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de către reclamantul FONDUL PROPRIETATEA şi cererea conexă formulată de către reclamanta SPEEH - HIDROELECTRICA S.A., ambele în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiate.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale HIDROELECTRICA S.A.. (SPEEH - HIDROELECTRICA S.A.), criticând hotărârea atacată ca nelegală, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

l. Hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a procedat la o analiză riguroasă a cauzei, limitându-se la preluarea susţinerilor ANRE prezentate în întâmpinare, fiind încălcate prevederile art. 425 C. proc. civ. şi cerinţele de exigenţă stabilite de jurisprudenţa comunitară şi cea a instanţei supreme (cauza Albina/României, Van der Hurk/Olanda, respectiv, Decizia nr. 1926/1991.

2. Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor Metodologiei, a principiului proporţionalităţii şi a principiului de recuperare integrală a costurilor justificate şi de obţinere a unei marje rezonabile de profit, au fost nesocotite prevederile art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (4) din Legea energiei deoarece:

(a) pe de o parte, costurile justificate ale Hidroelectrica (prevăzute în propunerea de preţuri şi în documentaţia de fundamentare stabilite de aceasta şi comunicate ANRE) nu au fost recunoscute în tot de către ANRE.

(b) pe de altă parte, orice fel de marjă de profit pentru Hidroelectrica este exclusă, atâta timp cât nici măcar costurile nu sunt acoperite de către aceasta din preţul de vânzare a energiei electrice impus de autoritatea de reglementare.

De asemenea, prin eliminarea oricărei marje de profit, a fost încălcat şi principiul aşteptării legitime, deoarece Hidroelectrica, încrezându-se în prevederile art. 76 alin. (1) din Legea energiei, avea aşteptări rezonabile că va obţine un profit rezonabil din vânzarea de energie pe piaţa reglementată.

În raport de prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie şi statuările doctrinei referitoare la principiul proporţionalităţii,restrângerea unor drepturi - aşa cum este şi stabilirea pe cale administrativa a preţurilor pe o piaţă reglementată - trebuie să fie deci proporţională atât cu cauzele care au generat-o, cât şi cu efectele urmărite (a se vedea şi art. 3 alin. (2) din Directiva CE 72/2009)

1. Metodologia aplică un tratament discriminatoriu producătorilor de energie electrică din surse hidro sau nuclear, impunând obligaţii excesiv de oneroase, de natura a afecta grav veniturile şi stabilitatea economică a unor astfel de producători. Prin aplicarea acestei metodologii, se înlătură practic din coşul reglementat energia producătorilor de energie electrică din surse termo şi se majorează cantitatea pe care Hidroelectrica trebuie să o aloce pieţei reglementate în defavoarea pieţei concurenţiale unde preţurile de comercializare a energiei electrice sunt mult mat mari şi ar permite obţinerea de venituri suplimentare.

ANRE şi-a propus prin art. 5 alin. (2) din Metodologie, să acopere cantităţile anuale reglementate doar de la "producătorii care deţin/exploatează comercial unităţi/grupuri nuclearelectrice şi/sau hidroenergetice dispecerizabile", aceşti producători fiind, de fapt doar Nuclearelectrica si Hidroelectrica.

Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 17 alin. (3) din Metodologie, raportate la cele ale art. 21, se observă, pe lângă faptul că nu există nici o fundamentare pentru stabilirea procentelor de 40%, respectiv 50% din producţia dispecerizabilă a celor doi producători (Hidroelectrica şi Nuclearelectrica); că alin. (2) al art. 7 din Metodologie reprezintă o restrângere şi o perturbare gravă a concurenţei în raport cu alţi producători care activează pe piaţă şi care nu sunt obligaţi de către ANRE să vândă energie sub costurile de producţie sau la un preţ mult diferit de cel din piaţa concurenţială.

Societatea înregistrează pierderi şi/sau venituri nerealizate, constând în diferenţa dintre cele doua preţuri, raportat la cantitatea de energie indisponibilizata, care poate atinge un maximum celui stabilit conform art. 7 alin. (1) lit. a) din Metodologie.

Aplicarea acestei noi Metodologii crează obligaţia potenţială pentru Hidroelectrica S.A. de a furniza cantităţi mult mai mari pe piaţa reglementată decât cantitatea livrată în anii anteriori şi, de asemenea, un regim discriminatoriu nejustificat, disproporţionat între producătorii care deţin/exploatează comercial unităţi/grupuri nuclear electrice şi/sau hidroelectrice dispecerizabile şi ceilalţi producători, ceea ce conduce la existenta unui ajutor de stat pentru ceilalţi producători de energie electrica.

2. Metodologia nu stabileşte elemente esenţiale care să confere obiectivitate, legitimitate, certitudine, securitate juridică şi un caracter proporţional măsurilor legale impuse.

