Direct judicial challenge to a financial correction report as an administrative act despite statutory requirement to contest the subsequent administrative decision

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Universitatea Transilvania din Braşov în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - OIPOSDRU - MEN a solicitat anularea în întregime a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.09.2016 comunicat Universităţii sub nr. x/21.09.2016 cu privire la stabilirea cu titlul de corecţie a sumei de 32.820,26 iei, având în vedere netemeinicia concluziilor din procesul-verbal, şi totodată obligarea intimatei Ministerul Educaţiei Naţionale - OIPOSDRU-MEN de a restitui în contul Universităţii Transilvania din Braşov x deschis la Trezoreria Municipiului Braşov suma de 32.820,26 RON reprezentând corecţia financiară stabilită şi aplicată prin actul administrativ contestat, având în vedere faptul că Universitatea a plătit suma de 32.820,26 RON pentru evitarea penalităţilor de întârziere, dar după iniţierea procedurilor de contestare administrativă a titlului de creanţă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 14 din data de 9 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

- a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta Universitatea Transilvania din Braşov, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - OIPOSDRU - MEN;

- a respins şi cererea de intervenţie formulată de intervenienta Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 14 din data de 9 ianuarie 2018 a formulat recurs reclamanta Universitatea Transilvania din Braşov, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, următoarele:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură privind citarea, faţă de aspectul că pentru termenul de judecată din 09.01.2018 instanţa de fond a intrat în dezbaterea excepţiei inadmisibilităţii, invocate din oficiu, deşi actele de procedură ce trebuiau îndeplinite la acel termen nu au fost îndeplinite faţă de intimatul Ministerul Educaţiei Naţionale. Totodată, adresa prin care se solicita intimatului de către instanţa de judecată exprimarea acordului cu privire la completarea cererii de chemare în judecată nu avea ataşată dovada de comunicare către intimat.

Referitor la motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta învederează faptul că instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii raportându-se strict la dispoziţiile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, deşi acţiunea introductivă de instanţă s-a întemeiat şi pe dispoziţiile ar. 46 O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, instanţa de fond prin soluţia dată a aplicat greşit normele de drept material raportându-se exclusiv la decizia emisă de intimată în soluţionarea contestaţiei administrative, considerând că acesta este actul administrativ vătămător, deşi potrivit art. 21 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011, actul administrativ este procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor, în speţă procesul-verbal nr. x/02.09.2016 contestat prin acţiunea introductivă de instanţă, act care potrivit art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 60/2011 este, totodată, şi titlu executoriu.

4. Apărări şi cereri incidentale formulate în cauză

La data de 16.04 2018 intervenienta Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a formulat o cerere intitulată "cerere de achiesare" prin care a solicitat să se ia act că înţelege să achieseze la recursul formulat de reclamantă şi solicită admiterea acestuia.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 04.05.2018, intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale - OIPOSDRU-MEN a invocat excepţia nulităţii recursului iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Excepţia invocată de intimatul pârât a fost soluţionată la termenul la care au avut loc dezbaterile, 3 noiembrie 2020, potrivit celor reţinute în încheierea de la acea dată.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prealabil, Înalta Curte va respinge cererea de achiesare formulată de intervenienta Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, la recursul declarat de recurenta Universitatea Transilvania din Braşov, ca inadmisibilă faţă de dispoziţiile art. 463 C. proc. civ. potrivit cărora instituţia juridică a achiesării reprezintă "renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.", aspect care nu se circumstanţiază căii de atac exercitate în cauză.

Referitor la recursul formulat în cauză de reclamantă se reţin următoarele:

Reclamanta prin cererea de recurs a invocat motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte arată că acesta vizează ipoteza când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Subsumat motivului de casare invocat recurenta reclamantă a susţinut în esenţă că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură privind citarea şi comunicarea actelor de procedură faţă de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale pentru termenul din 09.01.2018, termen la care au avut loc dezbaterile în faţa instanţei de fond.

Din acest punct de vedere instanţa de recurs reţine că dispoziţiile art. 160 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora:

"În lipsa părţii nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia poate fi invocată şi de celelalte părţi ori din oficiu, însă numai la termenul la care ea s-a produs.", par a contura un regim juridic al nulităţii atrase de neregularităţi privind procedura de citare sau comunicare a actelor de procedură specific nulităţii absolute. Aceste dispoziţii legale trebuie însă coroborate cu art. 174 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. care definesc nulitatea absolută şi nulitatea relativă în raport de interesul ocrotit, respectiv un interes public sau unul de natură privată.

