Judicial review of administrative refusal to declassify police job-equivalence order: limits of executive classification power versus constitutional right to pension recalculation.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11.12.2018, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a solicitat:

- admiterea contestaţiei formulate prin plângerea prealabilă înregistrată la Ministerul Afacerilor Interne cu nr. x/20.04.2018, împotriva clasificării drept secret de serviciu prin Ordinul M.A.I. nr. S/2154/2016, a datelor din Legea nr. 223/2015 şi ordinelor de aplicare a acesteia, şi admiterea acţiunii;

- obligarea pârâţilor la declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016 privind echivalarea funcţiilor existente în perioada 01.01.1975/31.12.2009, cu funcţiile existente la data de 01.01.2016, şi funcţiile în plată la data de 31.12.2009, cu modificările şi completările ulterioare, ordin care a fost clasificat la nivel de secret de serviciu;

- obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, ca în termen de termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune declasificarea Ordinului MAI nr. S/I/2154/2016, să-i comunice în copie xerox, conform cu originalul, actul administrativ cu caracter normativ privind echivalarea funcţiilor existente în perioada 01.01.1975/31.12.2009, cu funcţiile existente la data de 01.01.2016, şi funcţiile în plată la data de 31.12.2009, cu modificările şi completările ulterioare, emis în baza Ordinului MAI nr. S/I/2154/2016, astfel declasificat;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2034 din 18 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române, invocată de acest pârât;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministrul Afacerilor Interne, invocată de acest pârât;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministrul Afacerilor Interne, şi a obligat pârâţii să efectueze demersurile legale pentru declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016 privind echivalarea funcţiilor existente în perioada 01.01.1975/31.12.2009, cu funcţiile existente la data de 01.01.2016 şi funcţiile în plată la data de 31.12.2009, cu modificări şi completări, şi să îl comunice reclamantului în copie certificată, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii;

- a respins restul pretenţiilor reclamantului şi a obligat pârâţii la plata către acesta a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON, reprezentând contravaloare taxă judiciară timbru.

3. Cererile de recurs exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2034 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, precum şi Viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ministrul afacerilor interne, interimar B..

3.1. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ., în baza cărora s-a solicitat casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

În dezvoltarea motivelor de casare mai sus menţionate, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că prin soluţia pronunţată prima instanţă a imixtionat în sfera autorităţii legislative, dispunând declasificarea unui act administrativ, în condiţiile în care această atribuţie revenea exclusiv ministrului afacerilor interne, în calitate de emitent.

A arătat recurentul-pârât că obiectul de reglementare al Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016 îl constituie echivalarea funcţiilor existente în perioada 01.01.1975 - 31.12.2009, ocupate de cadre militare sau poliţişti, şi prevăzute în acte normative de nivel superior clasificate. Cu toate acestea, fără a ţine cont de informaţiile conţinute şi de împrejurarea că acestea se regăsesc şi în alte acte normative clasificate, instanţa de fond a dispus declasificarea ordinului referit.

Recurentul-pârât a susţinut că principalul motiv pentru care Ordinul M.A.I. nr. S/I/2154/2016 este clasificat, îl reprezintă faptul că în cuprinsul său sunt prevăzute, în detaliu, funcţiile pe grade militare, respectiv grade profesionale, pe clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare ai soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, pentru cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari în activitate, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi preoţii militari, funcţii prevăzute şi în H.G. nr. 0292/2011, clasificată secret de stat, nivel secret, aplicabilă tuturor instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în funcţie de arme, eşaloane, structuri, şi nu doar Ministerului Afacerilor Interne.

Informaţiile care reprezintă sau care se referă la obiectivele, structurile/sectoarele speciale, specializate şi militare/poliţieneşti sunt informaţii clasificate, de interes pentru securitatea naţională, în conformitate cu Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, mai ales dacă sunt însoţite şi de coordonatele funcţiilor încadrate.

În ceea ce priveşte susţinerile instanţei de fond potrivit cărora reclamantul nu-şi poate valorifica dreptul la recalcularea pensiei, recurentul-pârât a învederat că prin Decizia nr. 1335 din 09 decembrie 2008 şi Decizia nr. 163 din 10 februarie 2009, Curtea Constituţională a României a statuat următoarele:

"dispoziţiile, referitoare la persoanele ce urmează să aibă acces la informaţiile clasificate, protecţia acestor informaţii prin măsuri procedurale, nivelul de secretizare a acestora, precum şi interdicţia clasificării unor categorii de informaţii ori accesul la informaţiile secrete de stat nu reprezintă impedimente de natură să afecteze drepturile şi libertăţile constituţionale, fiind în deplin acord cu normele din Legea fundamentală".

