Revision inadmissible for lack of triple identity: conflicting public access requests do not violate res judicata
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the revision petition, upholding the Court of Appeal's decision that had previously rejected the applicant's appeal against the lower court's dismissal of the original action. The dispute concerned an administrative litigation action under Law no. 544/2001 regarding free access to public interest information, where the applicant sought a copy of a certificate issued by a local land fund commission, authentication of copied documents, and moral damages for alleged delays and errors, which the first instance court dismissed after the defendant proved the document was not retained in the archive. The Court determined that the revision ground under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure was not applicable because the applicant failed to establish the triple identity of subject, parties, and cause of action between the contested decision and prior definitive judgments cited as contradictory; the Court held that different legal outcomes in separate cases involving distinct specific requests for access to information or minor moral damages do not violate the authority of res judicata or the right to a fair trial, as the prior rulings addressed different factual and legal objects and did not create a contradiction that would render the execution of the current judgment impossible.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 din Legea nr. 544/2001, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001; Revision inadmissible for lack of triple identity: conflicting public access requests do not violate res judicata: The dispute concerned an administrative litigation action under Law no. 544/2001 regarding free access to public interest information, where the applicant sought a copy of a certificate issued by a local land fund commission, authentication of copied documents, and moral damages for alleged delays and errors, which the first instance court dismissed after the defendant proved the document was not retained in the archive. The Court determined that the revision ground under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure was not applicable because the applicant failed to establish the triple identity of subject, parties, and cause of action between the contested decision and prior definitive judgments cited as contradictory; the Court held that different legal outcomes in separate cases involving distinct specific requests for access to information or minor moral damages do not violate the authority of res judicata or the right to a fair trial, as the prior rulings addressed different factual and legal objects and did not create a contradiction that would render the execution of the current judgment impossible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the revision request as unfounded.
Full text
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Cluj-Napoca, a solicitat să i se comunice o copie după adeverinţa eliberată de Comisia locală, ca urmare a răspunsului Comisiei judeţene de fond funciar - Hotărârea nr. 80/28.10.1991, la contestaţia privind suprafaţa de teren atribuită în baza cererii formulate în temeiul Legii nr. 18/1991 de către numita B.. Totodată, a mai solicitat autentificarea documentelor copiate "conform cu originalul" şi semnate de persoanele autorizate, iar documentele să fie predate la C. şi D.. A mai solicitat comunicarea sancţiunii aplicate funcţionarului vinovat pentru decizia eronată şi acordarea de daune morale în sumă de 100.000 euro.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3136/2018 din 07 noiembrie 2018, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Primăria Municipiului Cluj-Napoca prin Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca.
În esenţă, prima instanţă a reţinut prevederile art. 2 lit. b), art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 544/2001 şi art. 12 alin. (4) din Legea 18/1991, precum şi faptul că pârâtul a emis adresa nr. x/02.04.2018, prin care a răspuns reclamantului că adeverinţa solicitată nu se mai regăseşte în arhiva instituţiei, aceasta fiind eliberată într-un singur exemplar care s-a înmânat proprietarului.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 3136/2018 din 07 noiembrie 2018 a Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a formulat recurs reclamantul A., prin care a solicitat casarea sentinţei recurate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând că nu a primit informaţiile solicitate în termenul legal, conform prevederilor din: Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public: art. 6, art. 7 alin. (1), art. 7 alin. (2), art. 9, art. 32, art. 33, art. 34 şi Hotărârea nr. 123 din 7 februarie 2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, anexa - norme metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public: art. 9, art. 16, art. 18, art. 23, art. 24, art. 31, art. 33, art. 34, art. 35 şi art. 36.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Prin decizia civilă nr. 408/2019 din 20 martie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3.136 din 07.11.2018 a Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pe care a menţinut-o în întregime.
