Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6090/2020 AI generated

Administrative appeal perempted due to procedural inactivity exceeding six months, interrupted by the state of emergency

Case Number Decizia nr. 6090/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal by operation of law (perimare), ruling that the procedural deadline expired due to the parties' failure to act, thereby leaving the Court of Appeal’s decision, which rejected the claimants' administrative suits, in final force. The case involved a dispute over the application of Law No. 290/2003, where claimants sought to compel the Prefectural Institution to issue responses and decisions regarding their petitions, having previously lost at the first instance and on appeal for being unsubstantiated. The decisive legal basis was Article 416 of the Civil Procedure Code, which provides for the automatic peremption of any appeal if it remains inactive for six months due to reasons imputable to the parties, with the Court determining that the inactivity period, interrupted by the state of emergency decrees, had fully elapsed without any procedural acts being performed to reopen the proceedings.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ, art. 418 alin. (3) C. proc. civ, art. 181 alin. (2) C. proc. civ, art. 415 pct. 1 C. proc. civ, art. 421 alin. (2) din C. proc. civ; Administrative appeal perempted due to procedural inactivity exceeding six months, interrupted by the state of emergency: Împotriva deciziei nr. 1317 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A., B., D., E., F. şi H., toţi prin mandatar I., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6, 7, 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi a sentinţei Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, în rejudecare, admiterea cererilor de chemare în jduecată conexate.

Keywords

AI generated
procedural inactivity procedural deadline administrative dismissal reopening of proceedings article of civil procedure state of emergency

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 6 august 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului judeţului Suceava, prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, au solicitat obligarea pârâtei să emită răspuns, pe numele tuturor petiţionarilor, la petiţia nr. 9534/10.05.2004, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii de 50 RON penalităţi pe zi de la întârziere pentru fiecare reclamant, până la emiterea efectivă a răspunsurilor.

1.2. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 06 august 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului judeţului Suceava - prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a solicitat anularea adresei nr. x, 7915, 8200/30/1 din 09.07.2015, emisă de pârâtă, în ceea ce priveşte menţiunile referitoare la cererea nr. x/10.01.2007, depusă de A., să se constate că cererea nr. x/10.01.2007 este cerere nouă în sensul prevăzut de Legea nr. 171/2006 şi să se dispună obligarea pârâtei să întocmească dosar pe baza acestei cereri şi să emită o hotărâre, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii a 50 RON penalităţi pe zi de întârziere.

1.3. Prin încheierea din 28 ianuarie 2016, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2015 la dosarul nr. x/2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 428 din 17 martie 2016, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, cererile conexate, formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., toţi prin mandatar I., în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului jud. Suceava - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

3. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei civile nr. 428 din 17 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Împotriva sentinţei civile nr. 428 din 17 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A., B., D., E., F., H., toţi prin mandatar I., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 18 mai 2016.

4. Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin decizia nr. 1317 din 17 octombrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamanţii A., B., D., E., F., H., toţi prin mandatar I., împotriva sentinţei civile nr. 428 din 17 martie 2016, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

5. Calea de atac exercitată împotriva deciziei nr. 1317 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Împotriva deciziei nr. 1317 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A., B., D., E., F. şi H., toţi prin mandatar I., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6, 7, 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi a sentinţei Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, în rejudecare, admiterea cererilor de chemare în jduecată conexate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 21 decembrie 2016.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă şi intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinări în dosarul Înaltei Curţi.

7. Încheierea de suspendare a judecăţii

Prin încheierea de şedinţă din 18 septembrie 2019, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamanţii A., B., D., E., F. şi H., toţi prin mandatar I., în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părţi, deşi legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând excepţia de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 18.09.2019, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părţilor, legal citate, la strigarea pricinii, precum şi nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de şedinţă din data de 18.09.2019 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 18.03.2020.

Având în vedere că, în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, pe teritoriul României a fost instituită starea de urgenţă prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020, prelungită prin Decretul Preşedintelui României nr. 240/2020, iar potrivit art. 41 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020:

"Prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret.", Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 418 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia "perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate."

În consecinţă, Înalta Curte constată că, la data de 16.03.2020 a fost suspendată curgerea termenului de perimare, reluarea acestuia operând de la data încetării stării de urgenţă, pentru perioada de timp rămasă. Ca atare, cursul perimării s-a reluat la data de 15.05.2020 şi s-a împlinit la data de 18.05.2020, în raport de prevederile art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine şi faptul că în cauză nu a fost formulată de către părţi, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură şi nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată.

În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancţiunea perimării recursului, potrivit dispoziţiilor art. 420 şi art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia perimării recursului.

Constată perimat recursul declarat de reclamanţii A., B., D., E., F. şi H., toţi prin mandatar I., împotriva deciziei nr. 1317 din 17 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2020.