Totodată, prin Decizia nr. 1120 din 16 octombrie 2008, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002, stabilind următoarele:

"este firesc ca Legea nr. 182/2002, având ca obiect de reglementare protecţia informaţiilor clasificate, să conţină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informaţii al anumitor persoane care au calitatea de părţi într-un proces, respectiv cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerinţele şi procedura specifică de obţinere a acestuia, prevăzute de aceeaşi lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, etape justificate prin importanţa pe care asemenea informaţii o poartă, nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi."

Recurentul-pârât a arătat că în cuprinsul C. proc. civ. sau/şi al Codului muncii, cu modificările şi completările ulterioare, nu există niciun temei de drept care să oblige o instituţie publică la declasificarea unor documente pentru a fi verificate, după caz, de către o instanţă de judecată sau de către alte persoane care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a analiza conţinutul acestora.

A susţinut recurentul-pârât că prin Hotărârea din 09 februarie 1995, pronunţată în Cauza Vereniging Weekblad Bluf contra Olandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că accesul la informaţiile publice poate fi îngrădit pentru protejarea interesului naţional, în conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea, prin Hotărârea din 08 iulie 1999, pronunţată în cauza Surek c. Turciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că este la latitudinea statului de a decide dacă şi când este necesar ca anumite informaţii să rămână confidenţiale şi, în consecinţă, statul are o largă marjă de apreciere în această materie.

Recurentul-pârât a mai învederat că instanţa de fond s-a rezumat la a analiza exclusiv interesul reclamantului în valorificarea unor drepturi, în condiţiile în care instanţei îi revenea obligaţia de a prezenta argumente care să conducă la concluzia că operaţiunea de clasificare a ordinului în discuţie s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale.

3.2. Recursul declarat de pârâtul Viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ministrul afacerilor interne, interimar B., s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., în baza cărora s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

Referitor la soluţia instanţei de fond vizând respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne, recurentul-pârât a susţinut că din interpretarea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 30/2007, precum şi a dispoziţiilor art. 34, art. 40 şi art. 46 din Legea nr. 90/2001, rezultă că ministrul este persoană fizică şi ocupă o funcţie de demnitate publică, nefiind el însuşi autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, actele administrative emise de acesta îndeplinind condiţiile prevăzute la art. 42 alin. (4) din Legea nr. 24/2000.

A mai arătat recurentul-pârât că potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este autoritate publică.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe fondul cauzei, recurentul-pârât a învederat că prima instanţă a imixtionat în sfera autorităţii legislative, dispunând declasificarea unui act administrativ, în condiţiile în care această atribuţie revenea exclusiv ministrului afacerilor interne, în calitate de emitent.

Recurentul-pârât a arătat că obiectul de reglementare al Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016 îl constituie echivalarea funcţiilor existente în perioada 01.01.1975 - 31.12.2009, ocupate de cadre militare sau poliţişti, şi prevăzute în acte normative de nivel superior clasificate.

Nivelul/clasa de secretizare a informaţiilor din cuprinsul ordinului menţionat a fost atribuit în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) şi (2) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În vederea declasificării, la art. 20 alin. (1) din acest act normativ se prevăd, în mod expres şi limitativ, situaţiile care pot justifica o astfel de operaţiune.

Recurentul-pârât a precizat că principalul motiv pentru care Ordinul M.A.I. nr. S/I/2154/2016 este clasificat, îl reprezintă faptul că în cuprinsul său sunt prevăzute, în detaliu, funcţiile pe grade militare, respectiv grade profesionale, pe clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare ai soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, pentru cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari în activitate, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi preoţii militari, funcţii prevăzute şi în H.G. nr. 0292/2011, clasificată secret de stat, nivel secret, aplicabilă tuturor instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în funcţie de arme, eşaloane, structuri, şi nu doar Ministerului Afacerilor Interne.

Informaţiile care reprezintă sau care se referă la obiectivele, structurile/sectoarele speciale, specializate şi militare/poliţieneşti sunt informaţii clasificate, de interes pentru securitatea naţională, în conformitate cu Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, mai ales dacă sunt însoţite şi de coordonatele funcţiilor încadrate.

În ceea ce priveşte susţinerile instanţei de fond potrivit cărora reclamantul nu-şi poate valorifica dreptul la recalcularea pensiei, recurentul-pârât a făcut trimitere la considerentele reţinute prin Decizia nr. 1335 din 09 decembrie 2008, Decizia nr. 163 din 10 februarie 2009 şi Decizia nr. 1120 din 16 octombrie 2008, pronunţate de Curtea Constituţională a României.

