Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6307/2019 AI generated

Salary recalculation appeals lapse; peremption upheld for both police authority and claimants.

Case Number Decizia nr. 6307/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected as unfounded both the principal appeal by the local police authority and the incidental appeal by the claimants against the Bacău Court of Appeal decision no. 234/2019, which had upheld the peremption (lapse) exception and declared the earlier appeals against the first-instance judgment (which had partially annulled salary recalculation decisions and reimbursement orders and ordered restitution) to be perempted. The dispute arose from administrative acts recalculating local police officers' base salaries and issuing recovery orders; the claimants challenged these acts under Law no. 554/2004. The decisive legal basis was Article 416(1) of the Code of Civil Procedure, as the court held that since the suspension of proceedings had been requested by the parties (following a referral to the Constitutional Court), the duty to request resumption lay with the parties, and more than six months elapsed after the Constitutional Court decision was published in the Official Gazette on 6 July 2018 before any party sought to resume the case; thus the peremption sanction was correctly applied, and the criticisms based on Article 488(1) points 6 and 8 C. proc. civ. were unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 124/2014, art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 416 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Salary recalculation appeals lapse; peremption upheld for both police authority and claimants: 234/2019, which had upheld the peremption (lapse) exception and declared the earlier appeals against the first-instance judgment (which had partially annulled salary recalculation decisions and reimbursement orders and ordered restitution) to be perempted. The dispute arose from administrative acts recalculating local police officers' base salaries and issuing recovery orders; the claimants challenged these acts under Law no. 554/2004. The decisive legal basis was Article 416(1) of the Code of Civil Procedure, as the court held that since the suspension of proceedings had been requested by the parties (following a referral to the Constitutional Court), the duty to request resumption lay with the parties, and more than six months elapsed after the Constitutional Court decision was published in the Official Gazette on 6 July 2018 before any party sought to resume the case; thus the peremption sanction was correctly applied, and the criticisms based on Article 488(1) points 6 and 8 C. proc. civ. were unfounded.

Keywords

AI generated
salary recalculation police officers civil dispute reduction of statutory salary increase incidental proceedings referral order

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Legal basis for rejecting the main appeal as unfounded.

art. 491 C. proc. civ.

Used in the dispositif to reject the incidental appeal as unfounded, in relation to Article 472(2) C. proc. civ.

art. 472 alin. (2) C. proc. civ.

Referenced in the dispositif to regulate the incidental appeal, leading to its rejection.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii şi evoluţia procesului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului sub nr. x/2013 din 27.02.2015, reclamanţii A., B., C., şi D., în contradictoriu cu pârâta POLIŢIA LOCALĂ PIATRA-NEAMŢ, au solicitat suspendarea executării actelor administrative ce fac obiectul prezentei contestaţii, în conformitate cu prevederile art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei şi anularea următoarelor acte administrative: Decizia nr. 178 din data de 30.12.2014 privind recalcularea salariului de bază al domnului A., poliţist local, clasa III, grad profesional superior, Decizia nr. 176 din data de 30.12.2014 privind recalcularea salariului de bază al domnului B., poliţist local, clasa III, grad profesional superior, Decizia nr. 177 din data de 30.12.2014 privind recalcularea salariului de bază al doamnei C., poliţist local, clasa III, grad profesional superior Decizia nr. 180 din data de 30.12.2014 privind recalcularea salariului de bază al domnului D., poliţist local, clasa III, grad profesional superior, Decizia de imputare nr. 11 din data de 28.01.2015 emisă cu privire la A., Decizia de imputare nr. 9 din data de 28.01.2015, emisă cu privire la B., Decizia de imputare nr. 10 din data de 28.01.2015 emisă cu privire la C., Decizia de imputare nr. 13 din data de 28.01.2015 emisă cu privire la D..

În subsidiar, au solicitat să se constate faptul că actele administrative atacate îşi produc efectele de la data comunicării lor şi nu pot retroactiva.

Prin sentinţa civilă nr. 410/CA/16.12.2015 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2015 a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâta Poliţia Locală Piatra Neamţ, fiind anulată, în parte, Decizia nr. 178 din 30.12.2014 privind recalcularea salariului de bază al reclamantului A., respectiv art. 2, Decizia nr. 176 din 30.12.2014 privind recalcularea salariului de bază al reclamantului B., respectiv art. 2, Decizia nr. 177 din 30.12.2014 privind recalcularea salariului de bază al reclamantei C., respectiv art. 2 şi Decizia nr. 180 din 30.12.2014 privind recalcularea salariului de bază al reclamantului D., respectiv art. 2.