Or, este evident că neregularităţile privind procedura de citare sau comunicare a actelor de procedură şi excepţia prin intermediul cărora acestea pot fi invocate sunt instituite în vederea ocrotirii unui interes privat, respectiv dreptul părţii faţă de care s-a produs neregularitatea la un proces echitabil.

În consecinţă în dezlegarea problemei de drept analizate sunt relevante dispoziţiile art. 178 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată…" precum şi dispoziţiile art. 247 alin. (2) C. proc. civ. care arată că:

"Excepţiile relative pot fi invocate de partea care justifică un interes, cel mai târziu la primul termen de judecată după săvârşirea neregularităţii procedurale, în etapa cercetării procesului şi înainte de a se pune concluzii în fond."

Ca urmare, coroborând dispoziţiile legale relevante în raport cu motivul de nelegalitate invocat de recurenta reclamantă instanţa de recurs reţine că prin intermediul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu se pot invoca neregularităţi privind îndeplinirea procedurii de citare sau comunicare a actelor de procedură ce ar fi fost produse faţă de partea adversă.

Această concluzie rezultă de altfel şi din dispoziţiile art. 160 alin. (3) C. proc. civ. care arată că neregularitatea privind procedura de cu partea adversă poate fi invocată şi de celelalte părţi "numai la termenul la care ea s-a produs", coroborat cu alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol, din care rezultă că această neregularitate se invocă, în principal, de partea vătămată prin aceasta, la termenul pentru care s-a produs, dacă partea este prezentă, sau la termenul imediat ulterior producerii sale, dacă la acest din urmă termen partea vătămată prin neregularitate anterior a fost prezentă sau legal citată.

Edictarea dispoziţiilor art. 160 alin. (3) C. proc. civ. rezidă astfel din interesul părţii adverse faţă de cea în raport cu care s-a produs neregularitatea, de a preveni invocarea de către aceasta din urmă, prin intermediul unei eventuale căi de atac, a neregularităţii prin care a fost vătămată, însă nu deschid părţii nevătămate de o eventuală neregularitate de procedură posibilitatea de a se prevala de aceasta prin intermediul căilor de atac.

Mai mult, în speţă, din actele dosarului rezultă că cererea modificatoare, formulată în condiţiile art. 204 alin. (3) C. proc. civ. de către reclamanta Universitatea Transilvania din Braşov a fost înregistrată la dosarul cauzei la data de 07.11.2017 iar prin încheierea de şedinţă din aceeaşi dată s-a consemnat depunerea acestei cereri, instanţa de fond dispunând comunicarea unui exemplar al acesteia către pârât.

Totodată, Înalta Curte reţine că pentru termenul din data de 09.01.2018 părţile aveau termen în cunoştinţă, astfel cum s-a reţinut prin încheierea de şedinţă din data de 07.11.2017, dovezile de înmânare a procedurii de citare pentru termenul anterior menţionat fiind semnate de către funcţionarul împuternicit cu primirea actelor de procedură. Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 229 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., nu mai era necesară citarea părţilor pentru termenul de judecată stabilit în data de 09.01.2018.

De asemenea, faţă de critica potrivit căreia procedura de citare pentru termenul de judecată stabilit în data de 09.01.2018 este nelegal îndeplinită întrucât pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - OIPOSDRU - MEN are două sedii, respectiv în strada x, nr. 39 sector 1 Bucureşti şi în strada x nr. 28-30, Bucureşti, Înalta Curte constată că la dosar fond, pârâtul, în cuprinsul adresei depuse, a indicat adresa la care solicită comunicarea tuturor actelor de procedură, respectiv la punctul de lucru din strada x, nr. 39 sector 1 Bucureşti, reprezentat prin doamna A., sediul unde au comunicate actele de procedură.

Ca urmare, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de recurenta reclamantă urmează a fi reţinut ca fiind nefondat.