Instanţa de recurs a reţinut, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că sentinţa recurată a fost motivată corespunzător obiectului judecăţii şi naturii pricinii, cererilor deduse judecăţii şi apărărilor formulate, cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind incident acest motiv de casare.
Pe de altă parte, a mai reţinut că în sentinţa recurată nu se regăsesc considerente contradictorii ori străine de natura pricinii, ci aprecierile instanţei de fond sunt convergente şi susţin soluţia adoptată.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a reţinut că nici acesta nu este incident, în condiţiile în care autoritatea publică a indicat în răspunsul adresat reclamantului că nu deţine informaţia solicitată, respectiv acestuia i s-a oferit un răspuns şi drepturile sale au fost respectate. Mai mult, s-a reţinut că din probele administrate nu rezultă că reclamanta ar deţine informaţiile solicitate, refuzând cu rea credinţă să le comunice persoanei interesate, respectiv că pârâta ar deţine un alt exemplar original al adeverinţei eliberate.
4. Cererea de revizuire
Împotriva deciziei civile nr. 408 din 20 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de revizuire recurentul A., înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin decizia civilă nr. 741/2019 din 23 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, cum se invocă autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri definitive anterioare, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, instanţa competentă a soluţiona cererea de revizuire este instanţa superioară în grad, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin cererea formulată, revizuentul solicită revizuirea deciziei civile nr. 408 din 20 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în raport cu următoarele hotărâri potrivnice, care, în opinia revizuentului, încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii atacate, acestea fiind: decizia civilă nr. 631/24.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016; sentinţa nr. 2540/21.09.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi decizia civilă nr. 352/13.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ambele în dosarul nr. x/2018; decizia civilă nr. 629/24.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 şi decizia civilă nr. 1799/16.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.
În motivarea cererii de revizuire arată că prin acţiunea înregistrată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal a solicitat obligarea Municipiului Cluj - Napoca să îi răspundă, având în vedere că nu a primit informaţiile solicitate în termenul legal, prin cererile înregistrate sub nr. x/19.03.2018 şi nr. y/05.04.2018, conform Legii nr. 544/2001 şi H.G. nr. 123/2002. Susţine că autoritatea publică nu şi-a îndeplinit obligaţia de a răspunde în scris solicitării sale.
Consideră că decizia a cărei revizuire o solicită este netemeinică şi nelegală, având în vedere că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
De asemenea, consideră că prin sentinţa civilă nr. 3136/2018, pronunţată la 07.11.2018 în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, sens în care invocă art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune că o decizie definitivă a instanţelor judecătoreşti nu trebuie repusă în discuţie.
Astfel, susţine că soluţia tribunalului trebuia să ţină cont de dezlegarea dată problemei de drept deduse judecăţii, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat.
În ceea ce priveşte decizia civilă nr. 631/24.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, invocă aplicarea neunitară a legii şi arată că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, judecătorii trebuie să îndeplinească criteriile de imparţialitate.
Consideră că prin sentinţa civilă nr. 3136/2018 din 07.11.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, întrucât se impunea a se ţine cont de dezlegarea dată în dosarul nr. x/2018, atât prin sentinţa nr. 2540/2018 pronunţată la 21.09.2018 de Tribunalul Cluj, decizia civilă nr. 631/24.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, cât şi de decizia nr. 352/2019 pronunţată la 13.03.2019 de Curtea de Apei Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost obligat pârâtul să-i răspundă la reclamaţia administrativă nr. x/05.04.2018.
Apreciază că răspunsul la reclamaţie trebuia să recunoască faptul că decizia de a nu primi în termen documentele solicitate este o eroare a unui funcţionar şi să conţină sancţiunea aplicată acestuia.
