Taxpayer's appeal fails; provisional asset seizure upheld as lawful precautionary measure.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 27.11.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 6 Oradea, a solicitat instanţei să dispună anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x emisă de A.N.A.F. - D.G.A.F. - D.R.A.F. 6 Oradea, ca fiind netemeinică şi nelegală, cu consecinţa anulării măsurii asigurătorii constând în: sechestru asigurător pentru bunuri mobile, materializat prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. x/01.11.2017; sechestru asigurător pentru bunuri imobile, materializat prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. x/01.11.2017 şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 531 pronunţată la data de 8 martie 2018, Tribunalul Bihor a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor invocată de pârât şi, în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 10 mai 2018.

La data de 26.09.2018, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a pârâtei Administraţia judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, raportat la cererea sa de anulare a proceselor-verbale de sechestru asigurator.

La termenul de judecată din 18.10.2018, în temeiul art. 78 C. proc. civ., instanţa a pus în discuţia părţilor, din oficiu, introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Administraţiei pentru Contribuabilii Mijlocii Cluj, ca emitent al proceselor-verbale de sechestru asigurator contestate, respectiv procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. x/01.11.2017, procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. x/01.11.2017.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 202/CA/2018-P.I. din data de 20.12.2018, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, având ca obiect anularea proceselor-verbale de sechestru nr. x/01.11.2017 şi nr. y/01.11.2017, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii, având ca obiect anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia tardivităţii contestaţiei la executare împotriva proceselor-verbale de sechestru, invocată de pârâta Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii.

A respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâtei ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, având ca obiect anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x emisă de pârâtă.

A respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei Administraţia Pentru Contribuabilii Mijlocii, având ca obiect anularea proceselor-verbale de sechestru nr. x/01.11.2017 şi nr. y/01.11.2017 emise de pârâtă.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 202/CA/2018-P.I. din data de 20.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În descrierea situaţiei de fapt se arată că, inspectorii antifraudă au avut suspiciuni cu privire la activitatea desfăşurată de societate, a modului de înregistrare şi comercializare a bunurilor şi serviciilor, având în vedere că nu s-au pus la dispoziţie de către reprezentanţii societăţii toate documentele pe perioada verificată 2009-2015, inclusiv evidenţa contabilă, fiind lipsă o parte din facturile de achiziţie, regsitru de casă, rapoarte de producţie, jurnale de cumpărări, jurnale de vânzări, balanţe de verificare, deconturi de TVA, declaraţia D 101, bilanţuri, etc.

În aceste condiţii, inspectorii antifraudă au considerat că recurenta-reclamantă a împiedicat controlul aflat în desfăşurare şi că inexistenţa în totalitate a evidenţei-contabile şi a documentelor justificative aferente acesteia facilitează înstrăinarea patrimoniului societăţii, având în vedere că majoritatea tranzacţiilor comerciale (cumpărări şi vânzări) au avut loc între societăţi afiliate, şi care astfel nu a avut la bază operaţiuni reale, creând premisa de a se transfera patrimoniul uneia către alta precum şi stingerea creanţelor între aceste societăţi.

Potrivit prevederilor art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurătorul asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, sa îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Conform alin. (5) al aceluiaşi articol:

"Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent".

În considerarea acestor prevederi legale, organul de control este îndreptăţit să instituie măsuri asigurătorii doar în anumite cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul real ca un contribuabil să se sustragă de sub urmărire sau să îşi risipească averea, iar pe de altă parte, luarea acestor măsuri trebuie motivată.

Netemeinicia deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii rezidă în următoarele:

În esenţă motivarea organului care a dispus masurile asigurătorii are la bază trei afirmaţii esenţiale care, însă, sunt contradictorii:

- că între societatea controlată şi celalte societăţi cu care aceasta este afiliată ar fi avut loc tranzacţii comerciale fără ca acestea să aibă o bază reală;

- că d-na B. nu ar fi colaborat cu organele de control şi nu le-ar fi pus la dispoziţie toate documentele contabile, că le-ar fi ascuns, că ar fi susţinut că sunt la contabilă, dar aceste acte contabile se aflau în aceeaşi încăpere în care se derula controlul;

- că societatea ar fi făcut înregistări contabile greşite cu scopul de a ascunde bunurile şi activele societăţii.