- Obligaţiile impuse prin aceasta metodolgie nu reprezintă o măsură justificată şi proporţională, iar Metodologia nu are niciun fundament legal şi economic;

- Metodologia nu reglementează criterii pentru justificarea nivelului profitului indicat în cuprinsul acesteia (4%) şi nici modul de calcul avut în vedere de ANRE pentru a stabili că acesta este un profit rezonabil;

- Metodologia nu stabileşte o procedura de recuperare a veniturilor amânate, în conformitate cu prevederile legale emise în acest sens;

- Metodologia nu justifică impunerea unor obligaţii restrictiv mai oneroase în sarcina producătorilor care deţin/exploatează comercial unităţi/grupuri nuclear electrice şi/sau hidroelectrice dispecerizabile cu privire la nivelul cantităţii anuale de energie livrate pe piaţa reglementata;

- In lipsa unor criterii legale de stabilire a costurilor justificate care să confere un grad de securitate/certitudine economică şi juridică producătorilor, în aplicarea Metodologiei, ANRE îşi poate schimba comportamentul în ceea ce priveşte stabilirea şi/sau acceptarea costurilor raportate de producători.

3. Metodologia stabileşte termene discreţionare, exclusiv în favoarea ANRE, raportat la dispoziţiile art. 25, 26 şi 27, în condiţiile în care bugetul de venituri si cheltuieli al Hidroelectrica se aprobă, conform prevederilor O.G. nr. 26/2013, prin hotărâre a Guvernului; or, la momentul întocmirii bugetului şi înaintării lui spre aprobare acesta trebuie să aibă în componenţa sa toate datele.

Totodată, în timp ce pentru producătorii de energie sunt prevăzute sancţiuni în cazul nerespectării termenelor fixate prin Metodologie, pentru ANRE nu există nici un fel de sancţiune, existând riscul major al nerespectării lor de către .

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâta ANRE a invocat excepţia tardivităţii promovării recursului, însă prin încheierea de şedinţă din 12 iunie 2020 aceasta a fost respinsă; iar în ceea ce priveşte recursul formulat în cauză, s-a solicitat respingerea acestuia, pentru următoarele considerente:

In primul rând, recurenta a promovat recursul în mod formal, fără a menţiona care sunt dispoziţiile legale încălcate fiind aduse critici relative la o presupusă nemotivare a sentinţei sau o incompletă motivare, fără a fi arătate în concret aplicări eronate ale legii.

Raportat la criticile recurentei privind încălcarea principiului proporţionalităţii a arătat că deşi critica recurentei vizează încălcarea unui principiu consacrat de dreptul european, care se raportează la interesul public, în cauză este vizat interesul privat al unui operator. Modificările aduse Metodologiei prin Ordinul contestat au avut în vedere prevederile art. 76 şi 79 alin. (4) din Legea nr. 123/2012, nefiind indicată vreo dispoziţie legală încălcată prin emiterea ordinului.

Contrar celor afirmate de recurentă, preţul reglementat stabilit de ANRE nu este stabilit în mod arbitrar ci, se ia în calcul atât costul justificat al activităţii de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei electrice. cheltuielile pentru dezvoltare si protecţia mediului precum şi. o cotă rezonabilă de profit.

Recurenta nu a demonstrat în ce constă nelegalitatea acestui Ordin, în contextul în care Legea nr. 123/2012 instituie prevederi legate de existenţa unei pieţe reglementate care, prin natura lor, conduc la intervenţii administrative în desfăşurarea normală a mecanismelor de piaţă prin care energia electrică este licitată în mod competitiv şi transparent.

Aceste intervenţii pot fi exercitate de ANRE, care are dreptul să impună obligaţii de serviciu public producătorilor şi furnizorilor de ultimă instanţă pentru asigurarea alimentării cu energie electrică a clienţilor care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate, respectiv să stabilească preţurile şi cantităţile din contractele reglementate încheiate între producători şi furnizorii de ultimă instanţă, iar aceştia trebuie să-şi desfăşoare activităţile cu respectarea obligaţiilor impuse de ANRE.

Prin cererea înregistrată la dosar, la data de 12.06.2020, intimatul-reclamant Fondul Proprietatea a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a răspunde la următoarea întrebare preliminară referitoare la interpretarea art. 3 alin. (2) din Directiva nr. 2009/72 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice şi de abrogare a Directivei 2003/54/CE:

"Adoptarea de către statul român - prin autoritatea de reglementare în domeniul energiei - a unui act cu putere de lege care impune producătorilor de energie electrică obligaţii de serviciu public, în mod diferenţiat după o ordine de prioritate stabilită după tipul de producător (tehnologia-resursa naturală - de producere a energiei electrice) şi care, astfel, obligă doi producători de energie hidro şi nucleară să execute cu prioritate şi în cantităţi semnificative obligaţii de serviciu public constând în vânzarea de energie la preţuri reglementate este contrară art. 3 alin. (2) din Directiva nr. 2009/72/CE, conform căruia obligaţiile de serviciu public trebuie să fie nediscriminatorii şi să garanteze întreprinderilor de energie electrică acces egal la consumatorii naţionali?".

Prin încheierea din 2 octombrie 2020 s-a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de intimatul-reclamant Fondul Proprietatea ca inadmisibilă.

II. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 12 iunie 2020.

III. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul Fondul Proprietatea, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, constatarea ilegalităţii ajutorului de stat acordat prin art. 5 alin. (2) şi (4) şi art. 7 din Metodologia de stabilire a preţurilor pentru energia electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate şi a cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanţă, aprobată prin Ordinul ANRE nr. 83/2013, anularea art. 5 alin. (2) şi (4) şi art. (7) din Metodologie pentru încălcarea obligaţiei de notificare a măsurii de ajutor de stat către Comisia Europeană; anularea art. 5 alin. (1), (2) şi (4), art. 7, art. 10, art. 11 lit. d), art. 12 alin. (1) - (3), art. 21, art. 24 şi art. 25 alin. (2) din Metodologie pentru încălcarea art. 3 alin. (2) din Directiva CE 72/2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice.

La data de 12.02.2014, reclamanta a formulat cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat ca instanţa să aibă în vedere, în completarea argumentelor dezvoltate în cuprinsul cererii de chemare în judecată pentru susţinerea nulităţii Ordinului 83/2013, şi alte motive referitoare la caracterul discriminatoriu al măsurilor dispuse prin acest act administrativ, anexând: Raportul ANRE privind preţurile şi cantităţile de energie electrică din contractele reglementate aferente anului 2014; Decizia nr. 3905/20.12.2013 a preşedintelui ANRE.

Prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 reclamanta, Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale HIDROELECTRICA S.A a solicitat în contradictoriu cu AUTORITATEA NAŢIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI-ANRE anularea Ordinului Preşedintelui ANRE nr. 83/2013 privind aprobarea Metodologiei de Stabilire a preturilor pentru energia electrica vanduta de producători pe baza de contracte reglementate si a cantitatilor de energie electrica din contractele reglementate incheiate de producători cu furnizorii de ultima instanţa, susţinând în esenţă că acesta incalca in mod flagrant principii si norme legale imperative, fiind de natura sa prejudicieze major interesele acesteia, astfel cum arată pe larg in cuprinsul plângerii, ataşând ordinul contestat.

Prin încheierea din data de 24.05.2014 s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2014 la dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea din data de 27.05.2014 dispusă în dosarul nr. x/2014 a fost respinsă excepţia lipsei procedurii prealabile, invocate în dosarul nr. x/2014, conexat, constatând că din dispoziţiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 33/2007 legiuitorul a intenţionat să excepteze această categorie de acte administrative de la procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, nefiind obligatorie procedura administrativă prealabilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că prin Ordinul nr. 83 din 20 noiembrie 2013, emis de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 732 din 28 noiembrie 2013, s-a aprobat Metodologia de stabilire a preţurilor pentru energia electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate şi a cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanţă, prevăzută în anexă, parte integrantă din ordin.

Actul administrativ supus controlului jurisdicţional de legalitate a fost emis, după cum rezultă din preambulul său, având în vedere prevederile art. 16 şi ale art. 22 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c) şi alin. (4) din Legea nr. 123/2012, ale art. 14 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, precum şi ale art. 27 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din H.G. nr. 1.215/2009 şi în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) şi e) din O.U.G. nr. 33/2007.

De asemene, Curtea reţine că Ordinul ANRE nr. 83/2013 este un act administrativ cu caracter normativ, emis în organizarea executării legii, respectiv art. 22 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 123/2012, care prevede competenţa pârâtei, ca autoritate publică de reglementare de a aproba şi publica tarifele aplicate de furnizorii de ultimă instanţă de energie electrică clienţilor prevăzuţi la art. 55 alin. (1) până la eliminarea tarifelor reglementate conform alin. (1), ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007.

Ordinul care are ca obiect de reglementare metodologia de stabilire a preţurilor pentru energia electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate şi a cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanţă şi se adresează, tuturor producătorilor de energie electrică, operatorilor de distribuţie, furnizorilor de ultimă instanţă şi Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A.

Reclamantele s-au adresat instanţei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, considerându-se vătămate în drepturile şi intereselor lor legitime, în calitatea lor de producători de energie electrică, participanţi pe piaţa reglementată a energiei electrice, invocând nelegalitatea anumite dispoziţii din metodologie dar şi în ansamblul său, precum şi neconformitatea cu art. 3 alin. (2) din Directiva CE 72/2009 privind normele comune pentru piaţa internă a energiei electrice.

Reclamanta Fondul Proprietatea, în calitate de acţionar al unor producători de energie electrică pe piaţa reglementată (C.E. Oltenia, C.E. Hunedoara, S.C. Hidroelectrica S.A. şi S.N. Nuclearelectrica S.A.), a solicitat constatarea ilegalităţii ajutorului de stat acordat prin art. 5 alin. (2) şi (4) şi art. 7 din Metodologie, arătând că se instituie o măsură de ajutor de stat în înţelesul art. 107 şi 108 din TFUE, care nu a fost notificată Comisiei şi nici nu face parte dintr-o schemă de sprijin şi că încalcă art. 3 alin. (2) din Directiva CE 72/2009 privind piaţa internă a energiei electrice.