Prin aceeaşi hotărâre au fost anulate Decizia de imputare nr. 11 din 28.01.2015, cu privire la reclamantul A., Decizia de imputare nr. 9 din 28.01.2015 cu privire la reclamantul B., Decizia de imputare nr. 10 din 28.01.2015, cu privire la reclamanta C. şi Decizia de imputare nr. 13 din 28.01.2015, cu privire la reclamantul D., fiind obligată pârâta să restituie reclamanţilor sumele reţinute în baza deciziilor de imputare anulate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Poliţia Locală Piatra Neamţ, iar reclamanţii A., B., C. şi D. au depus întâmpinare şi recurs incident, criticând hotărârea primei instanţe cu privire la admiterea parţială a acţiunii prin reţinerea doar în parte a argumentelor de nelegalitate a actelor administrative contestate, fără a fi analizate criticile întemeiate pe aplicarea dispoziţiilor art. 84 lit. b) şi ale) art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

2. Hotărârea împotriva căreia s-a formulat recurs în prezenta cauză

Prin decizia nr. 234 din data de 22 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia perimării şi a constatat perimată judecata recursurilor, principal şi incident declarate de recurenta-pârâtă Poliţia Locală Piatra Neamţ şi de recurenţii-reclamanţi A., E. - moştenitor al defunctului B., F. - moştenitor al defunctului B., C. şi D., împotriva sentinţei civile cu nr. 410/CA din 16 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul cu nr. x/2015

3. Calea de atac exercitată în cauză de către recurenta-pârâtă şi recursul incident promovat de către intimaţii-reclamanţi

Împotriva deciziei nr. 234 din data de 22 martie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ a declarat recurs pârâta Poliţia Locală Piatra Neamţ, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate în totalitate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a afirmat că instanţa de recurs a considerat în mod greşit că cererea de recurs a rămas în nelucrare din motive imputabile timp de 6 luni, şi nici nu a verificat dacă actul de procedură, respectiv repunerea pe rol trebuia efectuată din oficiu, aşa cum prevede art. 416 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

Având în vedere că suspendarea cauzei s-a făcut în temeiul art. 413 pct. l) din noul C. proc. civ., fiind o suspendare facultativa, reluarea judecaţii trebuia făcută din oficiu, în acest caz, fie de la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 211 din 17 aprilie 2018 în Monitorul Oficial, fie la data când aceeaşi decizie a fost comunicată Curţii de Apel Bacău, 06.08.2018, dată de care recurenta-pârâtă avea cunoştinţă. Având în vedere că deciziile Curţii Constituţionale nu au grade de jurisdicţie, pentru a putea rămâne definitivă, în încheierea de supendare a judecaţii (ce nu a fost redactată şi comunicată nouă până în prezent) ar fi trebuit precizat exact momentul până la care durează suspendarea cauzei, respectiv momentul publicării în Monitorul Of. a deciziei de neconstituţionalitate.

În cazurile prevăzute expres de art. 415 din noul C. proc. civ., la reluarea judecăţii procesului, nu este prevăzută obligativitatea cererii de reluare a judecăţii în cazul suspendării dispuse în temeiul art. 413 alin. (1) din noul C. proc. civ., deci nu poate exista un motiv imputabil recurentei-pârâte. De altfel, practica Curţilor de Apel în privinţa redeschiderii dosarelor ca urmare a suspendării cauzelor pentru sesizarea Curţii Constituţionale nu este cea din cauza de fata, reluarea judecaţii făcându-se din oficiu.

