Statute of limitations for pre-2010 forest compensation claims under Decree 167/1958

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 03.11.2016 pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Composesoratul Joseni a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, obligarea pârâtei Garda Forestieră Braşov să facă propunerea cu privire la necesarul de fonduri în cuantum de 474.184 RON către Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor; anularea adresei nr. x/2016, emise de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor; obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor la achitarea sumei de 474.184 RON reprezentând contravaloarea compensaţiilor prevăzute de H.G. nr. 1071/2006 şi de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, pentru anii 2007, 2008 si 2009, precum şi la plata dobânzii fiscale aferente sumei de 474.184 RON, calculate de la data plăţii efective a compensaţiilor; obligarea pârâţilor, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 21 din 28 februarie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Composesoratul Joseni, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor; a obligat pârâta Garda Forestieră Braşov să facă propunerea cu privire la necesarul de fonduri în cuantum de 474.184 RON, către pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor; a dispus anularea Adresei nr. x/12.08.2016, emise de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor; a dispus obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la plata sumei de 474.184 RON, reprezentând contravaloarea compensaţiilor prevăzute de H.G. nr. 1071/2006 şi de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, pentru anii 2007-2009, cu dobânzi fiscale aferente acestei sume, calculate din ziua următoare expirării a 45 de zile de la cererea de plată formulată de reclamante, respectiv din 29.08.2016.

De asemenea, a obligat pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să plătească reclamantului Composesoratul Joseni suma de 350 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 21 din 28 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei pentru acordarea compensaţiilor aferente anilor 2007, 2008 şi 2009, ca urmare a prescripţiei dreptului acesteia.

În motivarea recursului arată că suma solicitată de către intimatul-reclamant reprezintă contravaloarea compensaţiei aferente anilor 2007, 2008 şi 2009 pentru produsele pe care reclamanta nu le-a recoltat din cauza funcţiilor de protecţie stabilite în recoltarea masei lemnoase de pe suprafaţa de teren cu vegetaţie forestieră pe care o deţinea.

Precizează că actul normativ în vigoare la nivelul anului 2007, care la art. 29 alin. (1) lit. g) reglementa posibilitatea acordării acestor compensaţii, îl reprezenta Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998, abrogată prin art. 132 lit. b) din Legea nr. 46/2008, iar actul normativ care reglementa etapele ce trebuiau parcurse şi modalitatea efectivă în care se realiza plata, îl reprezenta H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea şi controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora. Art. 2 din această Hotărâre prevedea că metodologia de calcul a sumelor cuvenite drept compensaţii se aprobă prin ordin comun al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului finanţelor publice, condiţie ce s-a realizat prin publicarea în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 625/22507 din 4 septembrie 2006 privind respectiva metodologie.

Astfel, arată că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 46/2008, dreptul reclamantei la obţinerea acestui tip de compensaţii s-a menţinut având în vedere dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din acest act normativ, deşi la art. 99 s-a prevăzut că normele metodologice de acordare, utilizare şi control a sumelor acordate cu titlu de compensaţii se aprobă prin hotărâre a Guvernului, condiţie realizată odată cu publicarea în Monitorul Oficial a H.G. nr. 861/2009.

Susţine că, întrucât la nivelul anilor 2007-2009 existau reglementări prin care intimatul putea solicita aceste compensaţii, trebuia să exercite acest drept înăuntrul termenului general de prescripţie prevăzut de Decretul nr. 167/1958, care, pentru intimatul-reclamant a început să curgă de la data de 1 ianuarie 2008 pentru anul 2007 şi de la data de 1 ianuarie 2009, respectiv 1 ianuarie 2010 pentru anii 2008, respectiv 2009 şi s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2011 pentru anul 2007, 1 ianuarie 2012 pentru anul 2008 şi 1 ianuarie 2013 pentru anul 2009.

Menţionează faptul că, atât timp cât prescripţia dreptului intimatului a început să curgă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la acea dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 182 din Decretul nr. 167/1958, chiar dacă litigiul a fost iniţiat ulterior datei de 1 octombrie 2011. În acest sens, invocă Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.

Critică faptul că prima instanţă a apreciat că termenul de prescripţie din speţă ar fi fost întrerupt în baza art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, apreciind că raţionamentul instanţei este greşit, câtă vreme condiţia impusă de art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 şi Decizia Comisiei Europene nr. C(2012) 5266 final vizează aspecte străine de prezenta speţă prin acea că se aplică compensaţiilor aferente perioade ulterioare datei de 1 ianuarie 2010, ceea ce nu este cazul în speţă. Mai mult, prima instanţă chiar a făcut trimitere la Decizia nr. 36/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-au clarificat cu caracter obligatoriu condiţiile necesare pentru acordarea compensaţiilor aferente perioadei de referinţă 2010-2013.

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul-reclamant Composesoratul Joseni a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, având în vedere că nu este invocat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fond solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanţă a respins în mod corect excepţia prescripţiei.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată.