Legaturile de afiliere şi transferurile patrimoniale dintre afiliaţi ar fi trebuit analizate în detaliu de către organul de control, din perspectiva Codul fiscal care reglementează în mod expres şi explicit cum se tratează aceste transferuri. Or, fără aceste analize, susţinerile organului de control rămân la limita unor simple afirmaţii nejustificate.

Astfel, potrivit art. 11, alin. (4) "Legea nr. 227/2015, "Tranzacţiile între persoane afiliate se realizează conform principiului valorii de piaţă. În cadrul unei tranzacţii, al unui grup de tranzacţii între persoane afiliate, organele fiscale pot ajusta, în cazul în care principiul valorii de piaţă nu este respectat, sau pot estima, în cazul în care contribuabilul nu pune la dispoziţia organului fiscal competent datele necesare pentru a stabili dacă preţurile de transfer practicate în situaţia analizată respectă principiul valorii de piaţă, suma venitului sau a cheltuielii aferente rezultatului fiscal oricăreia dintre părţile afiliate pe baza nivelului tendinţei centrale a pieţei. Procedura de ajustare/estimare şi modalitatea de stabilire a nivelului tendinţei centrale a pieţei, precum şi situaţiile în care autoritatea fiscală poate considera că un contribuabil nu a furnizat datele necesare stabilirii respectării principiului pentru tranzacţiile analizate se stabilesc potrivit Codului de procedură fiscală".

Prin Ordinul M.F.P. NR. 442/2016 "(4) Contribuabilii/Plătitorii din categoria marilor contribuabili care nu se încadrează în criteriile stabilite conform prevederilor alin. (1), precum şi contribuabilii/plătitorii din categoriile contribuabililor mici şi mijlocii, care desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate cu o valoare totală anuală, calculată prin însumarea valorii tranzacţiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, exclusive TVA, mai mare sau egală cu oricare din pragurile de semnificaţie, prevăzute la prezentul alineat, au obligaţia întocmirii şi prezentării dosarului preţurilor de transfer numai la solicitarea organului fiscal, în cadrul unei acţiuni de inspecţie fiscală. Modelul şi conţinutul solicitării sunt prevăzute în anexa nr. 1."

Dacă nu e contribuabil mare atunci în cadrul controlului, organele fiscale trebuie să ceară dosarul preţurilor de transfer, ceea ce nu s-a întâmplat, ci se fac doar susţineri nefondate cu niciun document sau text legal.

În continuare, recurenta-reclamantă arată că a depus la dosarul cauzei Procesul-verbal de percheziţie din data de 26.08.2015 emis în dosarul nr. x/P/2015, de unde rezultă că s-a solicitat d-nei B. să predea de bunăvoie toate documentele contabile ale A. S.R.L., pentru perioada 2008 - 2015. Doamna B. a predat o parte din documente, după care s-a procedat la perchezitionarea domiciliului şi s-au ridicat o serie de docmente contabile de la această societate, astfel cum rezultă din procesul-vebal menţionat.

Faţă de aceste aspecte nu se poate afirma că doamna B. ar fi ascuns documentele contabile când în realitate acestea se aflau o parte la DNA, iar altele au fost ridicate chiar de către acelaşi organ de control astfel cum rezultă din procesele-verbale de ridicare înscrisuri nr. x/01.07.2015, nr. x/12.08.2015, nr. x/13.08.2015.

Astfel, neîntocmirea bilanţului nu se datorează în nicun caz intenţiei societăţii recurente de a ascunde active sau bunuri ale societăţii de executarea silită ci pur şi simplu lipsei de documente contabile în baza cărora să întocmească aceste bilanţuri. Menţionează că acatele contabile nici în rezent nu au fost restituite, iar în dosarul penal aflat pe rolul DNA nu au fost citaţi şi nu deţine niciun fel de informaţii.

Cu privire la hotărârea primei instanţe arată că, aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa neluând în considerare sau interpretând în mod greşit prevederile legale invocate, şi anume, dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public."

Astfel, consideră că nu sunt reale constatările organelor fiscale, deoarece aceste constatări au fost combătute punctual de către recurenta-reclamantă prin contestaţia formulată împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Art. 1 pct. 1 Codul de procedură fiscală defineşte actul administrativ fiscal ca fiind:

"actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat."

