VAT Refund Dispute: Proportionality of Litigation Costs Where Tax Authority Concedes Merits Without Issuing Final Decision

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, în conformitate cu dispoziţiile art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare ("Codul de Procedură Fiscală") coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 554/2004") şi art. 194 şi următoarele din Noul C. proc. civ. (" noul C. proc. civ.."), a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 2757/916/03.11.2014 şi pe cale de consecinţă anularea Deciziei de rambursare a taxei pe valoare adăugată nr. x/08.10.2013 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice;

- obligarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice la rambursarea contravalorii TVA în sumă de 1.194.685 RON aşa cum rezultă din facturile eferente cererii de rambursare;

- Obligarea pârâtelor în solidar în temeiul art. 453 din noul C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată pe care reclamanta le-a suportat în cursul soluţionării prezentei cereri.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 3124 din data de 12.09.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de obiect a cauzei invocată de DGRFP Bucureşti-Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti; a admis contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice şi a anulat Decizia nr. 2757/916/3.11.2014 emisă de DGRFP Timişoara şi Decizia de rambursare a TVA nr. x/8.10.2013 emisă de DGRFP Bucureşti - Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti; A obligat pârâta DGRFP Bucureşti - Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti la rambursarea către reclamantă a sumei de 1.194.685 RON; a obligat pârâtele sa plătească în solidar reclamantei suma de 81.038 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 3124 din data de 12.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice a arătat că hotărârea este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încalcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (8) C. proc. civ.) pentru următoarele motive:

I. În ceea ce priveşte decizia de rambursare a taxei pe valoare adăugată nr. x/08.10.2013 emisă de Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice, prin care a fost respins iniţial dreptul la rambursare, arată că în mod corect a fost solicitată soluţionarea cauzei ca rămasă practic fără obiect, având în vedere, astfel cum reţine şi instanţa de fond, că la momentul analizei Raportului de expertiză, s-a constatat de Serviciului de specialiste din cadrul AS1FP, în urma noilor documente depuse de S.C. B., reprezentantul societăţii, şi conform legislaţiei privind restituirea TVA pentru pesoanele impozabile stabilite în afara Comunităţii europene, a rezultat că A., poate beneficia de rambursarea sumei de 1.194.685 RON. În ceea ce priveşte reţinerile instanţei cu privire la lipsa dovezilor privind recunoaşterecererii ca rămasă fără obiect, solicită să se constate că ataşat concluziilor scrise depuse prin fax la data de 26.07.2017, a fost depusă şi adresa nr. x/21.06.2017 prin care Administraţia sector 1 a Finanţelor Publice certifică faptul că A., poate beneficia de rambursarea sumei de 1.194.685 RON.

În acest sens a depus încă o dată concluziile scrise şi adresa nr. x/21.06.2017, emisă de serviciul de specialitate din cadrul Administraţiei sector 1 a Finanţelor Publice.

Instanţa a respins excepţia lipsei fără obiect, reţinând "că recunoaşterea pretenţiilor din prezenta contestaţie nu este susţinută de o decizie de aprobare a rambursării".

Având în vedere faptul că la momentul constatării dreptului de rambusare a reclamantei, decizia de rambusare nr. x/08.10.2013, nu era anulată fiind contestată în instanţa de contencios, Administraţiei sector 1 a Finanţelor Publice nu putea emite o nouă decizie de rambursare până la soluţionarea în fond a prezentei cauze, în situaţia în care s-ar fi acceptat respingerea contestaţie ca, rămasă fără obiect.

Dacă s-ar fi emis o nouă decizie de rambursare fără a se soluţiona prezenta cauză, atunci practic, s-ar dispune rambursarea sumei de de 1.194.685 RON de două ori, prin două titluri.

În consecinţă, faţă de actele depuse având în vedere şi susţinerile avute prin conluziile scrise depuse prin care se certică faptul că A., poate beneficia de rambursarea sumei de 1.194.685 RON consideră că soluţia corectă era admiterea lipsei de obiect a contestaţiei urmând ca societăţii să i se ramburseze TVA datorat.