Susţine că, de vreme ce aceeaşi problemă dedusă judecăţii într-un litigiu între aceleaşi părţi a fost soluţionată irevocabil, aspectul reţinut de instanţe, care a stat la baza soluţiilor din dispozitivul hotărârilor, a dobândit putere de lucru judecat şi trebuie avut în vedere de instanţa sesizată ulterior, cu atât mai mult cu cât prin Hotărârea pronunţată în cauza Beian contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Statul Român pe motiv că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic, permiţând pronunţarea în cauze identice a unor soluţii contradictorii şi diametral opuse.
Prin urmare, consideră că la pronunţarea sentinţei civile nr. 3136/2018 din 07.11.2018, în dosarul x/2018, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale trebuia să ţină cont de dezlegarea dată problemei de drept deduse judecăţii, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat, în raport cu: decizia civilă nr. 629/24.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016; decizia civilă nr. 1799/16.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 şi decizia civilă nr. 631/24.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.
În ceea ce priveşte obligarea autorităţii publice la plata unor daune morale şi/sau patrimoniale, conform art. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001, revizuentul susţine că potrivit art. 1 din Legea nr. 544/2001, accesul mijloacelor de informare în masă la informaţii de interes public este garantat, o astfel de garanţie fiind prevăzută şi prin art. 31 din Constituţia României, dar şi prin art. 10 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, excepţiile de la această obligaţie fiind expres prevăzute. Întrucât pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a-i comunica informaţiile solicitate conform art. 6 şi 7din Legea nr. 544/2001, iar această solicitare nu se încadrează în excepţiile expres prevăzute de art. 12 din Legea nr. 544/2001, consideră că tribunalul în mod nelegal a respins cererea sa întemeiată pe art. 22 din Legea nr. 544/2001.
Referitor la susţinerea că pârâtul nu deţine copia înscrisului solicitat, arată că acesta este emitent şi deţinător de documente, conform Legii nr. 16/1996, că documentele depuse nu îndeplinesc condiţia din cererea nr. x/19.03.2018, sens în care solicită ca instanţa să nu ţină cont de argumentul pârâtului că nu deţine înscrisul solicitat de revizuent şi că instanţa nu poate obliga o instituţie să elibereze copii de pe acte pe care nu le deţine, deoarece această justificare intră în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 16/1996 a arhivelor naţionale.
Critică decizia civilă nr. 408/2019 din data de 20.03.2019 pentru faptul că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, apreciind că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, sens în care invocă Hotărârea CEDO nr. 28.342/1995 în Cauza Brumărescu împotriva României.
Precizează că a solicitat să i se comunice copia adeverinţei eliberate de Comisia municipală Cluj-Napoca, care a stat la baza eliberării către B. nr. 5331/188 din 14.07.1993 şi TP nr. 28824/1097 din 22.12.1994 de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, depozitată în arhiva instituţiei publice conform art. 34 din H.G. nr. 131/1991. Susţine că această chestiune litigioasă a mai fost dezlegată prin decizia civilă nr. 631/24.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, dobândind putere de lucru judecat.
Revizuentul critică decizia supusă revizuirii şi în ceea ce priveşte petitul privind obligaţia conducătorului de a-i răspunde la reclamaţia administrativă nr. x/05.04.2018, sens în care invocă sentinţa nr. 2540/21.09.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi decizia civilă nr. 352/13.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ambele în dosarul nr. x/2018, prin care pârâtul a fost obligat să îi răspundă la reclamaţia administrativă nr. x/05.04.2018. Consideră că şi în această situaţie se impunea ca instituţia să recunoască faptul că a fost eroarea unui funcţionar şi să i se comunice sancţiunea aplicată acestuia, iar instanţa poate impune această obligaţie, date fiind limitele învestirii şi obligaţiei instanţei de respectare a acestora.
De asemenea, critică şi soluţia dată capătului de cerere privind plata de către instituţia pârâtă a daunelor morale în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001, apreciind că instanţa trebuia să ţină cont de dezlegarea dată deja asupra problemei de drept deduse judecăţii prin decizia civilă nr. 631/24.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, decizia civilă nr. 629/24.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 şi decizia civilă nr. 1799/16.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.