Având în vedere lipsa întocmirii şi comunicării a unei încheieri de şedinţă din 11.11.2016 prin care s-ar fi dispus suspendarea cauzei considerăm că soluţia legală şi temeinică era cea de redeschidere a cauzei din oficiu, iar dacă totuşi s-ar fi invocat excepţia perimării considerăm că se impunea respingerea acesteia.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Reclamanţii A., E. şi F. - moştenitori ai defunctului B., C. şi D. au formulat recurs incident prin care au solicitat respingerea cererii de recurs, iar în situaţia admiterii recursului formulat de către pârâtă, în rejudecarea recursului incident promovat în faţa Curţii de Apel Bacău a solicitat ca acesta să se admită.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Poliţia Locală Piatra Neamţ a depus întâmpinare la cererea de recurs incident formulată de către reclamanţi prin care a solicitat admiterea recursului formulat de către ea şi admiterea recursului incident privitor la apărările formulate de către aceştia asupra excepţiei de perimare. În ceea ce priveşte solicitarea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea sa, deoarece nu are vreo culpă procesuală în acest cadru procesual.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul principal, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reţine că prin cererea înaintată la dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău în soluţionarea cererii de recus formulată de către recurenta-pârâtă Poliţia Locală Piatra Neamţ, la data de 07.10.2016, recurenţii-reclamanţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 124/2014, apreciate ca fiind în contradictoriu cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţia României în măsura în care se interpretează ca fiind aplicabile doar prejudiciilor constatate la data intrării în vigoare de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control.

Prin încheierile pronunţate în cauză la data de 11.11.2016 instanţa a dispus admiterea cererii recurenţilor-reclamanţi de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 124/2014, precum şi suspendarea judecăţii recursurilor, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Înalta Curte reţine şi faptul că la data de 19.01.2018 recurenţii-reclamanţi au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, însă prin încheierea pronunţată la data de 23.03.2018 Curtea de Apel Bacău a respins cererea de repunere pe rol, motivat de faptul că dosarul aflat pe rolul Curţii Constituţionale care făcea obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocată de către recurenţii-reclamanţi avea termen de judecată stabilit la data de 17.04.2018.

Ulterior, la data de 08.02.2019 recurenta-pârâtă Poliţia Locală a Municipiului Piatra Neamţ a formulat cerere de repunere pe rol, întrucât motivele care au determinat suspendarea cauzei nu mai subzistă, Curtea Constituţională pronunţând decizia nr. 211/17.04.2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 547/06.07.2018, de soluţionare a dosarului nr. x/2016

În ceea ce priveşte soluţia Curţii de Apel Bacău prin care a admis excepţia perimării invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 22.03.2019, Înalta Curte apreciază că este o soluţie corectă.

Critica recurentei-pârâte Poliţia Locală Piatra Neamţ conform căreia repunerea pe rol a judecăţii cauzei trebuia făcută din oficiu de către instanţă este neîntemeiată.

În conformitate cu prevederile art. 416 C. proc. civ.,,(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

În speţă, Înalta Curte constată că cerere de suspendare a judecării cauzei a fost formulată de către recurenţii-reclamanţi, părţi care de altfel au formulat şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. În aceste condiţii, cererea de suspendare fiind o cerere solicitată de părţi, le revenea acestora obligaţia de a solicita reluarea judecării procesului, când cauza care ce a condus la suspendare a încetat.

Înalta Curte reţine că prin decizia nr. 211/17.04.2018 pronunţată de Curtea Constituţională a României şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României nr. 574/6.07.2018, cauza de suspendare a litigiului a încetat, iar părţilor le revenea obligaţia de a formula cerere de redeschidere a procesului.

În mod corect a reţinut instanţa care a soluţionat excepţia de perimare că, de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 211/2018, respectiv la data de 06 iunie 2018 (Monitorul Oficial al României nr. 574/06.07.2018) şi până la data la care una din părţi a formulat cerere de repunere pe rol, respectiv data de 08.02.2019 a trecut un termen mai mare de 6 luni.

În aceste condiţii în temeiul art. 416 alin. (1) C. proc. civ.. în cauză a intervenit sancţiunea perimării.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă subscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., şi, în baza art. 496 C. proc. civ. şi urmează să respingă recursul, ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de către recurenţii-reclamanţi A., E. şi F. - moştenitori ai defunctului B., C. şi D. având în vedere prevederile art. 491 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 472 alin. (2) C. proc. civ. urmează ca instanţa de recurs să-l respingă de asemenea ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de pârâta Poliţia Locală a Municipiului Piatra Neamţ şi recursul incident formulat de reclamanţii A., E., G., C. şi D. împotriva deciziei nr. 234 din 22 martie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2019.