Quashing of insolvency insurance payout based on procedural nullity for unreasoned refusal of medical-legal evidence and inadequate quantification of moral damages

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.10.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 16830/10.09.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea acesteia, cu consecinţa obligării pârâtului Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii creanţei reclamantului - în limita plafonului de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 - în valoare totală de 450.000 RON (5.000 RON daune materiale + 445.000 RON daune morale) şi, în baza art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1965 din 7 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins contestatia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neintemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1965 din 7 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea administrării probei cu expertiză medico-legală, având în vedere înscrisurile aflate la dosar şi faptul că instanţa de fond a respins această probă fără nicio motivare.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că divergenţa din prezenta cauză este generată de cuantumul despăgubirii şi nu de existenţa dreptului la despăgubire, intimatul necontestând calitatea reclamantului de creditor de asigurare.

Astfel, în opinia sa, în demersul de cuantificare a prejudiciului moral suferit de reclamant, pârâtul FGA trebuie să ţină cont de dispoziţiile legale în materia daunelor morale, de principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie, ce impune repararea integrală a prejudiciului moral, cu luarea în considerare a tuturor circumstanţelor particulare ale cauzei, precum şi principiile rezonabilităţii, echităţii şi proporţionalităţii, în acest sens făcând trimitere la dispoziţiile art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat excepţia nulităţii recursului, având în vedere că, în opinia sa, recurentul nu a formulat critici care să se circumscrie prevederilor art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

Astfel, în esenţă, a susţinut intimatul că având în vedere faptul că nu există criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale pentru vătămări corporale, acesta a avut în vedere criteriul obiectiv privind numărul de zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, a considerat că problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferinţa psihică încercată de cel care le pretinde, presupunând o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care prejudiciul produs se exteriorizează.

În fine, a arătat că, în opinia sa, pretenţiile reclamantului sunt mari, în condiţiile falimentului asiguratorului şi a actualei crize economice, despăgubirile netrebuind să reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 1 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-reclamant privesc greşita soluţionarea a cauzei, prin prisma respingerii probei cu expertiza medico-legală fără nicio motivare, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deşi acesta a indicat în memoriul de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

In fapt, la data de 19.07.2016, in jurul orelor 19:30 in timp ce conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare x pe DJ 200 B din comuna Tunari, judeţ Ilfov, B. a pătruns pe DNCB fără a acorda prioritate de trecere autoturismului cu numărul pe înmatriculare x condus regulamentar de către A., intrând in coliziune cu acesta.

In urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporala a numitului A., care, conform concluziilor raportului de expertiza medico-legala eliberat de SML Ilfov sub numărul Al/J/246/2016, a necesitat circa 85 zile de îngrijiri medicale, fără a îi fie pusă viata în primejdie.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. C. S.A., conform poliţei de asigurare nr. x.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/28.03.2017, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri din disponibilităţile F.G.A., astfel: suma de 5.000 RON reprezentând daune materiale si 300.000 Euro daune morale.

Urmare avizării daunei, a fost constituit dosarul nr. x.

In baza acestei cereri de plata, F.G.A. a procedat la analizarea documentelor depuse de petent şi prin decizia nr. 16830/10.09.2018 a stabilit faptul că, se justifică acordarea sumei in cuantum de 2.118,72 RON cu titlu de daune materialei si suma in cuantum de 40.375 RON daune morale, in total 42.493,72 RON despăgubiri.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 16830/10.09.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii creanţei reclamantului - în limita plafonului de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 - în valoare totală de 450.000 RON (5.000 RON daune materiale + 445.000 RON daune morale).

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă, reclamantul formulând critici de nelegalitate pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind fondate.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Instanţa de control judiciar aminteşte că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform normelor de drept aplicabile,

(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. (…)

(7) Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echităţii şi de buna-credinţă.

Reţine Înalta Curte că respectarea acestor dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie şi obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Înalta Curte reţine că, prin încheierea de şedinţă din data de 29 martie 2019, instanţa de fond a respins, fără nicio motivare concretă, cererea de probe formulată de reclamant, prin care acesta a solicitat proba cu expertiză medico-legală, care să stabilească numărul total de zile de îngrijire medicale raportat la a doua intervenţie chirurgicală de protezare a şoldului şi a perioadei de recuperare.

Or, încheierea prin care se resping probele propuse de părţile litigante trebuie motivată, în acest sens fiind şi prin decizia nr. 735 din 21 noiembrie 2019 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial nr. 174 din 3 martie 2020, prin care s-a statuat că "Faptul că judecătorul nu poate acţiona în mod discreţionar atunci când se pronunţă cu privire la admisibilitatea probelor este demonstrat şi de împrejurarea că respingerea unei probe solicitate trebuie motivată (…)"

Totodată, Curtea de apel a apreciat că "pârâtul a stabilit în mod corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, în lipsa unor criterii şi limite legale, la un criteriu obiectiv şi rezonabil (zilele de îngrijiri medicale).

Astfel, plecând de la particularitatea că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment, Curtea constată că pârâtul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul D. S.A. şi folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală.

Potrivit Anexei 3 - Criterii determinante pentru stabilirea despagibirilor in cazul vatamarilor corporale, valoarea medie a despăgubirilor morale in cazul vatamarilor corporale ce au avut drept consecinta ingrijiri medicale de cel putin 31 de zile si de maximum 90 de zile, este de 475 RON pe zi de îngrijire medicală. Prin urmare, avand in vedere numarul de ingrijiri medicale acordate reclamantului, respectiv 85 de zile, paratul a acordat acestuia suma de 40.375 RON."

Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială/posibilitatea de viaţă familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilit, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În opinia Înaltei Curţi, durata îngrijirilor medicale, stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamant poate fi într-adevăr pertinentă în stabilirea unor daune materiale şi, eventual, a daunelor morale acordate pentru compensarea suferinţelor fizice îndurate în această etapă a recuperării.

Cu toate acestea, numărul de zile de îngrijiri medicale nu are nicio legătură cu prejudiciul moral încercat de reclamant urmare a accidentului, cauze care au afectat atât starea de sănătate normală cât şi viaţa/posibilitatea de viaţă familială, în această ordine de idei, neputând fi avută în vedere exclusiv nici "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul D. S.A.

Prin urmare, în condiţiile în care instanţa de fond a încălcat normele de procedură antereferite, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, producând astfel o vătămare reclamantului, având în vedere soluţia pronunţată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, ţinând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfăşoară raporturile litigioase de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

Astfel, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca instanţa să se pronunţe după lămurirea deplină a situaţiei de fapt, prin administrarea tuturor probelor necesare, inclusiv a probei cu expertiză medico-legală, precum şi să analizeze şi criticile invocate prin cererea de recurs pe fondul cauzei.

În ceea ce priveşte apărările formulate de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, se constată că, prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs, acesta a prezentat, în esenţă, apărările de fond formulate în faţa primei instanţe, cărora Înalta Curte le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamant.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1965 din 7 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2021.