Invocă dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează prezumţia legală de lucru judecat, respectiv manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, prin care oricare dintre părţile unui litigiu poate opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea cauzei. Susţine că în acest caz nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, fiind suficient ca în judecata ulterioară sa fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă soluţionată anterior prin dispozitiv sau considerente.
Invocă jurisprudenţa internă şi Hotărârea pronunţată de CEDO în cauza Amurăriţei contra României, care a reţinut că se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, ceea ce presupune că instanţele sesizate ulterior nu trebuie să mai repună în discuţie constatările jurisdicţiilor anterioare, în caz contrar fiind încălcat art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, revizuentul solicită, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., schimbarea deciziei civile nr. 408 din data de 20.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, fiind dată cu încălcarea: prevederilor art. 1, art. 2, art. 6, art. 7 alin. (1), art. 7 alin. (2), art. 9, art. 11, art. 13, art. 21, art. 22 şi art. 25 din Legea nr. 544/2001; a prevederilor Hotărârii nr. 123 din 7 februarie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001, respectiv a Anexei 1, Anexei 7 şi Anexei 8.
De asemenea, solicită ca instanţa să dispună obligarea pârâtului să îi transmită răspunsul la informaţia solicitată în scris, conform modelului, răspunsul privind taxele aferente serviciilor de copiere a documentelor solicitate şi răspunsul Comisiei de analiză la reclamaţia administrativă, conform H.G. nr. 123/2002, cu prezentarea angajamentului că va primi accesul în termen de 15 zile, semnat de conducătorul autorităţii publice şi comunicarea sancţiunii disciplinare aplicate funcţionarului vinovat. Mai solicită acordarea de daune morale în valoare de 1.000 euro pentru stresul provocat prin lezarea unui drept constituţional, dreptul liber şi neîngrădit la informaţiile de interes public, precum şi acordarea de daune morale în valoare de 1000 euro pentru nerespectarea art. 32 alin. (2) şi (3) din Constituţie.
5. Apărările intimaţilor
Deşi au fost legal citaţi, intimaţii nu au formulat întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.
Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:/…/există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."
Cu alte cuvinte, pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, se prevede condiţia ca prin hotărârile potrivnice să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Analizând incidenţa acestui motiv de revizuire în cauza de faţă, din perspectiva încălcării de către hotărârea supusă revizuirii a autorităţii de lucru judecat a celorlalte hotărâri invocate de către revizuent, Înalta Curte constată cele ce succed:
Hotărârile despre care revizuentul afirmă că încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 408 din 20 martie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, sunt: decizia civilă nr. 631/24.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016; sentinţa nr. 2540/21.09.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi decizia civilă nr. 352/13.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ambele în dosarul nr. x/2018; decizia civilă nr. 629/24.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 şi decizia civilă nr. 1799/16.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.
În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2016, Înalta Curte constată că acesta are ca obiect comunicarea de informaţii de interes public, reclamantul A. solicitând, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj-Napoca, să îi transmită o copie după adeverinţa emisă de Comisia Municipală de aplicare a prevederilor Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de teren solicitată de E. prin cererea înregistrată sub nr. x/1991 şi acordată prin TP 5331/185/13.07.1993 de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Prin sentinţa civilă nr. 3582 din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale s-au respins ca nefondate excepţiile invocate prin întâmpinare; s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Cluj-Napoca şi s-a respins în rest, ca nefondată, acţiunea reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 631/24.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, s-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3582 din 22.11.2016 a Tribunalului Cluj, pe care a casat-o, în tot, şi, rejudecând cauza, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtului să comunice reclamantului copie conformă cu originalul de pe adeverinţa care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. x/13.07.1993 în favoarea numitului E.. De asemenea, a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 100 RON daune morale şi a respins restul solicitărilor reclamantului.