Faţă de cele prezentate, solicită casarea sentinţei civilă nr. 3124/12.09.2017 cu privire la capătul de cerere privind anularea deciziei de rambursare a taxei pe valoare adăugată nr. x/08.10.2013 şi respingerea ca rămas fără obiect.

II. Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată consideră că instanţa de fond a admis în mod netemeinic obligarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 81.013 RON RON, având în vedere că, nu s-a reţinut că ar exista vreo culpă procesuală, care să justifice acordarea acestor cheltuielilor de judecată.

1. Precizează că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii "care cade în pretenţii". Culpa procesuală este cea care trebuie să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenţii, cu titlu de cheltuieli de judecată. Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă prin aceasta trebuie ca parte care a pierdut procesul să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli.

O altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată este ca partea care le solicită să fi câştigat în mod irevocabil procesul, ori în situaţia de faţă nu se încadrează în această categorie. De asemenea, nici aspecte privind reaua credinţă, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reţinute în sarcina instituţiei pârâte pentru ca să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă solicită să se aibă în vedere că această cauză face parte dintr-o serie de cauze în care se solicită de către societăţi din Turcia, inclusiv A., rambursarea TVA pentru aceleaşi operaţiuni fiscale.

Instanţa a apreciat, în mod eronat, că nu se impune diminuarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că judecata care a durat ani de zile şi a necesitat efecturea unei expertize de specialitate.

2. În ceea ce privesc cheltuielile privind angajarea unui apărător, cele privind administrarea probatoriului, sunt cheltuieli obişnuite şi nu se pot imputa părţii adverse, aşa cum s-a subliniat şi în practica judiciară:

"când o parte provoacă prin apărarea sa cheltuieli deosebite, ele urmează a fi suportate numai de ea, dacă cade în pretenţii" -Tribunalul Suprem, secţia civila decizia nr. 1410/1976; Tratatul teoretic şi practic de procedură civilă, C..

De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, plata cheltuielilor de judecată presupune ca aceste cheltuieli să fie dovedite ca reale şi necesare şi, în plus, să aibă un nivel rezonabil (hotărârea în cauza latridis împotriva Greciei (satisfacţie echitabilă), cererea nr. x/96, C.E.D.O. 2000-XI, alin. (54). în plus, cheltuielile de judecată pot fi recuperate doar în măsura în care se raportează la încălcarea constatată (Beleyer împotriva Italiei (satisfacţie echitabilă), nr. 33202/96, hotărârea din 28 mai 2002, alin. (27).

Or, în speţa de faţă, instanţa de fond nu a ţinut cont, în acordarea cheltuielilor de judecată, de împrejurările concrete ale speţei, în aprecierea cuantumului onorariului de avocat.

Criticată sentinţa civilă 3124/12.09.2017 sub aspectul obligării AS1FP la plata cheltuielilor de judecată invocând şi Decizia nr. 401/2005 prin care Curtea Constituţională a reţinut prerogativa instanţei de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată. cuantumul onorariului avocational convenit, prin prisma proportionalitătii sale cu complexitatea activităţii depuse este una constituţională.

Faţă de toate aceste aspecte se poate observa că instanţa de judecată, prin acordarea cheltuielilor, în cuantum de 81.013 RON, nu a ţinut seama de jurisprudenţa C.E.D.O. în această materie, care a statuat că cheltuielile de judecată în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, urmează a fi recuperate de partea adversă numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare şi care au fost făcute în mod real în limita unui cuantum rezonabil.

Dispoziţiile prevăzute la articolul 451 alin. (2) C. proc. civ. sunt menite să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justitiabilului să beneficieze de o asistenţă judiciară calificată pe parcursul procesului

Acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 a fost de complexitate redusă, înscriindu-se într-o stereotipie specifică prezenta cauză făcând parte dintr-o serie de litigii cvasi-identice în care societatea de avocaţi a reprezentat-o pe reclamantă, cum am menţionat anterior şi cum se poate constata din actele depuse.

În consecinţă faţă de aspectele, menţionate, solicită admiterea recursului ca fondat, casarea sentinţei recurate, în sensul, cenzurării în mod corespunzător a cheltuielilor de judecată onorariu avocat.

3. Referitor la obligarea pârâtei Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu expert desemnat de instanţă, solicită să se observe că expertiza în prezenta cauză, nu a necesitat un volum mare de muncă sau să fi avut un grad mare de dificultate în raport de obiectivele încuviinţate de instanţă.