Recurentul-pârât a mai susţinut că reclamantul are posibilitatea să-şi valorifice efectiv interesele în litigiile înregistrate pe rolul instanţelor de judecată, având ca obiect drepturi de pensie, analizarea Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016 realizându-se şi fără a fi necesară declasificarea acestuia, prin aplicarea prevederilor H.G. nr. 585/2002, cu atât mai mult cu cât ordinul în discuţie nu face referire doar la situaţia reclamantului.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea formulată în cauză cu privire la ambele cereri de recurs, precum şi în cuprinsul concluziilor scrise, formulate cu titlu de răspuns la notele scrise şi la concluziile depuse de recurenţi la dosar, intimatul-reclamant A. a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a persoanei care a semnat cererile de recurs, excepţia nulităţii cererilor de recurs şi excepţia decăderii recurenţilor-pârâţi din dreptul de a mai depune probe noi în recurs, excepţii asupra cărora Înalta Curte s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă din 08 octombrie 2020, conform celor reţinute în cuprinsul acestei încheieri.

Pe fondul cauzei, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâţi şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică, învederând, în esenţă, că hotărârea a fost pronunţată ca efect a refuzului nejustificat al recurenţilor-pârâţi de a-i soluţiona o cerere, vătămându-i astfel un drept recunoscut de lege. Intimatul-reclamant a formulat apărări în privinţa criticilor formulate de recurenţi, circumscrise motivelor de casare, şi a detaliat argumentele pentru care a apreciat că motivele de casare sunt nefondate.

4.2. Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a depus concluzii scrise la dosar, susţinând că prin sentinţa recurată în mod corect a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a respectivei instituţii pârâte, precizând că această soluţie a intrat în puterea lucrului judecat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate de recurenţii-pârâţi, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, este nefondat.

Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele sentinţei regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată, fiind examinate, efectiv, problemele esenţiale ridicate de părţi.

Din parcurgerea considerentelor sentinţei recurate se constată că judecătorul fondului nu s-a rezumat la a analiza, exclusiv, interesul reclamantului în promovarea acţiunii deduse judecăţii, ci a prezentat argumentele de fapt şi de drept care l-au determinat să dispună obligarea pârâţilor la efectuarea demersurilor legale pentru declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016, precum şi comunicarea acestuia către reclamant, în copie certificată, argumentele expuse raportându-se pe de o parte, la susţinerile părţilor şi mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale incidente.

În aceste condiţii, împrejurarea că recurentul-pârât nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Prealabil analizării motivelor de casare reglementate la art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., invocate de ambii recurenţi-pârâţi, se constată că deşi pârâţii au formulat cereri de recurs distincte, având în vedere criticile similare care se circumscriu motivelor de casare mai sus menţionate, instanţa de control judiciar le va trata unitar.

Examinând sentinţa recurată din perspectiva criticilor recurenţilor-pârâţi, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.

Înalta Curte reţine că prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" avută în vedere la reglementarea acestui motiv de casare, se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt reglementate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind în acest mod acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantului este întemeiată doar în parte, sens în care a dispus obligarea pârâţilor la efectuarea demersurilor legale pentru declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016, cu modificări şi completări, precum şi la comunicarea ordinului către reclamant, în copie certificată, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În contextul arătat, nu se poate susţine că prin soluţia primei instanţe s-a produs o imixtiune a autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii legislative, constatându-se că judecătorul fondului s-a pronunţat în limitele cu care a fost învestit prin cererea de chemare în judecată, al cărei obiect se circumscrie dispoziţiilor art. 8 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 (refuz nejustificat de a soluţiona o cerere constând în declasificarea unui ordin, clasificat la nivel de secret de serviciu), astfel că soluţia de obligare a pârâţilor la efectuarea demersurilor legale pentru declasificarea ordinului în discuţie este un atribut al instanţei de contencios administrativ.

Mai mult, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) - (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 1 lit. a) din H.G. nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, împuterniciţii şi funcţionarii superiori abilitaţi prin lege să atribuie nivelul de secretizare, din cadrul autorităţilor publice pârâte, cu avizul prealabil al instituţiilor care coordonează activitatea şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate, au abilitarea legală de a declasifica Ordinul M.A.I. nr. S/I/2154/2016, operaţiune pe care autorităţile pârâte o puteau dispune la cerere, cu verificarea în prealabil a condiţiilor legale specifice acestei operaţiuni, fără a fi necesară intervenţia instanţei de judecată.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

Critica vizând greşita dezlegare dată de către instanţa de fond excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministrul Afacerilor Interne, este neîntemeiată.

Pornind de la cerinţele instituite de art. 36 din C. proc. civ., în mod corect prima instanţă a reţinut, în raport de obiectul acţiunii şi de prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, conform cărora "în exercitarea atribuţiilor legale, ministrul afacerilor interne emite ordine şi instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual", că se justifică, în speţă, calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministrul Afacerilor Interne, în calitate de emitent al Ordinului nr. S/I/2154/2016.