În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că acesta are ca obiect cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Cluj-Napoca, prin care a solicitat obligarea pârâtei la comunicarea informaţiilor de interes public conform cererii înregistrate sub nr. x/19.03.2018 şi reclamaţiei administrative nr. x/05.04.2018, cu obligarea pârâtei la transmiterea răspunsului în scris, comunicarea răspunsului redactat de Comisia de analiză, comunicarea sancţiunii disciplinare aplicate funcţionarului şi plata de daune morale în valoare de 100.000 euro.
Prin sentinţa nr. 2540/21.09.2018 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia lipsei de obiect; s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Cluj-Napoca prin Primarul Municipiului Cluj-Napoca; s-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor morale şi s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În recurs, prin decizia civilă nr. 352/13.03.2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 2.540 din 21.09.2018 a Tribunalului Cluj, pe care a casat-o în tot şi, rejudecând: a admis în parte cererea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Cluj-Napoca prin Primar, şi a obligat pârâtul să răspundă reclamantului la cererea înregistrată sub nr. x/19.03.2018 şi reclamaţiei administrative nr. x/05.04.2018. A respins cererea reclamantului de obligare la daune.
În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2016, Înalta Curte constată că acesta are ca obiect cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca, de obligare a pârâtului să îi asigure accesul la studierea documentaţiei întocmite de Comisia municipală de fond funciar, respectiv pe cea care stă la baza emiterii TP 28824/1097/22.12.1994 pentru B..
Prin decizia civilă nr. 629/24.03.2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3578 din 22.11.2016 pronunţate în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj, pe care a casat-o în tot şi, rejudecând cauza, a admis în parte cererea de chemare în judecată. Astfel, a obligat pârâtul să asigure reclamantului accesul la studierea documentaţiei care stă la baza emiterii titlului de proprietate nr. x/22.12.1994 în favoarea numitei B.; a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 100 RON cu titlu de daune morale şi a respins restul solicitărilor reclamantului.
În ceea ce priveşte dosarul nr. x/2016, Înalta Curte constată că acesta are ca obiect acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Cluj Napoca, prin care a solicitat obligarea pârâtului să îi comunice informaţiile publice, respectiv să îi comunice data, ora şi locaţia pentru a se prezenta în vederea studierii adresei emise de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, privind restituirea către Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca, respectiv Comisia fondului funciar, a "Situaţiei contestaţiilor privind dreptul de proprietate asupra terenurilor" fostului CAP Înfrăţirea Cluj.
Prin decizia civilă nr. 1799/16.03.2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 5428 din 06.10.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj, pe care a casat-o, în parte, în sensul că, rejudecând, a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să asigure reclamantului accesul în vederea studierii adresei Comisiei Judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, de restituire către Comisia locală de fond funciar, a "Situaţiei contestaţiilor privind dreptul de proprietate asupra terenurilor" fostului CAP Înfrăţirea Cluj, cu toate anexele, a adresei şi modificărilor operate de Comisia locală de fond funciar ca răspuns la solicitarea Comisiei Judeţene. De asemenea, a obligat pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca la plata în favoarea reclamantului a sumei de 100 RON cu titlu de daune morale; a respins celelalte petite ale cererii de chemare în judecată şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
Înalta Curte constată că prin decizia civilă nr. 408/2019 din 20 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, ce face obiectul prezentei revizuiri, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3.136 din 07.11.2018, a Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a avut ca obiect cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Cluj-Napoca, şi ulterior, ca urmare a completării de acţiune, şi în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Cluj-Napoca, prin care a solicitat să i se comunice o copie după adeverinţa eliberată de Comisia locală, ca urmare a răspunsului Comisiei judeţene de fond funciar - Hotărârea nr. 80/28.10.1991, la contestaţia privind suprafaţa de teren atribuită în baza cererii formulate în temeiul Legii nr. 18/1991 de către numita B.. A mai solicitat autentificarea documentelor copiate "conform cu originalul" şi semnate de persoanele autorizate, iar documentele să fie predate la C. şi D., precum şi comunicarea sancţiunii aplicate funcţionarului vinovat pentru decizia eronată şi acordarea de daune morale în sumă de 100.000 euro.
