Lawfulness of suspending administrative tax objection pending criminal investigation under fiscal procedure code

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 20 septembrie 2016 pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba-Iulia, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate la data de 04.02.2016 de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/17.12.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală x/17.12.2015, în sensul admiterii contestaţiei, anulării actelor administrativ-fiscale contestate şi, pe cale de consecinţă, exonerării reclamantei de la plata sumelor din actele administrativ-fiscale atacate.

Reclamanta a formulat o cerere modificatoare prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 391/21.07.2016 privind soluţionarea contestaţiei administrative, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, precum şi obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate la data de 04.02.2016 împotriva deciziei de impunere nr. x/17.12.2015 şi a raportului de inspecţie fiscală x/17.12.2015, în sensul admiterii contestaţiei, anulării actelor contestate şi, pe cale de consecinţă, exonerării reclamantei de la plata sumelor din aceste acte administrativ-fiscale.

Ulterior, reclamanta a formulat o nouă cerere de modificare a cererii de chemare în judecată cu privire la primul petit şi a solicitat obligarea pârâtelor la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate la data de 04.02.2016 împotriva deciziei de impunere nr. x/17.12.2015 şi a raportului de inspecţie fiscală x/17.12.201, menţinând solicitarea cu privire la anularea deciziei nr. 391/21.07.2016 privind soluţionarea contestaţiei.

Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Judeţeane a Finanţelor Publice Braşov, având în vedere că actele contestate de reclamantă nu au fost emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

Totodată, a invocat excepţia lipsei de obiect în ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei, având în vedere că DGRFP Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii a soluţionat contestaţia prealabilă formulată de reclamantă, prin Decizia nr. 391/21.07.2016.

Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii modificate ca inadmisibile având în vedere că reclamanta a atacat Decizia de impunere nr. x/17.12.2015 şi Raportul de Inspecţie fiscală x/17.12.2015, fără a contesta Decizia nr. 391/19.07.2016, de soluţionare a contestaţiei.

De asemenea, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât actele administrative fiscale contestate nu au fost emise de aceasta.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 29/2017 din 08 februarie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei de obiect a acţiunii, invocate de pârâte prin întâmpinare; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu această pârâtă; a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba şi, în consecinţă: a dispus anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 391/21.07.2016 emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi a obligat pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov la soluţionarea în fond a contestaţiei formulate de reclamantă, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 3000 RON cheltuieli de judecată parţiale, respingând restul pretenţiilor cu acest titlu.

3. Cererile de recurs

3.1. Împotriva sentinţei nr. 29/2017 din 08 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Directia Generală Regională a Finantelor Publice Brasov, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea în totalitate a acţiunii, ca nelegală şi neîntemeiată.

În motivarea recursului critică soluţia de anulare a deciziei nr. 391/21.07.2016 emise de către DGRFP Braşov - Serviciul soluţionare contestaţii, apreciind că instanţa s-a pronunţat printr-o interpretare şi aplicare eronată a legii, iar pe de altă parte, hotărârea nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei de admitere a acţiunii reclamantei, preluând afirmaţiile neprobate ale acesteia, în sensul că ar fi amânat nepermis de mult soluţionarea contestaţiei reclamantei, existând pericolul continuării executării silite, afirmaţii contrazise de prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 277 şi 278 din Legea nr. 207/2015.

Învederează că prin sentinţa civila nr. 76/2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Braşov s-a admis cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x/17.12.2015 şi a RIF nr. x/17.12.2015 emise de AJFP Alba, până la soluţionarea pe fond a cererii de anulare a acestor acte.

Susţine că instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, fără a analiza întregul probatoriu administrat în cauză, dar că în mod corect a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Braşov.

Pe fond, arată că prin Decizia nr. 391/21.07.2016, DGRFP Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de intimata-reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/17.12.2015, emise în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/17.12.2015, de către A.J.F.P. Alba - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

Arată că plăţile efectuate în sumă de 5.498.949 RON au fost considerate dividende nete, pentru care, conform art. 7 pct. 12 ultima teză din Legea nr. 571/2003, societatea avea obligaţia să calculeze, să reţină şi să vireze impozitul pe dividende în cotă de 16%.

