Territorial jurisdiction for public service salary claims: domicile of individual members versus union or employer location

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii. Procedura derulată şi hotărârea primei instanţe sesizate

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 11.01.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI, în numele membrilor de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti:

1. Obligarea pârâtei să emită documentele prin care să recalculeze salariul de bază şi sporurile de care beneficiază fiecare dintre reclamanţi la nivelul maxim al funcţiei ocupate şi al acestor drepturi salariale acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, începând cu 09.04.2015 şi pentru viitor, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, funcţie de vechime, specialitate sau studii, conform art. 1 alin. (51), art. 5 alin. (11) şi (12) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015 precum şi art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, Decizia ICCJ-Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 23 din 26 septembrie 2016, Decizia CCR nr. 794 din 15 decembrie 2016;

2. Obligarea pârâtei să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariate dintre sumele primite de reclamanţi şi sumele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflaţie, la care se adaugă dobânda legală aferentă, până la data plăţii efective.

1.2. La termenul de judecată din data de 02.04.2019, Tribunalul Bucureşti a pus în vedere apărătorului reclamanţilor să efectueze verificarea împuternicirilor aflate la dosar, să facă dovada statutului de personal contractual şi funcţionar public al fiecărui reclamant, punând în discuţie şi oportunitatea disjungerii pentru membrii de sindicat care nu au domiciliul în Bucureşti şi care urmează a fi nominalizaţi la următorul termen.

La termenul următor, din 14.05.2019, Tribunalul, constatând că nu au fost îndeplinite obligaţiile puse în sarcina reclamanţilor, a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

La termenul din 08.10.2019, Tribunalul a pus în discuţie cererea de repunere pe rol formulată de reclamanţi, cererea de disjungere cu privire la 7 reclamanţi şi cererea de suspendare a judecăţii până la soluţionarea Dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, amânând pronunţarea asupra acestor cereri.

1.3. Prin încheierea de şedinţă din 15.10.2019, Tribunalul a admis cererea reclamanţilor de repunere a cauzei pe rol.

A disjuns cererile formulate de unii dintre reclamanţi şi a dispus formarea unor noi dosare, cu termen la 05.11.2019.

În ceea ce-i priveşte pe reclamanţii S., U., KKK., CCC. şi DDD., instanţa a format Dosarul nr. x/2019 cu termen la 05.11.2019.

De asemenea, în baza art. 520 alin. (4) C. proc. civ. a admis cererea de suspendare a judecăţii acţiunii, formulată de pârâtă şi a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea dosarului nr. x/2019 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

1.4. În dosarul nr. x/2019, prin sentinţa civilă nr. 7575 din 7 noiembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale ridicată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut instanţa dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018, şi faptul că domiciliul reclamanţilor se află în circumscripţia Tribunalului Vâlcea.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Tribunalul Vâlcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 801 din 18 septembrie 2020 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A reţinut instanţa, în esenţă, că prima instanţă învestită nu a respectat dispoziţiile art. 130 alin. (1) şi art. 131 C. proc. civ., pentru că nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale de ordine publică la primul termen la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii, astfel că neregularitatea privind competenţa teritorială s-a acoperit, Tribunalul Bucureşti devenind competent să soluţioneze cauza.

Astfel, reţinând că Tribunalul Bucureşti a ridicat excepţia necompetenţei teritoriale la termenul din 05.11.2019, în dosarul nou format urmare a disjungerii, Tribunalul Vâlcea a constatat că a fost depăşit termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, Tribunalul, în temeiul art. 134 şi art. 135 C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

3.1. Înalta Curte reţine că acţiunea a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat menţionaţi în practicaua prezentei decizii, funcţionari publici cu statut special, fiind aplicabile, în stabilirea competenţei materiale, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, conform cărora "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, în vigoare la data acţiunii, 11.01.2019, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

De asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, competenţa de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

3.2. Faţă de modificările articolului menţionat, s-a instituit o competenţă teritorială exclusivă în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul persoane fizică, iar, prin introducerea alin. (4), nu mai poate fi stabilită competenţă teritorială a tribunalului în funcţie de sediul Sindicatului.

Astfel, competenţa se stabileşte prin raportare la domiciliul reclamantului, membru de sindicat.

3.3. În cauză, Tribunalul Vâlcea a apreciat că Tribunalul Bucureşti, prima instanţă învestită cu soluţionarea acţiunii reclamanţilor-membri de sindicat, nu a respectat dispoziţiile art. 130 alin. (2) şi ale art. 131 C. proc. civ., pentru că nu ar fi ridicat excepţia necompetenţei teritoriale la primul termen la care părţile au fost legal citate.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.,

"(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Art. 131 C. proc. civ. dispune că,

"(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.

(2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop.".

Or, Înalta Curte constată, verificând procedura derulată în faţa Tribunalului Bucureşti, expusă la pct. 1 al prezentei decizii, că, în dosarul iniţial, la primul termen la care părţile au fost legal citate, din data de 02.04.2019, Tribunalul Bucureşti a pus în vedere apărătorului reclamanţilor să efectueze anumite verificări, punând în discuţie, totodată, şi oportunitatea disjungerii pentru membrii de sindicat care nu au domiciliul în Bucureşti şi care urmează a fi nominalizaţi la următorul termen.

Prin urmare, din cele consemnate în cuprinsul încheierii, nu se poate reţine că Tribunalul Bucureşti nu ar fi ridicat necompetenţa teritorială a instanţei cu privire la reclamanţii care nu domiciliază în Bucureşti, însă instanţa a înţeles să acorde termen pentru ca reclamanţii să precizeze aspectele relevante în privinţa stabilirii competenţei (nominalizarea reclamanţilor care nu au domiciliul în Bucureşti).

De altfel, în practicaua încheierii de la termenul din 02.04.2019, s-a consemnat faptul că apărătorul reclamanţilor s-a opus disjungerii acţiunii pentru o parte dintre membrii de sindicat, motivând că Tribunalul Bucureşti este competent să judece cauza referitor la toţi reclamanţii.

Faptul că, ulterior, pricina a fost suspendată, nu prezintă relevanţă, de vreme ce instanţa a aplicat dispoziţiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ. pentru că reclamanţii nu au depus precizările şi lămuririle solicitate.

De altfel, la termenul acordat pentru discutarea repunerii cauzei pe rol, din 08.10.2019, Tribunalul a pus în discuţie aspectul disjungerii acţiunii reclamanţilor care nu au domiciliul în Bucureşti, formându-se mai multe dosare separate în acest sens.

3.4. Din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate.

Însă, avându-se în vedere procedura derulată în faţa primei instanţe sesizate, Înalta Curte reţine că Tribunalul Bucureşti a ridicat excepţia necompetenţei teritoriale cu respectarea termenului prevăzut de normele procedurale amintite, însă, avându-se în vedere circumstanţele cauzei şi numărul mare de reclamanţi, a găsit necesar a fi lămurite împrejurările de fapt pentru stabilirea competenţei.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine, potrivit art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, Tribunalului Vâlcea, în a cărui circumscripţie au domiciliul reclamanţii din prezentul dosar.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MAI în numele şi pentru membrii de sindicat S., U., KKK., CCC. şi DDD. şi pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2020.