În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte constată că în vechea reglementare aceasta era consacrată prin dispozitiile art. 1201 din C. civ. de la 1864 şi în art. 166 din C. proc. civ. de la 1865. Potrivit art. 1201 C. civ. de la 1864 este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi împotriva lor în aceeaşi calitate, iar potrivit art. 166 din C. proc. civ. de la 1865, excepţia puterii de lucru judecat putea fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu, în orice fază a judecăţii, chiar şi înaintea instanţei de recurs.
În C. proc. civ. de la 1865, condiţia nu era formulată expres, ci doar descrisă prin trimitere la tripla identitate - de obiect, de părţi şi de cauză - care trebuia să existe în cele două procese finalizate cu hotărâri potrivnice. Doctrinar şi jurisprudenţial, textul din vechea reglementare a fost interpretat în sensul că revizuirea era menită să sancţioneze tocmai încălcarea autorităţii de lucru judecat şi că hotărârea care urma a fi revizuită în această situaţie nu putea fi decât ultima hotărâre.
În noua reglementare se constată că potrivit art. 430 C. proc. civ.:
"(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.
(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."
Prin urmare, alin. (2) al articolului anterior citat statuează în sensul că nu numai dispozitivul hotărârii judecătoreşti dobândeşte autoritatea de lucru judecat, ci şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Astfel, pe lângă dispozitiv, legiuitorul asumă autoritatea de lucru judecat a considerentelor decisive şi decizorii prin dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. şi o refuză considerentelor supraabundente, considerentelor de drept greşite şi celor care cuprind constatări de fapt care prejudiciază partea, punându-i acesteia la îndemână o cale de atac adecvată, efectivă şi eficientă pentru a înlătura aceste vicii ale hotărârii şi a le împiedica să se strecoare sub autoritatea lucrului judecat.
De asemenea, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. actual, deşi nu mai prevăd condiţia triplei identităţi de elemente, consacră vechea jurisprudenţă, în sensul că este reglementată expres necesitatea ca prin cea de-a doua hotărâre să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Prin urmare, se reţine că şi sub imperiul acestor prevederi legale, hotărârile potrivnice trebuie să întrunească cerinţa triplei identităţi de cauză, de obiect şi de părţi, cu menţiunea că hotărârile respective trebuie să fie pronunţate în dosare separate.
În contextul evidenţiat, la examinarea motivului de revizuire care sancţionează încălcarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, urmează a se avea în vedere şi prevederile legale care dau conţinut autorităţii de lucru judecat.
Procedând, în speţă, la examinarea condiţiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că atât în dosarul nr. x/2018, ce face obiectul prezentei revizuiri, cât şi în dosarele în raport cu care se solicită revizuirea, respectiv dosarul nr. x/2016, dosarul nr. x/2018, dosarul nr. x/2016 şi dosarul nr. x/2016, revizuentul are calitatea de reclamant şi de recurent, iar în ceea ce priveşte pârâtul, în dosarele nr. x/2016, nr. y/2018, nr. z/2016 şi nr. 3641/117/2016*, acesta este Primarul Municipiului Cluj-Napoca, iar în dosarul a cărui revizuire se solicită este Primăria Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca.
În raport cu chestiunile litigioase deduse judecăţii în cele cinci pricini, Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile identităţii de obiect şi de cauză, această concluzie întemeindu-se pe împrejurarea că reclamantul a formulat pretenţii diferite în cauzele respective, astfel cum instanţa a detaliat deja în considerentele prezentei decizii.
