VAT deduction for gold acquisitions: requirement to independently verify transaction reality and taxpayer good faith beyond expert reports

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 29 iulie 2015 pe rolul Curţii de Apel Alba, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 468 din 10.02.2015 şi a Deciziei de impunere nr. x din 23 iulie 2013, întocmită în urma raportului de inspecţie fiscală nr. 247/23 iulie 2013, solicitând şi rambursarea sumei de 2.457.154 RON cu titlu de TVA.

Prin încheierea nr. 3146/14.10.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015 a fost admisă cererea formulată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, judecarea cauzei fiind strămutată la Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cu păstrarea actelor îndeplinite.

Prin sentinţa civilă nr. 58 din 10 decembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV - PRIN ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE ALBA.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care a fost admis prin decizia nr. 2.346 din data de 06.06.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Î.C.C.J., sentinţa recurată a fost casată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pe rolul Curţii de Apel Cluj, cauza a fost înregistrată la data de 11.09.2018 sub nr. x/2015* .

Prin sentinţa civilă nr. 137/2019 din 5 iunie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, şi, în consecinţă, a dispus anularea Deciziei nr. 468 din 10.02.2015 emisă de către pârâta DGRFP Braşov, a Deciziei de impunere nr. x din 23 iulie 2013 emisă de către pârâta AJFP Alba şi a dispus rambursarea către reclamantă a sumei de 2.457.154 RON cu titlu de TVA.

Totodată, a obligat pârâtele să achite reclamantei 17.765 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul recursului recurenta-pârâtă critică ca nelegală soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a actelor fiscale apreciind că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în ceea ce priveşte aprecierea dreptului de deducere a TVA aferent achiziţiilor de aur care au format obiectul verificării fiscale şi a jurisprudenţei comunitare incidente.

În esenţă se arată că hotărârea pronunţată s-a bazat exclusiv pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză şi pe prisma stabilită prin raport în sensul existenţei bunei credinţe a reclamantei în sensul că aceasta nu ştia şi nu era în măsură să cunoască existenţa unei fraude fiscale în aval de înregistrare în contabilitatea sa a facturilor de la societăţile de la care a achiziţionat materialele pretinse.

Se invocă că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 145 alin. 1 şi (2) şi art. 146 din Codul fiscal în sensul că a constatat că cererea reclamantei îndeplineşte condiţiile de exercitare a dreptului de deducere TVA în raport de situaţia de fapt şi de faptul că în cauză nu s-a probat realitatea operaţiunilor economice care au stat la baza înregistrării în contabilitate a facturilor de către reclamanta-intimată ca beneficiar final şi titular al cererii de deducere respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 468/10.02.2015 emisă de pârâta-intimată DGRFP-Braşov.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiate şi menţinerii ca legale a actelor fiscale contestate.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal constatarea nulităţii recursului în raport de aspectele invocate care nu reprezintă critici de nelegalitate în raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. şi în subsidiar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciind că hotărârea recurată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale menţionate şi a jurisprudenţei comunitare.

Motivat în şedinţa publică din 10. XI.2020, Curtea a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă.

La dosar s-a depus în baza art. 492 alin. 2 C. proc. civ. ca act nou copia rechizitoriului din data de 27.06.2020.

Sub acest aspect reclamanta-intimată prin avocat a arătat că dosarul penal este în faza de Cameră preliminară şi a subliniat că prezentul litigiu fiscal nu depinde de cursul dosarului penal, problemele litigioase fiind distincte.

În termenul de amânare a pronunţării reclamanta-intimată a depus la dosar concluzii scrise.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., dar impunându-se pentru deplina lămurire a cauzei sub aspect probatoriu şi pe aspectul lipsei de rol activ al instanţei de fond casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Curtea apreciază că hotărârea instanţei de fond prin care a fost admisă acţiunea este nelegală sub două aspecte:

Primul vizează lipsa de rol activ şi nemotivarea soluţiei sale aspectul lămuririi situaţiei de fapt, respectiv a stabilirii de către instanţă şi nu de către expert a realităţii tranzacţiilor care au stat la baza întocmirii facturilor invocate de reclamantă în justificarea dreptului său de deducere.