Metodologia elaborată de ANRE, respectă principiul legalităţii, atât din perspectiva competenţei de reglementare, cât şi din punct de vedere al oportunităţii intervenţiei autorităţii de reglementare, conform Calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, coroborat cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, cantităţile de energie electrică aferente co ntractelor reglementate se diminuează continuu (începând cu anul 2014, consumul aferent clienţilor non-casnici care nu au uzat de eligibilitate este integral asigurat din piaţa concurenţială, iar pentru consumul clienţilor casnici care nu au uzat de eligibilitate procentul asigurat din piaţa concurenţială se majorează semestrial, cu câte 10 %), ajungând zero la 1 ianuarie 2018, iar stabilirea, conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ANRE nr. 83/2013, a obligaţiilor în sarcina anumitor producători de vânzare energie electrică pe bază, de contracte reglementate, se face exclusiv pe perioada Calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, respectiv până la data de 31 decembrie 2017 (art. 2, alin. (2) şi art. 5, alin. (1) din Metodologie).

În ceea ce priveşte împrejurarea că în realitate ar fi un ajutor de stat "deghizat", întrucît favorizează anumiţi producători şi este de natură să stabilească indirect preţul energiei pe piaţa concurenţială, distorsionând practic concurenţa, Curtea nu poate reţine o asemenea situaţie.

Este adevărat că, în calitate de autoritate de reglementare pe piaţa energiei electrice, pârâta are obligaţia să aibă în vedere atât indicatorii de nivel al consumului şi al preţului energiei, la consumatorii casnici, pe piaţa reglementată şi poate interveni în vederea reglajului acestor indicatori, tocmai pentru a se respecta Memorandum-ul şi Calendarul estimat, în scopul de a menţine un preţ rezonabil şi nu a expune aceşti consumatori unor riscuri generate de creşterea rapidă a preţului energiei.

Însă, prin modul de reglementare a Metodologiei nu se identifică elementele unui ajutor de stat, astfel cum susţine reclamanta, întrucât ordinul nu se referă la un anumit producător sau la un grup de producători, selectaţi după criteriul regiunii sau naturii resurselor, ci la toţi participanţii pe piaţa energiei, pârâta susţinând că pe piaţa de energie electrică există mai mult de 40 de producători de energie, neexistând vreo dovadă potrivit căreia ceilalţi producători, cu excepţia celor vizaţi în acţiunea ar fi invocat acest aspect s-au ar fi contestat ordinul.

Faptul că doi producători, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica sunt întreprinderi care au având ca acţionar Statul Român prin Ministerul Economiei, nu însemnă că suntem în prezenţa unei finanţări din surse publice, întrucât metodologia se aplică tuturor participanţilor pe piaţa energiei, iar reclamanta, iar consecinţa faptului că acţionariatul majoritar este de stat este în mod natural un venit de aceea natură şi cheltuili din fonduri de stat. Însă, deşi, chiar reclamanta susţine că noţiunea de finanţare din surse publice nu se limitează la transferul unor sume de bani de la bugetul de stat către beneficiarul ajutorului de stat, recunoscând implicit că nu s-a realizat fizic o finanţare a societăţilor respective, ci există varianta măsurilor luate de stat în exercitarea funcţiei sale publice în urma căreia beneficiarul obţine venituri la care nu ar fi avut acces pe o piaţa concurenţială.

În speţă, reclamanta nu a făcut dovada că scopul urmărit prin Metodologie a fost acesta, împrejurarea că S.C. Hidroelectrica S.A. şi S.N. Nuclearelectrica S.A. nu au reuşit să vândă pe piaţa liberă energia nici măcar la preţul stabilit de ANRE pe piaţa reglementată, după cum s-a constatat şi în Raportul de expertiză, nu a fost cauzat de preţurile stabilite de ANRE pe piaţa reglementată, ci a fost un efect al modului de reacţie a pieţei, iar faptul că ceilalţi participanţi au înregistrat câştiguri corelative nu poate fi considerat un ajutor de stat pentru aceştia, întrucât scopul reglementării din Metodologie a fost respecta Memorandum-ul şi Calendarul estimat, în scopul de a menţine un preţ rezonabil şi nu a expune aceşti consumatori unor riscuri generate de creşterea rapidă a preţului energiei. Experiza a constatat că nu există nicio legătură între ordinea de prioritate, valoarea maximă de 50% şi măsurile pe care statul român trebuie să le adopte potrivit calendarului, însă concluzia expertului nu este fundamentată şi nu este susţinută nici ca urmare a obiecţiunilor formulate.

Pârâta a depus la dosarul cauzei o analiză comparativă, privind prognoza evoluţiei principalilior indicatori, pe anuii 2014-2016, în ceea ce priveşte reducerea cotelor de producţie, efectele pe care le-ar fi generat preţul energiei la clienţii casnici, din care a rezultat că dacă s-ar fi achiziţionat energie electrică de la principalii producători termo cu unităţi dispecerabile (în aceeaşi cotă din consumul total facturat la tarife reglementate ca şi energia produsă din surse hidro şi nucleare) ar fi rezultat, în cel mai bun caz, o creştere cu 56% a preţului mediu de achiziţie, respectiv o creştere a preţului mediu al energiei la clienţii casnici cu 18%.

