Probation officer's salary-differential claim moot after corrective order and full arrears payment; appeal admitted, lower ruling overturned, action dismissed.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 04.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale;

- obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou Ordin în ceea ce o priveşte, prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

- obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei;

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei;

- obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

- obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 114 din data de 15.01.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, a respins primele două capete de cerere, ca rămase fără obiect şi a respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 114 din data de 15.01.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune.

În cuprinsul cererii de recurs se invocă două motive de recurs, respectiv motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la primul motiv de recurs potrivit căruia prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii se invocă încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.

După cum se poate observa, instanţa de fond îşi fundamentează hotărârea prin care acordă actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie şi dobânzi legale, pe un act administrativ, respectiv OMJ nr. 2883/C/2018, prin care s-a majorat VRS pentru personalul de probaţiune, inclusiv pentru luna decembrie 2017, în condiţiile în care obiectul procesului este în legătură cu acordarea sporurilor în procent mai mare, precum şi plata acestora, începând cu data de 01.01.2018, dată de la care a produs efecte OMJ nr. 603/C/2018, a cărui anulare s-a cerut prin cererea de chemare în judecată şi care a fost modificat în cursul judecăţii prin OMJ nr. 3396/C/2018.

Astfel, depăşind limitele judecăţii, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile şi a obligat DNP la plata dobânzii legale şi la actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, cu motivarea că:

"(...) Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială (cu consecinţe implicite şi asupra cuantumului sporurilor)".

De asemenea, a reţinut, în mod eronat, că OMJ nr. 3396/C/2018 ar fi modificat OMJ nr. 2283/C/2018:

"Subsecvent, a fost emis şi OMJ nr. 3396/CI30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 28831 C/2018, şi s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018 (...)".

În consecinţă, solicită să se constate că instanţa de fond nu a fost învestită cu o cerere având ca obiect vreo solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, fiind învestită doar cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 603//2018 din perspectiva majorării sporurilor.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs potrivit căruia casarea unei hotărărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material se arată că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile şi a obligat recurenta-pârâtă Direcţia Naţionale de Probaţiune la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

Astfel cum rezultă din motivarea instanţei, prezentată mai sus, instanţa de fond a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate, respectiv cel privind plata dobânzii legale, în temeiul dispoziţiilor art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009, apreciind că se aplică principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor.

Cu privire la acest aspect, solicită să se constate că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material invocate de către instanţa de fond (art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009), respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ. 1, întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantei, conform OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv OMJ nr. 3396/C/2018, în sensul că: începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (astfel cum s-a acordat prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) şi prin urmare lipseşte elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

Astfel cum am arătat mai sus, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază intimata-reclamantă a fost stabilită în procent total de aproape 30% din salariul de bază, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017, potrivit căruia "Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi (1) Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

În ceea ce priveşte acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, solicită să se constate caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupaţionalâ de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intimatei-reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%, respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite şi în procent mai mic, întrucât sunt ...până la 25%", respectiv ".. până la 5%", după cum urmează:

"(...) personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până ta 5%, aplicate la salariul de bază lunar (...)".

Mai mult, Direcţia Naţională de Probaţiune, în calitate de ordonator terţiar de credite, are obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 conform cărora "Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază (...).

Într-o speţă similară (sentinţa civilă nr. 4197/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018), instanţa a reţinut că "(...) în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor în discuţie şi câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului corect al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile. Or, oportunitatea se află în strânsă dependenţă cu puterea discreţionară a administraţiei publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluţii posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a uneii autorităţi, astfel că în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale".

Nu în ultimul rând, subliniază că limita prevăzută la art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 nu priveşte fiecare salariat în parte, aceasta fiind stabilită per ordonator de credite, ceea ce întăreşte şi mai mult caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale.

Solicită să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile şi pe cale de consecinţă nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflaţiei şi nici acordarea dobânzilor legale.

Într-adevăr, actualizarea drepturilor salariate cu rata inflaţiei reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, însă neexistând o obligaţie legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce priveşte plata dobânzilor legale, acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu se poate vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata acestora.

Decizia ÎCCJ nr. 2/2014, invocată de instaţa de fond, nu este aplicabilă în speţă întrucât intimata-reclamantă nu se află în posesia unui titlu executoriu, iar în considerentele acestei decizii s-a reţinut că:

"existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar".

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 498 din C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 114/15.01.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 06 iunie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 18 noiembrie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei, iar în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind rămasă fără obiect, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei; obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui nou Ordin în ceea ce o priveşte, prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce i-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază; obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei; obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei şi la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Prima instanţă a admis, în parte, cererea dedusă judecăţii, a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, a respins primele două capete de cerere, ca rămase fără obiect şi a respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că prin primul motiv de recurs se invocă încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ.).

Sub acest aspect se arată că instanţa de fond nu a fost învestită cu o cerere având ca obiect vreo solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, fiind învestită doar cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 603//2018 din perspectiva majorării sporurilor.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.

Din analiza hotărârii recurate, Înalta Curte constată că, prima instanţă nu a depăşit limite învestirii, ci s-a pronunţat asupra petitelor astfel cum acestea au fost formulate, având în vedere că pretenţiile privind obligarea recurentei-pârâte la la plata diferenţelor de drepturi, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, au fost menţionate în cererea de chemare în judecată.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Din perspectiva acestui motiv de recurs se arată că în mod greşit prima instanţă a reţinut că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile şi a obligat recurenta-pârâtă la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

Înalta Curte constată că într-adevăr, principalul capăt al cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin.

Cu privire la acest capăt de cerere pârâtul a recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare şi a emis Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018, şi s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Instanţa de control judiciar constată că, prima instanţă a reţinut faptul că actul contestat nr. 603/C/2018 nu îşi mai produce efectele deoarece a fost înlocuit de Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, iar pretenţia reclamantei de a-i fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor Legii - cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, a fost satisfăcută.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a Ordinului nr. 3396/C/30.08.2018, prin care dispoziţiile Ordinelor ministrului justiţiei nr. 603/C/2018, 746/C/2018, 605/C/2018 etc. au fost moficate în mod corespunzător sub aspectul recunoaşterii dreptului de acordare a sşporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30% stabilită prin art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată în mod corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamantă, fiind realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar privind emiterea de către Ministerul Justiţiei a unui alt ordin de salarizare a fost respinsă, în mod corect de prima instanţă, ca rămasă fără obiect, reţinându-se recunoaşterea de către acest intimat-pârât a caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, şi asupra contravalorii sporurilor.

Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea recurentei-pârâte Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei şi la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, Înalta Curte constată că obligaţia stabilită în sarcina recurentei-pârâte în baza Ordinului MJ nr. 3396/C/2018 este greşită.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Având în vedere că, prin hotărârea recurată, s-a stabilit în sarcina pârâtului, obligaţia subsecventă de plată a diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, iar din probele depuse în dosarul de recurs rezultă că, pentru perioada 01.01.2018 - 30.06.2018 diferenţele de drepturi dintre OMJ nr. 3396/C/2018 şi cele încasate conform OMJ nr. 603/C/2018 au fost achitate integral la data de 10.09.2018, odată cu drepturile salariale aferente lunii august 2018, pentru luna iulie 2018 şi în continuare, drepturile salariale cuvenite în baza OMJ nr. 3396/C/2018 au fost achitate lunar, începând cu luna august 2018, la data plăţii salariului, Înalta Curte consată că pretenţiile deduse judecăţii au fost pe deplin statisfăcute.

În acest context, instanţa de control judiciar va respinge, în totalitate, cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge, în totalitate, cererea de chemare în judecată. ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei nr. 114 din 15 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge, în totalitate, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.