Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6339/2020 AI generated

Jurisdiction for appeals in public procurement contract execution disputes under the 2016 Remedy Law

Case Number Decizia nr. 6339/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Bucharest Tribunal, Civil Section VI, establishing that the civil court, rather than the administrative and fiscal court, has material jurisdiction to hear the appeal. The dispute arose from a claim by a service provider against a public sports club for approximately 89,500 RON in unpaid service fees and late payment penalties under a public procurement contract; after the first-instance civil court dismissed the claim, the tribunal initially referred the case to the administrative and fiscal appellate court based on literal reading of the legislation, but the appellate court then declined jurisdiction back to the civil tribunal. The decisive legal basis relies on the interpretation of Article 55(3) in relation to Article 53(11) of Law No. 101/2016, which dictates that appeals against decisions rendered by civil courts in disputes stemming from the execution of administrative contracts must be heard by the hierarchically superior civil court (specifically the section or panel specialized in disputes with professionals), consistent with the unified case law established in Decision No. 40 of May 18, 2020, which clarifies that the legislative shift of first-instance jurisdiction to civil courts for contract execution disputes extends to the appellate stage.

Legislator headnote

AI generated

art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ; Jurisdiction for appeals in public procurement contract execution disputes under the 2016 Remedy Law: The dispute arose from a claim by a service provider against a public sports club for approximately 89,500 RON in unpaid service fees and late payment penalties under a public procurement contract; after the first-instance civil court dismissed the claim, the tribunal initially referred the case to the administrative and fiscal appellate court based on literal reading of the legislation, but the appellate court then declined jurisdiction back to the civil tribunal. The decisive legal basis relies on the interpretation of Article 55(3) in relation to Article 53(11) of Law No. 101/2016, which dictates that appeals against decisions rendered by civil courts in disputes stemming from the execution of administrative contracts must be heard by the hierarchically superior civil court (specifically the section or panel specialized in disputes with professionals), consistent with the unified case law established in Decision No. 40 of May 18, 2020, which clarifies that the legislative shift of first-instance jurisdiction to civil courts for contract execution disputes extends to the appellate stage.

Keywords

AI generated
public procurement contract conflict of jurisdiction civil dispute contract interpretation public hearing jurisdiction over consumer contracts

Cited Legislation

AI generated
art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016
S.R.L., solicitând admiterea acestuia, rejudecarea cauzei în temeiul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii.
art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016
Este adevărat că există o necorelare între modificarea dispusă prin art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 şi art.
art. 135 alin. (1) C. proc. civ
(2) şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.
art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for resolving the negative conflict of jurisdiction and assigning the case to the competent court.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for resolving the negative conflict of jurisdiction and assigning the case to the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 28.03.2019, sub numărul x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Clubul Sportiv Municipal Bucureşti, obligarea pârâtului la plata sumei de 89.535,60 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de pârât şi neachitate conform facturilor seria x-FF nr. 22.800 din data de 25.03.2017 în cuantum de 70.543,20 RON TVA inclus şi seria x-FF nr. 23.000 din data de 07.06.2017 în cuantum de 18.992,40 RON TVA inclus, la plata sumei de 23.729,63 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 20.03.2018 şi în continuare până la achitarea integrală a sumelor datorate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4057 din 14 iunie 2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins cererea formulată de reclamantul A. S.R.L., ca neîntemeiată.

1.2. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, rejudecarea cauzei în temeiul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 17.09.2019.

Prin decizia civilă nr. 33 din 16 iunie 2020, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4057 din data de 14 iunie 2019 pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea deciziei, Tribunalul a reţinut incidenţa prevederilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora, "Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei."

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti la data de 07.08.2020.

Prin decizia civilă nr. 1737 din 7 octombrie 2020, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A reţinut instanţa că, la data introducerii cererii de faţă, 28.03.2019, textul art. 53 alin. (1) din Legea 101/2016 avea următoarea redactare:

"Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice", iar alin. (11) prevedea că, "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante."

În acest context trebuie interpretate şi dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, conform cărora, "Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei."

În materia executării contractelor, indiferent că vorbim de contracte de achiziţie publică sau de contracte încheiate între profesionişti, principalele norme de drept aplicabile sunt cele generale ale C. civ., ceea ce, coroborat cu intenţia degrevării activităţii instanţelor de contencios administrativ, explică opţiunea legiuitorului de a trece litigiile legate de executarea contractelor de achiziţie publică din competenţa instanţelor de contencios administrativ în competenţa instanţelor comune, măsură dispusă prin Legea nr. 212/2018 prin care au fost modificate prevederile Legii nr. 101/2016.

Este adevărat că există o necorelare între modificarea dispusă prin art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 şi art. 55 alin. (3), care a rămas neschimbat, însă, dacă s-a schimbat competenţa de soluţionare a fondului în mod expres, rezultă că această modificare se aplică şi în privinţa căii de atac, neexistând vreo raţiune care să explice această diferenţiere.

A reţinut Curtea de Apel Bucureşti şi Decizia nr. 40 din 18 mai 2020 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 40 din 18 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, prin care, în interpretarea şi aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, s-a stabilit că, "Hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară - secţia/completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016".

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, Tribunalul Bucureşti, în temeiul art. 133 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte reţine că obiectul cauzei priveşte executarea unui contract de achiziţie publică, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 689.535,60 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în executarea contractului de achiziţie publică nr. x din 09.02.2007 încheiat în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publică, precum şi a penalităţilor de întârziere.

În această materie, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, respectiv art. 53 alin. (11) conform căruia, cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante.

În privinţa căii de atac, art. 55 alin. (3), în forma în vigoare la data formulării acţiunii, prevedea că "Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice.(...)".

Constată Înalta Curte că, deşi la data introducerii acţiunii, dispoziţiile art. 53 alin. (11) din lege nu erau corelate cu dispoziţiile art. 55 alin. (3), în căile de atac nu se poate schimba competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat cauza pe fond.

Astfel, dacă legiuitorul a înţeles să stabilească în mod expres competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor decurgând din executarea contractelor administrative în favoarea instanţei civile de drept comun, este evident că şi calea de atac va fi de competenţa secţiei sau completului corespunzător de la instanţa mai mare în grad, cu respectarea normelor de competenţă materială procesuală.

De altfel, această problemă a fost tranşată prin Decizia nr. 40 din 18 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a statuat, în interpretarea şi aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, că "Hotărârea pronunţată în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanţa ierarhic superioară, secţia sau completul specializat în litigii cu profesionişti, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.".

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.R.L. şi pârâtul Club Sportiv Municipal Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2020.