Referitor la situaţia vânzărilor pe piaţa regelemnată, stabilirea preţurilor din contractele reglementate se face pe baza costurilor de producţie considerate justificate din punct de vedere economic, potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 123/2012), ceea ce înseamnă că, în situaţia în care toată energia livrată ar fi vândută la preţul reglementat, producătorul trebuie să înregistreze profit în condiţiile unui management eficient.

Curtea a achiesat la susţinerile pârâtei că, în cazul producătorilor S.C. Hidroelectrica S.A. şi S.N. Nuclearelectrica S.A., este garantat un disponibil semnificativ de energie pentru a fi tranzacţionat pe piaţa concurenţială, la preţul marginal al energiei termo, deci cu o marjă importantă de profit, conform art. 7 alin. (1) din Metodologie, preţul reglementat se aplică la cel mult 50 %, respectiv 40 % din cantitatea de energie electrică prognozată a fi livrată).

Din datele transmise de S.C. Hidroelectrica S.A. şi S.N. Nuclearelectrica S.A. la sfârşitul anului 2013, pentru stabilirea preţurilor şi cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate aferente anului 2014, rezultă că profitul estimat pentru anul 2013 din vânzarea energiei electrice (pe piaţa concurenţială şi pe contracte reglementate) este de: peste 15 % din costurile totale înregistrate, în cazul S.C. Hidroelectrica S.A., în costurile totale fiind incluse şi costurile suplimentare aferente pierderilor din anul 2012; cca. 9 % din costurile totale înregistrate, în cazul S.N. Nuclearelectrica S.A.

Din aceleaşi date rezultă că costul specific de producere a energiei electrice livrate în anul 2013 a fost cca. 117,5 RON/MWh în cazul S.C. Hidroelectrica S.A. (fără a lua în considerare costurile suplimentare aferente pierderilor din anul 2012), respectiv cca. 140 RON/MWh în cazul S.N. Nuclearelectrica S.A., ambele valori fiind sub valoarea preţului reglementat stabilit de ANRE (125 RON/MWh pentru S.C. Hidroelectrica S.A. şi 142 RON/MWh pentru S.N. Nuclearelectrica S.A.), prin urmare, în anul 2013 preţul reglementat a generat şi o marjă de profit.

Preţurile medii din contractele reglementate aprobate de ANRE pentru anul 2014, faţă de cele aprobate pentru anul 2013 (stabilite fără a lua în considerare corecţiile aferente anului 2012), sunt cu 2,7 % mai mari în cazul S.N. Nuclearelectrica S.A. (145,88 RON/MWh faţă de 142 RON/MWh) şi respectiv cu 11,1 % mai mari în cazul S.C. Hidroelectrica S.A. (115,20 RON/MWh faţă de 103,62 RON/MWh).

Prin urmare, pârâta a dovedit că nu este îndeplinită nici condiţia finanţării din surse publice şi a avantajelor economice create beneficiarilor pentru acordarea ajutorului de stat, reclamanta în calitate de acţionar al S.C. Hidroelectrica S.A. şi S.N. Nuclearelectrica S.A..

În fine, mai susţine reclamanta că, dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2), art. 7, art. 10, art. 11 lit. d), art. 12 alin. (1) - (3) art. 21 şi art. 25 alin. (2) din Metodologie încalcă art. 3 alin. (2) din Directiva CE nr. 72/2009; însă, Directiva nr. 72/2009 a fost transpusă prin Legea nr. 123/2012, iar potrivit art. 22 alin. (1) şi (2) lit. c), coroborate cu prevederile art. 75 lit. h) şi art. 76 alin. (1) şi (3), pe piaţa reglementată, autoritatea competentă are dreptul să aprobe şi să publice preţurile şi cantităţile din contractele încheiate între producători şi furnizorii clienţilor prevăzuţi la art. 55 alin. (1).

Prin urmare, ANRE, în calitate de autoritate de reglementare, a intervenit pe piaţa reglementată prin Metodologia constatată, în virtutea competenţelor legale, adoptând măsurile contestate, justificat, după cum rezultă din actele care au fundamentat emiterea acestuia, nedepăşind marja de apreciere, iar măsura este adecvată şi necesară scopului urmărit, astfel după cum s-a reţinut mai sus, acela de a stabili reglementările raportat la interesele consumatorilor casnici, de a menţine un preţ rezonabil şi nu a expune aceşti consumatori unor riscuri generate de creşterea rapidă a preţului energiei şi a-i proteja de practicile neconforme, abuzive, monopoliste ale operatorilor economici, corespunzător cu garantarea unei cote rezonabile de profit pe piaţa reglementată.

În ceea ce priveşte cererea conexă formulată reclamanta HIDROELECTRICA S.A., s-a reţinut că, considerentele instanţei referitoare la legalitatea reglementării, justificarea măsurilor, după cum rezultă din actele care au fundamentat emiterea acestuia, păstrarea marjei de apreciere, caracterul adecvat şi necesar scopului urmărit, sunt valabile şi în ceea ce priveşte contestaţia acestei reclamantei.