Expertul a avut parte la dispoziţiile pentru efectuare expertizei, înscrisurile de la dosar depuse de intimată şi înscrisurile ataşate deciziilor contestate emise de către recurenta-pârâtă.

Consideră că instanţa trebuia să aibă în vedere proportionalitatea onorariului cu volumul de muncă depus de expert în prezenta cauza, determinat de elemente precum complexitatea, şi dificultatea expertizei efectuate.

Faţă de cele menţionate anterior, consideră că onorariul admis pentru serviciile efectuate de către expertul contabili desemnat de instanţă este vădit disproporţionate în raport cu complexitatea şi activitatea depusă pentru efectuarea expertizei, motiv pentru care solicită, reducerea onorariului expertului, conform dispoziţiilor articolului 451 alin. (2) C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 3124/12.09.2017, cu respingerea contestaţie ca rămasă fără obiect în ceea ce priveşte anularea deciziei de rambursare şi în sensul, cenzurării în mod corespunzător a cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a arătat că, deşi prima instanţă a reţinut că DGRFP Bucureşti, în reprezentarea Adminsitraţiei Sectorului 1 a Finanţelor Publice, prin organele de specialitate, arată că în urma analizei raportului de expertiză şi a noilor documente depuse de către S.C. B. a rezultată faptul că petenta poate beneficia de rambursarea TVA, susţine că pârâta nu arată care este modalitatea în care petenta va beneficia în mod efectiv de plata sumei reprezentând TVA şi precizând faptul că organele fiscale nu au emis o decizie de aprobare a rambursării.

Astfel, prima instanţă a apreciat că este dovedită culpa procesuală a pârâtelor şi în aceste condiţii nu se impune diminuarea cheltuielilor ocazionate de proces.

Faţă de aceste motive solicită diminuarea plăţii cheltueililor de judecată precum şi a onorariului expertului, motivat de faptul că organele fiscale au aplicat în mod corect legislaţia în vigoare incidentă şi raportat la complexitatea şi activitatea desfăşurată pentru soluţionarea cauzei se impune diminuarea acestora.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 27 noiembrie 2019.

5. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând cererile de recurs formulate de recurentele-pârâte, prin prisma dispoziţiilor incidente, precum şi a apărărilor invocate de către intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte va admite recursurile, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 2757/916/03.11.2014 şi pe cale de consecinţă anularea Deciziei de rambursare a taxei pe valoare adăugată nr. x/08.10.2013 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice; obligarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice la rambursarea contravalorii TVA în sumă de 1.194.685 RON aşa cum rezultă din facturile eferente cererii de rambursare şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a dispus anularea Deciziei nr. 2757/916/03.11.2014 şi a Deciziei de rambursare a taxei pe valoare adăugată nr. x/08.10.2013 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice; obligarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice la rambursarea contravalorii TVA în sumă de 1.194.685 RON şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 81.038 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că deşi pârâta a declarat recunoaşterea pretenţiilor din prezenta contestaţie, această concluzie nu este susţinută prin emiterea unei decizii de aprobare a rambursării, iar deciziile de respingere a acestei cereri, ce constituie obiectul contestaţiei de faţă, sunt în continuare valide, nemaiputând fi revocate de către organul fiscal.

Cu privire la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată s-a reţinut că judecata a durat ani de zile şi a necesitat efectuarea unei expertize de specialitate pentru elucidarea situaţiei de fapt fiscale care a stat la baza emiterii actelor contestate, fiind dovedită culpa procesuală a pârâtelor şi pe cale de consecinţă nu se impune diminuarea cheltuielilor ocazionate de proces.

Învestită cu soluţionarea cererilor de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual acestora, după cum urmează:

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs prin care se solicită casarea sentinţei civilă nr. 3124/12.09.2017 cu privire la capătul de cerere privind anularea deciziei de rambursare a taxei pe valoare adăugată nr. x/08.10.2013 şi respingerea ca rămas fără obiect, Înalta Curte constată că recurentele-pârâte au recunoscut faptul că Serviciul de specialiste din cadrul AS1FP a constatat, la momentul analizei Raportului de expertiză, că intimata-reclamantă A., poate beneficia de rambursarea sumei de 1.194.685 RON, aspect rezultat din adresa nr. x/21.06.2017, emisă de serviciul de specialitate din cadrul Administraţiei sector 1 a Finanţelor Publice.