Însă, în raport cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile aduse de recurenta reclamantă sentinţei recurate pentru următoarele considerente:

Concordant celor susţinute de recurenta reclamantă, instanţa de recurs reţine că deşi O.U.G. nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora constituie un act normativ derogator de la procedura de contestare a actelor administrative reglementată de Legea 554/2004, acest act normativ nu derogă de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ în ceea ce priveşte noţiunea de act administrativ.

Astfel art. 20 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede expres că:

"Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

De asemenea, potrivit alin. (20) al aceluiaşi articol:

"Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare/Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare constituie titlu de creanţă…"

Relevante în soluţionarea speţei deduse judecăţii sunt şi dispoziţiile art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit cărora:

"Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie în condiţiile şi termenele stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă.", precum şi dispoziţiile art. 46 alin (1) şi (2) din acelaşi act normativ potrivit cărora:

"Împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătura dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condiţiile legii."

Art. 51 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 66/2011 arată că:

"Decizia de soluţionare a contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Din economia tuturor acestor dispoziţii legale rezultă că procedura de contestare a titlurilor de creanţă, procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, emise potrivit O.U.G. nr. 66/2011, nu reprezintă altceva decât o procedură prealabilă în sensul art. 7 din Legea 554/2004.

Este adevărat din dispoziţiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 se poate ajunge la concluzia că în procedura reglementată de acest act normativ este supusă controlului judecătoresc decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrative, însă această concluzie nu trebuie absolutizată în sensul că decizia dată în soluţionarea contestaţiei este singurul act ce se poate contesta pe calea controlului judecătoresc. Aceasta deoarece, pe lângă faptul că o astfel de concluzie ar intra în conflict cu dispoziţiile art. 8 din Legea 554/2004 care reglementează ca obiect principal al acţiunii judiciare în contencios ca fiind administrativ actul administrativ pretins vătămător, reprezentat în procedura reglementată de O.U.G. nr. 66/2011 de procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare (art. 20 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011) dar, în final, ar contrazice chiar esenţa controlului judecătoresc exercitat de instanţa de contencios administrativ, care s-ar putea exercita în această ipoteză numai cu privire la modul de soluţionare al contestaţiei administrative formulate de petent iar nu şi asupra actului administrativ pretins vătămător.

Prin urmare consecinţa practică a reglementării cuprinse în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 este aceea că reclamantul nu se poate prevala, în situaţia în care nu a urmat procedura contestării administrative a titlului de creanţă, de faptul că acest aspect nu ar fi fost invocat de pârât în condiţiile art. 193 alin. (2) C. proc. civ., instanţa putând invoca şi din oficiu necontestarea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare în situaţia inexistenţei unei decizii prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă, iar nu aceea că pentru considerente strict formale, ce ţin de modul de exprimare din cererea de chemare în judecată dreptul reclamantului de acces la instanţă poate fi negat.

Astfel, în speţa dedusă judecăţii, reclamantul, în conformitatea cu dispoziţiile art. 8 din Legea 554/2004, a arătat încă din debutul cererii de chemare în judecată faptul că înţelege să solicite anularea actului administrativ contestat reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.09.2016, arătând imediat ulterior acestei solicitări faptul că a îndeplinit procedura contestaţiei administrative, soluţionată prin Decizia nr. x/21.11.2016.

Acest mod de formulare al acţiunii introductive raportat la dispoziţiile art. 8 din Legea 554/2004 dar şi ale art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 precum şi la principiul potrivit căruia actul de procedură ca şi actul juridic civil trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice iar nu în sensul în care nu produce niciun astfel de efect, impuneau instanţei de fond interpretarea solicitărilor formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată în sensul că acesta a înţeles să conteste atât procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.09.2016, ca act administrativ ce constituie obiectul acţiunii judiciare, cât şi decizia dată în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva acestuia.

Este adevărat că la termenul din data de 26.09.2017, instanţa de fond a pus în discuţie necontestarea prin acţiunea formulată a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, urmare fiind că prin notele de şedinţă din data de 7.11.2017 reclamanta a precizat că obiectul principal al acţiunii sale îl constituie procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.09.2016, implicit contestând şi Decizia nr. x/21.11.2016 dată în soluţionarea contestaţiei administrative, însă, în contextul anterior precizat, instanţa de fond a calificat în mod eronat aceste note de şedinţă ca fiind o cerere modificatoare a acţiunii introductive prin care se solicita şi anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, inadmisibilă pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 204 alin. (3) C. proc. civ.