De asemenea, cu privire la diminuarea capitalului social cu suma de 11.200.000 RON, prin anularea unui număr de 112.000 acţiuni deţinute de acţionarul B., arată că această împrejurare nu se circumscrie excepţiei prevăzute la art. 7 pct. 12 lit. d) din Legea nr. 571/2003, care arată că nu se consideră dividend o distribuire în bani sau în natură, efectuată cu ocazia reducerii capitalului social constituit efectiv de către participanţi, întrucât: distribuirea de bani nu s-a efectuat cu ocazia reducerii capitalului social conform Hotărării Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 06.10.2015, ci anticipat, în baza Hotărârii Consiliului de Administraţie al societăţii din data de 30.07.2004; acţionarii nu au constituit efectiv capitalul social al societăţii la nivelul sumelor plătite de societate acestora.

Astfel, s-a stabilit în sarcina S.C. A. S.A. o obligaţie suplimentară de plată în cuantum de 1.047.419, reprezentând impozit pe dividende, la care s-au calculat dobânzi de întârziere în sumă de 573.176 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 157.447 RON.

Menţionează că organele de inspecţie fiscală din cadrul A.J.F.P. Braşov - Inspecţie Fiscală au formulat sesizarea penală nr. 1107/09.02.2015 şi că organele de inspecţie fiscală din cadrul AJFP Alba - Inspecţie Fiscală, prin adresa nr. x/29.10.2015, au solicitat informaţii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov cu privire la stadiul soluţionării sesizării penale nr. 1107/09.02.2015 formulate de AJFP Braşov - Inspecţie Fiscală, în baza constatărilor din Procesul-verbal nr. x/17.11.2014, Procesul-verbal nr. x/27.01.2015, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.01.2015 şi Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. x/30.01.2015. Organele de cercetare penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au răspuns prin adresa înregistrată la AJFP Alba sub nr. x/24.11.2015, precizând că plângerea penală nr. 1107/09.02.2015 înregistrată în dosar nr. x/2015, a fost trimisă la IPJ Braşov - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Recurenta-pârâtă arată că până la data emiterii Deciziei D.G.R.F.P. Brasov nr. 391/19.07.2016, nu au fost transmise informaţii din care să rezulte finalizarea cercetărilor penale.

Invocă încălcarea de către societate a dispoziţiilor art. 272 alin. (3) lit. c) şi art. 1444 din Legea nr. 31/1990, precizând că obiectul litigiului derivă din constatările consemnate de organele de inspecţie fiscală din cadrul A.J.F.P. Alba - Inspecţie Fiscală în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/17.12.2015, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/17.12.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite, reţinându-se şi constatările efectuate de organele fiscale din cadrul AJFP Braşov, în urma cărora s-a întocmit Procesul-verbal nr. x/17.11.2014, Procesul-verbal nr. x/27.01.2015 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.01.2015, respectiv Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. x/30.01.2015, ce au stat la baza formulării sesizării penale nr. 1107/09.02.2015, înregistrată în dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Susţine că organele administrative nu s-au putut pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, având în vedere dispoziţiile art. 28 din C. proc. pen.., apreciind că din interpretarea Deciziei nr. 95/2011 a Curţii Constituţionale reiese că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluţia asupra laturii penale are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.

Pe de altă parte, arată că în funcţie de soluţia care urmează a se pronunţa pe latură penală în dosarul penal nr. x/2015 de către organele de cercetare penală, procedura administrativă urmează a fi reluată conform art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

În ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată, apreciază că în mod nelegal instanţa a admis cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 RON, întrucât nu s-a reţinut că ar exista vreo culpă procesuală, rea credintă sau comportament neglijent, care să justifice acordarea cheltuielilor de judecată.

Consideră că o altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru acordarea cheltuielilor de judecată este ca partea care le solicită să fi câştigat în mod irevocabil procesul, ceea ce nu este cazul în speţă, iar pe de altă parte, cheltuielile privind angajarea unui apărător şi cele privind administrarea probatoriului sunt cheltuieli obişnuite şi nu se pot imputa părţii adverse.

3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei recurate şi respingerea în tot a acţiunii reclamantei.

În motivarea recursului critică cele reţinute de către prima instanţă, în sensul că se impunea ca organul fiscal să motiveze şi să justifice existenţa unei interdependenţe între posibilul caracter penal al faptelor cercetate şi stabilirea obligaţiilor fiscale ale contribuabilului.

Contrar celor reţinute de către prima instanţă, recurenta-pârâtă susţine că între stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor reţinute există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea administrativă a cauzei.