Soluţia de admitere a acţiunii în opinia Curţii s-a baza exclusiv pe concluzia raportului de expertiză, raport care se bazează pe o premisă neverificată motivat de prima instanţă în sensul verificării condiţiilor de fond prevăzute de art. 145 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 146 Codul fiscal, pentru exercitarea dreptului de deducere.

Urmează în rejudecare a se verifica îndeplinirea acestor condiţii, inclusiv necesitatea completării raportului de expertiză pentru a fi stabilită cu certitudine realitatea operaţiunilor economice care au stat la baza înregistrării în contabilitatea reclamantei a facturilor care au justificat cererea reclamantei de acceptare a dreptului său de deducere justificat pe jurisprudenţa comunitară.

Aceasta deoarece reclamantei i-a fost refuzat dreptul de deducere prin Decizia nr. 468/10.02.2015 nu pentru condiţii de formă ci pentru motive de fond legate de realitatea operaţiunii economice.

Urmează a se verifica şi stabili în raport de fiecare tranzacţie economică, pentru toate operaţiunile din amonte dacă sunt îndeplinite condiţiile reale pentru deducere sau dacă nu există preconstituite condiţii artificiale cu scopul de a crea condiţiile pentru a se deduce TVA.

În acest sens prima instanţă va verifica incidenţa jurisprudenţei CJUE pe dreptul de deducere prevăzut de art. 167 din Directiva 2006/2012 ţinând cont de regula că dreptul de deducere poate fi exercitat pentru operaţiunile din amonte cu condiţia ca aceste operaţiuni economice să existe pentru fiecare din societăţile de la care reclamanta a cumpărat fragmente de aur şi pe care le-a revândut ulterior în spaţiul intracomunitar.

Al doilea motiv pentru care se impune casarea cu trimitere este completarea probatoriului sub aspectul existenţei sau nu al unei fraude fiscale şi pentru a se stabili cu certitudine de către instanţă buna credinţă a reclamantei care şi-a exercitat dreptul de deducere, ca beneficiar final invocând existenţa facturii şi a bunei sale credinţe.

Curtea constată că prima instanţă nu a sesizat şi nu a motivat sub acest aspect preluând concluzia expertului care a plecat de la premisa bunei credinţe a reclamantei.

Totodată, în raport de obiectul acţiunii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situaţiei de fapt, nesocotind astfel dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor.

Această verificare suplimentară şi probatoriu se impune şi pentru faptul că între data pronunţării sentinţei - 5.06.2019 şi data soluţionării prezentului recurs s-a dispus prin rechizitoriul din dosar nr. x/2017 la data de 27.06.2019 trimiterea în judecată în calitate de inculpat a reprezentantului societăţii reclamante - numitul B. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni - evaziune fiscală şi spălare de bani, fapte în legătură cu obţinerea pretins fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări TVA, restituire sau compensări de la bugetul de stat.

Reclamanta-intimată a insistat pe tot parcursul soluţionării cauzei şi a obţinut prin sentinţa civilă nr. 1114/16.06.2014 a Tribunalului Alba soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative independent de soluţia din dosarul penal în care se efectuau verificări faţă de toate societăţile implicate în tranzacţiile cu metale preţioase.

Dar faţă de faptul că ulterior pronunţării sentinţei atacate dosarul penal a fost trimis în judecată în cauză se impune pentru lămurirea situaţiei fiscale şi a bunei credinţe a reclamantei un probatoriu suplimentar pentru ca din punct de vedere fiscal să se poată stabili cu certitudine că sunt îndeplinite pe fond condiţiile dreptului de deducere al TVA, respectiv realitatea operaţiunilor economice şi buna credinţă a reclamantei, condiţii de fond prevăzute de legislaţia naţională coroborat cu jurisprudenţa comunitară, pentru acceptarea dreptului de deducere.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va admite recursul şi va casa sentinţa atacată.

Va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe avându-se în vedere considerentele din prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba împotriva sentinţei civile nr. 137/2019 din 5 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2020.