În realitate, prin notele de şedinţă aflate la dosarul de fond cererea de chemare în judecată nu este modificată ci doar se precizează de către reclamantă modul în care a înţeles să formuleze acţiunea iniţială, prin raportare în principal la actul administrativ contestat şi subsecvent la decizia dată în soluţionarea contestaţiei administrative, ceea ce nu contravine exigenţelor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, dimpotrivă fiind concordant dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 din Legea 554/2004.

În raport de cele anterior precizate se reţine că instanţa de fond a dat o greşită interpretare cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă ceea ce a condus în final la respingerea acesteia ca inadmisibilă, motiv pentru care nici nu a trecut la analiza fondului cauzei.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea 554/2004 cu referire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamanta Universitatea Transilvania din Braşov împotriva sentinţei civile nr. 14 din data de 9 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

În rejudecare se va proceda la analiza pe fond a litigiului dedus judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de achiesare formulată de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, la recursul declarat de recurenta Universitatea Transilvania din Braşov, ca inadmisibilă.

Admite recursul declarat de reclamanta Universitatea Transilvania din Braşov împotriva sentinţei civile nr. 14 din data de 9 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 noiembrie 2020.

OPINIE SEPARATĂ

Am formulat opinie separată în prezentul dosar pentru următoarele considerente, care vizează strict motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..

Prima instanţă a respins ca inadmisibilă acţiunea, motivat de faptul că actul administrativ vătămător pentru reclamantă este decizia pe care pârâtul o emite în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare.

În cauza pendinte reclamanta a învestit instanţa cu acţiune în anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.09.2016.

În prealabil fusese formulată contestaţie administrativă, la care s-a răspuns prim emiterea Deciziei nr. x/21.11.2016, soluţia fiind de respingere a contestaţiei.

Decizia a fost înregistrată în evidenţele reclamantei sub nr. x/28.11.2016 iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 27.03.2017.

La termenul de judecată din data de 26.09.2017, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor aspectul necontestării, prin acţiunea formulată, a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, în raport de prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prin notele de şedinţă depuse la data de 07.11.2017, reclamanta a precizat că obiectul principal al litigiului este contestarea procesului-verbal nr. x/02.09.2016, în condiţiile art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, şi a considerat că sunt incidente prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 iar, în acest sens, contestaţia administrativă ar reprezenta, în opinia sa, procedura prealabilă.

Este evidentă poziţia procesuală exprimată de către reclamantă, care a precizat, fără echivoc, faptul că a înţeles să conteste doar procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, prin acţiunea introductivă.

În subsidiar, reclamanta a arătat că înţelege să conteste şi decizia de soluţionare a deciziei de respingere a contestaţiei administrative, pentru că în acţiunea introductivă a menţionat şi acest act administrativ, considerând că acesta este subsidiar procesului-verbal.

Prima instanţă a apreciat că această cerere are caracter de modificare a acţiunii şi a procedat la comunicarea acesteia către pârât pentru a arăta dacă este de acord cu completarea acţiunii, însă pârâtul nu a răspuns, deşi procedura de citare a fost legal îndeplinită.

În raport de prevederile art. 204 C. proc. civ., ţinând cont şi de prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, instanţa de fond a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii .

Din punctul meu de vedere, prima instanţă a pronunţat hotărârea cu respectarea normelor de drept material incidente în speţă, astfel că nu se impune casarea acesteia cu trimitere spre rejudecare.

Potrivit prevederilor art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011, "(1) Împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătura dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condiţiile legii."

Textul art. 51 alin. (2) din acelaşi act normative prevede că "Deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Prin urmare, poate forma obiectul acţiunii în contencios administrativ doar decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor/notei de constatare a neregulilor/deciziei de plată şi nu, în mod direct, aceste acte administrative.

Prin motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de fond trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011 şi că, de fapt, actul vătămător este procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor, iar nu decizia de soluţionare a contestaţiei.