Precizează că organul fiscal a apreciat că faptele reţinute în sarcina societăţii întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 272 alin. (3) lit. c) şi art. 1444 din Legea nr. 31/1990, motiv pentru care organul fiscal a formulat sesizarea penală nr. 1107/09.02.2015, care formează obiectul dosarului penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.

Menţionează că obiectul litigiului izvorăşte din constatările consemnate de organele de inspecţie fiscală din cadrul A.J.F.P. Alba - Inspecţie Fiscală în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/17.12.2015, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/17.12.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite, unde s-au avut în vedere şi constatările efectuate de organele fiscale din cadrul AJFP Braşov, în urma cărora s-a întocmit Procesul-verbal nr. x/17.11.2014, Procesul-verbal nr. x/27.01.2015 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.01.2015, respectiv Decizia de nemodificare a bazei de impunere nr. x/30.01.2015, ce au stat la baza formulării sesizării penale nr. 1107/09.02.2015.

În ceea ce priveşte reducerea capitalului social al societăţii cu suma de 11.200.000 RON şi creanţele stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/17.12.2015 invocă aceleaşi argumente ca recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Brasov, apreciind că se impune soluţionarea cu prioritate a laturii penale a cauzei, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 95/2011.

Cu privire la cheltuielile de judecată în cuantum de 3000 RON, la care Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a fost obligată la plată, solicită anularea acestora, iar în subsidiar, restrângerea lor în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei.

3.3. Prin recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe, reclamanta A. S.A. solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, în ceea ce priveşte soluţia de reducere a onorariului avocaţial şi obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 de RON + TVA, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată în recurs.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a redus în mod eronat onorariul avocatului ales al reclamantei de la suma de 5.000 de RON + TVA la 3.000 de RON, fără a ţine cont de prevederile art. 127 din Statutul profesiei de avocat şi de art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi nici de faptul că suma de 5.000 de RON nu reprezintă onorariul brut, perceput de avocat, ci din aceasta se scad taxele şi contribuţiile către Barou şi către bugetul de stat, onorariul net fiind în cuantum de 4.288 de RON.

Arată că în cauză a formulat cererea de chemare în judecată, două cereri modificatoare ale acesteia, a studiat practica neunitară a instanţelor de judecată, litigiul fiind unul de o dificultate ridicată, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o creanţă în cuantum de 1.047.419 RON, reprezentând impozit pe dividende stabilit suplimentar la plată.

Mai mult, arată că onorariul în discuţie a fost perceput atât pentru prima instanţă, cât şi pentru calea de atac.

4. Apărările intimatelor-pârâte

4.1. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin reprezentant teritorial Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, a formulat întâmpinare, prin care precizează că achiesează la motivele de recurs ale Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov, solicitând respingerea recursului reclamantei, având în vedere că nu se poate reţine culpa sa pentru a-i fi acordate reclamantei cheltuielile de judecată.

4.2. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului reclamantei cu privire la cheltuielile de judecată, arătând că prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, aceasta nefiind emitenta actelor contestate.

4.3. Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor pârâtelor ca nefondate şi menţinera hotărârii recurate, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

2.1.1. Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba-Iulia, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov: obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate la data de 04.02.2016 împotriva Deciziei de impunere nr. x/17.12.2015 şi Raportului de inspecţie fiscală x/17.12.2015, în sensul admiterii contestaţiei, anulării actelor administrativ-fiscale contestate şi, pe cale de consecinţă, exonerării reclamantei de la plata sumelor din actele administrativ-fiscale atacate.

Reclamanta a formulat o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând anularea Deciziei nr. 391/21.07.2016 de soluţionare a contestaţiei administrative, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei şi obligarea pârâtelor la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate la dată de 04.02.2016.

Printr-o nouă cerere de modificare a cererii de chemare în judecată cu privire la primul petit, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la soluţionarea pe fond a contestaţiei din data de 04.02.2016 şi anularea deciziei nr. 391/21.07.2016 de soluţionare a contestaţiei.

Prin decizia de soluţionare a contestaţiei, nr. 391/19.07.2016, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/17.12.2015, emise în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/17.12.2015, de către A.J.F.P. Alba - Activitatea de Inspecţie Fiscală, pentru suma totală de 1.778.042 RON, reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, în suma de 1.047.419 RON, cu dobânzi aferente în suma de 573.176 RON şi penalităţi aferente în sumă de 157.447 RON, până la soluţionarea sesizării penale nr. 1107/09.02.2015, ce face obiectul dosarului penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile art. 214 alin. (1) lit. a) şi art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003.

