Religious property restitution: Scope of administrative request and proof of ownership for detached land under OUG 94/2000

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Galaţi reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România anularea deciziei nr. 5522/21.04.20114 emisă de către pârâtă şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii care să constate calitatea reclamantei de a beneficia de măsurile compensatorii prevăzute Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau în echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România pentru fosta proprietate comunitară evreiască, formată din imobilul teren în superfaţă de 300 mp. situat în Galaţi, strada x nr. 2 (fosta Piaţa Regală nr. 5-7), trecut în proprietatea statului prin sentinţa civilă nr. 30058/30 octombrie 1957, în prezent ocupat de blocuri de locuinţe edificate de către Statul Român ulterior preluării abuzive.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 334 din data de 02 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, având ca obiect anulare act administrativ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 334 din data de 02 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în urma rejudecării cauzei să se admită acţiunea introductivă formulată de aceasta.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă reiterând motivele din cerere de chemare în judecată a apreciat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Sub acest aspect recurenta a precizat că art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede procedura şi subiecţii care beneficiază de măsura retrocedării.

Aceasta arată că în data de 11 aprilie 1945 numitul B. încetează din viaţă şi întreaga sa avere a fost testată în favoarea Comunităţii Evreilor din Galaţi - Jurnalul nr. 703 din 30 ianuarie al Tribunalului Judeţului Covurlui.

Prin sentinţa civila nr. 3008/1957 imobilul din Piaţa Regală nr. 5 - 7 (fost Domnească nr. 2) a fost trecut in proprietatea statului în mod eronat de la B. acesta fiind decedat la data preluării.

Prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare legiuitorul a prevăzut posibilitatea restituirii în natură sau în cazul în care acest lucru nu mai este valabil acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Sub acest aspect şi în raport de argumentele expuse, recurenta reclamantă a apreciat că soluţia Comisiei speciale de retrocedare este una nelegală prin reţinerea în cuprinsul său în mod eronat că cererea de restituire formulată de subscrisa nu are ca obiect şi imobilul teren.

Recurenta-reclamantă arată că împrejurarea că în cuprinsul cererii de retrocedare a specificat destinaţia pe care o avea imobilul, respectiv casă, nu poate fi interpretată în sensul că cererea de retrocedare a avut în vedere doar construcţia, nu şi terenul.

În măsura în care s-ar considera că cererea este ambiguă sub aspectul obiectului şi având în vedere că aceasta reprezintă un act juridic unilateral în sensul de manifestare unilaterală de voinţa producătoare de efecte juridice, clarificarea obiectului acesteia trebuie realizată potrivit regulilor de interpretare a actelor juridice. Or, potrivit acestor reguli, actul juridic trebuie interpretat după intenţia pârtii, deci după scopul urmărit, şi de asemenea, trebuie interpretat in sensul in care acesta produce efecte juridice.

Recurenta afirmă că este evident că prin formularea cererii a urmărit să obţină măsuri compensatorii pentru imobilul care i-a aparţinut şi care a fost preluat abuziv, neexistând vreun temei pentru care s-ar putea aprecia ca intenţia sa a fost una limitată doar la construcţie, cu atât mai mult cu cât la momentul preluării abuzive clădirea nici nu mai exista, fiind preluat "terenul viran".

Recurenta-reclamantă a apreciat că a interpreta cererea ca vizând doar construcţia înseamnă a lipsi cererea de orice efect juridic, întrucât ea nu ar fi fost aptă să conducă la obţinerea beneficiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, deşi era întemeiată pe acest act normativ şi este evident că intenţia la momentul formulării cererii era tocmai aceea de a obţine despăgubiri în temeiul actului normativ menţionat.

Astfel, atâta timp cât autorul reclamantei, B., a decedat in anul 1945 şi Comunitatea Evreilor din Galaţi este moştenitoarea întregii averii, aceasta apreciază că este logic ca toate proprietăţile acestuia să ajungă la moştenitorul cu titlu universal, respectiv Comunitatea evreiasca.

Recurenta solicită să se aibă în vedere că orice alt motiv de respingere a cererii de retrocedare, ce nu este cuprins în decizia atacată excede controlului judecătoresc al actului administrativ, echivalând cu lipsa motivării.

În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce instanţa nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură şi absenţa acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absenţa motivării lipseşte de orice eficienţă controlul judecătoresc al actelor administrative.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi să se menţină sentinţa recurată ca fiind temeinică şi legală.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen iniţial de judecată pe fond a recursului la data de 14 ianuarie 2018, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 29 octombrie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, trecând la analiza motivelor de casare, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenta-reclamantă constată că acesta este neîntemeiat.

