Defective judicial motivation fails to satisfy mandatory requirements for review of discriminatory administrative transport criteria

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.02.2017, reclamantele Autobuzul S.A, A. S.R.L, B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene au solicitat anularea parţială a punctului 4 din anexa nr. 2 din Ordinul comun al Ministerului Administraţiei şi Internelor şi al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nr. 240/1614/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare ale operatorului de transport, în vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane, prin servicii reglate în trafic judeţean, în sensul modificării acestuia.

1.2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3308 din 26 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată şi a respins acţiunea formulată de reclamantele Autobuzul S.A, A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3308 din 26 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamantele Autobuzul S.A., A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, arată recurentele că soluţia instanţei nu conţine motivarea în sensul concret pentru care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată, iar motivarea acesteia nu are legătură cu obiectul cauzei; instanţa ar fi trebuit să analizeze legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ, nu să dea o interpretare acestuia. Ca atare, în opinia acestor recurente, în soluţia instanţei se poate observa că, în cuprinsul motivării, există elemente străine de cauză, în sensul că niciodată nu s-a solicitat modul de interpretare a actului administrativ cu caracter normativ, ci anularea acestuia, pentru motivele expuse în cererea introductivă de instanţă.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a depus întâmpinare pe calea căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentele au cerut, în acţiunea lor, anularea punctului 4 din Anexa 2 din Ordinul Comun nr. 240/1614/2012 în sensul modificării sintagmei "vechime neîntreruptă pe traseu" cu un criteriu echivalent, în vederea garantării unei bune desfăşurări a activităţii de transport, propunând vechimea pe traseu", ceea ce înseamnă, implicit, că acestea au solicitat instanţei chiar să elaboreze textul legal criticat, atribut pe care îl are numai legiuitorul.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1)pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul fondat al recursului declarat în cauză, pentru considerentele ce urmează:

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Din perspectiva situaţiei de fapt se reţine că, prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantele au solicitat anularea parţială a punctului 4 din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 240/1614/2012 în sensul modificării acestuia, arătând, în motivare, că prin cererile adresate anterior sesizării instanţei, celor două autorităţi pârâte, au solicitat modificarea punctului 4 din Anexa 2 "Criteriile de evaluare si punctajele care se acordă in vederea atribuirii traseelor pentru transportul rutier public de persoane, prin servicii regulate in trafic judeţean", în sensul modificării sintagmei "vechime neîntrerupta pe traseu" cu "vechime pe traseu".

Este fără putere de tăgadă că, aşa cum rezultă din chiar conţinutul cererii de chemare în judecată, titularele acesteia au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere în anularea parţială a unui act administrativ considerat vătămător din perspectiva unei eventuale discriminări pe care o poate determina punerea în aplicare a respectivului act. Astfel, reclamantele au motivat acest caracter discriminator prin aceea că, acel criteriu al vechimii neîntrerupte pe acelaşi traseu, ar contraveni dispoziţiilor Legii nr. 21/1996 a concurenţei, câtă vreme permite autorităţilor să influenţeze direct şi în mod negativ concurenţa, pentru ofertanţii care au deţinut licenţa pe un alt traseu sau faţă de aceia care, chiar pe traseul respectiv, nu întrunesc condiţia vechimii integrale sau condiţia vechimii neîntrerupte, fiind avantajaţi, în acest fel, anumiţi competitori.

Aşa cum rezultă din conţinutul expus succint anterior, al sentinţei ce face obiectul prezentului recurs, curtea de apel, fără a analiza în mod real aceste susţineri şi fără a da posibilitatea reclamanţilor de a fi examinat actul administrativ din perspectiva viciului de nelegalitate invocat, s-a limitat doar la a reţine şi a argumenta prin aceea că, prin înlocuirea sintagmei "vechime neîntreruptă pe traseu", ar rămâne criteriul vechimii pe traseu şi că aspectele referitoare la modul de interpretare a actului administrativ cu caracter normativ ţin de aplicarea în concret a acestuia.

Revenind la motivul de casare pe care se întemeiază prezentul recurs, respectiv art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie sa cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro si contra care au format, în fapt si în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile si apărările părţilor iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator si legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menţionat. Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar, de legalitate si temeinicie.

În practica instanţei supreme (de ex., Decizia nr. 4362/17 oct. 2018, S. a II-a civ., Dec. 1025/15 mai 2019, S. a II-a civ. etc.), dar şi în doctrina de specialitate (de ex., "Drept procesual civil-ediţia a 5-a revizuită şi adăugită", G.Boroi, M.Stancu, p.673, editura Hamangiu, 2020), s-a arătat frecvent faptul că motivarea soluţiei, cea mai întinsă parte a unei hotărâri judecătoreşti, trebuie să fie precisă şi necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justeţea soluţiei pronunţate, presupunând răspunsuri precise la toate capetele de cerere şi la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate, a argumentelor şi raţionamentelor juridice, a principiilor şi a regulilor de drept substanţial şi procedural; dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, iar realitatea acestui demers şi efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri.

Din considerentele sentinţei analizate nu rezultă acest examen efectiv al argumentelor şi probelor administrate, iar hotărârea, în întregul ei, nu corespunde exigenţelor anterior descrise. Judecătorul fondului s-a limitat doar la a aprecia că înlăturarea sintagmei reclamată ca fiind vătămătoare, din conţinutul actului administrativ contestat, ar fi proprie modului de interpretare a actului şi de aplicarea în concret a acestuia, fără a realiza un examen efectiv, real şi serios a argumentelor reclamanţilor în sensul că tocmai aplicarea acestei sintagme ("vechime neîntreruptă pe traseu") şi a condiţiei pe care o impune, creează o situaţie de discriminare şi de inechitate, împrejurare care poate fi apreciată şi ca o veritabilă necercetare a fondului pretenţiilor deduse judecăţii.

Este unanim admis că, atâta timp cât motivarea unei hotărâri judecătoreşti ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, dacă, în considerente, instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale si procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, nu analizează argumentele importante şi nu justifică înlăturarea apărărilor esenţiale care susţin opinia contrară, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută si pur formală; o astfel de hotărâre devine arbitrară si nu permite exercitarea controlului judiciar.

1. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, în contextual expus, întrucât instanţa de fond nu a realizat o reală cercetare a fondului cauzei, hotărârea fiind nemotivată sub toate aspectele evidenţiate, Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Autobuzul S.A., A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. şi E. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3308 din 26 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 noiembrie 2020.