În ceea ce priveşte tratamentul discriminatoriu al Metodologiei producătorilor de energie din surse hidro sau nuclear, care impune obligaţii excesiv de oneroase, de natură a afecta grav veniturile şi stabilitatea economică a acestor producători, astfel cum s-a reţinut, ordinul nu se referă la un anumit producător sau la un grup de producători, selectaţi după criteriul regiunii sau naturii resurselor, ci la toţi participanţii pe piaţa energiei, pârâta susţinând că pe piaţa de energie electrică există mai mult de 40 de producători de energie, neexistând vreo dovadă potrivit căreia ceilalţi producători, cu excepţia celor vizaţi în acţiunea ar fi invocat acest aspect s-au ar fi contestat ordinul.

Pe de altă parte, în baza acestei Metodologii a cărei anulare parţială se solicită, ANRE a emis începând cu anul 2014, Decizii prin care s-a stabilit preţul pentru Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, decizii din analiza cărora reiese fără echivoc faptul că în primul rând, niciodată nu s-a stabilit în sarcina Hidroelectrica şi Nuclearelectrica de a furniza pe piaţa reglementată cantitatea maximă trecută în metodologie de 50% şi 40%, pe de altă parte, iar, aşa cum s-a constatat mai sus, reclamanta a realizat profit pe piaţa reglementată. Prin urmare Metodologia nu impune obligaţii excesiv de oneroase, de natură a afecta grav veniturile şi stabilitatea economică a reclamantei.

Deşi s-a arătat că Metodologia nu stabileşte elementele esenţiale care să confere obiectivitate, legitimitate, certitudine, securitate juridică şi un caracter proporţional măsurilor legale impuse, astfel cum s-a reţinut, Metodologia aprobată prin Ordinul ANRE nr. 83/2013, este emisă în temeiul prevederilor art. 16 şi art. 22 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c) şi alin. (4) din Legea nr. 123/2012 precum şi ale Memorandumului de Înţelegere semnat de Guvernul României cu Comisia Europeană în data de 13 martie 2012, prin care a fost aprobat Calendarul de eliminare treptată a tarifelor reglementate la consumatorii finali de energie electrică.

Totodată, potrivit Calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, coroborat cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 123/2012, cantităţile de energie electrică aferente contractelor reglementate se diminuează continuu (începând cu anul 2014, consumul aferent clienţilor non-casnici care nu au uzat de eligibilitate este integral asigurat din piaţa concurenţială, iar pentru consumul clienţilor casnici care nu au uzat de eligibilitate procentul asigurat din piaţa concurenţială se majorează semestrial, cu câte 10 %), ajungând zero la 1 ianuarie 2018.

Stabilirea, conform Metodologiei aprobate prin Ordinul ANRE nr. 83/2013, a obligaţiilor unor anumiţi producători de vânzare a energiei electrice pe bază de contracte reglementate se face numai pe perioada Calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, respectiv până la data de 31 decembrie 2017 (art. 2, alin. (2) şi art. 5, alin. (1) din Metodologie).

Prevederile art. 5, alin. (2) şi art. 7, alin. (1) din Metodologia aprobată prin Ordinul ANRE nr. 83/2013 au în vedere alocarea cu prioritate pentru contractele reglementate a unor cantităţi de energie electrică cu costuri de producere mici, în limita unui procent maximal din prognoza de producţie, pentru acoperirea necesarului de consum cu trend continuu descrescător stabilit conform prevederilor art. 5, alin. (3), respectiv art. 23 alin. (2) din Metodologie (cu luarea în considerare a procentelor de achiziţie din piaţa concurenţială corespunzătoare fiecărei etape din Calendarul de eliminare a tarifelor reglementate, pentru fiecare categorie de clienţi finali).

Astfel, din actele care au fundamentat emiterea Ordinului contestat, rezultă că, începând cu 1.01.2014, beneficiarii finali ai contractelor reglementate sunt exclusiv clienţii casnici (populaţia). Aceste contracte sunt menţinute până la sfârşitul anului 2017 tocmai pentru a uşura procesul de tranziţie şi a contracara posibilele efecte negative resimţite de clienţii casnici ca urmare a procesului de dereglementare, în conformitate cu prevederile art. 22, alin. (8) din Legea nr. 123/2012.

Prin urmare, acesta este motivul pentru care Metodologia fixează procentele maximale din cantitatea de energie hidro şi nucleară prognozată a fi livrată, care pot fi impuse de ANRE ca obligaţii de vânzare pe contracte reglementate, tocmai pentru ca respectivii producători să-şi poată determina, în timp util, volumul minim de energie care este disponibil pentru tranzacţionare pe piaţa concurenţială şi să beneficieze de marja substanţială de profit corespunzătoare acestor tranzacţii (efectuate în majoritatea intervalelor orare la preţul marginal al energiei termo).

2. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor de casare invocate - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. - Înalta Curte reţine următoarele:

Relativ la motivul de nelegalitate prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se impun următoarele precizări:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: ..."motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel, în raport de dispoziţiile precitate, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Or, în aceste condiţii, este de observat că, hotărârea instanţei de fond cuprinde motivele pe care se sprijină, starea de fapt şi textele de lege incidente în cauză, reprezentând, aşadar, o motivare în fapt şi în drept a sentinţei, instanţa de recurs putând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar. De altfel, "considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul" (I. Leş, Noul C. proc. civ., vol. I, 2011, p. 548).