Recurenta-reclamantă în susţinerea acestui motiv de casare a apreciat că în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce instanţa nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură.

Înalta Curte apreciază că această critică se raportează la caracteristicile privitoare la forma actului administrativ contestat şi nu în mod direct la soluţia instanţei de fond, în sensul că aceasta nu cuprinde motivele de fapt şi de drept incidente în speţă.

În temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În speţă, Înalta Curte, analizând raţionamentul juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate de prima instanţă, prin raportare la critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că nu pot fi identificate aspecte contradictorii, ori argumente străine de natura pricinii în considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond pronunţând o hotărâre care s-a raportat la argumentele prezentate de părţi şi la textele de lege aplicabile în materie.

Pentru aceste considerente, motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs reţine următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată priveşte anularea deciziei nr. 5522/21.04.20114 emisă de către pârâtă şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii care să constate calitatea reclamantei de a beneficia de măsurile compensatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 în legătură cu dreptul acesteia asupra fostei proprietăţi comunitare evreieşti, formată din imobilul teren în superfaţă de 300 mp. situat în Galaţi, strada x nr. 2 (fosta Piaţa Regală nr. 5-7).

Prin decizia nr. 5522/21.04.20114 emisă de către pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost respinsă cererea de retrocedare formulată de către reclamanta A. înregistrată sub nr. x/26.02.2003 cu privire la restituirea în natură a imobilului casă situat în Galaţi, strada x nr. 2 cu argumentarea că restituirea în natură nu este posibilă întrucât casa a fost demolată.

Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 "imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

Iar în conformitate cu alin. (3) din acelaşi articol cu privire la imobilele la care se referă acest act normativ se reţine că "sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond apreciază că din prevederile legale, raportat la faptul că imobilul pentru care a fost formulată cererea de restituire a fost demolat, intimata pârâtă a emis Decizia nr. 5522/21.04.20114 prin care s-a respins cererea formulată de către recurenta-reclamantă A., în mod legal.

În mod corect a arătat instanţa de fond că obiectul cererii deduse judecăţii instanţei este diferit de cel al cererii de retrocedare înregistrată sub nr. x/26.02.2003 . Prin cererea de retrocedare soluţionată prin decizia nr. 5522/21.04.20114 emisă de către pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, recurenta-reclamantă A. a solicitat restituirea imobilului casa situat în localitatea Galaţi, str. x, jud. Galaţi, în timp ce prin cererea judecăţii reclamanta solicită anularea deciziei prin care s-a respins cererea de retrocedare şi emiterea unei noi decizii care să aibă în vedere suprafaţa de teren de 300 mp situată în Galaţi, str. x.

Critica recurentei-reclamantei privitoare la obligaţia pârâtei de a interpreta obiectului cererii prin prisma intenţiei urmărite a fost interpretată în mod corect de instanţa de fond. Astfel, potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 "pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3)".

Or, în speţă Comisia a soluţionat cererea formulată de reclamantă în limita învestirii, respectiv cu privire la imobilul reprezentat de casă situat în Galaţi, strada x nr. 2. În plus în acord cu opinia instanţei de fond, reclamanta nu a făcut dovada faptului că numitul B. a avut în proprietate imobilul situat în Galaţi, strada x nr. 2 şi pe care ulterior să îl fi testat în favoarea Comunităţii Evreilor din Galaţi.

De la dosarul cauzei lipseşte actul de proprietate care să confirme în mod expres existenţa dreptului de proprietate asupra terenului la care recurenta-reclamantă face referire. Presupusa avere rămasă la decesul lui B. şi care ar fi intrat în posesia Comunităţii Evreilor din Galaţi potrivit jurnalului nr. 703/30.01.1947 fără a avea un act de proprietate care să susţină alte elemente de individualizare a proprietăţii. Cu privire la modalitatea de administrare a probatoriului în faţa instanţei de fond, instanţa de recurs reţine şi faptul că nu s-a făcut dovada certă că actuala adresă str. x este fosta str. x despre care se face menţiune în copia sentinţei civile nr. 3008/30.10.1957, astfel încât să fie îndreptăţită prezumţia preluării abuzive a unei suprafeţe de 300 mp. de la numitul B..

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă subscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., şi, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 334 din 2 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2019.