Nu sunt de acord cu acest punct de vedere care contravine dispoziţiilor legale menţionate mai-sus şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale care, prin decizia nr. 19/2020, a statuat că "Analizând conţinutul normativ al acestor texte de lege, Curtea reţine că dispoziţiile de lege instituie o cale administrativă de atac care constă în soluţionarea unei contestaţii şi care nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condiţiile legii. Aşadar, în temeiul dispoziţiilor legale criticate, poate forma obiect al acţiunii în contencios administrativ decizia pronunţată în soluţionarea contestaţiei administrative, iar nu, în mod direct, actul administrativ - titlul de creanţă. Această procedură administrativă prealabilă învestirii instanţei de judecată nu încalcă accesul liber la justiţie, deoarece instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent al titlului de creanţă, care are posibilitatea să îşi revoce actul, fapt ce permite persoanei vătămate să îşi ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanţei de judecată."

Acesta este şi înţelesul sintagmei "nu înlătură dreptul la acţiune al celui lezat în drepturile sale printr-un act administrativ", care nu poate primi valenţele învederate de recurentă.

În consecinţă, nu este suficient faptul că reclamanta a precizat că a parcurs procedura prealabilă în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât sunt aplicabile în cauză dispoziţiile actului normativ special (O.U.G. nr. 66/2011) şi nu cele ale actului normativ cu caracter general.

Conform art. 51 alin. (2) din acelaşi act normativ, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii. Aşadar, obiectul principal al acţiunii în contencios administrativ în această materie, similar procedurii fiscale, îl constituie anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei. Contrar aprecierilor recurentei, subsecvent, persoana vătămată poate contesta şi procesul-verbal sau nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, şi chiar operaţiunile administrative preparatorii actelor administrative atacate în condiţiile Legii nr. 554/2004, însă obiectul principal al acţiunii în anulare trebuie să fie reprezentat, fără niciun echivoc, de decizia de soluţionare a contestaţiei, iar partea trebuie să solicite în mod expres anularea acestui act administrativ.

Or, acest petit nu se regăseşte în cuprinsul acţiunii introductive şi, mai mult, reclamanta nu a formulat nicio critică îndreptată împotriva menţiunilor din decizia nr. x/21.11.2016, ci critică strict procesul-verbal de constatare a neregulilor. În acest context, nu sunt de acord cu interpretarea în sensul că reclamanta ar fi contestat, implicit, şi decizia de respingere a contestaţiei.

De altfel, poziţia procesuală a recurentei este exprimată chiar prin motivele de recurs, aceasta susţinând în continuare că actul vătămător care poate fi contestat în instanţă este procesul-verbal şi nu decizia de soluţionare a contestaţiei administrative iar instanţa de recurs, în virtutea principiului disponibilităţii, nu poate avea în vedere alte motive de recurs în afara celor invocate de parte, cu excepţia celor de ordine publică.

În speţă, nu s-a reproşat reclamantei neîndeplinirea procedurii prealabile ci faptul că nu a contestat decizia de respingere a contestaţiei, în condiţiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 iar, prin criticile dezvoltate prin cererea de recurs, reclamanta nu susţine faptul că a înţeles să conteste şi decizia de soluţionare a contestaţiei prin acţiunea introductivă, acestea referindu-se doar la eludarea de către prima instanţă, a dispoziţiilor art. 46 şi 20 din O.U.G. nr. 66/2011.

Cu privire la modul în care prima instanţă a calificat notele de şedinţă depuse de reclamantă, ca fiind cerere de modificare a acţiunii, raportat la prevederile art. 204 C. proc. civ., această operaţiune s-a realizat prin încheierea de şedinţă din data de 07.11.2017 care nu a fost recurată de către reclamantă.

Potrivit prevederilor art. 494 C. proc. civ., "Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune."

Conform dispoziţiilor art. 466 alin. (4), "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul (...)".

Or, reclamanta a formulat recurs strict împotriva sentinţei nr. 14/2018 şi nu împotriva încheierii de şedinţă din data de 07.11.2017, iar în cuprinsul cererii de recurs nu se regăseşte nicio critică referitoare la greşita calificare a "notelor de şedinţă" de către prima instanţă.

În consecinţă, consider că instanţa de recurs trebuie să se raporteze la motivele de recurs astfel cum au fost invocate, dacă nu există alte motive de ordine publică, pentru a fi respectate principiile disponibilităţii, contradictorialităţii şi al procesului echitabil.

Pentru acest considerente, am formulat opinie separată în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Opinie separată:

Respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea Transilvania din Braşov împotriva sentinţei civile nr. 14 din data de 9 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.