Astfel, din această definiţie rezultă faptul că actul administrativ fiscal, pe de o parte trebuie să stabilească o situaţie individuală, iar pe de altă parte este emis în scopul de a produce efecte juridice faţă de contribuabil. Or, actul administrativ fiscal atacat stabileşte o situaţie, o stare de fapt în care recurenta-reclamantă nu se încadrează şi nu este aplicabilă, iar pe de altă parte, dacă actul administrativ fiscal este emis cu scopul de a produce efecte, este nelegal ca împotriva societăţii să producă efecte juridice o situaţie care nu există în realitate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de recurs ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subisidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare prin care a solicitat, în principal, să se observe că în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x emisă de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 6 Oradea este o structură fără personalitate juridică astfel cum prevede actul normativ ce reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiei pârâte - H.G. nr. 520/2013, art. 15 alin. (1) Secţiunea 1, respectiv:

"În cadrul Agenţiei se organizează şi funcţionează Direcţia generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuţii de prevenire, descoperire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală."

Astfel, în contextul celor mai sus prezentate, calitatea procesuală pasivă o are AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (în continuare A.N.A.F.), organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, reprezentarea urmând a fi asigurată de către Direcţia Generală Juridică din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Pe fondu cauzei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 13 iunie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 27 noiembrie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatelor-pârâte invocate prin întâmpinările depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x emisă de A.N.A.F. - D.G.A.F. - D.R.A.F. 6 Oradea, cu consecinţa anulării măsurii asigurătorii constând în: sechestru asigurător pentru bunuri imobile, materializat prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. x/01.11.2017, sechestru asigurător pentru bunuri imobile, materializat prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. x/01.11.2017.

Prima instanţă, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâtei ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, având ca obiect anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x emisă de pârâtă, precum şi acţiunea formulată împotriva pârâtei Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii, având ca obiect anularea proceselor-verbale de sechestru nr. x/01.11.2017 şi nr. y/01.11.2017 emise de pârâtă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii este motivată, are la bază probe constând în procese-verbale de control, fiind întemeiată pe lipsa de cooperare din partea reclamantei şi refuzul de a răspunde invitaţiilor. Această decizie este legală, fiind emisă în condiţiile art. 213 din Legea nr. 207/2015, iar dreptul de apreciere al autorităţii pârâte nu a fost exercitat cu exces de putere, ci, s-a ţinut cont şi de istoria comportamentului fiscal al reclamantei, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari. De asemenea, decizia este temeinică, fiind sprijinită pe probele administrate de inspectorii antifraudă, în baza cărora este probat pericolul risipirii patrimoniului prin atitudinea reclamantei în respectarea obligaţiilor sale fiscale.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor în ceea ce priveşte anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x emisă de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 6 Oradea.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins acţiunea formulată împotriva pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă reţinându-se dispoziţiile art. 36 coroborat cu art. 260 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, apreciind că nu se poate stabili raport juridic litigios faţă de acestea. De asemenea, s-a avut în vedere că acest organ administrativ nu este emitentul procesului-verbal de sechestru asigurător şi nici organ de executare silită în speţă, procesele-verbale de sechestru fiind emise de serviciul executare silită din cadrul Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii.

Referitor la cererea având ca obiect anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x, prima instanţă a reţinut că emitentul acesteia este ANAF - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea, astfel că a constatat că nu există identitate între pârâta Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii şi cel obligat în raportul juridic fiscal generat de decizia de instituire a măsurilor asigurătorii.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte nu va relua analiza calităţii procesuale pasive a pârâtei, deoarece cadrul procesual cu privire la calitatea procesuală pasivă s-a stabilit în mod corect în faţa primei instanţe.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că potrivit dipoziţiilor art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurătorul asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, sa îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Conform alin. (5) al aceluiaşi articol:

"Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent".

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este motivată, având la bază procese-verbale de control, din care rezultă că organele de control au solicitat d-nei B. prezentarea balanţelor de verificare anuale aferente anilor 2009-2014, fişele clienţilor şi a principalilor furnizori, documentele de achiziţie şi livrare aferente contractelor încheiate, precum şi situaţiile de lucrări privind relaţiile comerciale desfăşurate cu principalii parteneri, documente care nu au fost preuentate organelor de control.

De asemenea, în motivarea deciziei s-a reţinut neevidenţierea în totalitate a operaţiunilor desfăşurate sau evidenţierea unor operaţiuni care nu au la bază operaţiuni reale, precum şi atitudinea contribuabilului care nu a dat curs solicitărilor inspectorilor fiscali.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că în cazul recurentei-reclamante decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost motivată conform legii.