Însă, pentru admiterea excepţiei rămânerii fără obiect a cauzei pendinte nu este suficientă recunoaşterea dreptului pretins de intimata-reclamantă, ci trebuie ca această recunoaştere să fie materializată într-un act administrativ fiscal, respectiv prin emiterea unei noi decizii de rambursare, obligaţie ce nu a fost îndeplinită de către pârâta Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice.

Acest aspect este recunoscut chiar de recurenta-pârâtă care arată prin motivele de recurs că, "dacă s-ar fi emis o nouă decizie de rambursare fără a se soluţiona prezenta cauză, atunci practic, s-ar dispune rambursarea sumei de de 1.194.685 RON de două ori, prin două titluri".

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge primul motiv de recurs, reţinând că în mod corect prima instanţă a respins excepţia lipsei fără obiect, având în vedere "că recunoaşterea pretenţiilor din prezenta contestaţie nu este susţinută de o decizie de aprobare a rambursării".

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs prin care se critică hotărârea instanţei de fond din perspectiva acordării cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. punctează în mod suplimentar necesitatea de a se ţine seama de stabilirea cheltuielilor de judecată şi de circumstanţele speţei, menţionându-se în mod expres că măsura nu va afecta contractul avocat - client.

Aceste menţiuni exprese nu fac altceva decât să exprime neechivoc interpretările date de Curtea Constituţională, avându-se în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie.

Astfel, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituţională a reţinut că "prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.

În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că "acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil."

Ca atare, ceea ce trebuie să urmărească judecătorul în aplicarea acestui text legal este păstrarea unui just echilibru între părţi în suportarea cheltuielilor de judecată, în considerarea faptului că prejudiciu părţii care a câştigat procesul trebuie să fie cauzat de culpa procesuală a celeilalte. Or, raportul de cauzalitate necesar angajării răspunderii subzistă doar în măsura în care prejudiciul pretins are un caracter rezonabil şi necesar, în lumina criteriilor mai sus amintite.

În cauză, având în vedere că obiectul cauzei este reprezentat de anularea a două decizii administrativ-fiscale, iar complexitatea este una medie, rezultă că efortul avocatului de documentare, de concepţie a acţiunii respectiv a pregătirii susţinerii acestei cereri nu este nici el decât unul mediu cu solicitare, chiar în condiţiile realizării unei asistenţe juridice eficiente.

Chiar dacă cererea de chemare în judecată s-a înregistrat pe rolul primei instanţe la data de 13.05.2015 şi a fost finalizată la data de 12 septembrie 2017, iar în cursul judecăţii apărătorul reclamantei a participat la termenele de judecată şi a avut rolul asigurării unei apărări, nu poate fi neglijat faptul că în raport de complexitatea dezbaterilor şi de poziţia procesuală adoptată de către recurentele-pârâte, prin recunoaşterea pretenţiilor deduse judecăţii, Înalta Curte constată că în raport de dispoziţiile art. 22 alin. final C. proc. civ. trebuie să se ţină cont de caracaterul rezonabil şi echitabil a cheltuielilor de judecată.

Pentru ansamblul argumentelor prezentate Înalta Curte va reduce valoarea cheltuielilor de judecată datorate reclamantei A. la suma de 25.000 RON.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa, în parte, sentinţa atacată în sensul că va reduce valoarea cheltuielilor de judecată datorate reclamantei A. la suma de 25.000 RON şi va menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

În temeiul art. 451 alin. (2) coroborat cu art. 453 alin. (1) C. proc. civ. recurenţii-pârâţi vor fi obligaţi, în solidar, la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în recurs, către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice, împotriva sentinţei nr. 3124 din 12 septembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată în sensul că:

Reduce valoarea cheltuielilor de judecată datorate reclamantei A. la suma de 25.000 RON.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Obligă recurenţii-pârâţi, în solidar, la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în recurs, către intimata-reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.