Şi, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele. În ceea ce priveşte motivaţia, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudenţa CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.

Mai exact, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt şi a argumentelor cuprinse în actul de sesizare.

Or, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la criticile de nelegalitate ale recurentei se impun următoarele precizări:

S-a susţinut încălcarea prevederilor art. 76 alin. (1) şi ale art. 79 alin. (4) din Legea nr. 123/2012 întrucât costurile justificative ale Hidroelectrica nu au fost recunoscute, în tot, de către ANRE, fiind, totodată, exclusă orice marjă de profit pentru acest operator.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 76 alin. (1) teza I din Lege, este de remarcat că analiza instanţei de recurs va avea în vedere principiul legalităţii, la care s-a raportat şi instanţa de fond, astfel că nu poate fi contestată aptitudinea conferită de legiuitor ANRE de a elabora metodologia, în condiţiile în care textul legal precitat prevede că în cadrul metodologiilor de reglementare "Preţurile şi tarifele reglementate pentru activităţile de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi a energiei termice produse în centrale de cogenerare, precum şi pentru activitatea prestată de operatorul pieţei de energie electrică se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de autoritatea competentă.".

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 76 alin. (1) teza II din Lege prevăd obligaţia autorităţii competente (în speţă, pârâta) ca la calculul preţurilor şi tarifelor reglementate să aibă în vedere costurile justificate ale activităţilor respective, cheltuielile pentru dezvoltare şi protecţia mediului, precum şi o cotă rezonabilă de profit.

Deşi s-a susţinut şi faptul că o parte a costurilor justificate de Hidroelectrica au fost nesocotite de ANRE la stabilirea metodologiei, acest aspect este nerelevant în condiţiile în care conduita pârâtei este circumscrisă noţiunii de oportunitate, derivată din "capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut." (C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. fisc., sentinţa nr. 2139 din 3 iulie 2014, definitivă prin decizia ICCJ, s. cont. adm. fisc., nr. 2343 din septembrie 2016).

În acelaşi sens, relativ la dreptul de opţiune al autorităţii publice s-a pronunţat şi instanţa supremă, statuând că "norma permisivă, în dreptul administrativ, exprimă puterea discreţionară dată autorităţii de a acţiona sau nu, libertatea de apreciere de a acţiona într-un sens sau altul…" (ICCJ, s. cont. adm. fisc., dec. nr. 3359 din 30 mai 2005).

Aşa fiind, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că prin emiterea actului examinat nu s-au depăşit limitele prevăzute de lege, pentru a se intra în sfera excesului de putere, aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză este vorba despre activitatea pârâtei materializată în emiterea unui ordin în vederea executării legii, fără însă a o modifica sau completa.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin emiterea ordinului atacat, a dispoziţiilor art. 79 alin. (4) din Lege, respectiv a principiilor ce stau la baza stabilirii preţurilor şi tarifelor reglementate pentru activităţile desfăşurate în sectorul energiei electrice, Înalta Curte reţine va aplicabilitatea considerentelor expuse în precedent, alături de cele ce urmează.

În aceeaşi măsură, nu se poate susţine, cu suficient temei, încălcarea principiului aşteptării legitime, din perspectiva previziunilor operatorului că va obţine un profit rezonabil din vânzarea de energie pe piaţa reglementară, întrucât autorităţii de reglementare este una moderată, şi nicidecum excesivă, această concluzie desprinzându-se din expertiza tehnică efectuată în cauză. Astfel, s-a stabilit că Hidroelectrica S.A. şi a Nuclearelectrica S.A. nu au reuşit să vândă pe piaţa liberă energia nici măcar la preţul stabilit de ANRE pe piaţa reglementată, împrejurare care nu a fost cauzată de preţurile stabilite de ANRE pe piaţa reglementată, ci a fost un efect al modului de reacţie a pieţei, iar faptul că ceilalţi participanţi au înregistrat câştiguri corelative nu poate fi considerat un ajutor de stat pentru aceştia.

De altfel, încrederea legitimă de care s-a prevalat recurenta trebuie să fie licită, posibilă, realizabilă şi rezonabilă, potrivit jurisprudenţei CEDO (Marea Cameră, hotărârea Kopecky versus Slovacia, 28 septembrie 2004, 44912/98); însă aşteptările acesteia trebuie să fie proporţionale cu interesul public pe care autoritatea are obligaţia să-l îndeplinească, în acest sens fiind relevant scopul reglementării din Metodologie, acela de a respecta Memorandum-ul şi Calendarul estimat, pentru a menţine un preţ rezonabil şi nu a expune consumatorii unor riscuri generate de creşterea rapidă a preţului energiei.

