VAT refund claim: appeal allowed, administrative acts annulled, and restitution of budgetary claim ordered

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, înregistrată sub nr. x/2017, reclamantul Municipiul Alba Iulia, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr. x/17.01.2017 emisă de către Ministerul Educaţiei Naţionale si Cercetării Ştiinţifice, Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane; de asemenea, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru Programele Operaţionale în cadrul Obiectivului Convergenţă, nr. x/09.11.2016, emisă de către Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane-Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, privind proiectul x, cod SMIS 10287, cu titlul "Eu nu abandonez şcoala", beneficiar fiind Primăria Municipiului Alba Iulia, act prin care s-a stabilit o creanţă bugetara în valoare de 9.384,05 RON; s-a solicitat şi exonerarea Municipiului Alba Iulia de la plata sumelor stabilite, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 9.384,05 RON, plătită prin OP nr. x/13.12.2016 şi la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu derularea acestui proces, în temeiul art. 451 C. proc. civ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 265 din 14 decembrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Alba Iulia, prin Primarul Municipiului Alba Iulia, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la punctul 2 a formulat recurs reclamantul, criticile sale fiind încadrate de către instanţa de recurs, în lipsa motivării în fapt a căii de atac, în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurentul-reclamant a arătat faptul că Municipiul Alba Iulia a respectat, în implementarea proiectului şi în mod particular, în solicitarea TVA neeligibil, prevederile tuturor instrucţiunilor şi actelor normative în vigoare, implicit pe cele ale contractului de finanţare şi ale documentelor subsecvente, nefiind responsabil pentru acţiunile şi întârzierile în transmiterea unor răspunsuri din partea OIPOSDRU responsabil. Aceasta deoarece, răspunsul din partea pârâtului cu privire la actul adiţional nr. x, a fost transmis după o perioadă de 11 luni, încălcându-se dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar nici până la data soluţionării contestaţiei, nu a fost transmis de către OIPOSDRU MECTS (actual MENCS), actul adiţional nr. x (renumerotat), semnat, deşi la data de 31.03.2012 s-a finalizat implementarea proiectului care face obiectul contractului de finanţare nr. x/31.03.2010.

4. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul-pârât Organismul Intermediar a formulat întâmpinare pe calea căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, motivată de faptul că argumentele invocate de către partea adversă nu ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, susţinând intimata că, din actele existente la dosarul proiectului, rezultă că niciunul din cele doua acte adiţionale nu a fost aprobat, astfel încât acestea să îşi producă efectele pretinse de reclamanta cu privire la suma de 9.384,05 RON, reprezentând TVA pentru perioada 01.04.2010 - 30.09.2010.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 noiembrie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reţine caracterul fondat al recursului declarat în cauză, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1)pct. 8 din C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează:

6.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Din perspectiva situaţiei de fapt se reţine că, prin Procesul-verbal de constatare şi stabilire nereguli nr. x/09.11.2016, s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant o creanţă în valoare de 9384,05 RON, reprezentând cuantumul taxei pe valoare adăugată, restituită pentru perioada 01.04.2010 - 30.09.2010. La baza emiterii actului atacat au stat verificările efectuate, în baza sesizării de neregulă nr. 01/3518/SJCSN/09.09.2016, în care s-a reţinut că, în urma verificării cererilor de restituire a taxei pe valoarea adăugată plătite, aferente cheltuielilor eligibile, înregistrate la OIPOSDRU MENCS cu numerele 8276/WC/28.11.2011, respectiv 3025/WC/02.05.2012, s-a constatat că nu există încheiat actul adiţional la contractul de finanţare privind proiectul cu ID 39860 care permite restituirea TVA neeligibil; în acest context, s-a mai reţinut şi că beneficiarul ar fi depus cererea de restituire de TVA neeligibil nr. 1, versiunea 2, înregistrată la OI POSDRU MENCS cu nr. x/30.12.2010 aprobată in data de 07.11.2011, în urma căreia s-a achitat suma de 9.384,05 RON, deşi nu exista un act adiţional privind restituirea TVA neeligibil aprobat.

Împotriva titlului de creanţă, reclamantul a formulat contestaţie administrativă, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, contestaţie respinsă prin Decizia nr. x/17.01.2017, context în care s-a adresat instanţei de contencios administrativ, cererea sa fiind respinsă, în condiţiile arătate, în primul grad de jurisdicţie.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…)motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Lipsa acestor motive sau neîncadrarea lor în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., sunt sancţionate cu sancţiunea nulităţii, potrivit dispoziţiilor art. 489 din acelaşi cod.

Instanţa constată că motivele de nelegalitate despre care face vorbire dispoziţia legală anterior menţionată se referă, în primul rând, la indicarea considerentelor pentru care partea apreciază că hotărârea recurată este nelegală, lipsa acestora atrăgând sancţiunea menţionată. Sub aspectul temeiului de drept procesual, se reţine că partea are obligaţia de a indica, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de nelegalitate pe care le apreciază că sunt incidente, însă este suficientă indicarea considerentelor pentru care hotărârea recurată este apreciată a fi nelegală, încadrarea în drept a acestora, într-unul dintre motivele de la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. putând fi făcută chiar de către instanţa de control judiciar, din oficiu.