2.1.2. În ceea ce priveşte critica recurentelor-pârâte cu privire la măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că aceasta a fost luată cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, decizia fiind nelegală.

În motivarea deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei s-a reţinut că organele fiscale au formulat sesizarea penală nr. 1107/09.02.2015, care formează obiectul dosarului penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov şi că, până la soluţionarea aspectelor penale se impune suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma totală de 1.778.042 RON, reprezentând impozit din veniturile pe dividende distribuire persoanelor fizice, în sumă totală de 1.047.419 RON, la care se adaugă dobânzi aferente în cuantum de 573.176 RON şi penalităţi aferente în sumă de 157.447 RON.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) şi art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, s-a decis suspendarea soluţionării contestaţiei administrative până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

Prima instanţă a apreciat ca nelegală suspendarea procedurii administrative, soluţie care este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Din examinarea dispoziţiilor art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 reiese că pentru a fi dispusă măsura suspendării soluţionării contestaţiei administrative de către organul de soluţionare a contestaţiei, potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile privind sesizarea organelor de cercetare penală de către organul care a efectuat inspecţia fiscală cu privire la existenţa indiciilor privind săvârşirea unei infracţiuni, iar constatarea săvârşirii infracţiunii să aibă înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

În cauză, astfel cum corect a sesizat şi prima instanţă, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste condiţii.

Astfel, în ceea ce priveşte prima condiţie, respectiv sesizarea organelor penale pentru începerea cercetărilor în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 272 alin. (3) lit. c) şi art. 1444 din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte constată că, la suspendarea contestaţiei administrative prin Deciziei nr. 391/21.07.2016, a fost avută în vedere plângerea penală nr. 1107/09.02.2015, întocmită de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

Or, această plângere penală a fost formulată Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, în condiţiile în care activitatea de control a fost efectuată de o echipă din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Alba, care a emis şi raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere contestate, organul de soluţionare a contestaţiei administrative fiind Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, Înalta Curte constată că prin decizia de suspendare a contestaţiei administrative nu se arată în concret care este înrâurirea hotărâtoare a soluţiei ce se va pronunţa în penal asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, aspect reţinut în mod corect de către prima instanţă.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a arătat că este necesară o examinare în concret a existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni şi a "înrâuririi hotărâtoare" pe care ar putea-o avea soluţia penală în cauză. În acest sens, Înalta Curte a reţinut că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestaţiei, emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă (Decizia nr. 1892/2014 a Î.C.C.J. - S.C.A.F.).

Suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de recurenta-reclamantă a intervenit ca urmare a faptului că organele de inspecţie fiscală din cadrul A.J.F.P. Braşov au sesizat organele de urmărire penală în vederea stabilirii eventualului caracter penal ale unor fapte săvârşite de societatea reclamantă.

Este adevărat că art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 conferă organului de soluţionare a contestaţiei administrative un drept de apreciere asupra oportunităţii adoptării măsurii de suspendare, dar această apreciere nu trebuie făcută în condiţii care să pună sub semnul întrebării buna credinţă a organului fiscal în relaţia cu contribuabilul.

În condiţiile în care controlul derulat de organul fiscal a oferit anumite elemente factuale apreciate ca fiind de natură a contura fictivitatea operaţiunilor economice derulate de recurenta-reclamantă, respectiv a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare în sarcina acesteia, printr-un act administrativ-fiscal ce constituie titlu de creanţă, nu se poate accepta că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate să se pronunţe asupra contestaţiei administrative a contribuabilului cu argumentul că ar fi necesar ca, în prealabil, să se stabilească existenţa sau nu a unei infracţiuni, fiind în măsură să verifice aplicarea prevederilor speciale cuprinse în art. 11 alin. (1) din Codul fiscal.

În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 49 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, organul fiscal, în vederea stabilirii situaţiei de fapt fiscale reale, are atribuţia de a corobora şi aprecia probele administrate, ţinând seama de forţa lor doveditoare recunoscută de lege, poate solicita contribuabilului orice lămuriri necesare, poate să aibă în vedere documentele justificative, evidenţele contabile ale contribuabilului şi alte acte doveditoare la stabilirea bazei de impunere, context în care sarcina probei îi revine contribuabilului.