Prin urmare, nefiind îndeplinită condiţia triplei identităţi, de părţi, obiect şi cauză între hotărârile invocate de revizuent, dat fiind faptul că cererile formulate de către acesta au vizat aspecte diferite, respectiv au obiect diferit, chiar dacă sunt întemeiate pe liberul acces la informaţiile de interes public reglementat prin Legea nr. 544/2001, nu se poate proceda la revizuirea hotărârii atacate, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
În concret, faptul că într-un dosar revizuentul a primit acces la informaţiile de interes public solicitate ori că i s-au acordat daune morale, nu înseamnă că aceste aspecte pot constitui temei al admiterii unei cereri de revizuire, câtă vreme altele erau solicitările ce au făcut obiectul acelor dosare.
În ceea ce priveşte invocarea de către revizuent a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, având în vedere că acestea reglementează efectele lucrului judecat, referindu-se în alin. (1) la efectul negativ al lucrului judecat, iar în alin. (2) la efectul pozitiv al lucrului judecat.
Constatând că instituţia autorităţii de lucru judecat protejează nu numai efectul negativ (imposibilitatea reluării aceleiaşi judecăţi, pentru a se statua în sens contrar), ci şi efectul pozitiv al lucrului judecat (un aspect litigios, odată tranşat jurisdicţional, nu poate fi contrazis de o judecată ulterioară), se reţine că motivul invocat pe calea prezentei cereri de revizuire, respectiv contrarietatea considerentelor ce sprijină hotărârile, are un caracter nefondat.
Înalta Curte apreciază că pentru a fi incident acest motiv de revizuire este necesar ca anumite considerente care dezleagă una şi aceeaşi chestiune litigioasă să intre în contradicţie, cu precizarea că prin contrarietate nu trebuie să se înţeleagă orice diferenţă de argumentare, ci doar că aceeaşi problemă litigioasă a primit în cele două cauze rezolvări opuse.
Or, în speţă, examinând hotărârile considerate a fi potrivnice de către revizuent, Înalta Curte constată că nu există contrarietate între considerentele acestora, în privinţa chestiunilor litigioase vizând accesul revizuentului la informaţii de interes public, câtă vreme aceste considerente sunt aferente unor cereri diferite formulate de către reclamant.
De altfel, singura nemulţumire a revizuentului rezidă în aceea că cererea sa din dosarul nr. x/2018 a fost respinsă în mod definitiv şi nu a primit o dezlegare în sensul dorit de către acesta, fără a ţine cont de faptul că, fiind vorba despre cereri diferite, acestea, în urma analizării lor de către instanţele judecătoreşti legal învestite, pot primi dezlegări diferite.
Contrar celor susţinute de către revizuent, Înalta Curte constată că doar pronunţarea unor soluţii diferite în dosare diferite nu poate conduce la concluzia încălcării dreptului părţii la un proces echitabil, câtă vreme obiectul dosarelor este diferit şi nu au fost aduse alte argumente în afara nemulţumirii revizuentului cu privire la soluţiile pronunţate.
Prin urmare, în raport cu cele statuate cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă a cărei revizuire se solicită, se constată că aceasta nu cuprinde considerente contradictorii în privinţa chestiunii litigioase privind liberul acces la informaţii, nefiind deduse judecăţii aspecte care să impună anularea acestei din urmă hotărâri pentru motivul că ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.
Mai mult, se reţine că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este acela al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea lui, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
În asemenea situaţii, executarea hotărârilor pronunţate este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se va prevala de hotărârea care îi este favorabilă, iar soluţia ce se impune este revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
Or, în speţă, aşa cum s-a reţinut anterior, considerentele celor patru decizii nu sunt contrare în privinţa aspectului litigios în discuţie şi ca atare, un asemenea motiv nu poate fi reţinut.
Pe de altă parte, în soluţionarea prezentei cauze, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie. Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu". (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010).
Pentru argumentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire de faţă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire declarată de A. împotriva deciziei civile nr. 408 din 20 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2019.