Pe fondul cauzei, luând în considerare apărările pârâţilor vizând aplicarea în cauză a prevederilor art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 585/2002, în mod corect prima instanţă a reţinut că în raport de obiectul acţiunii deduse judecăţii şi având în vedere interesul reclamantului în promovarea litigiului de faţă (reclamantul este unul dintre destinatarii Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016, care urmăreşte valorificarea dreptului său la pensie, în calitate de ofiţer de poliţie în rezervă, pensionar), autorităţile pârâte dispuneau de cadrul normativ în materie pentru a analiza, în concret, dacă reclamantul intră sub incidenţa normei speciale şi dacă i se pot comunica informaţiile declasificate solicitate, pentru a-şi promova drepturile consacrate de legislaţia în materia pensiilor militare.

Soluţia instanţei de fond se întemeiază în mod judicios pe considerentele Deciziei nr. 302 din 01 martie 2011, pronunţată de Curtea Constituţională a României, decizie prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi s-a constatat că sintagma "cele care privesc apărarea şi securitatea naţională" cuprinsă de acestea, este neconstituţională. Prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a statuat următoarele: "Din punct de vedere constituţional, art. 126 alin. (6) este singurul sediu al materiei cu privire la actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc, iar textul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, chiar lege organică fiind, nu poate să prevadă şi alte excepţii, fără ca prin aceasta să încalce textul constituţional indicat, ale cărui dispoziţii sunt limitative şi imperative.

Curtea constată că dispoziţiile constituţionale menţionate trebuie interpretate restrictiv în baza regulii exceptio est strictissimae interpretationis, orice altă excepţie de la controlul judecătoresc al actelor administrative reprezentând o adăugare la Constituţie, nepermisă de caracterul suprem al acesteia şi de preeminenţa sa în raport cu ansamblul legislaţiei infraconstituţionale, aşa cum reiese din art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

Termenul "exces de putere", utilizat în cuprinsul textului de lege criticat, are drept semnificaţie, potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din lege - "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".

Aşa fiind, întrucât actele administrative privind apărarea şi securitatea naţională, cu excepţia excesului de putere, la care se referă textul care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, nu se regăsesc printre excepţiile prevăzute în mod expres de art. 126 alin. (6) din Constituţie, rezultă că acestea trebuie să fie susceptibile de a fi supuse controlului judecătoresc."

Or, în speţă, în acord cu judecătorul fondului, se apreciază că înscrisurile existente la dosar relevă, cel puţin în aparenţă, faptul că intimatul-reclamant nu îşi poate valorifica dreptul la recalcularea pensiei în litigiile înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în condiţiile în care Ordinul M.A.I. nr. S/I/2154/2016 este clasificat la nivel de secret de serviciu.

În contextul evidenţiat, obligarea recurenţilor-pârâţi la efectuarea demersurilor legale pentru declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016, cu modificări şi completări, precum şi la comunicarea ordinului către reclamant, în copie certificată, nu este de natură a prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică sau interesele persoanelor juridice de drept public sau privat, potrivit art. 17 din H.G. nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Analizând susţinerile recurenţilor-pârâţi potrivit cărora în conţinutul Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016 sunt menţionate mai multe funcţii, cu referire la toate categoriile de personal care au îndeplinit funcţii de conducere şi de execuţie în cadrul ministerului, se apreciază că se poate dispune comunicarea acestui ordin către reclamant, prin identificarea unor soluţii care să nu permită luarea la cunoştinţă a menţiunilor ce vizează alte persoane sau funcţii.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocată de recurenţii-pârâţi, nu este de natură a infirma legalitatea sentinţei recurate, circumstanţele concrete din prezentul litigiu fiind diferite de aspectele invocate în cauzele în care s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, examinate prin deciziile indicate de recurenţi.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, considerentele hotărârilor evocate de recurenţi, nu îşi găsesc aplicarea în speţă, având în vedere obiectul acţiunii cu care a fost învestită prima instanţă.

Mai mult, aspectele care privesc menţiunile cuprinse în Ordinul M.A.I. nr. S/I/2154/2016, cu referire la persoana intimatului-reclamant şi la funcţia îndeplinită la data pensionării, au legătură cu viaţa privată a acestuia, astfel încât intimatul este îndreptăţit să le cunoască, în temeiul art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, în acord cu susţinerile intimatului-reclamant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit faptul că în cadrul principiului egalităţii armelor intră şi egalitatea dintre părţile unui litigiu, iar în plan procesual, această egalitate se concretizează în posibilitatea efectivă de dovedire a pretenţiei, prin probe, în condiţii în care să nu existe un dezavantaj (cauza Dombo Beheer B.V. c. Olandei, cauza Apeh Uldozotteinek Szovetsege şi alţii c. Ungariei).

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Ministrul Afacerilor Interne, împotriva sentinţei nr. 2034 din data de 18 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2020.