Cu privire la temeinicia deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, Înalta Curte constată că prevederile Ordinului nr. 2546/2016, Anexa 1, Capitolul III, subcapitolul 1, lit. A), pct. 16 lit. a), c) şi d) referitoare la procedura de instituire a măsurilor asigurătorii de către organul de control, menţionează că, organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în mod excepţional, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele situaţii:

a) în urma constatării unor împrejurări privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal sau vamal, în cazul cărora creanţele fiscale nu sunt stabilite prin acte administrative fiscale, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare;

c) în timpul desfăşurării acţiunii de control, ori de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, până la stabilirea diferenţelor de impozite, taxe şi contribuţii prin acte administrative fiscale;

d) în timpul sau ca urmare a unui control inopinat efectuat de organele de control."

Emiterea unei decizii de instituire a măsurilor asigurătorii este justificată de riscul de neplată, de comportamentul fiscal al contribuabilului, astfel că instituirea măsurilor asigurătorii este o prerogativă legală a organului fiscal ce poate dispune poprirea asiguratorie şi/sau sechestrul asigurător asupra bunurilor pentru ca recuperarea creanţelor să aibă loc.

În concordanţă cu dispoziţiile legale sus-menţionate şi ca urmare a acţiunii de control, inspectorii fiscali antifraudă au efectuat verificări la recurenta-reclamantă, începând cu 01.07.2015, când s-au deplasat la punctul de lucru şi cabinetul de contabilitate al societăţii, persoana identificată la această adresă fiind B., în calitate de administrator şi contabil al societăţii, căreia i-au fost solicitate documente-financiar contabile.

S-a susţinut că atitudinea manifestată de doamna B. pe parcursul verificărilor a fost una ostilă, nu a dorit să colaboreze cu organele de control, a invocat faptul că nu deţine documente financiar-contabile la această adresă, că acestea sunt la contabila societăţii care este plecată la mare (fără a indica numele persoanei) şi că va prezenta ulterior documentele solicitate, încercând astfel o tergiversare a controlului.

În urma mai multor verificări efectuate de către inspectorii antifraudă la punctul de lucru, a fost identificat biroul de contabilitate unde au fost găsite documente financiar-contabile şi ale altor societăţi, a căror evidenţă financiar-contabilă era ţinută de către B., fost administrator al societăţii contestatoare până în anul 2013, dar şi administrator al societăţii C. S.R.L. căreia i s-a imputat prejudicierea bugetului de stat cu suma de 284.087 RON compusă din suma de 220.852 RON - TVA şi 63.235 RON - impozit pe profit, aceasta refuzând să colaboreze cu organele de control.

De asemenea, a fost solicitată prezenţa administratorului D., pe toată perioada controlului, dar acesta a refuzat să se prezinte la punctul de lucru verificat, să asiste la controlul desfăşurat de inspectorii antifraudă şi să dea explicaţii cu privire la activitatea societăţii.

Buna-credinţă a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul. Or, în cazul recurentei-reclamante refuzul reprezentanţilor de a colabora cu organele statului, în sensul de a prezenta documentele solicitate şi de a oferi informaţii concludente cu privire la tranzacţiile desfăşurate, confirmă lipsa unei conduite corecte din partea acestora.

Urmare a verificărilor efectuate la recurenta-reclamantă, pentru perioada 2009-2015, inspectorii antifraudă au constatat că în perioada de referinţă, reclamanta a declarat TVA deductibil în plus, a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni provenite din achiziţii de la societăţi cu care este afiliată, precum şi cele cu care a fost afiliată în trecut, acestea neavând la bază operaţiuni reale sau pentru care nu au fost prezentate documente justificative; nu au fost prezentate inspectorilor antifraudă toate documentele aferente perioadei 2009-2015, lipsă fiind facturi de achiziţie, registru de casă, rapoarte de producţie, jurnale de vânzări, balanţe de verificare, deconturi de TVA, declaraţii D 101 şi bilanţuri etc.

