Negative conflict of competence in administrative tax dispute resolved by assigning jurisdiction to the tribunal of the foreign plaintiff's residence

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.07.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, anularea Deciziei nr. 37/08.03.2019, prin care i-a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 427903/21.11.2018 de angajare a răspunderii solidare, şi anularea Deciziei nr. 427903/21.11.2018.

La data de 07.11.2019, reclamantul a depus precizări prin care a solicitat chemarea în judecată şi a pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea-Serviciul Fiscal Orăşenesc Măcin, în calitate de emitent al Deciziei nr. 427903/21.11.2018.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1885 din 11 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A reţinut instanţa că reclamantul nu are un domiciliu în România şi că dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu reglementează situaţia în care reclamantul persoană fizică nu are domiciliul în România. Astfel, în raport cu art. 111 C. proc. civ., care se aplică în completare, reclamantul se poate adresa şi instanţei de la sediul autorităţii pârâte.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Tribunalul Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 441 din 7 octombrie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamant, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A reţinut instanţa, în esenţă, că normele speciale de competenţă teritorială introduse prin Legea nr. 212/2018 exclud incidenţa, în litigiile de contencios administrativ şi fiscal, a competenţei alternative instituite prin art. 111 C. proc. civ.

Fiind vorba despre un cetăţean italian, cetăţean al Uniunii Europene, care se deplasează sau îşi are reşedinţa într-un stat membru, conform art. 7 alin. (1) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 87-88 C. civ., acestea reglementând domiciliul şi reşedinţa cetăţenilor români, nu şi pe cea a resortisanţilor.

Referitor la reclamant, în privinţa căruia legea a edictat o dispoziţie de favoare, nu se impune existenţa unui domiciliu, reşedinţa fiind una dintre opţiunile acestui resortisant.

Astfel, reclamantul a indicat că are reşedinţa în Bucureşti, conform certificatului de înregistrare nr. x valabil până la data de 05.11.2023.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, Tribunalul Galaţi, în temeiul art. 133 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte reţine că, fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

Reclamantul, cetăţean italian, a precizat faptul că are reşedinţa în Bucureşti, conform certificatului de înregistrare nr. x valabil până la 05.11.2023.

Deci, de principiu, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, conflictul negativ de competenţă fiind generat de faptul că art. 10 din lege nu reglementează situaţia în care reclamantul persoană fizică nu are domiciliul în România.

Astfel, reţinând situaţia particulară din cauză, în contextul în care reclamantul, cetăţean străin, are declarată reşedinţa în România, Înalta Curte apreciază că, în stabilirea instanţei competente teritorial, trebuie ţinut cont de dispoziţiile C. civ. cu referire la noţiunile de domiciliu şi de reşedinţă şi de scopul instituirii regulii de competenţă teritorială, acela de protejare a exercitării drepturilor procesuale ale reclamantului persoană fizică în litigiile cu autorităţile.

Asocierea pe care legiuitorul o face în definiţia domiciliului din C. civ., ca locuinţă principală, nu este o îndepărtare de la ideea de domiciliu ca situaţie de fapt, în condiţiile în care, la art. 87, se arată că domiciliul este stabilit în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor persoanei fizice.

Dispoziţiile art. 87 C. civ. prevăd că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este locul unde acesta declară că îşi are locuinţa principală".

Conform art. 86 alin. (2) C. civ., "Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi o singură reşedinţă, chiar şi atunci când deţine mai multe locuinţe".

Referitor la competenţa teritorială, deşi dispoziţiile art. 107 şi următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înţelege prin domiciliul părţilor, prezintă relevanţă prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înţelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuieşte la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de aceasta.

Aplicând aceste dispoziţii legale, Înalta Curte reţine că, deşi noţiunile de "domiciliu" şi "reşedinţă" nu se suprapun, această distincţie nu este relevantă în prezenta cauză, pentru că noţiunea de domiciliu care interesează în sens procedural se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, în cazul de faţă cu reşedinţa reclamantului cetăţean străin, pentru asigurarea accesului facil al acestuia la instanţa de judecată în a cărei circumscripţie teritorială locuieşte în România.

Prin urmare, reşedinţa reclamantului cetăţean străin aflându-se în Municipiul Bucureşti, aceasta este locuinţa statornică din România în raport de care se stabileşte competenţa teritorială a instanţei de contencios administrativ.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTEMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamantul A. şi pârâţii Ministerul Finanţelor Publice-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Tulcea-Serviciul Fiscal Orăşenesc Măcin, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2020.