Territorial jurisdiction for public institution plaintiff under Article 10(3) of Law 554/2004 in negative conflict of competence

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 11 iunie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Programul Operaţional Regional, a solicitat anularea Deciziei nr. 150/11.12.2018 şi a Notei de neconformitate nr. x/24.09.2018, emise de pârât, cu consecinţa anulării reducerii procentuale de 100% aplicată contractului de servicii de expertiză tehnică, audit energetic, DALI nr. 35302/11.09.2017, reprezentând suma de 20.282,06 RON cu TVA.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 564 din 8 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20 noiembrie 2019.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1049 din 5 mai 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că în determinarea instanţei competente să judece cauza sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, iar nu dispoziţiile tezei a II-a a aceluiaşi articol, neavând relevanţă calitatea de autoritate publică a reclamantei, întrucât aceasta nu acţionează, în prezentul litigiu, în regim de putere publică.

Totodată, Tribunalul Bucureşti a apreciat că, întrucât art. 10 alin. (3) nu reglementează ipoteza în care reclamantul autoritate publică cheamă în judecată o altă autoritate publică, stabilirea instanţei competente să judece cauza se face în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, în favoarea persoanei care se află într-o poziţie de inferioritate.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 800 din 18 septembrie 2020, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Vâlcea a reţinut, în esenţă, că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revenind instanţei de la domiciliul pârâtului, luând în considerare calitatea de instituţie publică a reclamantei şi faptul că textul de lege nu distinge după cum pârâtul are calitatea de persoană de drept privat sau autoritate publică şi nici în raport de poziţia inferioară a reclamantului faţă de pârât în raportul juridic de drept material.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Municipiul Rîmnicu Vâlcea a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 150/11.12.2018 privind soluţionarea contestaţiei, precum şi a Notei de neconformitate nr. x/24.09.2018, emise de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi, pe cale de consecinţă, anularea reducerii procentuale de 100%, aplicată la contractul de servicii verificat.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage calitatea reclamantului instituţie publică de persoană vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente să judece cauza.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea are calitatea de instituţie publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză are calitatea de instituţie publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă pârâtul având sediul în municipiul Bucureşti. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituţie publică.

Deşi în prezenta cauză reclamantul acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o instituţie publică are calitatea de reclamantă într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.

Interpretarea pe care Tribunalul Bucureşti o dă dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia aceasta nu reglementează situaţia în care atât pârâtul, cât şi reclamantul au calitatea de autorităţi publice, este speculativă, fiind bazată pe o presupusă intenţie a legiuitorului de a distinge între situaţiile în care instituţia publică acţionează în calitate de parte vătămată şi cele în care acţionează ca emitent al actelor atacate. Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice, competenţa trebuie tranşată în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituţie publică, fără a face distincţiile reţinute de Tribunalul Bucureşti.

Prin urmare, în considerarea calităţii de instituţie publică a reclamantului Municipiul Râmnicu Vâlcea şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripţia teritorială a municipiului Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea şi pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Programul Operaţional Regional, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.