În prezenta cauză, se constată că, în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a indicat şi argumentat anumite aspecte care pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la pronunţarea hotărârii cu aplicarea greşită a normelor de drept material, împrejurare pe care recurentul a indicat-o în răspunsul la întâmpinare, astfel că instanţa de control judiciar poate trece la analiza incidenţei acestora, fiind vorba, îndeosebi, de aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G nr. 66/2011, din perspectiva aplicării greşite a noţiunii de "neregulă", aşa cum este reglementată de acest text de lege.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată excepţia nulităţii, în cauză nefiind incidentă sancţiunea stabilită de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât argumentele indicate în cererea de recurs se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, se impune a se preciza mai întâi faptul că, potrivit art. 1 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, "neregularitate" reprezintă "orice încălcare a unei prevederi a dreptului comunitar, care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic, care are sau ar putea avea efectul de a prejudicia bugetul general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Pe de altă parte, art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995 prevede că "constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".

În lumina acestor dispoziţii, este fără putere de tăgadă că neregula apare atunci când beneficiarul săvârşeşte o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, iar abaterea ar trebui să prejudicieze sau să fie de natură a crea un prejudiciu, printr-o sumă plătită necuvenit, neregula putând fi săvârşită, sub aspectul vinovăţiei, cu intenţie sau din culpă. Pe de altă parte, pentru a se constata calitatea de debitor a reclamantului, de natură a conduce la stabilirea unei creanţe bugetare în sarcina acestuia, în calitate de operator economic, beneficiar al finanţării, este necesar ca abaterea, sub forma acţiunii sau omisiunii, să fie imputabilă acesteia.

În cauza de faţă, instanţa de fond, preluând apărările pârâtei fără o minimă cenzură, s-a limitat doar la a constata şi la a aprecia, în sensul constatării neregulii, că beneficiarul, pentru a obţine restituirea TVA avea obligaţia de a încheia actul adiţional pentru includerea în contract a modificărilor conform Ordinului nr. 1143/18.08.2010, ceea ce presupunea şi formalitatea aprobării exprese a acestora, în mod surprinzător, deşi reţine culpa autorităţii obligată în raportul juridic dedus judecăţii, prima instanţă a apreciat că această culpă nu ar fi de natură să conducă la aprecierea ca fiind eligibilă a sumei în discuţie şi că reclamantul ar fi trebuit să sesizeze instanţa de contencios administrativ, pentru a sancţiona refuzul nejustificat al autorităţii de a răspunde referitor la cele două acte adiţionale.

O asemenea apreciere nu poate fi primită. Astfel, prima instanţă nu a observat faptul că, în timp ce reclamantul şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin dispoziţiile Contractului de finanţare nr. x/31.03.2010 şi a înaintat părţii adverse cele două acte adiţionale (nr. 1648/C/12.03.2012 şi nr. 2898/12.04.2011), pârâtul şi-a încălcat obligaţiile, respectiv nu a formulat niciun răspuns în cazul primului act adiţional, iar cu privire la cel de-al doilea, după aproape 1 an, respectiv la data de 6.03.2012 a solicitat beneficiarului redepunerea actului adiţional nr. x, neexistând cu privire la niciuna dintre cele două solicitări un refuz expres sau o menţiune în sensul că actele adiţionale nu au fost aprobate. În această modalitate, pârâtul a încălcat obligaţia instituită în sarcina sa prin art. 9 din contractul de finanţare conform căruia avea obligaţia de a informa, în timp util, beneficiarul cu privire la orice decizie luată şi care putea afecta implementarea proiectului.

Chiar dacă pârâtul se prevalează de răspunsul dat beneficiarului prin adresa nr. x/6.03.2012, în sensul că actul adiţional nr. x nu ar fi fost aprobat, prin aceeaşi adresă se solicita beneficiarului retransmiterea actului respectiv (renumerotat 1) şi cu atenţionarea asupra unor aspecte de conţinut. Ulterior, deşi beneficiarul a retransmis autorităţii actul adiţional renumerotat, aceasta din urmă nu a formulat un răspuns, nici chiar până la data introducerii contestaţiei împotriva actului sancţionator; în acest context, se impune a se preciza că pârâtul nu a făcut în niciun fel dovada faptului că respectivele acte adiţionale ar fi fost analizate şi respinse motivat, în condiţiile şi termenul legale.

A considera că, în această situaţie, beneficiarul avea exclusiv la îndemână o acţiune în contencios administrativ pentru sancţionarea lipsei răspunsului, în acord cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, care abia ulterior i-ar fi deschis calea solicitării de restituire a TVA-ului, înseamnă a transpune în mod necenzurat întreaga culpă a autorităţii în sarcina beneficiarului şi a-i suprima acestuia în mod nejustificat dreptul prevăzut de Instrucţiunea privind plata de către AMPOSDRU a contravalorii taxei pe valoare adăugată plătită, aferente cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

Faţă de toate aceste argumente, constatând faptul că instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, raportat la situaţia de fapt din prezenta cauză, Înalta Curte va admite prezentul recurs.

6.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va dispune anularea Deciziei nr. x/17.01.2017, emisă de către Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru Programele Operaţionale în cadrul Obiectivului Convergenţă, nr. x/09.11.2016, emis de către Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, urmând să oblige pârâta să restituie reclamantului suma de 9.384,05 RON, plătită prin OP nr. x/13.12.2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata - pârâtă Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman - Ministerul Educaţiei Naţionale.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Alba Iulia împotriva sentinţei civile nr. 265 din 14 decembrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:

Admite acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Alba Iulia şi dispune anularea Deciziei nr. x/17.01.2017, emisă de către Ministerul Educaţiei Naţionale si Cercetării Ştiinţifice, Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru Programele Operaţionale în cadrul Obiectivului Convergenţă, nr. x/09.11.2016, emis de către Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 9.384,05 RON, plătită prin OP nr. x/13.12.2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2020.