Referitor la pretinsa încălcare a principiului proporţionalităţii, aşa cum este acesta înscris în art. 53 alin. (2) din Constituţie, Înalta Curte apreciază necesar a aminti că pretinsa restrângere a drepturilor trebuie să fie consecinţa realizării unui scop legitim; sau, altfel spus, existenţa unui echilibru corect între cerinţele interesului general al comunităţii şi exigenţele protecţiei drepturilor fundamentale (A.. S.r.l. şi alţii v. Italia, CEDO, Marea Cameră 28 iunie 2018, § 293).

În aceste condiţii, este de remarcat că, din perspectiva art. 3 alin. (2) din Directiva CE 72/2009, "statele membre pot impune întreprinderilor din sectorul energiei electrice, în interesul economic general, obligaţii de serviciu public referitoare la siguranţă, inclusiv siguranţa alimentării, regularitatea, calitatea şi preţul furnizărilor, precum şi protecţia mediului, inclusiv eficienţa energetică, energia din surse regenerabile şi protecţia climei. Aceste obligaţii sunt clar definite, transparente, nediscriminatorii şi uşor de verificat şi garantează întreprinderilor de energie electrică comunitare accesul egal la consumatorii naţionali." (subl. ns.).

Aşadar, ceea ce se impune a fi ocrotit este, în speţă, interesul economic general, nefiind relevante expectativele unui operator din piaţă cu privire la profitul realizabil în virtutea propriilor calcule de rentabilitate,.

Mai mult, cerinţele enunţate de textul legal al directivei, referitor la obligaţiile de serviciu public ce pot fi impuse - definirea clară, transparenţa, nediscriminarea, posibilitatea de verificare şi garantarea accesului egal la consumatorii naţionali - sunt respectate în cauză, argumentele judecătorului fondului fiind elocvente în acest sens (alin. ultim, pag. 12 - alin. (6), pag. 14).

Deşi s-a susţinut de către recurentă că intervenţia ANRE pe piaţa reglementată ar institui un tratament discriminatoriu pentru producătorii de energie electrică din surse hidro sau nuclear, prin impunerea unor obligaţii excesiv de oneroase, Înalta Curte apreciază relevantă analiza primei instanţe, relativ la marjele de profit realizate de Hidroelectrica S.A. şi Nuclearelectrica S.A. (alin. (3)-(6), pag. 14) şi, mai mult, existenţa preţurilor de producţie scăzute ale celor doi operatori nu poate fi negată, tocmai prin prisma poziţiei deţinute în piaţa producătorilor de energie.

Şi, în fine, referitor la caracterul discriminator al tratamentului aplicat celor doi operatori, Înalta Curte constată că dispoziţiile ordinului atacat, prevăzute de art. 7 alin. (1) stabilesc că,,…obligaţiile de vânzare pe bază de contracte reglementate se pot stabili la un nivel maxim de: a) 50% din cantitatea anuală de energie electrică livrată de unităţile/grupurile hidroelectrice dispecerizabile proprii, rezultată din rularea programului B.; b) 40% din cantitatea anuală de energie electrică livrată de grupurile nuclearelectrice proprii, rezultată din rularea programului B."; ceea ce înseamnă că obligaţia de vânzare stabilită la un maxim de 50%, respectiv de 40%, nu împiedică operatorii să procedeze la vânzarea în procente inferioare, potrivit propriilor politici de piaţă.

Şi, în fine, în ceea ce priveşte argumentul potrivit căruia metodologia nu stabileşte elemente esenţiale care să confere obiectivitate, legitimitate, certitudine, securitate juridică şi un caracter proporţional măsurilor impuse, Înalta Curte apreciază că acesta nu este întemeiat, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 1 din Metodologie, aceasta reprezintă "cadrul metodologic şi procedural pentru: a) stabilirea şi, după caz, ajustarea preţurilor pentru energia electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate; b) stabilirea şi, după caz, modificarea cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanţă.". Referirile recurentei la lipsa unor criterii pentru justificarea nivelului profitului prevăzut (4%) sau la lipsa unei proceduri de recuperare a veniturilor amânate, sunt nerelevante în condiţiile în care scopul legitim al adoptării metodologiei este acela al stabilirii preţurilor pe piaţa reglementată, preţuri în raport de care urmează a fi ajustată şi conduita operatorilor pe această piaţă.

În ceea ce priveşte pretinsa stabilire a unor termene discreţionare în favoarea ANRE; Înalta Curte, fără a relua argumentele referitoare la limitele marjei de apreciere ale autorităţii, circumscrise noţiunii de oportunitate, subliniază că "în raporturile de drept administrativ primează interesul public, ce vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, precum şi realizarea competenţelor autorităţilor publice." (ICCJ, s. cont. Adm. fisc. Decizia nr. 3800 din 2 noiembrie 2006) .

Or, în aceste condiţii, controlul de legalitate al instanţei de judecată este limitat la verificarea respectării de către autorităţile publice a limitelor propriilor competenţe sau a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, la analiza unui eventual exces de putere sau a examinării adecvării mijloacelor de acţiune la circumstanţele particulare ale domeniului ce trebuie reglementat.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de aceste considerente, nefiind întrunite criticile invocate prin motivele de recurs, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Speeh Hidroelectrica S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4219 din 28 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.