Exclusive territorial competence in administrative litigation: classification of a county as a public authority under Law 554/2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 04.09.2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Judeţul Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP): anularea Deciziei nr. 40/05.03.2019 emise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programul Operaţional Regional; anularea Notei de neconformitate nr. x/11.12.2018 a Direcţiei Generale Programul Operaţional Regional din cadrul MDRAP, înlăturarea reducerilor procentuale aplicate din sumele solicitate la plată, respectiv 5% din valoarea Acordului-cadru nr. 16124/29.11.2011 (contractul subsecvent de lucrări nr. x/18.03.2015 şi contractul subsecvent de lucrări nr. x/18.03.2015), cu consecinţa admiterii la plată şi a sumei de 52,570,13 RON.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 8505 din data de 09.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Judeţul Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în favoarea Tribunalului Cluj.

În considerente s-au reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că reclamantul nu a acţionat în calitate de autoritate publică, ci de persoană vătămată, aşa cum este aceasta definită de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, iar actul a fost emis de pârâtă în calitatea sa de autoritate publică, fiind pe deplin aplicabilă teza I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Concluzionând, a apreciat că în speţă competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată aparţine exclusiv instanţei de la sediul reclamantului şi cum acesta se află în judeţul Cluj, se impune declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

2.2. Hotărârea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin sentinţa civilă nr. 2243/2020 din data de 28.10.2020, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă si asigurări sociale în dosarul nr. x/2019 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, invocată de instanţă din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Judeţul Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), în favoarea Tribunalului Bucureşti, sens în care a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

În motivare s-a reţinut că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa teritorială exclusivă în raport de calitatea reclamantului, iar în speţă, reclamantul face parte din categoria autorităţilor publice, a instituţiilor publice sau a celor asimilate acestora, urmând a se adresa exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, întrucât textul mai sus evocat, prin termenii imperativi pe care îi întrebuinţează, a instituit situaţii noi de competenţă teritorială exclusivă, care, derogând de la normele de competenţă de drept comun, sunt de strictă interpretare.

S-a mai reţinut că reclamantul Judeţul Cluj este unitate administrativ teritorială, şi nu o persoană juridică de drept privat, pentru a fi aplicabilă teza I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că în raport cu data înregistrării cererii de chemare în judecată (04.09.2019), ţinând cont de faptul că autoritatea publică pârâtă are sediul în Bucureşti, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, intrată în vigoare la data de 02.08.2018, instanţa competentă teritorial fiind Tribunalul Bucureşti, secţia a-II-a de contencios administrativ si fiscal, în raza căruia îşi are sediul pârâtul.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte interpretarea normei de drept ce vizează competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în materia contenciosului administrativ.

Reclamantul Judeţul Cluj a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP): anularea Deciziei nr. 40/05.03.2019 emise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programul Operaţional Regional; anularea Notei de neconformitate nr. x/11.12.2018 a Direcţiei Generale Programul Operaţional Regional din cadrul MDRAP, înlăturarea reducerilor procentuale aplicate din sumele solicitate la plată, respectiv 5% din valoarea Acordului-cadru nr. 16124/29.11.2011 (contractul subsecvent de lucrări nr. x/18.03.2015 şi contractul subsecvent de lucrări nr. x/18.03.2015), cu consecinţa admiterii la plată şi a sumei de 52,570,13 RON.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 04.09.2019:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În consecinţă, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 04.09.2019.

Astfel, textul de lege menţionat instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză este o autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă sediul pârâtului fiind pe raza Municipiului Bucureşti.

Înalta Curte observă că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, ci elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei îl reprezintă calitatea reclamantului.

În consecinţă, interpretarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal nu poate fi primită, textul de lege fiind clar în această privinţă, în sensul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, indiferent de calitatea pârâtului.

Or, câtă vreme legiuitorului nu instituie vreo distincţie în stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei în raport cu calitatea pârâtului, ci distincţia se face doar în funcţie de calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce exced textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competenţa teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părţile şi nici instanţa nu pot deroga.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul Judeţul Cluj, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionle şi Administraţiei Publice, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.