Analiza conţinutului documentelor prezentate de societate în justificarea exercitării dreptului de deducere a TVA-ului permite organului de soluţionare a contestaţiei administrative să nu acorde valoare probatorie acestora în măsura în care consideră că nu sunt apte, prin menţiunile pe care le conţin, să dovedească starea de fapt fiscală de care se prevalează societatea şi, prin urmare, stabilirea unor obligaţii fiscale suplimentare nu este condiţionată de constatarea instanţei penale cu referire la existenţa elementelor constitutive ale unor infracţiuni.

În fine, în pofida perioadei mari de timp scurse de la momentul sesizării organului de cercetare penală (09.02.2015) şi până la data soluţionării acestui recurs - 28.11.2019, autoritatea fiscală nu a făcut dovada că demersul său a avut o finalitate concretă, în sens procesual penal.

Reţinând aspectele de mai sus, precum şi data la care a fost formulată contestaţia administrativă de către recurenta-reclamantă, 04.02.2016, consecinţa este amânarea soluţionării contestaţiei administrative o perioadă de timp nerezonabilă, aşa încât Înalta Curte reţine că circumstanţele concrete ale cauzei sunt de natură a confirma soluţia pronunţată de instanţa de fond.

Prin menţinerea suspendării procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei pe o perioadă îndelungată de timp, se aduce atingere dreptului constituţional al recurentei-reclamante de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru a obţine verificarea legalităţii deciziei de impunere, emise în sarcina sa şi se perpetuează starea de aşteptare a unei soluţii în cauza penală, în care societatea reclamantă este cercetată, ceea ce se constituie într-un exces de putere, chiar dacă în justificarea acestuia se invocă prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.

Astfel fiind, pentru a se asigura un just echilibru între interesul public pe care îl exprimă organul fiscal şi interesul privat al contribuabilului de a-şi vedea clarificată situaţia fiscală, Înalta Curte consideră că se impune respingerea recursurilor pârâtelor şi menţinerea hotărârii recurate cu privire la soluţia de admitere a acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.A., de anulare a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 391/21.07.2016 emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi obligării pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov la soluţionarea în fond a contestaţiei formulate de reclamantă.

2.1.3. În ceea ce priveşte critica referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, invocată de toate cele trei recurente, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte solicită aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât suma stabilită de prima instanţă cu titlu de cheltuieli de judecată este prea mare în raport cu munca prestată de avocat şi complexitatea cauzei, iar recurenta-reclamantă solicită, din contră, acordarea integrală a cheltuielilor de judecată solicitate, fără reducerea cuantumului acestora, în condiţiile în care prima instanţă a redus cheltuielile de judecată în baza textului de lege de mai sus.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le are de plătit partea care a pierdut procesul, constând în onorariul avocaţial, nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de instanţa de recurs.

Această critică nu vizează deci conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului avocaţial solicitat de parte.

3.1.4. Referitor la cererea recurentelor-pârâte cu privire la exonerarea lor de plata cheltuielilor de judecată acordate de prima instanţă, Înalta Curte constată că potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Analizând textul de lege de mai sus se observă că acesta se aplică indiferent de obiectul litigiului ori de părţile implicate, partea care a pierdut procesul urmând a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, se constată că temeiul acordării cheltuielilor de judecată constă în culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, culpă care nu se suprapune cu reaua-credinţă a părţii, fiind indiferent, sub aspectul cheltuielilor de judecată, atitudinea procesuală a celui care a pierdut procesul. Buna-credinţă a părţii care a pierdut procesul nu justifică exonerarea ei de plata cheltuielilor de judecată. Din acest punct de vedere, legiuitorul a apreciat că partea care a câştigat procesul are dreptul la acordarea sumelor de bani cheltuite cu procesul purtat, sume ce urmează a fi suportate de către partea care a pierdut procesul şi care, prin comportamentul său, chiar dacă nu a fost de rea-credinţă, a obligat partea potrivnică câştigătoare să angajeze cheltuielile din proces.

Având în vedere soluţia de admitere pe fond a cererii de chemare în judecată a reclamantei, Înalta Curte apreciază că se impune menţinerea obligaţiei pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 29/2017 din 08 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 29/2017 din 08 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2019.