Examinând cererea de recurs formulată de recurentul-pârât, se constată că acesta a formulat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat ca temei al cererii de recurs, arătând textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate ori interpretate greşit de către instanţa de fond, precum şi argumentele de fapt şi de drept aduse în sprijinul acestui punct de vedere.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului pârâtului.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Composesoratul Joseni a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, obligarea pârâtei Garda Forestieră Braşov să facă propunerea cu privire la necesarul de fonduri în cuantum de 474.184 RON către Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor; anularea adresei nr. x/2016, emise de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor; obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor la achitarea sumei de 474.184 RON reprezentând contravaloarea compensaţiilor prevăzute de H.G. nr. 1071/2006 şi de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, pentru anii 2007, 2008 si 2009, precum şi la plata dobânzii fiscale aferente sumei de 474.184 RON, calculate de la data plăţii efective a compensaţiilor; obligarea pârâţilor, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte constată că, raportat la perioada pentru care au fost calculate pretenţiile solicitate prin cererea de chemare în judecată (anii 2007-2009), pârâta Garda Forestieră Braşov a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie respinsă de prima instanţă, cu motivarea că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie prevăzut de art. 7 din Decretul nr. 167/1958 este condiţionat de primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat, conform art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, în cauză intervenind întreruperea termenului de prescripţie. Astfel, a apreciat că dreptul reclamantului s-a născut doar după obţinerea avizului favorabil din partea Comisiei Europene, pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor l-a primit prin Decizia Comisiei Europene nr. C(2012)5266 final/19 iulie 2012, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 13 septembrie 2012.

Recurentul-pârât Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin recursul declarat, a criticat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, apreciind că prin H.G. nr. 861/2009 nu s-a introdus o cauză de suspendare/întrerupere a termenului de prescripţie.

Înalta Curte apreciază a fi nefondată soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului.

Pentru o corectă analiză a datei de început şi a momentului împlinirii termenului de prescripţie, dar şi a incidenţei unor eventuale cauze de suspendare ori întrerupere a acestui termen, este necesar a se determina actul normativ aplicabil litigiului dedus judecăţii, în raport cu modificările legislative survenite.

Pretenţiile deduse judecăţii de către reclamant sunt aferente anilor 2007-2009, data naşterii dreptului la acţiune situându-se, din punct de vedere cronologic, anterior datei de intrare în vigoare a C. civ. din 2009 (01.10.2011) şi, implicit, anterior abrogării Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Înalta Curte reţine că prescripţiile începute înainte de abrogarea Decretului-lege nr. 167/1958 sunt reglementate de acest act normativ, concluzie fondată pe prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care dispun că prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ., sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare, având în vedere că reclamantul pretinde o creanţă de natură civilă aferentă anilor 2007, 2008 şi 2009, iar prescripţiile începute pentru perioada anterioară datei de 1 octombrie 2011 sunt supuse dispoziţiilor Decretului-lege nr. 167/1958, Înalta Curte va analiza excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin prisma acestor prevederi legale, reţinând că, potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani.

Din analiza actelor dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenţii aferente anilor 2007, 2008 şi 2009, a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 03.11.2016, după ce intimatul-reclamant s-a adresat atât Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cât şi Gărzii Forestiere Braşov, solicitând avizarea la plată a sumelor de: 142.640 RON aferentă anului 2007; 165.772 RON aferentă anului 2008 şi 165.772 RON aferentă anului 2009, conform cererilor depuse la dosarul de fond.

Înalta Curte constată că: termenul de prescripţie aferent creanţei născute în anul 2007 a început să curgă la data de 01.01.2008 şi s-a împlinit la data de 01.01.2011; termenul de prescripţie aferent creanţei născute în anul 2008 a început să curgă la data de 01.01.2009 şi s-a împlinit la data de 01.01.2012; termenul de prescripţie aferent creanţei născute în anul 2009 a început să curgă la data de 01.01.2010 şi s-a împlinit la data de 01.01.2013, astfel încât, la data sesizării instanţei de judecată, dar şi la data solicitării de avizare a plăţii - 14.07.2016, dreptul material la acţiune al reclamantului era prescris.

Conform dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958:

"Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe sa curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.".

Astfel, prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 au fost socotite, din punct de vedere juridic, nu o cauză de întrerupere/amânare a curgerii termenului de prescripţie, ci o condiţie suspensivă legală, care afectează exerciţiul dreptului.

În acord cu Soluţia de principiu adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 12 iunie 2017, natura juridică a creanţei referitoare la compensaţiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, este una civilă, supusă termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de legea civilă, iar termenul de prescripţie pentru compensaţii acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie a anului următor celui pentru care se solicită compensaţia.

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că prin Soluţia de principiu adoptată de secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 iunie 2017, cu rol de unificare a practicii, s-a reţinut că "Decizia C (2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiţie suspensivă, în sensul dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/58, pentru obţinerea compensaţilor aferente anilor 2007, 2008, 2009 (...)."

La adoptarea acestei Soluţii de principiu s-a avut în vedere faptul că prevederile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 se referă numai la compensaţiile pentru care dreptul de acordare a luat naştere începând cu data de 1 ianuarie 2010, chestiune de drept care a fost dezlegată prin Decizia nr. 36/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezlegare obligatorie pentru instanţe de la data la care decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 11 februarie 2016.

Prin decizia respectivă, s-a stabilit că:

"Pentru acordarea compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, şi de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările şi completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat şi să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condiţiile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010."

În consecinţă, dispoziţiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 nu reglementează o condiţie suspensivă privind naşterea dreptului la acţiune pentru compensaţiile solicitate de persoanele interesate, aferente perioadei anterioare datei de 1 ianuarie 2010 şi, în consecinţă, nu au incidenţă asupra termenelor de prescripţie în ceea ce priveşte pretenţiile deduse judecăţii, termenele de prescripţie împlinindu-se la 01.01.2011 (pentru anul 2007), la 01.01.2012 (pentru anul 2008) şi la 01.01.2013 (pentru anul 2009), anterior sesizării instanţei de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază a fiind fondat motivul invocat de recurentul-pârât referitor la soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cu greşita aplicare a normelor de drept material.

2.2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 21 din 28 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge acţiunea formulată de reclamantul Composesoratul Joseni, ca prescrisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de Ministerul Apelor şi Pădurilor împotriva sentinţei nr. 21 din 28 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul Composesoratul Joseni, ca prescrisă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2019.