Din datele furnizate de sistemul informatic ANAF-INFOPC rezultă că recurenta-reclamantă nu a depus bilanţurile aferente anilor 2014 şi 2015, deşi aceasta avea obligaţia depunerii anuale a bilanţurilor ce reflectă indicatorii financiari privind întreaga activitate desfăşurată de societate în acei ani.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte nu poate primi critica recurentei-reclamante referitoare la imposibilitatea întocmirii bilanţului contabil deoarece, cu privire la activitatea desfăşurată de către societate, nu doar inspectorii antifraudă din cadrul ANAF ci şi DNA au avut suspiciuni cu privire la modul de înregistrare şi comercializare a bunurilor şi serviciilor, reţinând inexistenţa în totalitate a evidenţei contabile şi a documentelor justificative.

Că au existat suspiciuni cu privire la activitatea recurentei-reclamante rezultă şi din procesele-verbale de ridicare înscrisuri nr. x/01.07.2015, nr. x/12.08.2015, nr. x/13.08.2015, întomcite de DNA, iar aceast fapt nu o scuteşte pe recurenta-reclamantă de obligaţia de a întocmi bilanţurile contabile.

Pe de o parte, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă neagă faptul că între societatea controlată şi celelalte societăţi cu care aceasta este afiliată ar fi avut loc tranzacţii comerciale fără ca acestea să aibă o bază reală.

Sub acest aspect se constată că, verificările efectuate de către inspectorii fiscali au concluzionat că recurenta-reclamantă este o societate afiliată cu societăţile E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., C. S.R.L. şi a fost afiliată cu societăţile H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L..

Între aceste societăţi au fost înregistrate diferite tranzacţii comerciale, constatându-se prejudicierea bugetului statului prin înregistrarea unor operaţiuni în evidenţa contabilă provenite din achiziţii de la aceste societăţi care nu au avut la bază operaţiuni reale sau pentru care nu au fost prezentate documente justificative.

Nu poate fi neglijat faptul că, măsurile asigurătorii au fost instituite la finalul controlului după ce au fost analizate toate aspectele cu privire la comportamentul acestui contribuabil, a reprezentanţilor acestuia, respectiv a administratorului societăţii care s-a sustras pe tot parcursul verificărilor, nefiind prezent nici pentru a-i fi comunicat procesul-verbal de control nr. x/23.10.2017, fapt ce întăreşte necesitatea instituirii măsurilor şi care dovedeşte că administratorul se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar.

În cuprinsul procesului-verbal de control nr. x/23.10.2017 au fost descrise în detaliu constatările inspectorilor antifraudă şi concluziile acestora asupra comportamentului fiscal al recurentei-reclamante ce a generat un prejudiciu estimat în valoare de 5.458.372 RON, precum şi atitudinea ostilă a doamnei B..

Relevant este şi faptul că deşi recurentei-reclamante i-au fost solicitate în timpul controlului, documentele contabile: registru unic de control, ştampila societăţii, registrul imobilizărilor la zi, situaţia conturilor bancare, situaţia clienţilor de încasat la zi, balanţa de verificare analitică la 32.08.2017, aceste documente nu au fost prezentate.

Ca atare, în mod corect a reţinut prima instanţă că în reţinerea indiciilor pentru existenţa pericolului risipirii patrimoniului s-au avut în vedere şi controalele efectuate la societăţile partenere, deoarece în urma acestor controale s-a putut constata situaţia fiscală a recurentei-reclamante care a manifestat o atitudine ostilă faţă de solicitările inspectorilor antifraudă.

În acest context nu va fi primită critica recurentei-reclamante conform căreia actul administrativ a fost emis cu exces de putere şi că nu ar exista o apreciere bazată pe probe din care să rezulte existenţa pericolului de sustragere de la plată.

Faptul că de la data demarării controlului şi până la luarea măsurii asigurătorii au trecut mai bine de 2 ani s-a datorat comportamentului contribuabilului, nu echipei de control, aspect faţă de care, în mod corect a reţinut prima instanţă că starea de urgenţă există şi luarea măsurii a fost justificată.

Cu privire la ultima critică, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că necesitatea analizării în detaliu a transferurilor dintre afiliaţi a fost înlăturată deoarece, în procedura de instituire a sechestrului asigurător s-a avut în vedere comportamentul contribuabilului în raport de partenerii afiliaţi, fără a fi necesară analizarea în detaliu a tranzacţiilor existente între persoanele afiliate şi valoarea acestora.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că aspectele reţinute de prima instanţă sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, reţinând că sentinţa de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 202/CA/2018-P.I. din 20 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.